vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: dumitru dumbravă

13 articole
Investigații

EXCLUSIV Partener de afaceri al lui Claudiu Manda, 56.000 EUR generalului SRI Dumbravă, spune DNA

Asociatul lui Manda, bani pentru Dumbravă: liberalul Constantin Cosmin Enea a plătit 278.256 lei, echivalentul a 56.000 de euro, în contul firmei patronate de generalul SRI Dumitru Dumbravă. Informația apare în rechizitoriul DNA prin care au fost trimiși în judecată generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și avocatul Doru Trăilă, pentru infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat și spălare a banilor. Citește și: Cum conducea Coldea rețeaua acuzată de procurori de trafic de influență în justiție. Dezvăluiri din rechizitoriul cazului Hideg Contactat de către DeFapt.ro, Enea a declarat că firma sa, Coliseum SA, nu a avut nici un contract cu firma Wise Line Consulting, patronată de generalul Dumitru Dumbravă. Donații considerate penale de către DNA Constantin Cosmin Enea a fost unul dintre cei mai influenți politicieni liberali din Dolj până în anul 2014, atunci când a avut probleme cu legea. Împreună cu colegul lui de partid, liberalul Mihai Voicu, care conducea atunci filiala PNL Dolj, a cerut „donații” de la liberalii care voiau să candideze pe locuri eligibile la alegerile locale și parlamentare din 2012. Direcția Națională Anticorupție susține că cei doi au cerut bani inclusiv pentru numirile politice la conducerea unor instituții publice. Liberalii au cotizat, cel puțin pe hârtie, cu 290.450 lei.   „Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiți la achiziționarea de materiale promoționale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012. Din această sumă, în realitate au fost folosiți în scopul menționat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însușiți de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA”, se menționează într-un  comunicat al DNA. Trei ani de închisoare, transformați în achitare Lotul liberalilor de la Dolj a fost trimis în judecată în anul 2017. Mihai Voicu a fost acuzat de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Constantin Cosmin Enea a fost acuzat de spălare de bani. Aceeași acuzație a fost adusă și companiei Coliseum SA. Mihai Voicu și Constantin Cosmin Enea au fost condamnați la trei ani de închisore cu suspendare, dar au fost achitați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție. Liberalul Enea, asociatul preferat al pesedistului Manda Retras de pe scena politică din cauza problemelor penale, Constantin Cosmin Enea a devenit principalul asociat al europarlamentarului PSD Claudiu Manda, soțul Liei Olguța Vasilescu, primărița orașului Craiova. Pentru început, Enea a preluat 2,5% din firma-fanion a lui Claudiu Manda, Imoband Oltenia, prin care europarlamentarul deține părți sociale sau acțiuni la mai multe firma din domeniul agriculturii. În martie 2025, prin firma Coliseum SA, a cumpărat 15% din firma Util Agro Noot de la Imoband Oltenia. Cu un an înainte, își cesionase participația din Roso Agriculture firmei patronate de Claudiu Manda. Întrebat de către DeFapt.ro cum a ajuns să se asocieze cu Claudiu Manda, Constantin Cosmin Enea a spus că mai e asociat într-o singură firmă cu europarlamentarul. „Tocmai am cumpărat 10% din acțiuni, da, sau 5% din firma Util Agro Noot. Da, 15%. Nu știu exact cine lucrează pământul. Nu eu! Dacă nu ia subvenții, poate are legătură cu alte prestări agricole. Eu sunt acționar minoritar, suntem prieteni. Nu sunt eu asociat cu domnul Manda, firma e asociată”, a declarat Constantin Cosmin Enea. „Doamne ferește, nu arunc cu banii fără să mă intereseze. Cu siguranță mă interesează, chiar mă pricep și știu ce fac”, a spus afaceristul.   Asociatul lui Manda, bani pentru Dumbravă, spune DNA  Firma Coliseum SA, controlată de Constantin Cosmin Enea, este una din cele mai importante companii de distribuție a băuturilor din Oltenia. În anul fiscal 2024, cu 114 angajați, a avut o cifră de afaceri de aproape 183 milioane lei, echivalentul a 36,6 milioane euro, și un profit de 6,5 milioane lei. Numele firmei apare în dosarul de corupție al DNA prin care au fost trimiși în judecată generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și avocatul Doru Trăilă. Conform rechizitoriului, firma generalului Dumitru Dumbravă, Wise Line Consulting, a avut încasări de aproape 19 milioane lei, în perioada octombrie 2018 – aprilie 2024. Firma Coliseum SA a contribuit cu suma de 278.256 lei, echivalentul a 55.600 de euro.   Enea spune că nu-l cunoaște pe Dumbravă Întrebat ce servicii a prestat firma generalului Dumbravă pentru societatea sa, Constantin Cosmin Enea a negat orice relație. „Nu-l cunosc pe domnul general Dumbravă. Acuma, poate mai avem de-al lungul timpului colaborări cu diferite case de avocatură. Dar nu avem, nu ne cunoaștem, nu avem nici o legătură. 100%! Nu doar că nu mi l-a recomandat cineva. De domnul general Dumitru Dumbravă am auzit acum vreun an de la televizor. 100% înseamnă că noi nu am făcut un contract cu firma dânsului de consultanță. Trebuie să verific chestiunea asta. Va trebui să verific dacă e reală în primul rând. E posibil să nu fie reală. Adică, nu sunt sigur, vă spun cu toată sinceritatea, dacă este reală sau nu”, a declarat Constantin Cosmin Enea. „Nu există așa ceva!” După ce a verificat în contabilitate dacă a făcut vreo plată către Wise Line Consulting, afaceristul Constantin Cosmin Enea a venit cu noi clarificări. Mai hotărât ca niciodată, afaceristul a declarat direct: „Nu avem nici un contract cu această firmă în ultimii zece ani. 100%! Tranzacțiile într-o companie se văd foarte clar. Nu avem nici o factură de la această companie.” Dar când i s-a spus că numele firmei sale apare în rechizitoriu, chiar dacă nu are nici o calitate de inculpat sau martor, Constantin Cosmin Enea a sugerat că ar putea cere daune de la DNA.  „Dacă consider că e o chestiune de prejudiciu de imagine o sa fac o adresă la DNA... și să ceară... Din 2017 de când sunt eu aici, 100% nu este nici o factură. Adică, nu este. Să ne înțelegem foarte clar, tocmai am verificat. Eu, 100%, de când sunt aici nu am semnat un contract de genul acesta. Eu știu ce am semnat! Nu există așa ceva! Dacă o fi mai veche, habar nu am. Nu-l cunosc nici pe domnul general Dumbravă, nici pe domnul Trăilă. Nu știu cine e domnul Trăilă. N-am vorbit nicio dată cu ei”, a mai declarat afaceristul Enea. 

Cosmin Enea (stânga), asociatul lui Manda, bani pentru Dumbravă (sursa: Facebook/Cosmin Enea, Claudiu Manda)
"Anaconda", afacere stricată de dosarul DNA (sursa: Digi24)
Investigații

EXCLUSIV "Anaconda" de la SRI, afacere distrusă de DNA după deschiderea dosarului Coldea-Dumbravă

"Anaconda", afacere stricată de dosarul DNA: generalul de brigadă Elena Istode, cunoscută drept "Anaconda de la SRI", a încasat, prin intermediul propriei firme, nu mai puțin de 1,19 milioane lei, echivalentul a 240.000 de euro, de la fostul ei coleg de serviciu, generalul SRI Dumitru Dumbravă. Citește și: Cum conducea Coldea rețeaua acuzată de procurori de trafic de influență în justiție. Dezvăluiri din rechizitoriul cazului Hideg Tranzacțiile apar în dosarul DNA prin care au fost trimiși în judecată generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și avocatul Doru Trăilă. Toți trei sunt acuzați de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor. Elena Istode, fosta șefă a Direcției Securitate Economică a SRI și a divizei agenților acoperiți, a ajuns în atenția opiniei publice după ce s-a aflat că a fost în vacanțe de lux la Nisa și Monaco alături de familia controversatului pesedist Cristian Rizea în timp ce era activă în SRI. Generalul Elena Istode, pensionată la 50 de ani din SRI Generalul de brigadă Elena Istode a fost trasă pe linie moartă în ianuarie 2017, după ce au apărut în presă mai multe fotografii cu ea din vacanțele de lux pe care și le petrecea la Nisa și Monaco alături de familia pesedistului Cristian Rizea. Șeful Comisiei SRI de atunci, pesedistul Adrian Țuțuianu, declara că o parte din cheltuieli au fost suportate de generalul Elena Istode, restul - de familia Rizea. Câteva luni mai târziu, în iulie 2017, generalul de brigadă Elena Istode a fost trecută în rezervă la vârsta de 50 de ani de președintele Klaus Iohannis, dar fără să fie avansată în gradul de general maior. La pensie, afaceri cu profit de peste 90% Tânăra pensionară a intrat în lumea bună a afacerilor în februarie 2020, atunci când a înființat firma Cocoandconsulting SRL. Fără nici un angajat, în primul an de activitate firma a raportat o cifră de afaceri de 654.013 lei și un profit net de 621.011 lei. Profitul net a crescut la 624.121 lei în anul fiscal 2022. Tot fără angajați în anul fiscal 2023, a raportat un profit net de aproape 630.000 lei, la o cifră de afaceri netă de 803.180 lei. "Anaconda", afacere stricată de dosarul DNA Afacerea s-a prăbușit în anul 2024, după ce Direcția Națională Anticorupție a deschis dosarul împotriva generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Firma Cocoandconsulting a raporat în anul fiscal 2024 o cifră de afaceri de doar 34.217 lei și pierderi în cuantum de 72.689 lei, conform datelor financiare publicate de Ministerul de Finanțe. Firma generalului SRI Elena Istode a funcționat ca unsă în perioada în care primea contracte de la Wise Line Consulting, firma patronată de generalul Dumitru Dumbravă. Din rechizitoriul DNA, aflăm că generalul Dumitru Dumbravă i-a plătit facturi în cuantum de 1.191.993 lei în perioada 2021-2024. Anchetatorii nu au dezvăluit ce servicii de consultanță a prestat generalul Elena Istode, dar ceea ce e cert e că banii au plecat din conturile Wise Line Consulting în cele ale Cocoandconsulting SRL. 

Tufan, bani la PSD și Dumbravă (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Investigații

Când PSD și generalul (r) SRI Dumbravă primesc un milion de euro de la același afacerist condamnat

Tufan, bani la PSD și Dumbravă: Mihai Emil Tufan, cel care a dat pe mâna avocatului Doru Trăilă afaceri cu profituri nete de peste 30 de milioane de euro, are din nou probleme cu legea. În octombrie 2022 a fost eliberat condiționat din pușcărie, după ce a fost condamnat pentru tentativă de omor. Citește și: Adamescu junior luptă cu "statul paralel" plătindu-l pe generalul SRI Dumbravă, fondator al "statului paralel" Acum, procurorii DNA au în lucru un dosar „in rem” în care firmele afaceristului sunt suspectate de trafic de influență și cumpărare de influență. Numele lui Tufan apare în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și al avocatului Doru Trăilă, trimis în judecată de DNA.  2,2 milioane de lei către Trăilă Generalul SRI Dumitru Dumbravă a primit în conturile firmei sale, Wise Line Consulting, peste 8,9 milioane de lei de la casa de avocatură a lui Doru Trăilă. Bani plătiți în baza unor contracte de consultanță, despre care procurorii DNA susțin că avea ca scop „optimizarea” în justiție a unor dosare în care erau implicați afaceriști milionari și controversați. De exemplu, firma afaceristului Mihai Emil Tufan a plătit către SCA Doru Trăilă & Asociații peste 2,2 milioane lei în perioada 2021 - 2024. Ulterior, banii au ajuns în baza unor contracte de consultanță în conturile Wise Line Consulting. Adică, la generalul Dumitru Dumbravă.   DNA: cumpărare de influență „Prin Ordonanța nr. 52/1/P/2024 din data de 15.04.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii de trafic de influență (...) și cumpărare de influență, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai. Din actele de urmărire penală rezultă că societățile controlate de aceștia au plătit sume semnificative de bani către SCP Doru Trăilă și Asociații și SC Wise Line Consulting SRL, iar pentru a crea o aparență de legalitate au încheiat contracte de consultanță”, se menționează în rechizitoriul DNA. Tufan, bani la PSD și Dumbravă În timp ce procurorii DNA investigau afacerile grupării Coldea – Dumbravă – Trăilă, afaceristul Mihai Emil Tufan făcea potecă la Partidul Social Democrat, aflat anul trecut sub conducerea lui Marcel Ciolacu. DeFapt.ro a dezvăluit că două firme controlate de Mihai Tufan au donat aproape 2,5 milioane lei PSD, echivalentul a 500.000 de euro. Firma Elsid SA a donat 1,65 milioane lei în perioada martie – decembrie 2024. Cealaltă societate a lui Tufan, Electrocarbon SA, a donat doar 837.300 lei, în perioada martie – iulie 2024. Părțile sociale deținute de Mihai Tufan au fost cedate pe o perioadă de șapte ani avocatului Doru Trăilă, în baza unui contract de fiducie. Potrivit înțelegerii, avocatul Doru Trăilă primește 15.000 de euro lunar, plus un onorariu de 3,5% din profitul net al acestora. 

Alexander Adamescu, plăți către Dumitru Dumbravă (sursa: Pro TV, Inquam Photos/George Călin)
Investigații

Adamescu junior luptă cu "statul paralel" plătindu-l pe generalul SRI Dumbravă

Alexander Adamescu, plăți către Dumitru Dumbravă: moștenitorul imperiului construit de afaceristul Dan Adamescu a plătit 75.000 de euro pentru serviciile generalului (r) SRI Dumitru Dumbravă, considerat unul din fondatorii „statului paralel”. Ironia face că, în același timp, același Alexander Adamescu declară public că luptă cu „statul paralel”. Citește și: Cum conducea Coldea rețeaua acuzată de procurori de trafic de influență în justiție. Dezvăluiri din rechizitoriul cazului Hideg Direcția Națională Anticorupție are acum în lucru un dosar „in rem” pentru trafic de influență și cumpărare de influență care vizează Unirea Shopping Center, una din companiile controlate de Alexander Adamescu, care a apelat la serviciile de consultanță ale avocatului Doru Trăilă, respectiv ale generalul SRI Dumitru Dumbravă. Unirea Shopping Center, contract cu avocatul Trăilă Procuroarea Mihaiela Iorga Moraru i-a trimis în judecată pe generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, la pachet cu avocatul Doru Trăilă, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor. Conform rechizitoriului, la data de 6 mai 2022, Unirea Shopping Center, firma lui Alexander Adamescu, a semnat un contract cu casa de avocatură a lui Doru Trăilă pentru procesul pe care îl avea cu Stanbox Music SRL. Contractul prevedea „redactarea, semnarea, depunere și ridicare documente juridice în numele și pe seama clientului, precum și asistență juridică de reprezentare în fața Tribunalului București în vederea soluționării Dosarului 19524/3/2021”. Avocatul Doru Trăilă a cerut un onorariu de 2.000 de euro pentru studiul actelor și redactarea de documente procesuale. Pentru fiecare reprezentare la termen, dar fără discuții, Trăilă factura câte 250 de euro, dar cerea câte 1.000 de euro pentru fiecare termen cu dezbateri. Alexander Adamescu, plăți către Dumitru Dumbravă  Un an mai târziu, în august 2023, firma Unirea Shoping Center a cerut extinderea echipei cu un consultant pentru realizarea de „activități de colectare și strategii”. Pentru aceste servicii, firma lui Alexander Adamescu s-a obligat să plătească 75.000 de euro fără TVA. Consultantul angajat la cererea lui Alexander Adamescu a fost firma Wise Line Consulting, patronată de generalul SRI Dumitru Dumbravă. Din documentele aflate în rechizitoriul citat anterior rezultă că, pe 11 august 2023, Unirea Shopping Center a plătit o factură de 441.698,25 lei către casa de avocatură a lui Doru Trăilă. În aceeași zi, o sumă de aproape 360.000 lei, echivalentul a 75.000 de euro, a fost plătită de casa de avocatură a lui Doru Trăilă pentru plata facturilor 134 și 137/2023 emise de Wise Line Consulting. Practic, Alexander Adamescu l-a plătit pe generalul Dumitru Dumbravă prin intermediul casei de avocatură deținută de Doru Trăilă. DNA invocă „o aparență de legalitate” „Prin Ordonanța nr. 52/1/P/2024 din data de 15.04.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii de trafic de influență (...) și cumpărare de influență, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai. Din actele de urmărire penală rezultă că societățile controlate de aceștia au plătit sume semnificative de bani către SCP Doru Trăilă și Asociații și SC Wise Line Consulting SRL, iar pentru a crea o aparență de legalitate au încheiat contracte de consultanță”, se menționează în rechizitoriu. 

Generalul SRI Dumbravă, bani la biserică (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Investigații

EXCLUSIV Generalul SRI Dumbravă a băgat bani din consultanță în cea mai nouă parohie din Otopeni

Generalul SRI Dumbravă, bani la biserică: fostul șef al Direcției Juridice a SRI și stăpânul secretelor murdare din Justiția românească, este un muritor de rând, cu frică de Dumnezeu. Așa se explică de ce o parte din banii pe care i-a încasat din consultanță (sau, cum spun procurorii DNA, din „aranjarea” dosarelor penale în instanță) de la afaceriști controversați au ajuns în contul unei biserici. Citește și: Bonus astronomic pentru un ex-director la Aeroporturi București, recrutat de la firmă de copiatoare. Nu făcea mai nimic, se uita la cinci “indicatori cheie“ Prin firma sa, Wise Line Consulting, generalul Dumitru Dumbravă a plătit 45.000 lei în contul Parohiei Odăi Otopeni, aflată sub influența primarului liberal Silviu Gheorghe, acuzat de DNA că a deturnat 7,4 milioane de euro din bani publici.  Ex-general, actual consultant de succes Generalul Dumitru Dumbravă, cel care a condus Direcția Juridică a Serviciului Român de Informații, este autorul faimoasei ziceri că justiția românească este „câmp tactic” pentru serviciul secret. După trecerea în rezervă, generalul Dumitru Dumbravă a început să ofere consultanță juridică marilor afaceriști controversați care voiau să scape de dosarele penale în care erau trimiși în judecată. Procurorul Mihaiela Iorga Morar l-a trimis în judecată pe generalul Dumitru Dumbravă pentru constituirea unui grup infracțional organizat (condus de generalul SRI Florian Coldea), trafic de influență, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități în formă continuată și spălarea banilor.     În rechizitoriul DNA, procurorul Mihaiela Iorga Morar a descris modul în care funcția grupare generalilor. Astfel, afaceriștii controversați ajungeau prin intermediari la generalul Florian Coldea. Acesta le recomanda să intre în contact cu generalul Dumitru Dumbravă. La rândul lui, acesta din urmă îi trimitea să semneze contracte de asistență juridică și consultanță cu avocatul Doru Trăilă. Banii erau încasați de casa de avocatură a lui Doru Trăilă, care plătea facturile de consultanță emise de firma generalului Dumbravă. Dividende de 7,86 milioane de lei Firma patronată de generalul Dumitru Dumbravă, Wise Line Consulting, a făcut plăți de 17,443 milioane de lei în ultimul an. Aproape jumătate din sumă au fost dividende încasate de generalul Dumbravă: 7,86 milioane de lei. Către bugetul de stat, firma a plătit puțin peste trei milioane de lei. Dar a achitat și zeci de facturi către Porsche Bank România. Generalul SRI Dumbravă, bani la biserică Printre aceste plăți figurează și una de 45.000 lei către Parohia Odăi Otopeni, condusă de preotul paroh Iliuță Ion, omul de încredere al primarului liberal Silviu Gheorghe, acuzat de DNA că a deturnat 7,4 milioane de euro din bani publici.  Din informațiile de pe site-ul parohiei, aflăm că, în anul 2008, Consiliul Local Otopeni, controlat de primarul Silviu Gheorghe, a decis construirea unei biserici cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfinții Martiri Brâncoveni” în cartierul Odăi, sub îndrumarea atentă a părintelui Iliuță Ion. Întrebat de către DeFapt.ro care au fost motivele pentru care generalul Dumitru Dumbravă a dat 45.000 pentru biserică, preotul Iliuță Ion a declarat că nu cunoaște despre ce este vorba. „Nu știu despre ce este vorba. Nu știu cine este domnul aceasta. Dacă aveți nevoie să faceți ceva investigații, veniți la fața locului, nu pe telefon”, a spus preotul Iliuță Ion. 

Coldea, rețea militarizată de influență (rechizitoriu) (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea, George Călin)
Investigații

Cum conducea Coldea rețeaua acuzată de procurori de trafic de influență în justiție (rechizitoriu)

Coldea, rețea militarizată de influență (rechizitoriu) - generalul SRI în rezervă Florian Coldea a fost trimis în judecată de DNA cu cinci capete de acuzare: de la constituirea unui grup infracțional organizat, până la spălarea banilor. În același dosar de corupție apare ca acuzat și generalul Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice a SRI, cel care considera Justiția „câmp tactic”. Citește și: Fostul purtător de cuvânt al Guvernului, jurnalistul TVR Mihai Constantin, a primit două sinecuri cu care nu avea nici o legătură profesională Din „clanul” generalului Florian Coldea făcea parte și influentul avocat Doru Trăilă, fostul soț al penelistei Cristina Trăilă, eliberată recent din funcția de Secretar General al Guvernului. Pentru a-și salva pielea în fața anchetatorilor, avocatul Doru Trăilă l-a „îngropat” pe generalul Florian Coldea: a spus în mod explicit că grupul considerat infracțional de către procurori funcționa „după modelul unei structuri militare” iar generalul Florian Coldea era „liderul” și își impunea autoritatea în cadrul grupului infrațional. Hideg, denunț la DNA Controversatul afacerist Cătălin Hideg a depus un denunț în data de 12 aprilie 2024 la Direcția Națională Anticorupție (DNA) prin care i-a „turnat” pe avocatul Doru Trăilă și generalii Dumitru Dumbravă și Florian Coldea. Acesta a ajuns la cei trei prin intermediul unui cetățean numit Dan Tocaci. Pe scurt, potrivit declarațiilor sale, Cătălin Hideg le-a plătit 600.000 de euro, sub forma unui contract de consultanță și asistență juridică, pentru ca aceștia să-i influențeze pe judecătorii de la Tribunalul București și Curtea de Apel București care îl judecau într-un dosar de fraudă a fondurilor europene al Parchetului European.  Coldea, contraatac cu plângere penală La data de 17 iulie 2024, generalul Florian Coldea a depus plângere penală împotriva lui Cătălin Hideg pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Dar și pentru că ar fi susținut în mod mincinos, potrivit lui Coldea, că i-ar fi cumpărat influența.  Trei luni mai târziu, la data de 22 octombrie 2024, Cătălin Hideg a depus un nou denunț la DNA. De data aceasta, i-a acuzat pe Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidențial pe Securitate, și pe Mihai Guțanu, șef serviciu la Palatele Brâncovenești, de favorizarea infractorului, instigare și mărturie mincinoasă. DNA: Grup infracțional organizat pentru influență Procuroarea Mihaiela Iorga Moraru, cea care instrumentează dosarul de corupție, a considerat că generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, împreună cu avocatul Doru Trăilă, au constituit un grup infracțional organizat. Prin intermediul acestuia, potrivit procuroarei, vindeau influență, protecție și servicii de asistență juridică, mascate sub forma unor contracte de consultanță, pentru marile firme și afaceriști controversați.  Florian Coldea, datorită funcției de director adjunct al SRI, a fost numit „lider incontestabil” al grupului. Acest rol a fost recunoscut atât de generalul Dumitru Dumbravă, cât și de avocatul Doru Trăilă. Dar și de persoanele care au aderat și sprijinit grupul infracțional. Coldea, rețea militarizată de influență (rechizitoriu) „Inculpatul Trăilă Doru Florel a susținut în mod explicit că echipa lor funcționa după modelul unei structuri militare, că inculpatul Coldea Florian era liderul și își impunea autoritatea în cadrul grupului, fiind cel care trebuia să își dea acordul cu privire la demersurile pe care le efectuau și care controla și partea financiară a activității”, se menționează în rechizitoriul DNA. Potrivit aceluiași document, fluxul informațional și comunicarea deciziilor în cadrul grupului era asigurată de generalul Dumitru Dumbravă, ca intermediar între Florian Coldea și ceilalți. Primul pas: contactarea lui Dumbravă cu acordul lui Coldea Generalul Florian Coldea a recunoscut în fața procurorului că direcționa „clienții” către generalul Dumitru Dumbravă, despre care știa că colaborează cu avocatul Doru Trăilă. Unul dintre clienți, Dorin Robert Filip, a fost trimis în judecată de Parchetul European pentru fraudarea fondurilor europene. Acesta este finul lui Ionel Viorel Glăman. Acesta din urmă a cerut pentru finul său numărul de telefon al generalul Dumitru Dumbravă de la Bogdan Neidoni, acționar la Neiguard, și poreclit „săgeata lui Florian Coldea”. Bogdan Neidoni i-a dat numărul de telefon doar după ce a primit acordul lui Florian Coldea. Apoi, Dorin Robert Filip l-a sunat pe generalul Dumitru Dumbravă pentru a primi consiliere pe problemele penale. Pasul al doilea: Dumbravă direcționa clienții către avocatul Trăilă După ce a discutat cu Dumitru Dumbravă, Dorin Robert Filip a fost trimis la avocatul Doru Trăilă. Onorariul a fost stabilit la suma de 600.000 de euro. Bani pe care Filip urma să-i achite în trei tranșe. În schimbul banilor, avocatul Trăilă i-a dat de înțeles că îl scapă de controlul judiciar, că i se va restitui cauțiunea și că se va scoate de sub sechestru o parte din bunurile evaluate la peste 3,3 milioane de euro. Avocatul Trăilă a încasat o primă tranșă de 773.000 lei, din care a trimis 515.333 lei către Wise Line Consulting, firma generalului Dumitru Dumbravă. Din a doua tranșă, de 397.864 lei, a trimis în conturile Wise Line Consulting suma de 265.243 lei. Intermediarul intermediarului din Monaco al lui Coldea Controversaul afacerist Cătălin Hideg a apelat și el la serviciile „clanului” militarizat condus de generalul Florian Coldea. Tot pentru a scăpa de un dosar de fraudă a fondurilor europene, instrumentat de Parchetul European. Legătura i-a fost făcută de Dan Tocaci, care i-a cerut inițial 2.000 de euro pentru a se duce la Monaco pentru a discuta cu Bogdan Neidoni. Anchetatorii au concluzionat că Dan Tocaci îi asimila pe generalii Coldea și Dumbravă cu „o entitate care controla toate instituțiile statului, care determina aplicare legii după bunul plac”. Mai mult, îi prezenta drept „fondatorii statului paralel”. Traseul lui Hideg: Neidoni, Dumbravă, Trăilă După ce a fost contactat de Tocaci, Bogdan Neidoni a primit acceptul lui Florian Coldea pentru a continua operațiunea. Ca și în cazul anterior, Bogdan Neidoni i-a dat afaceristului Cătălin Hideg numărul de telefon și adresa de e-mail ale generalului Dumitru Dumbravă. Inițial, lui Hideg i s-a cerut suma 700.000 de euro pentru a beneficia de asistența avocatului Doru Trăilă, care i-a dat de înțeles că îl scapă de problemele penale de la Tribunalul București și Curtea de Apel București. Suma a fost redusă la 600.000 de euro. Treptat, după ce a înregistrat mai multe discuții la care a luat parte, controversatul Cătălin Hideg a încercat să fenteze „clanul” generalului Coldea. Băgat în corzi, însă, a denunțat întreaga rețea. 

Afaceristul Tufan, 500.000 EUR la PSD (sursa: Inquam Photos/Saul Pop, George Călin, Octav Ganea)
Investigații

EXCLUSIV Tufan, afaceristul din gruparea Coldea-Dumbravă-Trăilă, 500.000 EUR - donație la PSD

Afaceristul Tufan, 500.000 EUR la PSD. Firmele lui Mihai Emil Tufan, Elsid SA și Electrocarbon SA, administrate în acte de avocatul Doru Trăilă, au donat aproape 2,5 milioane lei, echivalentul a 500.000 de euro, Partidului Social Democrat în anul electoral 2024. Numele firmei Elsid SA, dar și al afaceristului Mihai Emil Tufan, apar în dosarul de corupție al DNA în care avocatul Doru Trăilă este acuzat de trafic de influență, la fel ca generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Citește și: "Menajeria" generalilor Coldea și Dumbravă: banii de la avocatul Trăilă, peste un milion de euro, nu au ajuns doar la ei, ci și la Cocoru și "Anaconda", alți doi foști generali SRI Mai mult, firma generalului Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice a SRI și care considera justiția „câmp tactic”, urma să primească 75.000 de euro pentru realizarea unei „analize de risc” ce viza interesele legitime ale companiei Elsid. Afaceristul Tufan, 500.000 EUR la PSD Companiile Elsid SA și Electrocarbon SA au donat 1,65 milioane lei, respectiv 837.300 lei, Partidului Social Democrat, condus de Marcel Ciolacu, în timpul campaniilor electorale din 2024. Firma Elsid a donat suma de 1,65 milioane lei în perioada 18 martie – 20 decembrie 2024, în 15 tranșe. Cealaltă firmă, Electrocarbon, a donat suma de 837.300 lei, tot în 15 tranșe, dar în perioada 15 martie – 25 noiembrie 2024. În total 2.487.300 lei, echivalentul a 500.000 de euro. Firmele lui Tufan, donații grele la PSD (sursa: Monitorul Oficial) Cele două firme controlate de afaceristul Mihai Emil Tufan sunt administrate în acte de avocatul Doru Trăilă, fostul soț al deputatei PNL Cristina Trăilă, numită recent în funcția de secretar general al Guvernului, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu. Sponsorul PSD, condamnat pentru tentativă de omor La data de 9 aprilie 2020, afaceristul Mihai Emil Tufan se afla pe locul din dreapta al unui Range Rover. Mașina era condusă de Daniela Huhulea, una angajatele sale de încredere. Între cei doi a izbucnit un scandal, ocazie cu care afaceristul și-a înjunghiat în gât angajata. Luat pe sus de anchetatori, Mihai Emil Tufan și-a recunoscut vinovăția. Judecătoarea Daniela Toader de la Tribunalul București l-a condamnat la doi ani, două luni și 20 de zile pentru tentativă de omor, o pedeapsă suspect de mică. Ulterior, judecătorii de la Curtea de Apel București i-au mărit condamnarea la trei ani și șase luni de închisoare. Tufan a fost eliberat condiționat în octombrie 2022. După ce a ieșit din pușcărie, afaceristul Mihai Emil Tufan i-a cedat avocatului Doru Trăilă dreptul de a administra participațiile și bunurile sale din firmele Electrocarbon, Elsid și Vektor Elements pe o perioadă de șapte ani. Afaceri care în 2023 au generat profituri de peste 30 de milioane de euro. Consultanță de la generalul SRI Dumitru Dumbravă Procurorii DNA au dechis un dosar de corupție în mai 2024 în care au fost prezentate conexiunile directe ale afaceristului Mihai Tufan cu avocatul Doru Trăilă și cu generalul Dumitru Dumbravă. De exemplu, în aprilie 2021, firma generalului Dumitru Dumbravă, Wise Line Consulting SRL, și casa de avocatură Doru Trăilă au semnat un contract de consultanță în care beneficiarul era firma Elsid SA, controlată de afaceristul Mihai Emil Tufan. Ulterior, la data de 28 iunie 2022, casa de avocatură a lui Doru Trăilă a contractat firma generalului Dumitru Dumbravă pentru un onorariu de 75.000 de euro. Banii urmau să fie plătiți atunci când Elsid SA asigura fondurile necesare. În același dosar de corupție a fost acuzat de trafic de influență și generalul Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI. 

Tufan vinde terenuri și sponsorizează politic în timp ce e în vizorul DNA pentru relațiile cu Dumitru Dumbravă (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Investigații

Tufan vinde terenuri și sponsorizează politic

Tufan vinde terenuri și sponsorizează politic. Minimum 4,8 milioane de euro speră să obțină din vânzarea a 20,1 hectare de teren firma Elsid, patronată în acte de controversatul afacerist Mihai Emil Tufan, dar administrată de avocatul Doru Trăilă. Citește și: „Menajeria” generalilor Coldea și Dumbravă: banii de la avocatul Trăilă, peste un milion de euro, nu au ajuns doar la ei, ci și la Cocoru și „Anaconda”, alți doi foști generali SRI Acesta din urmă este acuzat de DNA de trafic de influență în dosarul de corupție al generalilor SRI Dumitru Dumbravă și Florian Coldea. Totodată, firma lui Tufan vrea să mai obțină un credit de un milion de euro de la CEC Bank, plus o majorare a unei facilități de factoring de la 9 la 16 milioane de lei. Numele firmei Elsid, dar și al lui Mihai Emil Tufan, apar în dosarul de corupție al foștilor șefi din Serviciul Român de Informații. De exemplu, firma generalului Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice a SRI, urma să primească 75.000 de euro pentru realizarea unei "analize de risc" ce viza interesele legitime ale companiei. Tufan și-a înjunghiat în gât o angajată Afaceristul Mihai Emil Tufan se afla în data de 9 aprilie 2020 pe locul din dreapta al unui Range Rover aflat în mișcare. La volan se afla Daniela Huhulea, una din angajatele sale de încredere. În jurul orei 20:50, în dreptul orașului Otopeni, între cei doi a izbucnit un conflict iar Tufan și-a înjunghiat partenera de drum în gât. Femeia a deschis portiera mașinii încercând să scape, dar a fost ținută pe loc de centura de siguranță. Șoferii aflați în trafic au alertat imediat autoritățile. Daniela Huhulea a fost transportată la Spitalul Elias, acolo unde medicii i-au salvat viața. Mihai Emil Tufan a fost reținut de anchetatori, în fața cărora și-a recunoscut vinovăția. A dat de o judecătoare miloasă Dosarul lui Tufan a ajuns la Tribunalul București, acolo unde judecătoarea Daniela Toader l-a condamnat la o pedeapsă suspect de mică de doar doi ani, două luni și 20 de zile pentru tentativă de omor. În motivarea deciziei, judecătoarea Daniela Toader a invocat pandemia, dar și că Tufan a făcut numeroase acțiuni caritabile. Procurorii au atacat decizia, apoi Curtea de Apel București l-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare. Tufan a fost eliberat condiționat la data de 20 octombrie 2022, apoi și-a reluat viața extravagantă. Apare Trăilă, fațada lui Tufan La câteva luni după ce a ieșit din închisoare, afaceristul Mihai Tufan i-a cedat avocatului Doru Trăilă, pe o perioadă de șapte ani, administrarea participațiilor și a bunurilor sale din firmele Electrocarbon, Elsid și Vektor Elements, afaceri cu profituri nete de 30 de milioane de euro, conform G4media.ro. În mai 2024, procurorii DNA au deschis un dosar de corupție care arată legăturile directe ale afaceristului Mihai Tufan cu avocatul Doru Trăilă și cu generalul Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice a SRI, cel care considera justiția un "câmp tactic". DNA suspectează o "consultanță" pentru judecătoare "La data de 12.04.2021, între SC Wise Line Consulting SRL și S.C.P. Doru Trăilă și Asociații a fost încheiat un act adițional la Contractul de consultanță potrivit căruia obiectul Actului adițional îl constituie efectuarea de către prestator a serviciilor de consultanță de specialitate raportat la solicitarea Clientului Beneficiarului, respectiv Elsid SA, de a subcontracta un consultant în vederea realizării unei analize de risc ce vizează interesele sale legitime", se menționează în ordonanța DNA. Ulterior, la data de 28 iunie 2022, casa de avocatură a lui Doru Trăilă a contractat firma generalului Dumitru Dumbravă, Wise Line Consulting SRL, pentru un onorariu de 75.000 de euro. Banii urma să fie plătiți atunci când Elsid SA asigura fondurile necesare. În acest context, procurorii DNA investighează acum posibile infracțiuni de trafic de influență după ce judecătoarea Daniela Toader i-a dat o pedeapsă suspect de mică lui Mihai Tufan, aparent neținând cont de gravitatea faptei. Elsid vrea 4,8 milioane de euro Acționarii Elsid SA au aprobat la data de 11 iulie 2024, conform unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial, să vândă 13 terenuri cu o suprafață cumulată de 20,1 hectare. 12 dintre aceste terenuri sunt situate în comuna Corbu din județul Constanța. Celălalt se află în localitatea Mihai Kogălniceanu. Conform hotărârii, terenurile pot fi vândute către una sau mai multe persoane. "Preţul pentru terenuri nu va putea fi mai mic de 4.800.000 euro, chiar şi în cazul în care terenurile sunt degradate, au servituţi urbanistice, sunt trasate de utilităţi etc.", potrivit hotărârii. Tufan vinde terenuri și sponsorizează politic De vânzarea terenurilor se va ocupa Marian Popa, administratorul firmei Elsid. Tot pe 11 iulie 2024 s-a mai aprobat majorarea "facilității de factoring – ALRO", acordată de CEC Bank, de la valoarea de 9 milioane lei la 16 milioane lei. În plus, s-a mai decis contractarea unei linii de credit de un milion de euro de la CEC Bank, banca controlată de stat, pentru capital de lucru. Bani ce vor fi folosiți pentru plata furnizorilor de materii prime. Din același document mai aflăm că Societatea Civilă Profesională Trăilă şi Asociaţii SCA a fost împuternicită să înregistreze hotărârea la Oficiul Registrului Comerțului. Legătură dintre Partidul Câmpina Curată și Soceram În Monitorul Oficial din 19 aprilie 2024 a fost publicată lista persoanelor juridice care au donat bani pentru Partidul Câmpina Curată, partid înființat de fostul liberal Rudolf Leica. Din acest document aflăm că firma lui Mihai Tufan, Elsid SA, sub administrarea avocatului Doru Trăila, a sponsorizat cu 750.000 lei Partidul Câmpina Curată. Întâmplător sau nu, Rudolf Leica este director general la una din firmele grupului Neptun – Soceram, controlată indirect de afaceristul Mihai Anastasescu, fostul asociat al lui Mihai Tufan. Soceram, bani către Dumbravă Conform ordonanței DNA, firma generalului Dumitru Dumbravă, Intel Cube Consulting SRL, actuala Wise Line Consulting, a semnat cu casa de avocatură a lui Doru Trăilă un contract de consultanță "având ca obiect prestarea unor servicii de consultanță de specialitate raportat la litigiile care au luat naștere ca urmare a încheierii Contractului de credit nr. 539 din 16 iulie 2007 încheiat între Soceram SA și First Bank". Prețul serviciilor de consultanță a fost de 10.000 de euro. Se întâmpla în ianuarie 2019. În mai 2019, s-a semnat un prim act adițional prin care firma lui Dumbravă urma să primească un onorariu de succes de 120.000 de euro. Plata acestuia urma să se facă lunar în cuantum de 10.000 de euro în perioada iulie 2019 – iunie 2020, după asigurarea fondurilor de către Soceram. Ulterior, generalul Dumbravă și avocatul Doru Trăilă au decis să împartă suma în mod egal.

Denunțătorul lui Coldea, fost doctorand SRI (sursa: Inquam Photos/Saul Pop)
Eveniment

Denunțătorul lui Coldea, fost doctorand SRI

Denunțătorul lui Coldea, fost doctorand SRI. Afaceristul Cătălin Robertino Hideg a plătit 100.000 de euro inclusiv generalilor (r) SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă pentru a scăpa de un dosar penal, dar a ajuns să fie condamnat în primă instanță la o pedeapsă de patru ani cu executare. Citește și: „Menajeria” generalilor Coldea și Dumbravă: banii de la avocatul Trăilă, peste un milion de euro, nu au ajuns doar la ei, ci și la Cocoru și „Anaconda”, alți doi foști generali SRI Dar Cătălin Hideg nu este un novice al sistemului: a fost și doctorand la Academia Națională de Informații, instituție de învățământ a Serviciului Român de Informații. Acolo l-a avut coordonator pe generalul de brigadă Constantin Onișor, fost șef al școlii doctorale a Academiei SRI, care la rândul lui l-a predat generalului de brigadă (r) Cristian Troncotă. Cavaleri de Malta și nepotul lui Fidel Castro Cătălin Robertino Hideg a fost un personaj discret în lumea afacerilor. Citește și: STENOGRAME Generalul (r) Dumbravă îi spune condamnatului Hideg cum el, Coldea și avocatul Trăilă i-au scăzut pedeapsa de la zece ani la doar patru: „Judecătorul a fost elegant” Poate și pentru că a fost membru în Asociația Marele Priorat Autonom, Ospitalier, Spiritual și Militar al S.O.S. JJ - Cavaleri de Malta. Firma sa, Sanimed International Impex, a semnat în anul 2011 un parteneriat cu grupul Labiofam, condus de Jose Antonio Fraga Castro, pentru a introduce în România un medicament naturist folosit în tratarea cancerului. Jose Antonio Fraga Castro este nepotul fostului lider cubanez Fidel Castro și șeful Labiofam, un institut de cercetare controlat de statul cubanez. Denunțătorul lui Coldea, fost doctorand SRI Lui Hideg nu i-au ajuns conexiunile în lumea afacerilor, a vrut și unele în intelligence. Calea aleasă: obținerea unei diplome de doctor la Academia Națională de Informații, instituție de învățământ a Serviciului Român de Informații. Inițial, a fost înscris pe lista de doctoranzi a generalului de brigadă (r) Constantin Onișor, unul dintre cei mai influenți profesori din școala doctorală a Academiei SRI. Conform unei investigații publicată pe tolo.ro pe 13 ianuarie 2017, generalul de brigadă (r) Constantin Onișor a fost chiar în sediul din Măgurele al firmei Sanimed Internațional Impex SRL pentru a discuta cu Hideg despre doctorat. "Ne-am uitat împreună pe documentele doctorale și apoi ne-am văzut în altă parte cu profesorul Troncotă, care l-a preluat ca doctorand", le-a spus generalul jurnaliștilor. Profesorul Cristian Troncotă este la rândul său general de brigadă (r) al Serviciului Român de Informații și cel care l-a invitat pe generalul Florian Coldea să predea la Academia SRI.

Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali din SRI: firma generalului Elena Istode are un profit imens Foto: Gazeta de Cluj
Eveniment

Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali din SRI

Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali retrași din SRI: firma „Anacondei”, fostă șefă a „acoperiților”, pe numele real Elena Istode, a avut timp de mai mulți ani o rată a profitului de 90%. Firma ei este Cocoandconsulting SRL și apare în dosarul DNA în care sunt cercetați generalii SRI în rezervă Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar nu este direct vizată de anchetă, a arătat DeFapt.ro. Citește și: Vlad Țepeș, un domnitor nesemnificativ și foarte crud, transformat de Ceaușescu în erou pentru propaganda comunistă. Cum a ajuns idolul multor români Afacerile fabuloase ale pensionarilor speciali din SRI Cocoandconsulting SRL a fost înființată în 2020, are zero angajați și, de la înființare până acum, a avut profituri fabuloase, rata profitului net depășind 90% în trei din patru ani. Pentru comparație, rata profitului firmelor de consultanță din Marea Britanie a fost, în 2022, în medie de 6-13%, în funcție de sectorul în care acordau consultanță. Generalul SRI Elena Istode Ce cifră de afaceri și ce profit a avut firma generalului SRI în rezervă Elena Istode, CocoandConsulting SRL, înființată în anul 2020 și având drept obiect de activitate „Activități de consultanță pentru afaceri și management”: 2020: cifră de afaceri 315.000 lei și profit net de 300.000 lei 2021: cifră de afaceri 654.000 lei și profit net de 621.000 lei 2022: cifră de afaceri 658.000 lei și profit net de 624.000 lei 2023: cifră de afaceri 803.000 lei și profit net de 629.000 lei Datoriile firmei sunt de doar 13.000 de lei. Firma își are sediul într-o cameră din Sectorul 6. Elena Istode obișnuia să își petreacă vacanţele împreună cu familia deputatului Cristian Rizea, relata presa, în 2017. Generalul Istode și familia Rizea, în vacanță pe Coasta de Azur De Fapt.ro a arătat că și firmele generalilor Coldea și Dumbravă aveau profituri imense, tot din consultanță: datele publice arată că rata profitului acestor companii depășea 50%, fiind, în unii ani, de circa 90%. Wise Line Consulting, firma generalului Dumbravă, cu zero angajați, a avut în 2023 o cifră de afaceri netă de 6.218.316 lei și un profit net de 3.040.255 lei. Strategic Sys SRL, fimra lui Florian Coldea, a avut în 2023 6,11 milioane de lei cifră de afaceri, 4,83 milioane de lei profit și patru angajați. datele de pe site-ul ministerului de Finanțe arată că activitatea ei era „activitati de inginerie si consultanta tehnica legate de acestea”.

"Menajeria" Coldea - Dumbravă: Cocoru și "Anaconda" (sursa: Inquam Photos/Saul Pop)
Eveniment

"Menajeria" Coldea - Dumbravă: Cocoru și "Anaconda"

"Menajeria" Coldea - Dumbravă: Cocoru și "Anaconda". Generalul (r) SRI Dumitru Dumbravă a încasat de la casa de avocatură Doru Trăilă & Asociații peste un milion de euro în ultimii doi ani. Banii au fost încasați pe firma Wise Line Consulting, înființată de Dumbravă în 2018. Citește și: STENOGRAME Generalul (r) Dumbravă îi spune condamnatului Hideg cum el, Coldea și avocatul Trăilă i-au scăzut pedeapsa de la zece ani la doar patru: „Judecătorul a fost elegant” Procurorii DNA suspectează firma generalului Dumbravă de spălare a banilor, după ce aceasta a fost implicată în mai multe tranzacții suspecte. Generalul (r) Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice din SRI, este cercetat la rândul său pentru trafic de influență: a cerut 600.000 de euro de la afaceristul Cătălin Hideg pentru a-l scăpa de o condamnare. Contracte de 600.000 de euro, plăți de doar 100.000 de euro Procurorii DNA au stabilit că afaceristul Cătălin Hideg a semnat două contracte, în valoare totală de 600.000 de euro, cu casa de avocatură Doru Trăilă & Asociații. În schimbul banilor, i s-a promis că va scăpa de condamnare într-un dosar de fraudă a fondurilor europene. Cei care urma să influențeze judecătorii erau generalii (r) SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Afaceristul a plătit doar o primă tranșă, de 100.000 de euro, avocatului Doru Trăilă. Acesta, la rândul lui, sub pretextul unor contracte de consultanță, a virat o parte din bani în conturile firmelor deținute de Dumitru Dumbravă, respectiv Florian Coldea. De exemplu, pe 28 noiembrie 2023, Trăilă a făcut o plată de 245.000 lei către Wise Line Consulting, firma generalul Dumitru Dumbravă. Apoi au fost plătite onorariile a doi avocați, dar și onorariul său personal, în cuantum de 65.000 lei. Un milion de euro de la Trăilă la Dumbravă La începutul anului 2024, pe 18 ianuarie, casa de avocatură Doru Trăilă & Asociații a mai primit 238.000 lei de la firma lui Cătălin Hideg. În conturile casei de avocatură au mai intrat alți 47.293 de lei de la alte societăți. A doua zi, pe 19 ianuarie, avocatul Doru Trăilă a transferat în conturile firmei lui Dumbravă suma de 119.000 lei. "Din analiza tranzacțiilor efectuate prin contul de lei de către SCP Doru Trăilă și Asociații, s-a stabilit că, în perioada 2022 – 2024, au fost efectuate încasări repetate de la anumite grupuri de firme. S-a constat de asemenea că, după efectuarea încasărilor de la aceste firme, SCP Doru Trăilă și Asociații efectuează plăți către Wise Line Consulting SRL, precum și plăți către cei trei avocați asociați", suțin procurorii DNA. În anul 2022, din conturile casei de avocatură au plecat către firma lui Dumbravă peste un milion de lei. Apoi, în anul 2023, avocatul Trăilă i-a plătit facturi în cuantum de 3,37 milioane lei. De la începutul anului și până în prezent a mai încasat alți 800.000 lei. În total 5,2 milioane lei, echivalentul a peste 1.000.000 de euro. "Menajeria" Coldea - Dumbravă: Cocoru și "Anaconda" Anchetatorii au mai stabilit că, după ce firma lui Dumbravă încasa banii de la casa de avocatură, o parte din ei erau redirecționați către firmele de consultanță Strategic Sys SRL, Cocoandconsulting SRL, Interdiligence SRL. Ultimele două societăți nu sunt vizate de ancheta DNA. Firma Strategic Sys a fost înființată în anul 2020 de generalii Florian Coldea și Dumitru Cocoru, fostul director al Institutului pentru Tehnologii Avansate al Serviciului Român de Informații. Cealaltă societate către care redirecționa banii firma lui Dumbravă, Cocoandconsulting SRL, este folosită de general (r) SRI Elena Istode - celebra "Anaconda", fosta șefă a Direcției de Securitate Economică și a ofițerilor SRI infiltrați în presă și în instituțiile publice. Ea a fost trecută în rezervă de președintele Klaus Iohannis în anul 2017, după ce în presă au apărut mai multe fotografii cu ea în vacanțe de lux la Monaco și Cannes. Ea își petrecea vacanțele cu familia fostului parlamentar Cristian Rizea. Ultima firmă, Interdiligence, a fost fondată de Marius Ghiba, care a lucrat pentru Guvernul României, dar și pentru Departamentul de Stat al SUA. În prezentarea sa de pe site-ul companiei, Ghiba menționează că a lucrat inclusiv pentru serviciile secrete americane în Orientul Mijlociu, Africa, SUA și Europa.

Coldea, Dumbravă - control judiciar pe cauțiune (sursa: Inquam Photos/Saul Pop)
Eveniment

Coldea, Dumbravă - control judiciar pe cauțiune

Coldea, Dumbravă - control judiciar pe cauțiune. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit unor surse judiciare. Coldea, Dumbravă - control judiciar pe cauțiune Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stabilită la suma de 500.000 de lei. Citește și: Coldea, suspectat împreună cu ex-colegul SRI Dumbravă că ar fi cerut 700.000 de euro să intervină într-un dosar penal, are două firme cu profituri de peste 90% din încasări de milioane Coldea a ieşit vineri din sediul DNA după mai bine de 15 ore de audieri, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor. Tot sub control judiciar au fost plasaţi şi fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila. Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de patru ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene. Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe (sursa: Inquam Photos/Saul Pop)
Eveniment

Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe

Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe. Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de patru ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene. 700.000 de euro plus TVA Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro. Citește și: Coldea a rămas tot agent. Dar nu secret, ci imobiliar: cea mai nouă firmă a sa are ca obiect de activitate „agenții imobiliare”, dar se ocupă și de intermedieri financiare. Profitul, enorm Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti. "Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. S-a scăzut doar 100.000 de euro Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus ca aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: . Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul", a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3. Întâlnire cu Coldea la terasă În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis "optimizarea problemelor sale din justiţie", adică să primească o pedeapsă cu suspendare. "Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani", a spus Hideg. El a adăugat că s-a întâlnit cu Florian Coldea în vara anului 2023 la o terasă, unde a fost şi un prieten de-al său care venise din Emiratele Arabe Unite, iar fostul general i-ar fi spus că ştie de problema lui. Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei. El a recunoscut că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu "probe clare" împotriva celor care l-au ameninţat. Pe de altă parte, Hideg a mărturisit că nu are probe că banii pe care i-a dat avocatului Trăilă ar fi ajuns la foştii generali SRI. Coldea, suspect DNA, inexplicabile profituri uriașe Trecut în rezervă în 2017, Florian Coldea, fostul număr 2 din SRI, s-a apucat de afaceri trei ani mai târziu. Generalul în rezervă are două firme, pe care le împarte cu un fost coleg din Serviciu, generalul Dumitru Cocoru. Prima firmă a fost înființată de Coldea și Cocoru, cu cote egale, în 2020 și se numește Strategic Sys SRL. Obiectul principal de activitate: Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea. În 2022, firma a avut venituri de 2,96 milioane de lei și cheltuieli de numai 233.015 lei, cu un singur angajat. Profitul net a fost de 2,69 milioane de lei, adică de peste 90% din venituri. Un an mai târziu, în 2021, Coldea și Cocoru au înființat, tot în cote egale, Strategic Assets SRL. Obiect de activitate principal: Agenții imobiliare. Totuși, în 2022, obiectul de activitate a fost completat cu: Activități auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii – servicii de consiliere pentru investiții, intermedieri credite bancare, pentru persoane juridice. La finalul lui 2022, Strategic Assets SRL avea venituri de 2,34 milioane de lei și cheltuieli infime, de aproape 64.000 de lei. Profitul net: 2,25 milioane de lei (95% din venituri), cu un singur angajat.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră