Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing, arată un înalt comandant militar din forțele aeriene ale SUA. Un general american, Kenneth Wilsbach, comandantul forţelor aeriene ale SUA în Pacific, a avertizat, astăzi, că Beijingul ar putea profita de pe urma crizei ucrainene, pentru a încerca să facă un gest „provocator” în Asia, în timp ce puterile occidentale sunt ocupate să calmeze tensiunile cu Rusia.
Criza din Ucraina, o oportunitate pentru Beijing
El a subliniat că susţinerea oferită de Beijing Rusiei în conflictul său cu Occidentul asupra Ucrainei suscită întrebări cu privire la intenţiile Chinei în Asia.
„Dacă ne întrebăm, oare China va vedea ceea ce se întâmplă în Europa şi (…) va încerca ceva în Indo-Pacific, într-adevăr, aceasta este un motiv de îngrijorare”, a subliniat responsabilul militar american în marja unui Salon de aeronautică de la Singapore. „Am îngrijorări cu privire la faptul că ei (China) ar putea dori să profite. Nu ar fi surprinzător dacă ei vor încerca ceva ce ar putea fi provocator, pentru a vedea în ce măsură reacţionează comunitatea internaţională”, a spus generalul american.
Acum câteva zile, Wall Street Journal a publicat un editorial, „Ukraine Is a Distraction From Taiwan”, în care aprecia că SUA nu vor putea să desfășoare forțe în Europa și, în același timp, să protejeze Taiwanul.
În plus, Taiwanul se află într-o locație crucială din punct de vedere strategic, pe rutele maritime aglomerate, cu aliați ai SUA la nord (Japonia) și la sud (Filipine).
Taiwanul, crucial pentru securitatea aliaților SUA
Dacă Armata Populară de Eliberare, armata Chinei comuniste, ar fi capabilă să ocupe insula, ar submina capacitatea Americii de a le apăra pe ambele și ar zdrobi credibilitatea angajamentelor sale față de alți aliați și parteneri în fața puterii dure în creștere a Chinei, scrie site-ul War on the Rocks.
„Existența Taiwanului ca democrație liberală prosperă oferă, de asemenea, o alternativă convingătoare la China autocratică: demonstrează că democrația și capitalismul de piață liberă sunt potrivite pentru o societate de limbă chineză. Oamenii din Taiwan împărtășesc norme și valori cu Occidentul, nu cu Partidul Comunist Chinez, și este o poveste de succes strălucitoare pentru eforturile SUA de a promova prosperitatea și libertatea în lume.
Ucraina ar putea fi la fel într-o zi, dar dacă o va face, probabil, va fi printr-o integrare economică mai strânsă cu Uniunea Europeană, nu prin legăturile sale slabe cu Statele Unite. Din toate aceste motive, dacă Taiwanul ar intra sub controlul Beijingului, interesele americane ar fi afectate mult mai grav decât într-un atac rusesc asupra Ucrainei”, mai arată War on the Rocks.
Beijingul este acuzat de mai mulţi ani că provoacă tensiuni în regiune, în măsura în care China îşi întăreşte controlul asupra insulelor şi insuliţelor din Marea Chinei de Sud.
China revendică aproape toată această zonă, ceea ce contestă mai multe ţări riverane precum Malaezia, Vietnam, Filipine, Taiwan sau Brunei.
SUA nu au revendicări asupra acestei zone, însă apără principiul libertăţii de a naviga pe rute maritime strategice, potrivit AFP.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Become a Patron!- cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445
Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.