/

Fostul preot Pomohaci și-a făcut două biserici particulare: una în garaj, alta la țară. BOR îndeamnă credincioșii să nu le frecventeze, nefiind „sfințite”

Fostul preot Pomohaci, două biserici particulare
Fostul preot Pomohaci, două biserici particulare (sursa: Facebook/Cristian Pomohaci)

Fostul preot Pomohaci, două biserici particulare. Fostul preot Cristian Pomohaci continuă să țină slujbe în garajul locuinței sale, transformat într-un lăcaș de cult informal, potrivit Arhiepiscopiei Alba Iulia, care denunță activitatea lui Pomohaci.

Fostul preot Pomohaci, două biserici particulare

Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a anunțat printr-o circulară că solistul de muzică populară Cristian Pomohaci și-a construit singur o biserică. Arhiepiscopia i-a îndemnat pe credincioși să nu frecventeze spațiul deschis de Pomohaci, acesta nefiind unul al Bisericii Ortodoxe Române.

Conform documentului bisericesc, publicat de Monitorul de Cluj, „tot ceea ce se săvârșește acolo nu este valid” și „nu aduce binecuvântare și har celor ce participă la astfel de slujbe”.

Circulara Arhiepiscopiei Ortodoxe a Albei Iulia (sursa: Monitorul de Cluj)

Cristian Pomohaci a fost caterisit (exclus definitiv din rândul preoțimii ortodoxe) în 2017, după apariția unor înregistrări audio care arătau cum preotul încerca să corupă sexual un tânăr de 17 ani.

„Suferință și necaz în viață”

„Cu multă îngrijorare și durere, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Cristian Pomohaci, fost paroh al Parohiei Moșuni, Protopopiatul Târgu Mureș, deși nu mai are calitatea de preot, a continuare să mimeze Preoția și să facă slujbe religioase în garajul casei personale din localitatea Moșuni. Mai mult decât atât, de curând, a cumpărat un local în localitatea Ernei, județul Mureș, pe care l-a transformat în biserică sau mănăstire, fiind împodobit cu iconostas și cu obiecte de cult, oficiindu-se acolo slujbe specifice Bisericii ortodoxe.

Citește și: Putin vrea să suprime „telefonul roșu”, singura cale de comunicare urgentă cu SUA la nivel înalt în situații de criză. Pentagonul i-a transmis Moscovei că e „important” să nu o facă

Prin urmare, îndemnăm pe toți credincioșii Eparhiei noastre să nu frecventeze ale locaș, deoarece nu este o biserică sfințită de către un episcop ortodox, după rânduială ortodoxă. De asemenea, tot ceea ce se săvârșește acolo de către domnul Cristian Pomohaci și ajutoarele acestuia nu este valid, nu aduce binecuvântare și har celor ce participă la astfel de slujbe. Dimpotrivă, le poate aduce multă suferință și necaz în viață, pe plan spiritual și fizic. Totodată, vă aducem la cunoștință că domnia sa este cercetat de către organele statului cu privire la infracțiunea de port ilegal de uniformă, deoarece Biserica Ortodoxă Română, prin instanțele ei de judecată, i-a interzis acestuia dreptul de a mai purta reverendă și veștminte preoțești sau de a mai sluji cele sfinte”, se precizează în documentul asumat de ÎPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu