Nicuşor Dan: „Sprijinirea Ucrainei înseamnă investiţie directă în securitatea României”
Sprijin pentru Ucraina, securitate pentru România. Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, duminică, la finalul videoconferinţei Coaliţiei de Voinţă, că România este pregătită să contribuie, împreună cu Statele Unite ale Americii şi partenerii europeni, la consolidarea securităţii Ucrainei.
Potrivit şefului statului, acest demers reprezintă totodată „o investiţie directă în propria noastră securitate”.
Sprijin pentru Ucraina, securitate pentru România
În cadrul discuţiilor, liderii statelor participante au analizat modalităţile de coordonare a eforturilor comune înaintea viitoarelor negocieri.
Citește și: Colegul de trust al lui Tapalagă și Pantazi, Ion Cristoiu, îi acuză că și-au vândut conștiința
„Consolidarea Ucrainei înseamnă consolidarea securităţii Europei şi a regiunii noastre.
Ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui la oferirea unor garanţii solide de securitate – esenţiale pentru acest proces de pace”, a transmis Nicuşor Dan pe Facebook.
Preşedintele a subliniat că experienţa ultimelor decenii arată că Rusia nu îşi respectă propriile angajamente, motiv pentru care este crucială implicarea directă a statelor vecine.
Presiune asupra Rusiei până la obţinerea păcii
Şeful statului a insistat asupra necesităţii de a menţine presiunea asupra Rusiei, inclusiv prin impunerea de noi sancţiuni economice şi diplomatice.
„Unitatea şi coordonarea transatlantică rămân sursa noastră de forţă în faţa comportamentului agresiv al Rusiei.
Oprirea atacurilor asupra civililor şi infrastructurii civile este primul pas pe care Rusia trebuie să-l facă pentru a demonstra că este angajată într-un proces real de pace”, a declarat Nicuşor Dan.
Ucraina trebuie să fie parte la orice decizie
Preşedintele a subliniat că nicio decizie cu privire la viitorul Ucrainei nu poate fi luată fără acordul acesteia.
„Ucraina are nevoie de sprijinul nostru. Acesta este dreptul ei legitim”, a conchis Nicuşor Dan.
Băi bulangiule,dacă ai securitate cum spui tu și ai un popor la tine acasă înfometat și bolnav ce câștigi?du-te după mamă la Buna Vestire,str.Nițu Vasile,golan împuțit.