David Popovici obține ordinul de protecție. Judecătoria Sectorului 2 a aprobat, luni, în parte, cererea înaintată de campionul olimpic la înot David Popovici pentru emiterea unui ordin de protecție împotriva unui vecin care l-a amenințat că îi va incendia mașina.
David Popovici obține ordinul de protecție
Instanța a impus restricții de siguranță pentru David Popovici.
„Admite, în parte, cererea având ca obiect – ordin de protecţie.
Dispune emiterea unui ordin de protecţie pentru o durată de 6 luni, prin care: obligă pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de reclamant şi faţă de numita (…), precum şi faţă de locul în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, respectiv Bazinul Olimpic ‘Lia Manoliu’.”
Ce interdicții a impus instanța?
Decizia instanței impune mai multe măsuri de protecție față de David Popovici, aplicabile pe o perioadă de șase luni.
Vecinul nu are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de sportiv și de Bazinul Olimpic „Lia Manoliu”, unde acesta se antrenează.
Obligativitatea păstrării unei distanțe de minimum 4 metri față de locuința lui David Popovici.
Interdicția de a contacta sportivul în orice mod – telefonic, prin corespondență sau alte mijloace de comunicare.
„Îi interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată.
Atrage atenția pârâtului că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești”, se specifică în decizia instanței.
Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cum a început conflictul?
Incidentul a avut loc în urmă cu două săptămâni, când David Popovici a sunat la Poliție, reclamând că un vecin în vârstă de 70 de ani, aflat sub influența alcoolului, l-a amenințat că îi va incendia mașina.
„Întrucât bărbatul, în vârstă de 70 de ani, avea un comportament agresiv, s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul subunității în vederea audierii.”
Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La acel moment, David Popovici a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului iminent, însă și-a rezervat dreptul de a formula plângere ulterior.
Ancheta continuă sub acuzația de amenințare
Polițiștii Secției 9, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, continuă cercetările din oficiu, sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de amenințare.
„Cercetările sunt continuate din oficiu de către polițiști din cadrul Secției 9, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.”
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
Dacă se confirma că tatăl acestui român Popovici?! a spus vecinului Lucian să-si ducă câinele la un adăpost înseamnă că el e autorul moral al conflictului;poate pentru Lucian ,acest cățel era alinarea bătrâneților lui,îl considera precum copilul lui,un prieten,un frate.Dacă Popovici senior îmi spunea mie să-mi duc câinele(pe Boby) la adăpost,în secunda doi îi dădeam drumul la sânge.