După Călin Georgescu, și Simion critică Realitatea TV pentru că a susținut guvernul Veștea. AUR dă zeci de mii de euro pe lună către acest post
George Simion i-a transmis, azi, Ancăi Alexandrescu că nu are dreptul să-i facă agenda politică. Angajata Realității TV a susținut, în aceste zile, că AUR era „pe cai mari” dacă vota guvernul Veștea și, la schimb, primea președinția Senatului.
Site-ul Realității TV continuă să încaseze sume uriașe, lunar, de la AUR, pentru publicitate on-line, deși acest post a anunțat că îl va cenzura pe Călin Georgescu. AUR plătește lunar 60.000 de euro, plus TVA, către Realitatea TV, iar banii sunt din subvenția de la buget.
Acum, Simion critică postul pe care-l finanțează.
Simion, țanțoș: „Sunt președintele partidului care stă cel mai bine în preferințele românilor”
„Anca Alexandrescu, o săptămână de zile după ce noi nu am votat Guvernul Veștea, a avut subiect să se ia de George Simion. E treaba ei. Noi am susținut-o pentru că era varianta cea mai bine poziționată la Primăria Capitalei. Am mers de multe ori la emisiuni la dumneai, cum merg și la dumneavoastră. Dar asta nu dă cuiva voie să-mi facă agenda politică”, a spus George Simion la un interviu pentru Gândul.
El a mai spus: „Sunt președintele partidului care stă cel mai bine în preferințele românilor în acest moment. Singura mea obligație este față de alegători, față de nimeni altcineva.”
Anca Alexandrescu l-a acuzat însă pe Călin Georgescu de faptul că a sabotat o înțelegere PSD-AUR: „George Simion a negociat cu PSD-ul până duminică, atunci când Călin Georgescu a făcut acea declarație, a dat acel mesaj: «Cine votează Guvernul Veștea este un trădător» (...) Până în acel moment, George Simion a negociat cu PSD-ul, inclusiv cu consilieri prezidențiali, votarea Guvernului Veștea. Inclusiv luni dimineață s-a întâmplat lucrul acesta (...)
Opinia mea este următoarea: domnul Georgescu a avut informațiile și a știut 100% că domnul Simion a purtat aceste negocieri. Domnul Georgescu s-a gândit în felul următor și pot să-l înțeleg din punct de vedere strategic: «Băi, dacă AUR acum votează Guvernul Veștea, ia președinția Senatului, este pe cai mari, eu ce mai fac? Rămân în afara jocului. Păi și cum pot eu să rezolv lucrurile astea? Să spun că, dacă votează, sunt niște trădători».
Și care este pasul următor? Să distrug credibilitatea Realitatea Plus și pe Anca Alexandrescu, ca George Simion și AUR să nu mai aibă o platformă pentru viitor”,