sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 15 februarie 2025

Generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, sub control judiciar. Cauțiunea a fost stabilită la un milion de lei

Generalul Zisu, plasat sub control judiciar (sursa: Facebook/Direcția Națională Anticorupție)
Generalul Zisu, plasat sub control judiciar (sursa: Facebook/Direcția Națională Anticorupție)

Generalul Zisu, plasat sub control judiciar. Generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, șeful Comandamentului Logistic Întrunit, a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu cu consecințe grave. Cauțiunea stabilită este de 1 milion de lei, iar alături de el sunt anchetați și colonelul în rezervă Lucian Amorăriței și administratorul O.I.

Generalul Zisu, plasat sub control judiciar

Anchetatorii susțin că, în perioada noiembrie 2022 - decembrie 2023, generalul Zisu, cu sprijinul lui Amorăriței, ar fi atestat executarea unor lucrări la un proiect de extindere a unui cimitir militar din București, deși acestea nu ar fi fost realizate în totalitate.

Citește și: EXCLUSIV Averea de „Dosarele X” a generalului Zisu: un teren în București, menționat la 14 ani după cumpărare, și o vilă care crește peste noapte cu 40%

Prejudiciul estimat pentru Unitatea Militară 02574 este de aproape 12 milioane de lei.

Cauțiunea stabilită este de un milion de lei.

Contract de peste 41 de milioane de lei, vizat de anchetă

Proiectul fusese atribuit în martie 2022 printr-un contract de 41,6 milioane de lei către firma SC Garden Center Grup SRL, al cărei administrator, O.I., este suspectat de fals și uz de fals.

Documentele ar fi fost modificate pentru a justifica plăți pentru transporturi fictive de pământ și lucrări neexecutate.

Restricții impuse inculpaților

Pe durata controlului judiciar, cei trei inculpați nu pot părăsi România fără aprobarea DNA, nu pot comunica între ei și nu își pot exercita funcțiile.

În cazul nerespectării restricțiilor, aceștia riscă măsuri mai severe, inclusiv arestul preventiv.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră