Fostul ministru rus al Transporturilor, Roman Starovoit, găsit mort lângă Moscova. Acesta fusese demis cu doar câteva ore înainte
Fostul ministru rus Starovoit, găsit mort. Fostul ministru rus al Transporturilor, Romain Starovoit, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit mort într-un parc din localitatea Odintsovo, aflată în regiunea Moscovei.
Moartea sa a survenit la doar câteva ore după ce fusese demis oficial din funcția ministerială.
Fostul ministru rus Starovoit, găsit mort
Potrivit publicației Kommersant, lângă trupul neînsuflețit al lui Starovoit a fost descoperit un pistol Makarov, oferit drept distincție în anul 2023 pentru merite deosebite în asigurarea securității cetățenilor.
Svetlana Petrenko, reprezentanta Comitetului de Anchetă al Rusiei, a declarat că trupul fostului oficial a fost găsit în propriul său autoturism.
Principala ipoteză luată în considerare de autorități este sinuciderea.
Cazul este anchetat de către Direcția Principală de Investigații a Comitetului de Anchetă din regiunea Moscova.
Acuzații de corupție și legătura cu frontiera ucraineană
Înainte de moarte, Romain Starovoit ar fi fost vizat într-un dosar penal privind deturnarea a cel puțin un miliard de ruble, fonduri alocate pentru construcția de structuri de apărare la granița cu Ucraina.
Mai multe persoane implicate în acest dosar ar fi oferit declarații compromițătoare împotriva lui Starovoit, printre care și fostul guvernator al regiunii Kursk, Aleksei Smirnov.
Cariera politică a lui Roman Starovoit
Romain Starovoit a ocupat funcția de guvernator al regiunii Kursk între octombrie 2018 și mai 2024, fiind considerat un apropiat al cercurilor de putere de la Kremlin.
Cariera sa s-a încheiat brusc odată cu demiterea din funcția de ministru al Transporturilor, survenită în dimineața zilei în care a fost găsit decedat.