sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 30 mai 2022

Un fost comandant NATO, amiralul Stavridis, propune ca România și alte state NATO să escorteze navele care exportă grâu din porturile ucrainene

Stavridis propune ca România să escorteze navele care exportă grâu Foto: Twitter
Stavridis propune ca România să escorteze navele care exportă grâu Foto: Twitter

Un fost comandant NATO, amiralul James Stavridis, propune ca România și alte state NATO să escorteze navele care exportă grâu din porturile ucrainene, poturi blocate acum de Rusia. Stavridis este amiral în rezervă și decan al școlii de diplomație de la Universitatea Tufts. Atât Hillary Clinton, cât și Donald Trump, au luat în considerare o cooperare cu el, în 2016. Clinton l-ar fi luat în calcul ca un posibil vicepreședinte, iar Trump l-ar fi avut pe lista de potențiali secretari de stat.

Stavridis propune ca România să escorteze navele care exportă grâu

Într-un editorial care a apărut în mai multe publicații, fostul comandant al NATO propune ca nave ale unor state NATO să escorteze prin Marea Neagră vasele care exportă grâu din Ucraina. El apreciază că SUA și Marea Britanie trebuie să fie în fruntea coaliției care ar prelua această misiune, dar arată că la ea ar trebui să participe și Turcia, Bulgaria și România.

Stavrdis amintește de o operațiune asemănătoare, între vara lui 1987 și toamna anului 1988, când navele americane au protejat de amenințarea iraniană petrolierele care treceau prin strâmtoarea Ormuz.

El arată că, în războiul civil din SUA, forțele nordiste au reușit să blocheze exporturile sudiste de bumbac. Nave europene au încercat să spargă blocada, dar nu au reușit.

„Ceea ce ne aduce la ideea spagerii blocadei prin escortarea navelor comerciale. Prima provocare este cea mai evidentă: cine va escorta? Acest lucru ar putea fi făcut sub auspiciile Națiunilor Unite, de către NATO sau de o coaliție de națiuni dispuse să întreprindă ceea ce va fi o misiune provocatoare și periculoasă.

SUA, în fruntea coaliției

Cea mai probabilă abordare ar fi cea din urmă, condusă de SUA și incluzând probabil Marea Britanie și Franța, și poate națiunile Mării Negre, Turcia, România și Bulgaria.

O a doua provocare va fi curățarea minelor, deoarece atât ucrainenii, cât și rușii, le-au folosit pentru a încerca să controleze marea de-a lungul coastei ucrainene. NATO are o unitate permanentă de dragoare de mine exact în acest scop”, explică Stavridis.

O chestiune tehnică pe care o arată amiralul este că navele civile care vor fi escortate trebuie să fie sub drapelul statelor care le escortează.

Citește și: Primar PSD din Mehedinți, jefuit de 100.000 de euro, cash. Ultima declarație de avere: fără cont în bancă, venituri lunare de circa 1.200 euro

În sfârșit, Stavrdis spune că Moscova „trebuie informată”, că probabil va reacționa, dar este puțin probabil să atace escorta militară.

Ucraina ar demina Odesa, dar riscă să deschidă calea rușilor

Însă alte publicații arată că ucrainenii se confruntă cu o dilemă de securitate. Dacă ar demina rutele pentru ca vasele cu grâne să poată pleca din portul Odesa, atunci le-ar putea permite rușilor să se strecoare și să atace Odesa.

Peste 25 de milioane de tone de porumb și grâu, cât să acopere consumul anual al tuturor țărilor mai puțin dezvoltate din lume, se află blocate în Ucraina.

Serviciile de informații britanice avertizează că blocarea de către Rusia a portului cheie al Ucrainei, Odesa, a cauzat deficite de aprovizionare cu cereale care nu pot fi compensate prin exporturi terestre.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră