/

FOTO Regele Charles al III-lea, suveranul britanic cel mai apropiat de România. Până acum, nici un monarh britanic nu a vizitat România

Regele Charles al III-lea, suveranul cel mai apropiat de România Foto: Fundația Printului de Wales

Regele Charles al III-lea este suveranul britanic cel mai apropiat de România: din 1998, el a vizitat aproape anual țara noastră. Ultima sa vizită a avut loc în mai 2022, când a fost la un centru de refugiați ucraineni și s-a întâlnit cu președintele Iohannis.

Până acum, nici un monarh britanic nu a vizitat România. Vizitele monarhilor britanici sunt extrem de atent selectate și organizate. Regina Elisabeta a II-a vizita cel mult patru state pe an, dar au fost ani în care n-a avut nici o deplasare externă.

Regele Charles al III-lea, suveranul cel mai apropiat de România

Deși presa a monitorizat constant vizitele fostului prinț Charles, acum regele Charles al III-lea, sunt relativ puține statistici oficiale despre prezența sa în România. În 2018, presa scria că fundația Prințului de Wales în România, înființată în 2015, a investit peste un milion de lire sterline în România – potrivit unei declarații a directorului executiv al fundației, Aura Woodward.

Prințul Charles a fost și susținătorul Fundației Mihai Eminescu, dar în 2015 a fondat Fundația Prințul de Wales.

Foto: Facebook

„Prințul a vizitat pentru prima dată România în 1998. Într-un interviu acordat presei britanice, el a descris prima vizită și impresia pe care i-a lăsat-o: «M-am confruntat cu ceva despre care știam că este unic, însă nu eram conștient de cât de specială este această parte a lumii în ceea ce privește modelele sale vechi de viață, acestea dezvoltându-se în jurul unui cerc puternic care lucrează cu natura și produce acest peisaj uimitor, cu toată biodiversitatea, viața sălbatică, rezultatul relației incredibile a omului cu natura».

De atunci, Prințul Charles de Wales s-a reîntors în România aproape în fiecare an pentru a susține moștenirea arhitecturală unică a României și peisajul natural, precum și alte proiecte ce pot contribui la dezvoltarea rurală a țării”, a relatat Woodward.

Într-un film realizat de Charlie Ottley, difuzat în primul an al pandemiei, Prinţul Charles spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”.

„România este o ţară uimitor de diversă”

Charles îi îndeamnă pe români să îşi petreacă vacanţele în România şi să-i descopere „bogăţiile de necrezut”.

„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun.

O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin.

Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, menţionează Prinţul Charles în film.

Citește și: FOTO Oboseala post-Zelenski: Putin (69 de ani) a adormit în timpul unei ședințe privind dezvoltarea turismului. Liderul de la Kremlin se plânge de oboseală și respirație grea

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:11Delfinii, ca la pușcărie, sub PNL: un fost șef de penitenciar a fost pus de liberalul care conduce CJ Constanța la conducerea Delfinariului
09:58Fără discursuri ale politicienilor, dar cu mii de plăcinte la evenimentele de la Iași dedicate Unirii Principatelor Române
09:46Fostele cinematografe de stat, într-un film prost: abandonate, în ruină, în așteptarea investitorilor salvatori
09:21Avocatul și-a dat clientul în judecată, a pierdut, acum trebuie să plătească și onorariul noului avocat al fostului său client
20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție