Primarul USR din Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, după nominalizarea lui Veștea: „Să ascultăm cu atenție ce se propune și abia apoi să tragem concluzii”
Primarul USR din Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a făcut un apel la „calm, responsabilitate și dialog”, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, prim-vicepreședinte al PNL. Citește și: Lovitură pentru Bolojan: prim-vicepreședintele PNL Adrian Veștea acceptă să fie desemnat premier. Tomac și-a depus mandatul Viziteu este la al doilea mandat de primar al Bacăului. „Fără stabilitate politică este greu să construim stabilitate economică” „Președintele României a făcut un apel la dialog și la găsirea unei soluții politice stabile pentru țară. Cred că este momentul să ascultăm cu atenție ce se propune și abia apoi să tragem concluzii. Să ascultăm pentru a înțelege, nu doar pentru a răspunde. România are nevoie de stabilitate, de încredere și de decizii care să răspundă problemelor reale cu care oamenii se confruntă zi de zi. Fiecare perioadă de incertitudine se resimte în economie, în mediul de afaceri și, în cele din urmă, în viața fiecărei familii. Ca primar, dar și ca om, văd în fiecare zi preocupările oamenilor. Văd cum costurile cresc, cum grijile sunt tot mai multe și cum mulți se întreabă ce va aduce ziua de mâine. Tocmai de aceea cred că avem nevoie de calm, responsabilitate și dialog. Fără stabilitate politică este greu să construim stabilitate economică. Iar fără stabilitate economică este greu să oferim oamenilor siguranța și perspectivele pe care le merită. Să rămânem uniți, să ne respectăm opiniile și să avem încredere că, prin dialog și înțelepciune, România poate găsi drumul cel bun”, a scris el pe Facebook.