Bătrâni sedați și legați de paturi în azile bulgărești ca în cazurile din Voluntari
Bătrâni tratați inuman în azile bulgărești. Populația bulgară este profund șocată după descoperirea a două azile ilegale de bătrâni, în care zeci de persoane vârstnice au fost ținute în condiții inumane.
Autoritățile au intervenit și au desființat centrele, iar mai mulți pacienți au fost spitalizați de urgență.
Bătrâni tratați inuman în azile bulgărești
În urma unei acțiuni de amploare, 75 de bărbați și femei cu vârste între 51 și 85 de ani au fost salvați din cele două centre din localitatea Iagoda, situată în centrul Bulgariei.
Citește și: Cum minte PSD că de vină pentru dezastrul de la Praid ar fi niște castori. Pe care nu i-a văzut nimeni
Dintre aceștia, 11 sunt în stare gravă, iar o persoană a suferit o amputație parțială a piciorului, a anunțat ministrul Justiției, Gheorghi Gheorghiev, la Nova TV.
Centre ilegale, deghizate în locuințe închiriate
Azilele funcționau ilegal, sub aparența unor locuințe private închiriate, pentru a evita controalele autorităților.
În timpul intervenției poliției, șase persoane au fost arestate, fiind suspectate că au gestionat aceste centre în mod fraudulos și abuziv.
Scene cutremurătoare: pacienți legați, sedați și fără identitate
Potrivit ministrului Justiției, cei internați au fost găsiți în condiții „îngrozitoare”: legați, sedați, fără acces la telefoane sau acte de identitate.
Ușile erau încuiate, ferestrele modificate pentru a împiedica evadarea, iar igiena era inexistentă. Pacienții dormeau fără lenjerie de pat, în camere insalubre.
Fără îngrijire medicală
În aceste centre nu exista personal medical permanent.
Medicul venea doar în caz de deces, iar medicamentele erau administrate de persoane fără calificare.
Un pacient a mărturisit că a reușit să fugă de două ori, dar a fost adus înapoi de fiecare dată.
„Lipsă totală de umanitate și atitudine sadică”
Ministrul Gheorghiev a condamnat public atrocitățile descoperite, vorbind despre o „atitudine sadică inexplicabilă” și o „lipsă totală de umanitate” din partea celor responsabili.
Cei internați sufereau de boli grave, precum demența, și erau complet dependenți de îngrijire.
Unde au fost relocați supraviețuitorii
Dintre cei 75 de vârstnici salvați, 44 au fost transferați în instituții publice din orașele Stara Zagora, Kazanlak și Sliven, iar alți 20 au fost preluați de familiile lor.
Autoritățile au promis sprijin pentru reintegrarea acestora în condiții sigure și umane.
Autoritățile anunță posibile noi arestări
Procuratura bulgară a deschis o anchetă oficială, iar ministrul Justiției nu exclude noi arestări în perioada următoare.
Cazul a stârnit indignare la nivel național și a readus în atenție problema lipsei de reglementare și control în centrele de îngrijire pentru persoane vârstnice.