duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 13 februarie 2022

Geoană: Riscul unui război convențional în Europa nu e exclus

Riscul unui război convențional în Europa nu e exclus (sursă: Facebook/NATO)
Riscul unui război convențional în Europa nu e exclus (sursă: Facebook/NATO)

Riscul unui război convențional în Europa nu e exclus. Informațiile de care dispune NATO arată că o intervenție militară a Rusiei în Ucraina este posibilă din punct de vedere tehnic în orice moment, în cazul în care președintele Vladimir Putin ar da un astfel de ordin. Riscul de război convențional în Europa nu poate fi exclus, însă românii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că au garanții de securitate credibile, spune, într-un interviu pentru Digi24, adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană.

Numărul 2 al NATO a fost întrebat despre un articol publicat de revista germană Der Spiegel, care ar fi aflat că Rusia va invada Ucraina miercuri, 16 februarie. De altfel, mai multe publicații occidentale au scris vineri, pe surse, că președintele Joe Biden i-ar fi informat pe aliații cu care a vorbit (inclusiv pe președintele Klaus Iohannis) că SUA consideră că Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina. În plus, Der Spiegel scrie că atât serviciile secrete americane, CIA, cât și armata americană au informat în cursul zilei de vineri guvernul american și alte state NATO că, pe baza unor noi informații, există temeri că atacul ar putea avea loc chiar miercurea viitoare.

Citește și: Ce și-au transmis la telefon, timp de peste o oră, Putin și Biden? Washingtonul și Kremlinul tac, tensiunea e maximă

Întrebat dacă poate să confirme aceste informații, Mircea Geoană a explicat la Digi24: „Nu avem o imagine completă asupra intențiilor reale ale președintelui Putin. Ceea ce putem spune, pe baza informațiilor pe care le primim la nivelul țărilor aliate, este că în clipa de față, mobilizarea, organizarea, logistica și susținerea forțelor rusești din jurul Ucrainei, pe trei laturi ale Ucrainei, ar putea permite, în eventualitatea unui ordin din partea Kremlinului, o intervenție militară în orice moment”.

Riscul unui război convențional în Europa nu e exclus

Oficialul NATO a precizat: „Nu spunem că este ziua X sau Y, au fost speculații cu privire la Jocurile Olimpice de iarnă, noi nu lucrăm cu astfel de repere, lucrăm cu realități de pe teren: în clipa de față, Federația Rusă a mobilizat forțe considerabile, are toate elementele de comandă, control, logistică, susținere, suport, un număr masiv de agenți infiltrați în Ucraina, cu miile, capabili să genereze destabilizare, provocări și chiar încercări de schimbare a regimului politic, deci, astăzi Federația Rusă ar putea să ia o decizie în acest fel”.

Citește și: Comisia Europeană explică pentru PSD: PNRR poate fi renegociat doar în situaţii excepţionale, cum ar fi dezastrele naturale

Mircea Geoană a subliniat însă în repetate rânduri că Alianța Nord-Atlantică încurajază „din toate puterile” dialogul și speră că actuala criză își va găsi până la urmă o rezolvare pe cale diplomatică. El spune că dacă Moscova și-ar face o analiză lucidă, „la rece”, din punct de vedere al raportului cost-beneficiu, ar ajunge la concluzia că ar avea de pierdut enorm în cazul unei noi incursiuni militare în Ucraina.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră