miercuri 22 iulie
Login Contact
DeFapt.ro
Eveniment 22 iulie 2026

Încă o condamnare anulată de CAB pe motiv de prescriere: a fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar

Încă o condamnare anulată de CAB pe motiv de prescriere: a fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar – poza 1
Sorin Blejnar a insistat până când CAB l-a scăpat Foto: Inquam/Octav Ganea
Google News
Urmărește-ne pe Google News
Google
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Curtea de Apel București (CAB) a dispus anularea unei condamnări de cinci ani închisoare primită de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar în anul 2019 pentru trafic de influenţă, motivul invocat de judecători fiind faptul că faptele s-au prescris, arată Agerpres. Blejnar a mai cerut anularea pedepsei, în 2023, însă aceeași curte de apel i-a respins solicitarea. Însă el a revenit în 2026, iar CAB i-a dat câștig de cauză. 

Citește și: Ciolacu, la masă cu fugarul Arsene, cu familiile, la un hotel din Italia unde camera costă 800 euro pe noapte - presă

În mai 2019, Sorin Blejnar a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind obligat să achite şi suma de peste 12 milioane de lei.

DNA susținea că șpaga a fost de circa 13 milioane de lei

A executat aproape jumătate din pedeapsă, fiind eliberat condiţionat în octombrie 2021.

Peste doi ani, în 2023, el a depus în instanţă o contestaţie în anulare, respinsă atunci de CAB, pentru ca în 2026 să revină cu o cerere asemănătoare, având acum câştig de cauză.

Printr-o decizie definitivă pronunţată marţi, Curtea de Apel Bucureşti a decis încetarea procesului penal împotriva lui Blejnar pe motiv că, la momentul condamnării, faptele erau prescrise.

"Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul - condamnat Blejnar Sorin împotriva deciziei penale nr. 627/A/07.05.2019 pronunţate în dosarul nr. 45798/3/2016 de către Curtea de Apel Bucureşti. Desfiinţează, în parte, decizia penală nr. 1121/A/09.11.2021 şi, rejudecând, admite apelurile formulate de DNA şi inculpatul Blejnar Sorin împotriva sentinţei penale nr. 2163 din data de 18 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.45798/3/2016. Încetează procesul penal faţă de inculpatul Blejnar Sorin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale (faptele din martie - aprilie 2011). Înlătură dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii pe lângă infracţiunea pentru care a intervenit prescripţia răspunderii penale", se arată în minuta instanţei.

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

"Banii respectivi urmau să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip 'fantomă' controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive", arăta DNA.

Potrivit procurorilor, din această sumă, lui Blejnar i-au revenit efectiv 12.513.894 lei. 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră