Adamescu junior luptă cu "statul paralel" plătindu-l pe generalul SRI Dumbravă, fondator al "statului paralel"
Alexander Adamescu, plăți către Dumitru Dumbravă: moștenitorul imperiului construit de afaceristul Dan Adamescu a plătit 75.000 de euro pentru serviciile generalului (r) SRI Dumitru Dumbravă, considerat unul din fondatorii „statului paralel”.
Ironia face că, în același timp, același Alexander Adamescu declară public că luptă cu „statul paralel”.
Direcția Națională Anticorupție are acum în lucru un dosar „in rem” pentru trafic de influență și cumpărare de influență care vizează Unirea Shopping Center, una din companiile controlate de Alexander Adamescu, care a apelat la serviciile de consultanță ale avocatului Doru Trăilă, respectiv ale generalul SRI Dumitru Dumbravă.
Unirea Shopping Center, contract cu avocatul Trăilă
Procuroarea Mihaiela Iorga Moraru i-a trimis în judecată pe generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, la pachet cu avocatul Doru Trăilă, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor.
Conform rechizitoriului, la data de 6 mai 2022, Unirea Shopping Center, firma lui Alexander Adamescu, a semnat un contract cu casa de avocatură a lui Doru Trăilă pentru procesul pe care îl avea cu Stanbox Music SRL.
Contractul prevedea „redactarea, semnarea, depunere și ridicare documente juridice în numele și pe seama clientului, precum și asistență juridică de reprezentare în fața Tribunalului București în vederea soluționării Dosarului 19524/3/2021”.
Avocatul Doru Trăilă a cerut un onorariu de 2.000 de euro pentru studiul actelor și redactarea de documente procesuale.
Pentru fiecare reprezentare la termen, dar fără discuții, Trăilă factura câte 250 de euro, dar cerea câte 1.000 de euro pentru fiecare termen cu dezbateri.
Alexander Adamescu, plăți către Dumitru Dumbravă
Un an mai târziu, în august 2023, firma Unirea Shoping Center a cerut extinderea echipei cu un consultant pentru realizarea de „activități de colectare și strategii”.
Pentru aceste servicii, firma lui Alexander Adamescu s-a obligat să plătească 75.000 de euro fără TVA.
Consultantul angajat la cererea lui Alexander Adamescu a fost firma Wise Line Consulting, patronată de generalul SRI Dumitru Dumbravă.
Din documentele aflate în rechizitoriul citat anterior rezultă că, pe 11 august 2023, Unirea Shopping Center a plătit o factură de 441.698,25 lei către casa de avocatură a lui Doru Trăilă.
În aceeași zi, o sumă de aproape 360.000 lei, echivalentul a 75.000 de euro, a fost plătită de casa de avocatură a lui Doru Trăilă pentru plata facturilor 134 și 137/2023 emise de Wise Line Consulting.
Practic, Alexander Adamescu l-a plătit pe generalul Dumitru Dumbravă prin intermediul casei de avocatură deținută de Doru Trăilă.
DNA invocă „o aparență de legalitate”
„Prin Ordonanța nr. 52/1/P/2024 din data de 15.04.2024 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii de trafic de influență (...) și cumpărare de influență, fapte în legătură cu firmele controlate de către numiții Adamescu Bogdan Alexander și Tufan Emil Mihai.
Din actele de urmărire penală rezultă că societățile controlate de aceștia au plătit sume semnificative de bani către SCP Doru Trăilă și Asociații și SC Wise Line Consulting SRL, iar pentru a crea o aparență de legalitate au încheiat contracte de consultanță”, se menționează în rechizitoriu.