/

EXCLUSIV Claudiu Florică din afacerea penală „Microsoft”, indispensabil pentru statul român: STS dă un contract uriaș unei companii crescute de denunțătorul din dosarul DNA

Claudiu Florică "Microsoft", indispensabil pentru stat
Claudiu Florică "Microsoft", indispensabil pentru stat (sursa: Inquam Photos/Alexandru Busca)

Claudiu Florică „Microsoft”, indispensabil pentru stat. 18 milioane de euro va plăti Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), condus de generalul Ionel Sorin Bălan, din fonduri PNRR pentru amenajarea Centrului Principal de Date.

Citește și: Procurorul general al României, care ar trebui să reprezinte interesele societății, a făcut avere dând statul în judecată pe “drepturi salariale restante“. Soția, judecător, i-a urmat exemplul

Banii vor intra în conturile firmei Synotech Global Services România, societate în spatele căreia s-a aflat controversatul afacerist Claudiu Florică, celebrul denunțător din dosarul Microsoft.

Synotech Global Services România nu este la primul contrat cu STS, unul din serviciile secrete de informații ale României. La începutul anului, compania a mai câștigat un contract, de peste opt milioane de euro, bani europeni alocați prin PNRR, pentru furnizarea de echipamente IT pentru amenajarea Centrului Secundar de Date, parte a Cloud-ului Guvernamental.

Alte șase contracte, în valoare de 5,3 milioane de euro, au fost adjudecate în cursul anului 2023.

Contract pentru cloud-ul guvernamental

Serviciul de Telecomunicații Speciale a anunțat că a atribuit un contract de furnizare echipamente tehnologice pentru amenajarea Centrului de Date Principal I, cu servicii de instalare, configurare, punere în funcțiune, operaționalizare, instruire și acreditare incluse, parte a proiectului Cloud Guvernamental.

Singura ofertă, care s-a dovedit câștigătoare, a fost depusă de firmele Innova Engineering și Synotech Global Services România, care și-au adjudecat contractul pentru suma de 89,3 milioane lei, echivalentul a 18 milioane de euro.

Finanțarea contractului este asigurată prin proiectul „Implementarea infrastructurii Cloud Guvernamental” din cadrul Componentei 7 Transformare Digitală, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență. Durata contractului va fi de opt luni de la data semnării contractului.

Claudiu Florică „Microsoft”, indispensabil pentru stat

Firma Synotech Global Services România este fosta societate DIM Soft, care până în decembrie 2009 a fost deținută în mod egal de Marius Ioan Ardelean, Andrei Iliescu și Adrian Ujeniuc.

Cei trei asociați și-au vândut părțile sociale firmei D-Con.Net AG, reprezentată de Mircea Săndulescu și controlată de omul de afaceri Claudiu Florică, pentru suma de 3,075 milioane de euro.

Ulterior acestei tranzacții Claudiu Florică a fost numit în funcția de administrator al DIM Soft. 

„Dl Florică Claudiu Ionuț va avea ca responsabilitate efectuarea oricăror acte de gestiune și de dispoziție necesare derulării activităților care decurg din parteneriatul societății cu Microsoft Corporation și afiliații acesteia”, se menționa într-un document al firmei, publicat în „Monitorul Oficial”.

De la o firmă elvețiană, la un off shore cipriot

Apoi, părțile sociale ale DIM Soft au trecut de la D-Con.Net AG la Lisaos Ventures Limited, un offshore înregistrat în Cipru, reprezentat de Nicolae Chirvase.

Totodată, funcția de administrator a fost preluată de Mircea Săndulescu. În anul 2014, numele companiei DIM Soft a fost schimbat în Synotech Global Services România.

Ulterior, Synotech Global Services România a absorbit societățile Abacus Systems & Solutions și Abacus Telecon, ocazie cu care 2,75% din părțile sociale au fost cedate lui Walter Haralambie Cor Hagialinis.

Off shore-ul, al lui Florică (declarație la DNA)

La data de 25 mai 2015, off shore-ul cipriot Lisaos Ventures Limited, asociatul majoritar al Synotech Global Services România, era reprezentat de Manuela Carolina Popescu. Tot ea a preluat și funcția de administrator al Synotech.

„Cunosc faptul că firma Lisaos Ventures LTD deţine firmele Synotech Global Services SRL şi Luxoffice Center SRL, aceasta din urmă având în proprietate un imobil situat în Bucureşti, strada Ştirbei Vodă, nr. 104 – 106. Această firmă Lisaos Ventures LTD a preluat o parte din bunurile şi banii D.Con.Net.Ag şi îmi aparţine mie”, declara Claudiu Florică la DNA în dosarul de corupție Microsoft.

În prezent, Synotech Global Services România este deținută de Manuela Carolina Popescu (70%) și Walter Haralambie Cor Hagicalinis (30%). Cealaltă firmă, cu ajutorul căreia s-a câștigat contractul de 18 milioane de euro de la STS, Innova Engineering, este deținută de Manuela Carolina Popescu (60%), Sofia Eftenie (20%) și Walter Haralambie Cor Hagicalinis (20%).

Toți oamenii denunțătorului „Microsoft”

Numele Manuelei Carolina Popescu apare în alte trei societăți strâns legate de controversatul afacerist Claudiu Florică. De exemplu, firma Luxoffice Center îi avea ca asociați în anul 2015 pe Claudiu Florică și off shore-ul său, Lisaos Ventures Limited. În acel an, Manuela Carolina Popescu a fost înlocuită din funcția de administrator cu Mariana Stănciulescu.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În prezent, Luxoffice Center este deținută integral de Manuela Carolina Popescu. Datele financiare ale firmei arată că, în anul fiscal 2023, aceasta a avut o cifră de afaceri de peste două milioane lei, în timp ce a raportat pierderi de 1,28 milioane lei.

O altă societate în care apare Manuela Carolina Popescu este ARTCHIM, o firmă radiată în 2002.

A treia societate, Filas Club, era deținută de Irina Mădălina Florică (50%), Alexandra Cornea (25%) și Manuela Carolina Popescu (25%). Și această societate a fost radiată în anul 2015, la scurt timp după începerea scandalului de corupție „Microsoft”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

9 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:16De ce nu se atingea Justiția de Nordis: Ciolacu a pus-o pe Vicol șefa comisiei juridice, se pregătea să-i dea ministerul Justiției
11:19Federația Română de Fotbal rupe legăturile cu țeparii de la Nordis. Laude deșănțate de la Burleanu pentru „compania de prestigiu”
10:33Șoșoacă, expulzată șapte zile din Parlamentul European și cu indemnizația zilnică tăiată
08:36Prima de carieră didactică și profesională pentru anul școlar în curs va fi virată luna aceasta. Ce se poate cumpăra și din ce magazine
08:12De 21 de ani, o familie din București împodobește cu mii de flori racla cu moaștele Sfintei Parascheva de la Iași cu ocazia pelerinajului dedicat acesteia
07:52Români întorși din Japonia, SUA sau vestul Europei, șocați de prețuri: mai mari în România decât în țări cu salarii mult mai generoase decât la noi
22:52Coaliția PNL-PSD nu mai există, a anunțat Ciucă. Liberalii rămân la guvernare doar pentru a împiedica eventuale abuzuri ale PSD până la finalul alegerilor, a adăugat șeful PNL
22:19DOCUMENT Cinci judecători CCR numiți de PSD și UDMR au blocat candidatura lui Șoșoacă pentru delict de opinie. O judecătoare, opinie separată
21:02Putin iese din Kremlin pentru a strânge rândurile cu alți teroriști: întâlnire istorică cu președintele iranian, în Turkmenistan
20:55România, în Schengen și cu frontierele terestre până la sfârșitul anului, cere comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson
20:40Scandalul vaccinurilor anti-COVID nu se stinge, schimbul de SMS-uri între șefa Comisiei Europene și cel al Pfizer ajunge în instanță
20:31Ca în bancul cu „șefu’, asta e artă sau arunc?”: o lucrare de artă modernă a fost aruncată la coș, confundată cu două banale cutii de bere goale
20:26În timp ce Nordis, imperiul de carton al soțului, se prăbușește, deputata PSD Vicol afișează cea mai sfidătoare avere din Parlament
19:56După ce l-a comparat pe Ciolacu cu Churchill, Stoiciu și-a primit tainul: va fi senatoare PSD de Vaslui, pe locul ocupat de ex-soția lui Buzatu
19:12Nordis Management intră în insolvență, a decis Tribunalul București. Începe să cadă imperiul de carton al lui Ciorbă, soțul „avocatei interlopilor”, pesedista Laura Vicol