sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Investigații 04 septembrie 2024

EXCLUSIV Ciolacu a cerut și obținut ilegal un duplicat al diplomei de bacalaureat în septembrie 2003: a declarat abia după cinci luni în "Monitorul Oficial" că și-a pierdut diploma

Ciolacu, duplicat de bacalaureat obținut ilegal (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Ciolacu, duplicat de bacalaureat obținut ilegal (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Ciolacu, duplicat de bacalaureat obținut ilegal. Potrivit datelor obținute de către DeFapt.ro de la Inspectoratul Școlar Județean Buzău, premierul a cerut și primit acum 21 de ani un duplicat al diplomei de bacalaureat.

Duplicat cerut și obținut în 2003

DeFapt.ro a solicitat atât liceului la care a studiat Marcel Ciolacu, cât și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, mai multe date despre diploma de bacalaureat a actualului premier.

Citește și: EXCLUSIV Ministerul Educației a „turnat” la Ciolacu ce cereri de informații publice a primit în legătură cu diploma de Bac a premierului. Ciolacu: Prefer ca autoritățile să dea răspunsul

Întrucât, la Congresul PSD recent, Ciolacu a declarat că are "o copie legalizată" a diplomei, DeFapt.ro a pus întrebări și despre un astfel de document.

Inspectoratul Școlar a precizat pentru DeFapt.ro că o copie legalizată a unui act poate fi eliberată numai de către un notariat.

De asemenea, IȘJ a comunicat că există un duplicat al diplomei de bacalaureat: "Colegiul Național Buzău a emis un duplicat al diplomei de bacalaureat pentru domnul Marcel Ciolacu în data de 25 septembrie 2003".

Răspunsul Inspectoratului Școlar Județean Buzău pentru DeFapt.ro (sursa: IȘJ Buzău)

Ciolacu, duplicat de bacalaureat obținut ilegal

Ca pentru orice document eliberat de o instituție publică și pierdut pentru care se cere un duplicat, una din condițiile esențiale este existența unui anunț al pierderii.

Și publicat nu oriunde, ci în "Monitorul Oficial".

În cazul duplicatului diplomei de bacalaureat a lui Marcel Ciolacu, această condiție legală nu a fost respectată.

Dar, la aproape cinci luni după primirea duplicatului, pe 16 februarie 2004, în "Monitorul Oficial" s-a publicat un astfel de anunț.

"Ciolacu I. Ion Marcel, cu domiciliul în Buzău, bd. Nicolae Bălcescu, bl. (...), ap. (...), județul Buzău, aduce la cunoștință pierderea diplomei de bacalaureat seria D nr. 18039/456, eliberată la 3 iulie 1986 de Liceul de Filologie-Istorie din Buzău, județul Buzău.", se arată în "Monitorul Oficial", partea a III-a, nr. 93 din 16 februarie 2004.

Anunțul referitor la pierderea diplomei de bacalaureat a lui Marcel Ciolacu (sursa: Monitorul Oficial)
Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Investigații

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră