joi 19 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: scădere

82 articole
Eveniment

Mașinile diesel, la cel mai jos nivel de vânzări. Hibridele depășesc motoarele pe benzină

Record negativ pentru vânzările mașinilor diesel. Piața auto din Iași trece prin schimbări majore, cu dieselul la cel mai scăzut nivel de vânzări din 2025. Record negativ pentru vânzările mașinilor diesel În august, autoturismele hibride au depășit ca volum cele pe benzină, confirmând preferința tot mai mare a șoferilor pentru soluții eficiente și ecologice. Citește și: Unde s-au dus banii din Fondul de rezervă: sumă uriașă pentru salariile câștigate de magistrați Totodată, mașinile noi au reprezentat o treime din totalul înmatriculărilor din județ. În luna august au fost înregistrate 1.358 de autoturisme, ușor sub nivelul din iulie, când piața a atins un vârf de 1.568 de unități. Continuarea, în Ziarul de Iași

Record negativ pentru vânzările mașinilor diesel (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Scad mult salariile în mediul universitar (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Scăderile de salarii se simt deja în universități: personalul auxiliar pierde sute de lei

Scad mult salariile în mediul universitar: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță modificări importante în politica financiară și organizatorică, care stârnesc nemulțumiri în rândul angajaților. Scad mult salariile în mediul universitar Conform unei decizii adoptate la nivel central, norma didactică a cadrelor universitare va fi majorată: profesorii și conferențiarii vor susține cu trei ore în plus pe săptămână față de programul actual. Citește și: VIDEO Încă o nenorocire pe podul de la Brăila: au apărut infiltrații de apă, în asfalt, deși nu a plouat Pe de altă parte, personalul auxiliar — secretare, laboranți, administratori financiari etc. — va fi afectat de eliminarea unui spor salarial care putea ajunge până la 800 de lei lunar. Această schimbare afectează direct veniturile angajaților din categoriile administrative și suport. Rectorul universității a declarat că, din toamnă, criteriile de acordare a sporurilor vor fi reevaluate, ceea ce înseamnă că nu toți angajații vor mai beneficia de aceleași salarii ca până acum. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Turismul intern scade în iunie 2025 (sursa: Pexels/Andreea Simion)
Eveniment

Reducerea voucher-elor de vacanță a dus în jos încasările în turism de la clienți români

Turismul intern scade în iunie 2025. Turismul intern din România a înregistrat o scădere în luna iunie 2025, potrivit unei analize realizate de BIBI Touroperator, pe baza datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Turismul intern scade în iunie 2025 Potrivit specialiștilor, printre principalele cauze se numără: reducerea valorii voucher-elor de vacanță, instabilitatea politicilor fiscale, întârzierea investițiilor în infrastructură și contracția sectorului HoReCa. Citește și: Interes redus pentru funeraliile lui Iliescu: peste o mie de persoane au venit la catafalc. La catafalcul Regelui Mihai au venit zeci de mii În comunicatul companiei se subliniază și absența unei strategii de promovare coerente, a unui Organism de Management al Destinației (OMD) național, precum și lipsa unei structuri guvernamentale dedicate exclusiv turismului.   Toate acestea au contribuit la subvalorificarea potențialului turistic național și la o scădere clară a numărului de sosiri ale turiștilor români. „Guvernul trebuie să repornească motoarele economiei” Adrian Voican, președintele Bibi Group4travel, avertizează că măsurile recente luate de guvern au afectat negativ turismul românesc: „Fără vouchere, cu TVA mărită și puterea de cumpărare în scădere, situația se va înrăutăți. Tăierile în domeniul public nu trebuie confundate cu frâna în economie.” De asemenea, Voican a subliniat că singura rază de speranță rămâne turismul incoming, care a crescut cu 7%, însă „cifrele de la care pornim sunt prea mici pentru un impact real”. Scădere de 4,2% la sosirile turiștilor români Potrivit datelor INS, sosirile turiștilor români în iunie 2025 au scăzut cu 4,2% față de aceeași lună a anului trecut. Înnoptările românilor au scăzut cu 1% în aceeași perioadă. În schimb, turiștii străini au înregistrat o creștere de 7,2% la sosiri și 6,3% la înnoptări în iunie 2025, menținând trendul pozitiv din luna mai. Un semnal pozitiv în prima parte a anului În ciuda scăderilor din iunie, turismul intern a avut o creștere marginală de 0,1% în prima jumătate a anului 2025. Acest avans modest a fost susținut de interesul crescut pentru vacanțele de Paște și 1 Mai, precum și de investițiile punctuale în zone montane, stațiuni balneare, modernizarea unităților de cazare și extinderea ofertelor de relaxare și tratament. Creștere de aproape 3% pe litoralul românesc În ciuda contextului dificil, litoralul românesc înregistrează o creștere de 3% a rezervărilor față de vara trecută. Acest lucru se datorează în special programelor de „înscrieri timpurii”, care oferă reduceri de până la 50%. Totodată, hotelurile all inclusive sunt tot mai căutate. Sunt active 55 de hoteluri all inclusive pe litoral, în creștere cu 5,4% față de 2024. Durata medie a vacanței estivale rămâne de 5 nopți, în timp ce mini-vacanțele de weekend au pierdut teren, fiind preferate mai ales în extrasezon. Voucher-ele de vacanță: scădere de peste 75% Plata cu voucher-ele de vacanță a înregistrat o scădere drastică de peste 75%, reducând dramatic accesul la vacanțe pentru mulți români și afectând fiscalizarea serviciilor turistice. Potrivit BIBI Touroperator, această lipsă diminuează puterea de cumpărare, favorizează turismul nefiscalizat și afectează negativ industria turismului și bugetul de stat. Estimări pentru restul anului 2025 Pentru a doua parte a anului, se preconizează: creșteri de tarife între 10–15%, din cauza majorării TVA, o durată medie de sejur de 3,4 nopți în stațiunile montane și balneare. Cerere ridicată pentru Crăciun și Revelion Vacanțele de iarnă 2025–2026 generează deja interes crescut. Mulți turiști aleg pachetele prin înscrieri timpurii. Cele mai solicitate oferte includ: mese festive, programe artistice și acces la facilități de wellness. Estimările arată că peste 50% din ofertele premium vor fi rezervate până în octombrie.

Vânzările de bere scad în Germania (sursa: Pexels/Sonja Maric)
Eveniment

Germanii beau mai puțină bere: consumul atinge cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii

Vânzările de bere scad în Germania. În primul semestru din 2025, berarii din Germania au vândut doar 3,9 miliarde de litri de bere cu alcool, atât pe plan intern cât și internațional. Este cel mai redus nivel înregistrat de la începutul publicării acestor statistici, în 1993, potrivit datelor furnizate de Oficiul federal de statistică (Destatis). Comparativ cu primele șase luni din 2024, vânzările au scăzut cu 6,3%. Vânzările de bere scad în Germania Piața internă, care generează în continuare aproximativ 82% din vânzări, a înregistrat un declin de 6,1% în prima jumătate a anului. Citește și: Cine este angajatul la stat de care nu ați auzit, dar care câștigă mai mult decât Isărescu Nici exporturile nu au fost scutite: acestea au scăzut cu 7,1%. Este pentru prima dată când Germania nu depășește pragul de patru miliarde de litri de bere vânduți într-un semestru. Berea fără alcool câștigă teren Singura creștere semnificativă a fost înregistrată în segmentul berii fără alcool. În 2024, s-au produs 579 de milioane de litri, de aproape trei ori mai mult decât în urmă cu zece ani. Cota de piață a acestui tip de bere a ajuns la 9%, fiind tot mai populară în sectorul HoReCa. Cauzele declinului: recesiune, demografie și încrederea scăzută Asociația berarilor germani atribuie scăderea consumului unor factori multipli: schimbările demografice, recesiunea care afectează economia de doi ani consecutivi și încrederea scăzută a consumatorilor. Directorul general al asociației, Holger Eichele, avertizează că și acordul comercial SUA-UE ar putea pune presiune suplimentară asupra exportatorilor germani. Germania rămâne lider european în producția de bere Chiar și în contextul acestui declin, Germania continuă să fie principalul producător de bere din Uniunea Europeană. În 2024, a realizat 7,2 miliarde de litri de bere, reprezentând 22,2% din producția totală a UE, și s-a clasat pe locul doi la exporturi, cu 1,4 miliarde de litri.

Ministerul Energiei promite reduceri de preț (sursa: Facebook/Bogdan Ivan)
Eveniment

Prețul energiei ar putea scădea cu până la 15% în 18 luni, susține ministrul Energiei

Ministerul Energiei promite reduceri de preț. Ministerul Energiei, împreună cu ANRE și Consiliul Concurenței, analizează în prezent modul de formare a prețurilor la energie în România. Bogdan Ivan a declarat într-un interviu la Digi24 că această analiză ar putea duce, într-un orizont de timp de maximum 18 luni, la o reducere a tarifelor cuprinsă între 5% și 15%. Exemplu din piață: „Roșiile la 30 de lei” Ministrul a criticat actualul mecanism de raportare a prețurilor la energia vândută pe platforma OPCOM, explicând printr-o analogie simplă că „prețul final” este dictat de cea mai scumpă ofertă, indiferent de cât de mică este cea mai ieftină. Citește și: Ce CV are șefa CSM, Elena Costache, care crede că o pensie de 11.000 de lei este mică Ivan a subliniat că acest sistem generează inechități și distorsionează piața. Poziție comună cu statele din Europa Centrală și de Est Bogdan Ivan a anunțat că România pregătește o poziție comună la nivelul Comisiei Europene, alături de alte state membre din Europa Centrală și de Est, pentru a reforma sistemul de formare a prețurilor la energie. În prezent, prețurile din această zonă sunt considerabil mai mari decât cele din Europa de Vest. Ministerul Energiei promite reduceri de preț Ministrul Energiei a identificat trei piloni esențiali pentru scăderea prețului final la energie. În primul rând, creșterea capacităților de producție, fiind în derulare proiecte care ar putea adăuga 1.500 MW în sistem, în următoarele 18 luni. Investiții în rețele pentru reducerea pierderilor: în unele regiuni, pierderile din rețelele de transport și distribuție ajung la 20%. Potrivit ministrului, sunt necesare investiții de circa 9 miliarde de euro pentru modernizare. Nu în ultimul rând, un reglaj transparent al pieței. Se dorește eliminarea speculațiilor și a marjelor excesive care duc la diferențe semnificative între prețul de producție și cel perceput consumatorului final. Hidroelectrica, market maker în piața de energie Bogdan Ivan a anunțat că lucrează la un mecanism prin care Hidroelectrica să devină market maker, adică entitatea care stabilește prețul de referință în piața de energie. Această mișcare ar putea contribui la stabilizarea pieței și la reducerea fluctuațiilor bruște de preț. 380.000 de consumatori au schimbat furnizorul de energie Ministrul a menționat că, de la începutul anului, peste 380.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie electrică, majoritatea optând pentru Hidroelectrica. În acest context, sunt în curs de implementare șapte proiecte pentru extinderea capacității de producție a companiei. Exemplu de intervenție: scăderea tarifelor în iulie Ivan a relatat o situație concretă: în iulie, imediat după ce a preluat mandatul, prețul energiei electrice în piață a crescut brusc, iar ofertele către consumatori ajungeau la 1,55 lei/kWh. În urma unei analize și intervenții rapide, prețurile au început să scadă, ajungând în unele cazuri la 1,20–1,40 lei/kWh. Propunere: traderii să garanteze achizițiile în avans Pentru a preveni volatilitatea și speculațiile, ministrul propune ca traderii care achiziționează energie în avans să plătească un avans de 30% sau să prezinte o scrisoare de garanție. Această măsură ar contribui la stabilizarea pieței și la evitarea situațiilor în care contractele nu sunt onorate, iar prețurile cresc artificial.

Expulzările lui Trump îi scad popularitatea (sursa: ICE)
Internațional

Trump a pierdut sprijinul americanilor în privința deportărilor forțate

Expulzările lui Trump îi scad popularitatea. După doar jumătate de an de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, politicile dure privind migrația implementate de noua administrație republicană încep să piardă sprijinul majorității cetățenilor americani, arată două sondaje recente. Expulzările lui Trump îi scad popularitatea Un sondaj comandat de CNN arată că 55% dintre respondenți consideră că măsurile de expulzare a migranților sunt excesive, în creștere cu 10 puncte procentuale față de o anchetă similară desfășurată în februarie. Citește și: Donald Trump i-a transmis lui Nicușor Dan o invitație „formală” de a vizita Casa Albă, anunță șeful Cancelariei Prezidențiale Conform aceleiași cercetări, 57% dintre respondenți se opun proiectului de creare a zeci de mii de locuri în centre de detenție pentru migranți. Doar 26% susțin această inițiativă a administrației republicane. Sondaj CBS: americanii cred că sunt vizați migranții non-violenti Un alt sondaj, realizat pentru postul CBS, indică faptul că 56% dintre americani cred că administrația Trump vizează migranți care nu sunt infractori periculoși, în creștere față de 47% în urmă cu o lună. În plus, doar 49% dintre respondenți mai susțin măsurile radicale privind imigrația, în scădere cu 10 puncte față de februarie și cu 5 puncte față de luna iunie. Trump se declară mulțumit de „renașterea” SUA În rândul simpatizanților Partidului Republican, sprijinul pentru politicile de expulzare a migranților rămâne extrem de ridicat, atingând nivelul de 91%, potrivit sondajelor. În ciuda scăderii susținerii la nivel național, Donald Trump continuă să se laude cu rezultatele mandatului său. Într-un mesaj publicat duminică pe rețeaua sa Truth Social, președintele a afirmat: „În urmă cu un an, țara noastră era MOARTĂ, aproape fără speranță de renaștere. Astăzi, SUA sunt țara cea mai respectată din întreaga lume”. De altfel, Trump consideră că a reușit să „relanseze complet o mare țară” în doar șase luni de la revenirea la conducerea SUA.

Partidul lui Musk scade acțiunile Tesla (sursa: X/America Party)
Internațional

Acțiunile Tesla, în scădere după ce Donald Trump a ironizat partidul politic lansat de Elon Musk

Partidul lui Musk scade acțiunile Tesla. Acțiunile Tesla au înregistrat o scădere de până la 7,6% în tranzacțiile pre-market de luni, ca urmare a anunțului lui Elon Musk privind lansarea unui nou partid politic american. Reacția președintelui Donald Trump a fost imediată și dură: l-a acuzat pe Musk că a „deraiat complet”. Trump: „Musk a devenit un dezastru” Duminică seară, pe platforma sa Truth Social, Trump a scris: Citește și: Bonus astronomic pentru un ex-director la Aeroporturi București, recrutat de la firmă de copiatoare. Nu făcea mai nimic, se uita la cinci “indicatori cheie“ „Sunt întristat să-l văd pe Elon Musk că a deraiat complet, devenind un dezastru, în ultimele cinci săptămâni.” Declarația a fost făcută după ce Musk anunțase, sâmbătă, lansarea „America Party”, un partid menit să rivalizeze cu cele două mari formațiuni tradiționale, Partidul Republican și Partidul Democrat. Înainte de a se îmbarca în Air Force One din New Jersey, Trump a calificat inițiativa lui Musk drept „ridicolă” și a avertizat că astfel de mișcări creează doar confuzie și haos: „Partidele alternative nu au avut niciodată succes în Statele Unite. Tot ce aduc este perturbare completă și haos total.” Musk: „Trăim într-un sistem cu un singur partid” Pe platforma sa X (fosta Twitter), Musk a criticat dur sistemul politic american: „Când vine vorba de falimentarea țării prin risipă și corupție, trăim într-un sistem cu un singur partid, nu într-o democrație.” El a adăugat că „America Party se naște pentru a reda cetățenilor libertatea.” Partidul lui Musk scade acțiunile Tesla Tesla se confruntă cu o perioadă dificilă, marcată de o scădere record a vânzărilor în T2 2025, cu 13,5% mai puține vehicule față de aceeași perioadă din 2024 și rima scădere anuală a vânzărilor din istoria companiei (circa 1%); În acest an s-a înregistrat o depreciere de aproape 23% a valorii acțiunilor. Neil Wilson, analist la Saxo Markets, a explicat că investitorii Tesla sunt afectați de două mari temeri. În primul rând, relația tensionată cu Trump ar putea duce la reducerea subvențiilor guvernamentale pentru mașinile electrice. Apoi, Musk pare din nou distras de politică, ceea ce riscă să afecteze performanța Tesla. „Investitorii s-au bucurat când Musk s-a retras din prim-planul politic, dar acum se tem că revine în forță și își va neglija companiile,” a precizat Wilson. Implicarea politică a lui Musk stârnește proteste globale După ce a condus Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, Elon Musk a fost implicat în concedieri masive în administrația federală, ceea ce a declanșat proteste în fața showroom-urilor Tesla din mai multe țări. În mai, Musk anunța că va părăsi funcția guvernamentală, iar investitorii sperau că se va concentra din nou pe Tesla, SpaceX și platforma X. Însă conflictul deschis cu Trump și planurile politice ale noului partid par să-l readucă în centrul scenei politice.

ROBOR la 3 luni, scădere ușoară (sursa: Pexels/Jakub Zerdzicki)
Economie

ROBOR a mai scăzut puțin, dar e departe de cotația de acum un an

ROBOR la 3 luni, scădere ușoară. Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor la creditele de consum în lei cu dobândă variabilă, a înregistrat marți o ușoară scădere, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). ROBOR la 3 luni, scădere ușoară Indicele ROBOR la 3 luni a înregistrat marți o ușoară scădere ajungând la 7,14% pe an, comparativ cu 7,15% înregistrat în ședința precedentă. Citește și: EXCLUSIV Patronul Nuba, clubul unde Sorin Grindeanu se afișa cu Laura Vicol, împrumut la PSD de 1,6 milioane de lei printr-o firmă fără activitate La începutul lui 2025, indicele ROBOR la 3 luni se situa la 5,92%, dar a început să crească începând cu data de 6 mai, la doar două zile după primul tur al alegerilor prezidențiale, când a urcat la 6,08% pe an. ROBOR la 6 luni, folosit pentru calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 7,19%, față de 7,21% în ziua precedentă. ROBOR la 12 luni a coborât la 7,30%, de la 7,33%. IRCC, alternativa la ROBOR, aflată în scădere În ceea ce privește IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor), acesta este reglementat prin OUG 19/2019 și este calculat ca medie a ratelor dobânzilor interbancare din trimestrul IV 2024. Nivelul actual este de 5,55% pe an, în scădere față de 5,66% în trimestrul anterior.

Încrederea în economia României, minimum istoric (sursa: Facebook/Adrian Codirlasu)
Economie

Încrederea în economia României, la cel mai scăzut nivel de după pandemie înainte de alegeri

Încrederea în economia României, minimum istoric. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a înregistrat în aprilie cea mai mică valoare de după pandemie, scăzând cu 10,6 puncte, până la 33,3. Încrederea în economia României, minimum istoric Scăderea a fost generată de temerile privind un posibil rezultat eurosceptic al alegerilor prezidențiale, care ar fi putut deturna România de pe traiectoria pro-europeană. Citește și: Mișcare strategică a lui Nicușor Dan, în favoarea lui Băluță, care susține intrarea PSD la guvernare Componenta de anticipații a indicatorului s-a prăbușit cu 16,9 puncte, în timp ce percepția asupra condițiilor curente a crescut ușor. Deficit bugetar în creștere, creștere economică în scădere Deficitul bugetar estimat pentru 2025 a crescut la o valoare medie de 7,9% din PIB, în timp ce anticipațiile privind creșterea economică s-au redus la doar 0,7%. Există inclusiv temeri privind o posibilă intrare în recesiune. Datoria publică este prognozată să ajungă la 57% din PIB în următoarele 12 luni. Inflație ridicată și deprecierea leului, în prognoze Rata anticipată a inflației pentru mai 2026 a crescut la 4,78%, semnalând presiuni inflaționiste persistente. Aproximativ 86% dintre analiști prevăd deprecierea leului în următorul an. Estimările arată un curs de 5,0494 lei pentru un euro în șase luni și 5,1112 lei în 12 luni. Piața imobiliară, sub semnul incertitudinii 50% dintre participanții la sondaj anticipează o scădere a prețurilor locuințelor în marile orașe, iar 43% estimează stagnarea acestora. Majoritatea analiștilor (78%) consideră că actualele prețuri sunt supraevaluate, iar doar 14% le consideră corect evaluate. Temeri privind retrogradarea României la rating „junk” 36% dintre participanți anticipează retrogradarea României în categoria nerecomandată investițiilor („junk”) în următoarele 12 luni, în creștere față de sondajele anterioare. În general, atunci când perspectiva unui emitent este revizuită la „negativ”, riscul de retrogradare este crescut, mai ales în cazul ratingurilor deja slabe. Ce este Indicatorul de Încredere Macroeconomică CFA Realizat lunar de peste 13 ani, sondajul CFA România măsoară anticipațiile analiștilor financiari privind economia românească pe termen de un an. Indicatorul este compus din întrebări despre condițiile actuale și previziunile privind afacerile, piața muncii, veniturile și averea personală. Scorul variază între 0 (încredere minimă) și 100 (încredere deplină).

Investițiile străine în România, declin semnificativ (sursa: Pexels/Czapp Árpád)
Economie

Străinii au băgat semnificativ mai puțini bani în România după anularea alegerilor

Investițiile străine în România, declin semnificativ. Investițiile directe ale nerezidenților în România au înregistrat o scădere semnificativă în primul trimestru din 2025, ajungând la 1,672 miliarde de euro, comparativ cu 2,481 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). Investițiile străine în România, declin semnificativ Potrivit BNR, participațiile la capital – inclusiv profitul reinvestit estimat – au totalizat o valoare netă de 2,979 miliarde de euro. Citește și: George Simion a pompat nouă milioane de lei în firma familiei penalului Marcel Păcuraru, patronul Realității TV, pentru „propagandă” În schimb, creditele intragrup au înregistrat o valoare netă negativă, de minus 1,307 miliarde de euro. Mai puține firme străine noi înregistrate în 2025 Datele centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că, în perioada ianuarie–martie 2025, au fost înființate 1.565 de societăți cu participare străină la capitalul social, în scădere cu 6,57% față de primul trimestru din 2024. Capitalul social subscris de noile firme străine înmatriculate în T1 2025 s-a ridicat la 8,847 milioane de dolari, în scădere cu 14,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, când valoarea era de 10,228 milioane de dolari. Comerțul, IT-ul și serviciile tehnice, cele mai atractive domenii În luna martie 2025 au fost înregistrate 678 de firme cu capital străin, cu un capital social subscris de 3,68 milioane de dolari. Cele mai multe firme au activat în: Comerț cu ridicata și cu amănuntul, reparații auto și moto – 31,86% din total Activități profesionale, administrative, științifice și tehnice – 10,18% Tehnologia informației și comunicațiilor (IT&C) – 10,03% Peste 258.000 de firme străine active în România La finalul lunii martie 2025, în România funcționau 258.875 de societăți cu participare străină, cu un capital subscris total de 72,056 miliarde de dolari. Cele mai numeroase societăți cu capital străin proveneau din Italia – 54.027 firme, cu un capital subscris de 3,67 miliarde de dolari. În schimb, firmele cu capital olandez dețineau cea mai mare valoare a capitalului social: 13,2 miliarde de dolari, în doar 6.247 de companii.

Prezența la vot la ora 16:00 (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Prezența la vot a scăzut, la ora 16.00, sub nivelul turului întâi din noiembrie 2024 cu aproape 1%

Prezența la vot la ora 16:00. Până la ora 16:00, duminică, 6.461.593 de alegători și-au exercitat dreptul de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale, ceea ce reprezintă 35,92% din totalul celor înscriși în listele electorale permanente, potrivit datelor oferite în timp real de defapt.ro Prezența la vot la ora 16:00 Dintre cei care au votat până la ora 16:00: Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real 3.974.277 de alegători provin din mediul urban; 2.487.316 de alegători provin din mediul rural. În plus, 74.262 de persoane și-au exprimat opțiunea electorală prin intermediul urnei mobile. Votul în țară și în diaspora Din totalul celor 6.461.593 de voturi exprimate: 5.715.830 de voturi au fost înregistrate în România, reprezentând 31,78% din alegători; 745.763 de cetățeni au votat în străinătate. Județele cu cea mai mare prezență la urne Cele mai ridicate procente de participare s-au înregistrat în următoarele județe: Ilfov – 43,77%; Argeș – 37,82%; Giurgiu – 36,82%; Constanța – 35,94%; Cluj – 35,72%. Județele cu cea mai scăzută prezență În schimb, participarea a fost mai redusă în: Vaslui – 22,13%; Satu Mare – 23,61%; Covasna – 25,26%; Harghita – 26,98%; Botoșani – 27,22%. Situația prezenței la vot în București În Capitală, prezența la urne a fost de 33,76%, cu diferențe semnificative între sectoare: Sector 1 – 38,60%; Sector 2 – 34,85%; Sector 3 – 28,24%; Sector 4 – 35,11%; Sector 5 – 31,46%; Sector 6 – 37,74%. Comparație cu alegerile din 2019 La primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019, prezența la vot, tot până la ora 16:00, a fost de 36,76%, cu aproape un punct procentual mai mare decât în 2024. Pentru date actualizate privind prezența la vot, alegătorii pot accesa site-ul defapt.ro  

Cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol în România, în 2024 (sursa: Pexels/Pixabay)
Eveniment

Cel mai mic număr de nașteri din ultimul secol în România, în 2024. Populația peste 65 de ani crește

Cel mai mic număr de nașteri în România ultimului secol a fost înregistrat în 2024. Cel mai mic număr de nașteri În județul Iași, de exemplu, s-au născut doar 7.392 de copii în 2024 – cel mai mic număr de nașteri din anii 1950 până în prezent. Comparativ, în 2022 au fost 9.209 nașteri, iar în 2023 cifra a coborât la 7.661, indicând o tendință descendentă alarmantă. Citește și: Finanțele recunosc că nu au plătit facturi de 9,1 miliarde de lei ca să raporteze deficit mai mic pentru 2024 La nivel național, situația este chiar mai severă: în 2024, România a înregistrat sub 150.000 de nașteri – cel mai redus nivel din ultimul secol. Conform datelor ONU din 2024, România a fost inclusă în categoria țărilor cu populație „super-îmbătrânită”, alături de Elveția, Coreea de Sud, Canada și Taiwan. Asta înseamnă că peste 20% din populația României are vârsta de peste 65 de ani. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Turiștii străini evită călătoriile în SUA (sursa: Pexels/Pixabay)
Internațional

SUA nu mai atrag turiști: străinii aleg alte destinații, îngrijorați de noua orientare a Casei Albe

Turiștii străini evită călătoriile în SUA. Conform unui articol publicat de Washington Post, Statele Unite au înregistrat în luna martie o scădere de aproape 12% a numărului de turiști din străinătate, comparativ cu aceeași perioadă din 2024. Turiștii străini evită călătoriile în SUA Informațiile sunt bazate pe datele Administrației pentru Comerț Internațional, parte a Departamentului de Comerț al SUA. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" Scăderile cele mai accentuate s-au observat în cazul vizitatorilor din Germania, numărul acestora reducându-se cu 28% în luna martie. Este cea mai severă scădere înregistrată după pandemie, depășind chiar și reculul modest de 2% din luna februarie. Turismul american, amenințat cu pierderi de miliarde Experții avertizează că, dacă această tendință se menține, industria turismului american ar putea pierde miliarde de dolari. Mai ales că luna martie a adus scăderi notabile: 17% mai puțini turiști din Europa de Vest, 24% mai puțini din America Centrală, 11% mai puțini vizitatori din China După Mexic și Canada, principalele țări care trimit turiști în SUA sunt: Franța, Germania, Italia Spania, Regatul Unit, Japonia, Coreea de Sud, China și India. Refuzuri și rețineri la frontieră Printre motivele invocate pentru această scădere se numără cazuri de reținere și refuz de intrare în SUA, chiar și în cazul unor turiști care aveau documente complete. Printre cei afectați s-au numărat inclusiv cetățeni germani, unii dintre ei fiind reținuți zile sau chiar săptămâni în centre de deportare. Oficialii americani încearcă să calmeze temerile În fața criticilor, secretarul de stat Marco Rubio a transmis că turiștii care nu au legături cu proteste sau grupări radicale nu au motive de îngrijorare. Declarația a venit în contextul unor tensiuni legate de manifestații pro-palestiniene în universitățile americane. Politica influențează deciziile turiștilor Expertul în turism Adam Sacks a declarat pentru Washington Post că evitarea SUA de către turiștii străini era de așteptat. Sacks a susținut că această scădere a numărului de turiști este o consecință previzibilă a politicii și retoricii actualei administrații, făcând referire directă la pozițiile exprimate de președintele Donald Trump.

Prețul cărnii de miel a scăzut (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Carnea de miel, mai ieftină decât anul trecut. Prețurile cele mai bune, în piețe

Prețul cărnii de miel a scăzut. La Iași prețul cărnii de miel a scăzut față de anul trecut, ajungând la 38-45 lei/kg în piețe și 39,99-65,90 lei/kg în supermarketuri. Prețul cărnii de miel a scăzut În Săptămâna Mare, clienții caută oferte avantajoase și preferă carnea autohtonă. Citește și: ANALIZĂ Marile semne de întrebare legate de, aparent, unicul contact al lui Crin Antonescu cu Securitatea Mulți negociază sau împart costurile pentru a se încadra în buget. Deși mai ieftină, carnea de miel nu se cumpără fără târguială. Continuarea, în Ziarul de Iași

Turiștii evită SUA, pierderi de miliarde (sursa: Pexels/Michał Ludwiczak)
Internațional

Economia americană va pierde miliarde de dolari pentru că mulți turiști străini vor ocoli SUA

Turiștii evită SUA, pierderi de miliarde. Economia americană riscă să piardă zeci de miliarde de dolari în 2025, ca urmare a reducerii turismului internațional și a boicotului produselor americane, potrivit unei analize Bloomberg. Aceste pierderi vin pe fondul intensificării tensiunilor comerciale și geopolitice și sporesc riscul unei recesiuni economice. Turiștii evită SUA, pierderi de miliarde Potrivit datelor publicate de International Trade Administration (ITA), sosirile cu avionul ale nerezidenților în SUA au scăzut cu aproape 10% în martie 2025, comparativ cu aceeași lună din 2024. Citește și: Radare fixe "invizibile", pe majoritatea drumurilor naționale. Șoferul nu mai este oprit, amenda vine acasă Această scădere vine după o perioadă de relansare a turismului, în urma ridicării restricțiilor pandemice. Pierderi estimate la 90 de miliarde de dolari Un raport al Goldman Sachs Group Inc. estimează că, în cel mai pesimist scenariu, pierderea cumulată din turismul extern și boicotul produselor americane ar putea ajunge la 0,3% din PIB-ul SUA, adică aproximativ 90 de miliarde de dolari. Multe persoane din afara SUA își reconsideră vacanțele, invocând ostilitatea tot mai vizibilă la graniță, fricțiunile diplomatice și incertitudinile economice globale. Este cazul canadianului Curtis Allen, care a renunțat la o vacanță planificată în SUA, alegând în schimb Columbia Britanică, după ce Donald Trump a atacat Canada în declarații publice. Cheltuielile turiștilor străini, în scădere Anul trecut, turiștii străini au cheltuit în SUA 254 de miliarde de dolari, marcând un record istoric. ITA estima inițial pentru 2025 un număr de 77 de milioane de vizitatori, apropiat de vârful atins în 2019, iar pentru 2026 era preconizat un nou record. Totuși, aceste proiecții au fost revizuite în urma cazurilor semnalate de reținere a turiștilor din Franța și Germania la aeroporturile americane și a nemulțumirii turiștilor canadieni. Scăderi de prețuri în turism: un semnal de alarmă Datele oficiale privind prețurile de consum arată că, în martie 2025, tarifele la biletele de avion, hoteluri și închirierea de mașini au scăzut. Economiștii de la Goldman Sachs și HSBC afirmă că această tendință reflectă o scădere a cererii, inclusiv din partea turiștilor internaționali. Creștere economică sub așteptări Analiștii Goldman Sachs avertizează că atitudinea agresivă a SUA față de aliații tradiționali și introducerea de noi tarife au afectat percepția globală asupra Americii. În plus față de impactul tarifelor și al represaliilor comerciale, aceste tensiuni ar putea duce la o încetinire a ritmului de creștere economică în 2025, sub nivelul prognozat inițial.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră