duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 07 februarie 2022

NATO duce noi trupe în statele baltice și Polonia dacă Rusia "uită" să-și retragă forțele din Belarus

NATO, noi trupe în baltice, Polonia (sursa: Facebook/NATO)
NATO, noi trupe în baltice, Polonia (sursa: Facebook/NATO)

NATO, noi trupe în baltice, Polonia. Alianța intenţionează să-şi crească prezenţă militară în statele baltice şi Polonia în cazul în care Rusia îşi menţine trupele în Belarus după un exerciţiu militar planificat. Declarat a fost făcută luni de şeful comitetului militar al alianţei, Rob Bauer, citat de Reuters.

Rusia are 30.000 de militari prezenţi la vecinul de nord al Ucrainei pentru exerciţii militare comune în această lună, a afirmat NATO, estimând desfăşurarea militară totală rusă la graniţele Ucrainei la peste 100.000 de soldaţi.

NATO, noi trupe în baltice, Polonia

Statele Unite au trimis 3.000 de militari în România şi Polonia săptămâna trecută pentru a-i linişti pe aliaţi. Germania a anunţat că ia în calcul să sporească desfăşurarea militară existentă în Lituania, aminteşte Reuters.

Desfăşurări suplimentare viitoare din partea aliaţilor NATO sunt posibile, a declarat Rob Bauer, amiral olandez care conduce principalul organism de strategie al NATO.

Citește și: Viitorul președinte de onoare al AUR, Călin Georgescu, atacă scutul de la Deveselu și-i ridică ode lui Putin

"Acolo unde avem trupe cu titlu permanent în alianţă, în diferite ţări - dezbaterea despre aceasta este rezultatul lucrurilor care se petrec acum. Da, examinăm acest lucru. Ar putea fi schimbări în viitor ca urmare a acestor evoluţii", a explicat Bauer într-o conferinţă de presă la Vilnius. "Depinde foarte mult, desigur, dacă trupele ruse rămân în Belarus", a adăugat el.

Moscova a declarat că nu plănuieşte o invazie a Ucrainei, dar ar putea întreprinde acţiuni militare nespecificate dacă cererile sale de securitate nu sunt îndeplinite. Printre acestea, promisiunea că NATO nu va permite niciodată aderarea Ucrainei. Cerere calificată drept inacceptabilă de Statele Unite şi de ţările membre ale alianţei nord-atlantice.

NATO vede pregătirea unei invazii

"Dacă te uiţi la acumularea de forţe, Rusia ar putea fi capabilă să aibă efectiv suficiente forţe pentru o invazie de proporţii până la sfârşitul acestei luni", a mai spus Bauer. "Fie că o fac, fie chiar au intenţia sau nu, asta nu ştim", a notat el.

Cele mai recente desfăşurări la graniţa cu Belarus includ spitale de campanie şi alte unităţi auxiliare necesare pentru a sprijini un asalt militar, a mai declarat Bauer.

"Dacă te gândeşti cu adevărat la o invazie, chiar ai nevoie de mai mult decât forţe de luptă. Şi asta este ceea ce noi de asemenea vedem, din ce în ce mai multe adunate de-a lungul graniţelor cu Ucraina şi ale Belarusului cu Ucraina. Acest lucru în sine este foarte îngrijorător", a conchis el, citat de Agerpres.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră