EXCLUSIV Ciolacu nu mai afirmă că a luat bacalaureatul, ci doar că "a susținut examenul de bacalaureat". Informația apare într-un drept la replică trimis către DeFapt.ro

Ciolacu doar a dat bacalaureatul (Guvern). Premierul Marcel Ciolacu a simțit nevoia să trimită DeFapt.ro un drept la replică în care să atragă atenția că a susținut examenul de bacalaureat.
Ciolacu doar a dat bacalaureatul (Guvern)
Dar, atenție, Ciolacu nu afirmă că a și luat examenul.
Iată, integral, dreptul la replică trimis de Biroul de presă al Guvernului:
"Pentru corecta informare a opiniei publice, Biroul de presă al Guvernului este abilitat să vă transmită următorul drept la replică referitor la articolul cu titlul
Titlul articolului
Acest titlu speculează o afirmație falsă, asupra căreia prim-ministrul Marcel Ciolacu și Inspectoratul Școlar Județean Buzău au adus clarificări publice în repetate rânduri. Așa cum a menționat public, cum este precizat și în CV-ul postat pe site-ul Guvernului și cum a precizat Inspectoratul Școlar Județean Buzău, premierul a susținut examenul de bacalaureat în anul în care a finalizat studiile liceale (1986).
Prin urmare, titlul acreditează o falsă informație, care nu reflectă realitatea.".

Așadar, "premierul a susținut examenul de bacalaureat în anul în care a finalizat studiile liceale (1986)".
Nici o referire, însă, la nota de trecere.