sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 30 ianuarie 2023

Ezitările Occidentului în a furniza tancuri grele Ucrainei îl ajută pe Putin: Moscova se grăbește să atace masiv în primăvară, cât timp Kievul este vulnerabil la o ofensivă terestră extinsă

Occidentul ezită, Putin profită: atac extins (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Occidentul ezită, Putin profită: atac extins (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)

Occidentul ezită, Putin profită: atac extins. Rusia se grăbeşte să lanseze o nouă ofensivă în Ucraina, încercând să profite de această "fereastră de oportunitate" creată înainte ca Kievul să primească tancurile grele care i-au fost promise recent de către aliaţii săi occidentali, a declarat luni comandantul-şef al forţelor armate din Letonia, Valdemaras Rupšys, citat de agenţia de presă ucraineană Unian.

Occidentul ezită, Putin profită: atac extins

"Rusia a trecut la un război total, implicând întreaga populaţie în mobilizare şi plasându-şi economia . În condiţiile unei astfel de confruntări, logistica şi asigurarea tehnico-materială sunt cheia", a afirmat general-locotenentul Valdemaras Rupšys, care susţine că, "în etapa actuală, Rusia are suficiente resurse pentru operaţiuni de luptă, iar NATO trebuie să asigure asistenţă Ucrainei într-un război de această natură".

"Acum chiar şi un orb poate să vadă că ei (ruşii - n.r.) se pregătesc pentru un nou val de ofensivă. Şi, probabil, s-ar putea opri sau schimba intenţia doar dacă vor vedea că Ucraina are suficiente echipamente, muniţii, arme şi personal instruit", consideră comandantul forţelor letone într-un interviu acordat agenţiei de presă ucrainene Guildhall.

Rusia are resurse

Dacă războiul va dura mai mult timp, totul va depinde de resurse, a subliniat generalul leton. "Trebuie să ţinem cont de faptul că Rusia are toate condiţiile pentru a-şi dota propria armată cu muniţie, tancuri, vehicule de luptă, iar ei pot lupta având şi suficientă aviaţie", argumentează el.

Citește și: Șeful Romarm, reținut de DNA. DeFapt, martie 2022: „Cine se ocupă de înzestrarea armatei, în plin conflict din Ucraina: Țuțu, tablagiul de la Romarm”

Potrivit lui, livrările de vehicule blindate grele vor juca un rol important în desfăşurarea războiului.

"Ruşii înţeleg că dacă nu trec la ofensivă acum, la sfârşitul primăverii va fi prea târziu. În cadrul NATO, la nivelul celor 30 de comandanţi-şefi din ţările aliate există un consens. Războiul vostru este războiul nostru, trebuie să sprijinim Ucraina prin toate mijloacele disponibile", a spus Rupšys.

Luptele poziționale îi convin Moscovei

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) aprecia duminică - într-un nou buletin informativ cu privire la situaţia de pe frontul în Ucraina - că principalul obstacol în calea lansării unei contraofensive ucrainene a fost şi rămâne ezitarea Occidentului de a trece pe scară largă forţele armate ucrainene la armament de tip occidental.

Analiştii ISW - un think tank cu sediul în SUA - apreciază că pregătirile pentru livrarea tancurilor ar fi trebuit să înceapă încă din vară. După eliberarea Hersonului, războiul s-a transformat în lupte poziţionale, foarte avantajoase pentru Moscova, pentru a mobiliza şi antrena noi forţe. Acum, iniţiativa pe câmpul de luptă este de partea Rusiei, afirmă ei.

Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că nu vede niciun indiciu ca Vladimir Putin să fi renunţat la obiectivele sale şi prevede că Rusia va încerca din nou să obţină controlul asupra Ucrainei.

Stoltenberg: Putin nu vrea pace

"Nu vedem niciun semn că preşedintele Putin şi autorităţile de la Moscova se pregătesc pentru pace. Vedem contrariul. Vedem că se pregătesc pentru un nou război, că mobilizează mai mulţi soldaţi, mai mult de 200.000, poate chiar mai mulţi", a spus Stoltenberg într-o declaraţie făcută în cursul unei vizite în Coreea de Sud, potrivit site-ului oficial al NATO.

"Cel mai important, nu vedem niciun indiciu că preşedintele Putin şi-a schimbat obiectivul general al acestei invazii, care este de a-şi controla vecinul, de a controla Ucraina. Aşa că ar trebui să ne pregătim pentru un drum lung", a declarat secretarul general al NATO.

El a subliniat că rezultatele unor posibile negocieri viitoare sunt legate în mod indisolubil de rezultatul de pe câmpul de luptă, dar atâta timp cât Putin crede că poate câştiga pe teren, nu se va aşeza la masa negocierilor.

"Aşadar, paradoxul este că, de fapt, sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai bună cale pentru a se obţine o soluţionare paşnică şi negociată a războiului", a spus Stoltenberg.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră