Grecia: partidul de dreapta al premierului Mitsotakis câștigă majoritatea în Parlament. Principalele promisiuni electorale: reforma sistemului de sănătate și a Justiției

Grecia: partidul de dreapta al premierului Mitsotakis câștigă majoritatea în Parlament. Duminică, partidul său a obţinut 40,56% din voturi la al doilea scrutin în cinci săptămâni. Acest lucru îi oferă majoritatea absolută pe care o dorea pentru a guverna fără a fi nevoit să formeze o alianţă cu un alt partid.
Dreapta a obţinut un rezultat mai bun decât în urmă cu patru ani, când a ajuns la putere cu 39,85% din voturi, una dintre cele mai bune performanţe ale sale de la restaurarea democraţiei în 1974. În noul parlament, ea va avea 158 din cele 300 de locuri.
Grecia: partidul premierului Mitsotakis câștigă majoritatea
„În timpul campaniei sale, Mitsotakis a promis în repetate rânduri că va reorganiza sistemul de sănătate și justiția, care sunt printre cele mai greoaie sisteme din Europa.
«Nu va fi ușor», a declarat Dimitris Papadimitriou, profesor de științe politice la Universitatea Manchester din Marea Britanie. «Pentru a face acest lucru, el se va întâlni cu cele mai puternice grupuri de interese din Grecia și cu o birocrație super-rezistentă»”, a scris Financial Times.
„Mitsotakis a promis, de asemenea, reforme în sistemul judiciar, sănătate și educație și a promis reduceri suplimentare în sectorul public supradimensionat al țării”, a arătat și CNN.
„Grecia este pe punctul de a-și recăpăta statutul de «investment grade» la mai mult de 12 ani după ce a pierdut acest important rating de credit, ceea ce marchează o răsturnare bruscă de situație pentru o economie care a fost zguduită în timpul crizei datoriilor suverane din zona euro”, scria Goldman Sachs, acum o lună.