Un nou atac la decizia CCR de anulare a alegerilor la Curtea de Apel Ploiești, în ciuda unei hotărâri a Înaltei Curți

Decizia CCR privind alegerile, nou atac. Un judecător de la Curtea de Apel (CA) Ploiești a decis să judece o cerere privind anularea hotărârii Curții Constituționale a României (CCR) din 6 decembrie 2024, care a anulat alegerile prezidențiale, deși Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit anterior că instanțele judecătorești nu sunt competente în astfel de spețe.
Decizia CCR privind alegerile, nou atac
Anterior, Înalta Curte admisese într-un caz similar excepția de necompetență generală a instanțelor, stabilind că acestea nu pot judeca hotărârile CCR.
Cu toate acestea, Curtea de Apel Ploiești a decis că este competentă material, teritorial și funcțional pentru a soluționa dosarul, care are ca obiect „anulare act administrativ”, CCR fiind pârâtă în cauză.
Magistratul a încuviințat proba cu înscrisuri, inclusiv documente din mediul online și acte ce au stat la baza hotărârii CCR.
A fost stabilit un nou termen pentru judecată la data de 27 mai 2025, iar CCR urmează să fie citată.
În motivarea deciziei, judecătorul invocă o speță precedentă din 2018, în care Curtea de Apel București ar fi anulat o hotărâre a CCR.
Astfel, consideră că instanțele românești pot avea competență în astfel de situații, în ciuda deciziilor definitive ale ÎCCJ.
Cererea de suspendare a deciziei CCR, amânată
Judecătorul a decis și amânarea judecării cererii de suspendare a executării deciziei CCR, argumentând că o eventuală suspendare fără anularea Hotărârii de Guvern privind organizarea alegerilor nu afectează desfășurarea acestora.
Totodată, a fost prorogată discutarea sesizării CJUE, formulată de reclamantă, pentru termenul viitor.
Decizia completă a fost publicată pe portalul Curții de Apel Ploiești, cu mențiunea că judecata continuă pe 27 mai, ora 15:30, cu citarea Curții Constituționale.
Înalta Curte respinsese anterior o cerere similară
La sfârșitul lunii aprilie, un alt complet de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere asemănătoare, însă ÎCCJ a casat sentința în recurs.
Curtea Supremă a stabilit că cererile de suspendare și anulare a hotărârii CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 sunt inadmisibile.
Minuta deciziei ÎCCJ: instanțele nu sunt competente
În minuta Înaltei Curți se arată că:
- Cererea de suspendare a fost respinsă ca rămasă fără obiect;
- Reclamantul Andrei Ștefan Mitrea a fost considerat fără calitate procesuală activă;
- Recursurile CCR și ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au fost admise;
- Sentința CA Ploiești a fost casată în totalitate;
- A fost admisă excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești;
- Cererile au fost respinse ca inadmisibile.
Decizia Înaltei Curți este definitivă.