Consilier al guvernatorului BNR: reducerea cu 10% a cheltuielilor administrației locale, „cu totul insuficientă”
Un consilier al guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, afirmă, într-un articol pentru site-ul contributors, că reducerea cu 10% a cheltuielilor administrației locale, este „ cu totul insuficientă”. El mai arată că cinci milioane de persoane vor munci până la 65-70 de ani, iar 200-250 de mii de pensionari speciali vor duce „un trai tihnit, de la o vârstă la care pot să se gândească să devină părinți”.
Consilier al guvernatorului BNR: reducerea cheltuielilor administrației locale, „insuficientă”
„În loc să eliberăm resurse pentru mai multă eficiență economică, pentru reducerea ocupării forţei de muncă în administraţie, o parte însemnată a clasei politice pare încremenită în anul 1968, dar cu o tot mai insaţiabilă nevoie de resurse financiare. O prăpădită de reducere cu 10% a costurilor de funcționare a administrației locale, cu totul insuficientă de altminteri, reprezintă singurul obiectiv pe care, poate, îl vom vedea legiferat în 2026, ceea ce va duce la economii cu totul marginale în cheltuirea banului public şi fără vreo modificare de substanţă a caracterului extractiv al filosofiei de funcţionare a sistemului”, a scris Rădulescu.
El mai arată că numărul pensionarilor speciali depășește 200 de mii, iar pensiile speciale se apropie la 1% din PIB. „Dacă nu rezolvăm această situație spinoasă, vom avea o falie dramatică în mijlocul societății, pentru că 5 milioane de persoane vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii, poate și mai mulți în câţiva ani, vor duce un trai tihnit, de la o vârstă la care pot să se gândească să devină părinți. Aici nu mai este vorba doar de instituții extractive, ci și de fracturi sociale greu de surmontat”, a explicat consilierul guvernatorului BNR.