duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 25 ianuarie 2022

Moscova vrea să își pună iar bazele în cooperarea cu Cuba

Rusia își etalează interesul pentru Cuba. (sursă: kremlin.ru)
Rusia își etalează interesul pentru Cuba. (sursă: kremlin.ru)

Rusia își etalează interesul pentru Cuba, fostul aliat din America Centrală, în perioada Războiului Rece. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său cubanez Miguel Diaz-Canel au purtat luni o discuţie telefonică în care au evocat voinţa de a 'întări relaţiile bilaterale' şi 'parteneriatul strategic' dintre ţările lor, informează AFP.

Convorbirea s-a referit la 'cooperarea bilaterală în domeniile comerţului, economiei şi investiţiilor', precum şi la 'continuarea coordonării activităţilor celor două state pe scena internaţională, în conformitate cu principiile parteneriatului strategic şi cu tradiţiile de prietenie şi de înţelegere reciprocă', a transmis un comunicat al Kremlinului.

Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”

Cei doi preşedinţi 'şi-au confirmat voinţa de a lucra în strânsă colaborare pentru întărirea relaţiilor bilaterale şi au convenit să intensifice contactele la diferite niveluri', adaugă comunicatul.

Rusia își etalează interesul pentru Cuba

La rândul său, preşedintele cubanez Diaz-Canel a salutat, într-o postate pe Twitter, 'conversaţia prin telefon cordială şi fructuoasă' cu omologul său rus cu privire la 'stadiul excelent' al relaţiilor, la 'dezvoltarea viitoare' a acestora şi la 'situaţia internaţională actuală'.

Convorbirea telefonică a avut loc în contextul crizei la frontiera ruso-ucraineană, viceministrul de externe rus Serghei Riabkov declarând că 'nu exclude' trimiterea de forţe ruse în ţări aliate ale Rusiei pe continentul american, în Venezuela sau în Cuba, dacă demersurile diplomatice vor eşua.

Citește și: Care sunt afacerile Chinei în România

'Dacă Rusia va merge în această direcţie, vom reacţiona în mod hotărât', a replicat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, calificând aceste declaraţii drept 'fanfaronadă'.

Aceste schimburi le aduc aminte multora de criza rachetelor din 1962, când Statele Unite şi Uniunea Sovietică s-au aflat în pragul unui război nuclear după ce Moscova desfăşurase rachete balistice în Cuba, notează AFP.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră