sâmbătă 07 noiembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7809 articole
Ramona Emilian

Internațional

Ucraina îi răspunde cu tâlc lui Trump: mineralele prețioase sunt în teritoriile ocupate de ruși

Minerale ucrainene, pe teritorii temporar ocupate. Ucraina susține că deţine, în regiunile ocupate de Rusia, resurse naturale esenţiale, inclusiv titan, în valoare totală de aproximativ 350 de miliarde de dolari. Vicepremiera Iulia Sviridenko a anunţat aceste cifre în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev, dând un răspuns subtil administrației Trump. Minerale ucrainene, pe teritorii temporar ocupate În cadrul aceleiaşi conferinţe, reprezentanta ucraineană a precizat că informaţiile disponibile indică faptul că materialele critice se află pe teritorii ocupate temporar. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania Potrivit acesteia această situaţie complică gestionarea resurselor şi amplifică tensiunile din regiune. Tensiuni între Ucraina şi SUA privind mineralele În contextul negocierilor pentru un acord referitor la mineralele ucrainene, tensiunile se intensifică. Preşedintele american Donald Trump revendică compensaţii în valoare de 500 de miliarde de dolari pentru sprijinul acordat Kievului în faţa invaziei ruse, o cerere considerată inacceptabilă de autorităţile ucrainene. Poziția lui Zelenski şi dialogul cu Washingtonul Potrivit unor surse apropiate, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu este dispus să semneze un acord care ar oferi Statelor Unite acces preferenţial la resursele minerale ale ţării. Totodată, şeful cancelariei prezidenţiale, Andrii Iermak, a subliniat că dialogul cu SUA privind mineralele critice continuă, menţionând că nu s-a refuzat nicio propunere.

Ucraina îi răspunde cu tâlc lui Trump: mineralele prețioase sunt în teritoriile ocupate de ruși
Papa Francisc, în continuare în stare critică în spital, primește oxigen. Situația, complicată și de o insuficiență renală ușoară
Internațional

Papa Francisc, în continuare în stare critică în spital, primește oxigen. Situația, complicată și de o insuficiență renală ușoară

Papa Francisc rămâne în stare "critică". Papa Francisc, internat la spitalul Gemelli din Roma pentru pneumonie, rămâne în stare "critică" și continuă să primească oxigen. Conform anunțului Vaticanului, el nu a suferit o nouă criză respiratorie de sâmbătă seara. Papa Francisc rămâne în stare "critică" Sfântul Scaun a emis cel mai recent buletin de sănătate, precizând: Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania "Complexitatea tabloului clinic și așteptarea necesară ca terapiile farmacologice să își facă efectul ne impun să rămânem precauți cu privire la prognostic." Starea Papei Francisc este în continuare atent monitorizată. Evaluare medicală la Spitalul Gemelli Medicii de la spitalul Gemelli, unde Papa a fost internat pe 14 februarie, au raportat că unele teste de sânge indică "o insuficiență renală ușoară, în prezent sub control".  În ciuda stării critice, Papa Francisc rămâne conștient. În cursul dimineții, el a participat la Sfânta Liturghie din apartamentul său de la etajul 10, alături de personalul medical care îl îngrijește, demonstrându-și voința de a se menține activ în cadrul ritualurilor religioase.

România nu este invitată la una din cele mai importante reuniuni la nivel de miniștri ai Apărării pe subiectul Ucraina
Internațional

România nu este invitată la una din cele mai importante reuniuni la nivel de miniștri ai Apărării pe subiectul Ucraina

Reuniune europeană, România nu e invitată. Miniștrii apărării din 13 țări europene se vor reuni luni, prin videoconferință, pentru a defini un răspuns coordonat la negocierile americano-ruse privind încheierea războiului din Ucraina și pentru consolidarea securității Europei, a anunțat duminică Ministerul francez al Apărării. La această reuniune, la care a făcut referire și Volodimir Zelenski, România nu a fost invitată. Reuniune europeană, România nu e invitată Reuniunea, programată pentru după-amiaza de luni, este organizată la inițiativa Estoniei și a Franței. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania Evenimentul îi va reuni pe miniștrii apărării din Lituania, Letonia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Țările de Jos, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie, potrivit surselor. Evenimentele din Tallinn Ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, va fi prezent la Tallinn, alături de omologul său eston, Hanno Pevkur, după ce va participa la evenimentele dedicate Zilei Naționale a Estoniei. Franța are, de asemenea, circa 350 de militari staționați în Estonia, parte a unui batalion multinațional NATO. Negocieri bilaterale Această reuniune a miniștrilor europeni ai apărării, organizată la trei ani de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, face parte din eforturile diplomatice declanșate de anunțul administrației Trump privind negocierile bilaterale între SUA și Rusia pentru a pune capăt conflictului din Ucraina. Săptămâna trecută, mai mulți șefi de guvern europeni au fost invitați la Paris de președintele Emmanuel Macron pentru a defini un răspuns comun la inițiativa administrației Trump. Acord de pace durabil  Participanții au convenit asupra necesității unui "acord de pace durabil bazat pe garanții de securitate" pentru Kiev și asupra "disponibilității" lor de a spori investițiile în apărare, potrivit unui rezumat al reuniunii obținut din surse parlamentare. Totuși, mai multe țări membre și-au exprimat rezerve cu privire la trimiterea de trupe europene în Ucraina, în eventualitatea unui acord ce va pune capăt ostilităților.

Friedrich Merz, viitorul cancelar german, vrea să facă repede un guvern nou, fără AfD. Extremiștii vor la putere, totuși
Internațional

Friedrich Merz, viitorul cancelar german, vrea să facă repede un guvern nou, fără AfD. Extremiștii vor la putere, totuși

Friedrich Merz, formarea guvernului fără AfD. Liderul conservatorilor germani, ieșiți pe primul loc în alegerile legislative de duminică, și-a exprimat dorința de a forma cât mai rapid posibil un guvern, fără AfD Friedrich Merz, formarea guvernului fără AfD Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), a declarat că formarea guvernului este prioritară. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania "Lumea exterioară nu aşteaptă şi nu va aştepta nici negocieri îndelungate de coaliţie (...). Trebuie să redevenim rapid operaţionali pentru a face ce trebuie pe plan intern, pentru a redeveni prezenţi în Europa." El a subliniat, de asemenea, responsabilitatea imensă pe care o resimte în contextul actual: "Sunt conştient de responsabilitate." Reacția cancelarului Olaf Scholz La rândul său, cancelarul social-democrat în exercițiu, Olaf Scholz, a recunoscut în fața susținătorilor săi că rezultatul alegerilor a fost nefavorabil: "Rezultatul alegerilor este prost şi îmi asum responsabilitatea." Victoria clară a blocului conservatorilor Conform exit-poll-urilor, blocul conservatorilor – format din Uniunea Creștin-Democrată și "aripa" sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU) – a obținut între 28,7% și 29% din voturi. Alternativa pentru Germania (AfD), reprezentând extrema dreaptă, a înregistrat un rezultat istoric între 19,6% și 19,8%, cel mai bun pentru un partid de acest tip la alegeri federale, chiar dacă a rămas ușor sub așteptările sondajelor de opinie. Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Scholz a ieșit pe locul al treilea, cu 16% - 16,4%, iar Verzii – principalii parteneri de coaliție ai lui Scholz – au obținut între 12,3% și 13,3%. Un câștig notabil a fost înregistrat și de Stânga, cu un procent estimat la 8,6% - 8,9%, aproape dublu față de rezultatele din 2021. Poziția AfD și implicarea în guvernare După anunțarea primelor rezultate, co-președinta AfD, Alice Weidel, a subliniat pregătirea formațiunii sale de a contribui la formarea guvernului: "Mâna noastră va rămâne întinsă pentru a lua parte la guvern, pentru a pune în practică voinţa poporului, voinţa Germaniei."    

Zelenski nu se consideră dictator și spune că renunță la funcție dacă asta e condiția pentru intrarea Ucrainei în NATO
Internațional

Zelenski nu se consideră dictator și spune că renunță la funcție dacă asta e condiția pentru intrarea Ucrainei în NATO

Zelenski demisionează pentru Ucraina în NATO. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la o conferință de presă de la Kiev că nu s-a supărat din cauza calificării recente de "dictator" din partea omologului său american, Donald Trump. Zelenski a subliniat, de asemenea, că nu intenționează să "rămână la putere timp de decenii", reafirmându-și angajamentul față de un mandat democratic și legitim. Zelenski demisionează pentru Ucraina în NATO În cadrul conferinței, Zelenski a precizat: Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania "Fireşte că nu aş descrie cuvintele folosite de Trump drept un compliment. Oricine ar fi ofensat de cuvântul dictator dacă ar fi dictator (...). Eu sunt un preşedinte ales în mod legitim." Zelenski și-a exprimat disponibilitatea de a demisiona în schimbul aderării Ucrainei la NATO, subliniind importanța securității naționale pentru asigurarea păcii în țară. "Dacă aceasta înseamnă pace pentru Ucraina, atunci sunt pregătit", a declarat acesta. Solicitarea unei întâlniri cu Trump Zelenski a anunțat și dorința de a se întâlni cu Donald Trump înaintea unui posibil summit între Trump și președintele rus Vladimir Putin, pentru a asigura o discuție echitabilă privind acordul cu mineralele cu Statele Unite. "Cred că această întâlnire trebuie să fie justă, adică (să aibă loc) înainte ca Trump să se întâlnească cu Putin" Despre acordul cu SUA, privind mineralele, Zelenski a declarart: "Trebuie să ne întâlnim şi să vorbim".

Nicușor Dan: România lipsește de ani de zile din procesul de decizie în plan extern
Politică

Nicușor Dan: România lipsește de ani de zile din procesul de decizie în plan extern

Consolidarea rolului României în plan extern. Candidatul la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a subliniat într-o conferință de presă la Sibiu importanța întăririi statului și a armatei României pentru a avea o influență externă reală. Consolidarea rolului României în plan extern Dan a evidențiat faptul că, în contextul unei schimbări profunde a echilibrului de putere la nivel global, România trebuie să joace un rol activ în deciziile majore. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania În discursul său, Nicușor Dan a declarat: "În primul rând vedem că avem o situaţie globală care este mult mai dinamică decât cea cu care ne-am obişnuit ani de zile. Este o reconfigurare a polilor de putere. Din păcate, România lipseşte în procesul de decizie, de fapt, România s-a obişnuit să lipsească în ultimii ani, în deciziile majore. Punctul meu de vedere este că noi trebuie să întărim statul pentru că doar un stat puternic poate să aibă un cuvânt de spus. Şi când spun puternic, spun din punct de vedere instituţional şi din punctul de vedere al capacităţii sale militare. Şi în una şi în alta noi trebuie să întărim statul pentru a putea să contăm". Direcția euroatlantică și parteneriatul strategic Nicușor Dan a insistat și asupra importanței menținerii orientării euroatlantice a României, afirmând: "Trebuie fără discuţie să păstrăm direcţia euroatlantică, trebuie să păstrăm şi să încercăm să întărim parteneriatul strategic cu Statele Unite şi, bineînţeles, trebuie să continuăm să fim membri şi să influenţăm decizia în cadrul Uniunii Europene".

Ucraina are soluție dacă Starlink-ul lui Elon Musk încetează să mai furnizeze internet prin satelit armatei, spune ministrul Apărării
Internațional

Ucraina are soluție dacă Starlink-ul lui Elon Musk încetează să mai furnizeze internet prin satelit armatei, spune ministrul Apărării

Ucraina lucrează la alternativa pentru Starlink. Ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a anunțat că Ucraina dezvoltă o soluție alternativă la sistemul Starlink, esențial pentru telecomunicațiile armatei sale. Ucraina lucrează la alternativa pentru Starlink Această inițiativă vine pe fondul tensiunilor puternice cu președintele american Donald Trump și cu miliardarul Elon Musk, proprietarul rețelei de sateliți. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania În cadrul unei conferințe de presă de la Kiev, Umerov a subliniat: „Lucrăm deja la asta. Alternative există. O soluție există deja”, promițând că va oferi detalii suplimentare în curând. Astfel, Ucraina își pregătește planuri pentru a asigura continuitatea comunicațiilor militare, indiferent de evoluția situației cu Starlink. Blocarea Starlink Șeful serviciului de informații militare ucrainean (GUR), Kirilo Budanov, a menționat că până în prezent nu a existat nicio blocare „sistemică” a Starlink în Ucraina. Acesta a dat asigurări că rețeaua continuă să funcționeze normal. Tensiuni cu administrația Trump și Elon Musk Potrivit o informație Reuters, administrația lui Donald Trump a amenințat că va întrerupe accesul la sateliții Starlink, pentru a-l forța pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să semneze un acord privind accesul la mineralele strategice ucrainene.  Răspunsul lui Elon Musk, transmis pe platforma X, a fost categoric: „E fals”, etichetând raportul ca fiind „mincinoasă”. Susținerea Poloniei pentru accesul la Starlink Vicepreședintele Consiliului de miniștri polonez, Krzysztof Gawkowski, a declarat că Polonia va continua să achite abonamentele Starlink pentru Ucraina. El a adăugat că nu își poate imagina ca cineva să rezilieze contractul, subliniind astfel sprijinul continuu al Poloniei pentru accesul ucrainean la rețeaua de sateliți.

Forțele israeliene, foarte aproape să revină în Fâșia Gaza, sugerează Netanyahu. În Cisiordania au fost trimise tancuri
Internațional

Forțele israeliene, foarte aproape să revină în Fâșia Gaza, sugerează Netanyahu. În Cisiordania au fost trimise tancuri

Israelul e pregătit pentru reluarea luptelor. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, citat de Times of Israel, că armata este pregătită să reia „în orice moment” luptele intense în Fâșia Gaza, unde armistițiul fragil din 19 ianuarie încă se menține. Israelul e pregătit pentru reluarea luptelor Într-un discurs adresat noii promoții de ofițeri de la Holon, Netanyahu a evidențiat faptul că planurile operaționale sunt complet pregătite pentru orice evoluție pe front. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania Netanyahu a subliniat că, în Gaza, Israelul a reușit să elimine cea mai mare parte a forțelor organizate ale Hamas. El a adăugat că obiectivele războiului vor fi îndeplinite integral, fie prin negocieri, fie prin alte mijloace, indicând hotărârea fermă a Israelului de a-și continua operațiunile militare. Tancuri în Cisiordania Într-o decizie istorică, Israelul a trimis, pentru prima dată în peste 20 de ani, tancuri în Cisiordania ocupată. Ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că această deplasare simbolizează angajamentul de a combate terorismul „cu toate mijloacele și peste tot”. Ordinea a venit într-un context în care forțele armate sunt pregătite să rămână în zonă pentru o perioadă prelungită, vizând grupurile de militanți palestinieni din taberele de refugiați. Strămutarea a zeci de mii de palestinieni Raidurile efectuate de armata israeliană în taberele de refugiați din orașe precum Jenin și Tulkarem, care au vizat grupuri militante precum Hamas și Jihadul Islamic, au condus la strămutarea a zeci de mii de palestinieni. Conform declarațiilor oficiale, aproximativ 40.000 de persoane au fost mutați din taberele care au găzduit de decenii descendenții palestinienilor alungați după războiul din 1948. Cerința de demilitarizare a sudului Siriei În același discurs, Netanyahu a subliniat că Israelul cere demilitarizarea totală a sudului Siriei, inclusiv provinciile Quneitra, Deraa și Suwayda. Premierul a insistat că nu va tolera desfășurarea forțelor noii puteri siriene sau a grupării islamiste sunnite Hayat Tahrir al-Sham (HTS) în zona de la sud de Damasc. Această poziție fermă vine după ce, pe 8 decembrie, Damascul a căzut în mâinile rebelilor conduși de HTS, eveniment ce a generat sute de lovituri aeriene asupra instalațiilor militare siriene pentru a preveni accesul la arsenalul fostei puteri. Prezența în zona Înălțimilor Golan Armata israeliană a fost desfășurată și în zona tampon demilitarizată a Înălțimilor Golan, în sud-estul Siriei, consolidând prezența Israelului la liziera părților ocupate din 1967 și ulterior anexate în 1981. Această mișcare strategică subliniază determinarea de a asigura securitatea națională împotriva amenințărilor regionale.      

UE ar putea anunța luni decizii militare importante pentru Ucraina. Pe 6 martie, va avea loc și un summit european
Internațional

UE ar putea anunța luni decizii militare importante pentru Ucraina. Pe 6 martie, va avea loc și un summit european

Convocarea unui summit european pentru Ucraina. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat pe X, duminică, convocarea unui summit european special dedicat Ucrainei, programat pentru 6 martie, Convocarea unui summit european pentru Ucraina Costa a subliniat importanța momentului, declarând: Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania "Trăim un moment decisiv pentru Ucraina și securitatea europeană". În urma consultărilor cu liderii europeni, el a constatat o dorință comună de a aborda provocările la nivelul UE. Răspunsul european la negocierile americani-ruși În contextul negocierilor dintre americani și ruși privind Ucraina, europenii își asumă efortul de a elabora un răspuns coordonat. Se remarcă teama ca, fără implicarea directă a UE, un acord ar putea fi încheiat în detrimentul Kievului, fără ca europenii să aibă un cuvânt de spus. Colaborarea la nivelul UE: Costa și Ursula von der Leyen Antonio Costa s-a angajat să colaboreze îndeaproape cu președinta Comisiei Europene. Alături de Ursula von der Leyen, și de toate statele membre, se vor lua decizii esențiale în cadrul summit-ului din 6 martie. Speranțele Ucrainei Într-o conferință de presă de la Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat speranța că reuniunea de luni, ce va reuni liderii statelor aliate – în special europeni – va reprezenta un "viraj" semnificativ. Zelenski a remarcat importanța întâlnirii, menționând participarea miniștrilor apărării din 13 țări europene, care vor defini un răspuns coordonat la negocierile americano-rușe și vor contribui la consolidarea securității Europei. Inițiativa Estoniei și Franței La trei ani de la începutul războiului, reuniunea miniștrilor apărării, inițiată de Estonia și Franța, îi va reuni pe reprezentanți din Lituania, Letonia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Țările de Jos, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie. Scopul principal este elaborarea unui răspuns comun care să influențeze negocierile în desfășurare și să întărească securitatea întregii Europe

Conservatorii au câștigat alegerile în Germania, urmați de extremiștii de la AfD și de social-democrați
Internațional

Conservatorii au câștigat alegerile în Germania, urmați de extremiștii de la AfD și de social-democrați

Conservatorii câștigă alegerile legislative în Germania. Conform sondajelor de la ieșirea din urne realizate de televiziunea publică ARD, conservatorii conduși de Friedrich Merz au câștigat alegerile legislative din Germania. Grupul politic CDU/CSU a obținut între 28,5% și 29% din voturi, poziționându-se în fruntea scrutinului. Conservatorii câștigă alegerile legislative în Germania Deși conservatorii au câștigat alegerile, partidul de extremă-dreapta AfD a înregistrat un rezultat istoric, obținând între 19,5% și 20% din voturi. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania Această performanță fără precedent marchează un moment important pentru AfD în perioada postbelică, evidențiind evoluția sa semnificativă pe scena politică germană. Perspective politice și alianțe guvernamentale Friedrich Merz, candidatul cu potențialul de a-l înlocui pe actualul cancelar Olaf Scholz, a subliniat că nu va negocia niciun tip de alianță guvernamentală cu AfD. Decizia sa reflectă și poziția formațiunii conservatoare în contextul actual al politicii germane.

Satisfacție maximă la Kremlin după criticile aduse de Trump lui Zelenski. Rusia spune că nu va renunța la teritoriile cucerite
Internațional

Satisfacție maximă la Kremlin după criticile aduse de Trump lui Zelenski. Rusia spune că nu va renunța la teritoriile cucerite

Declarațiile lui Donald Trump satisfac Kremlinul. Kremlinul a calificat dialogul dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump drept "promițător". Acest schimb de replici vine în contextul apropiării de trei ani de la lansarea invaziei Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie 2022. Schimbarea conducerii la Casa Albă În plin proces de schimbare a direcției conducerii în Washington, Moscova și Washingtonul susțin că se pregătește o întâlnire între cei doi președinți, în cadrul negocierilor privind viitorul Ucrainei. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și-a exprimat satisfacția față de această evoluție politică, subliniind importanța ca nimic să nu interfereze cu voința politică a liderilor. "Dialogul are loc între doi preşedinţi cu adevărat remarcabili. Acest lucru este promiţător. Este important ca nimic să nu interfereze cu punerea în aplicare a voinţei lor politice." Declarațiile lui Donald Trump satisfac Kremlinul Peskov a considerat "de înțeles" reacția ostilă a președintelui Trump față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Declarația lui Trump, în care l-a denumit miercurea trecută "dictator", a venit după ce liderul de la Kiev a afirmat că Trump trăiește "într-un spațiu de dezinformare" rusesc, ca răspuns la acuzațiile acestuia împotriva Kievului în legătură cu conflictul început pe 24 februarie 2022. Misiunea "divină" a lui Putin Cu ocazia Zilei Apărătorilor Patriei, președintele Putin a subliniat misiunea sa "divină" de a apăra Rusia. El a anunțat că va consolida armata rusă, întrucât țara se concentrează intens pe eforturile de război. "Soarta a vrut aşa, Dumnezeu a vrut aşa, dacă pot să spun asta. O misiune pe cât de dificilă, pe atât de onorabilă - de a apăra Rusia - a fost pusă pe umerii noștri și pe umerii voștri împreună." Necompromisul teritorial al Rusiei În continuare, Peskov a afirmat ferm că Rusia "nu va vinde niciodată" teritoriul pe care îl ocupă. Aceasta se referă la aproximativ 20% din Ucraina, subliniind că Moscova nu va face compromisuri în privința teritoriilor aflate sub controlul său.

Schimbare politică și păstrarea direcției occidentale a României - mizele președinției lui Nicușor Dan, potrivit candidatului
Politică

Schimbare politică și păstrarea direcției occidentale a României - mizele președinției lui Nicușor Dan, potrivit candidatului

Țintele principale ale lui Nicușor Dan. Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă de la Târgu Mureş că dezbaterile din actuala campanie electorală se vor concentra pe convingerea românilor că e nevoie de o schimbare reală, menţinând în acelaşi timp orientarea occidentală. Țintele principale ale lui Nicușor Dan Potrivit lui Nicușor Dan, mesajul campaniei este simplu și direct: Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania "Ce va însemna această campanie electorală? Este foarte simplu. Avem o direcţie aşa-zis suveranistă, dar care este izolaţionistă şi care înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât Rusia. Avem o direcţie 'hai să lăsăm lucrurile aşa cum au mers, adică au mers 30 de ani' şi avem o largă categorie de români care aşteaptă o schimbare reală, cu păstrarea evidentă a direcţiei occidentale. Şi asta este miza pentru noi în această campanie, de a convinge românii că e nevoie de o schimbare reală cu păstrarea direcţiei occidentale. Şi sunt optimist că în urma campaniei care va urma în cele două luni şi mai bine, o să ajungem să transmitem acest mesaj. Va fi o campanie care va fi diferită de campaniile pe care le-am avut până acum, pentru că există o distanţă faţă de clasa politică, există chiar o revoltă faţă de clasa politică pe care am văzut-o manifestată în noiembrie. Oamenii nu se mai uită cum se uitau la partidele politice" Implicarea voluntarilor şi susţinătorilor Având în vedere sprijinul manifestat de formaţiunile Forţa Dreptei şi Partidul Mişcarea Populară, Nicuşor Dan a pus accentul pe importanţa voluntariatului și a implicării active: "Care va fi proiectul politic care va avea cei mai mulţi oameni, care în mod deliberat îl vor susţine pe stradă, în grupul de prieteni, în reţelele sociale, acela va fi proiectul care va câştiga. Şi vreau să mulţumesc miilor de oameni care s-au înscris deja, s-au angajat deja să facă voluntariat în campania noastră, inclusiv celor peste 2.500 de oameni care au donat pentru ca noi să putem să desfăşurăm campania asta electorală. Deci faptul că sunt aşa de mulţi oameni care vin în acest proiect îmi dă speranţe pentru rezultatul alegerii" Rolul reţelelor sociale şi al presei tradiţionale Nicuşor Dan accentuează că mediul online joacă un rol esenţial în diseminarea mesajului electoral, însă nu uită importanţa presei tradiţionale: "Sper să fie foarte mulţi oameni care să fie pe reţele sociale şi deja sunt, dar sper să fie mult mai mulţi care să fie pe reţele sociale, oameni reali, cu opţiunea lor reală pentru România, pentru că partea importantă din campanie se va duce pe reţele sociale" În acelaşi timp, candidatul subliniază beneficiile colaborării cu presa: "N-aş neglija nici presa tradiţională. Adică nişte conferinţe de presă care să fie absolut deschise şi la care preşedintele să răspundă la toate întrebările, bineînţeles. Pentru că oamenii din presă reuşesc să sintetizeze mai bine, în opinia mea, preocupările oamenilor, asta fiind meseria lor şi fiind în contact cu ei" Problemelor majore din România În ceea ce priveşte provocările cu care se confruntă România, candidatul identifică trei mari probleme: nefuncţionarea instituţiilor legată de corupţie, lipsa unor direcţii clare pentru ţară și fragmentarea socială. "Şi faţă de aceste probleme, rolul preşedintelui este să preseze pentru refuncţionalizarea instituţiilor, pentru aducerea de competenţă în instituţiile publice pentru ca ele să servească cetăţeanul, evident pentru reducerea corupţiei. Foarte important, pentru identificarea acelor zone de competenţă în societatea românească, pe care le găsim în mediul privat, în asociaţii profesionale, în diaspora, inclusiv în mediul public, pentru a reduce această distanţă între competenţă şi decizia politică. Pentru că vedem o mare distanţă între performanţa privatului din România şi performanţa mediului public. Şi preşedintele are posibilitatea asta, de a aduce cei mai competenţi oameni pentru a influenţa nişte direcţii pentru România" Dezvoltarea rconomică şi impactul Politic Candidatul remarcă, de asemenea, eforturile insuficiente ale statului de a stimula dezvoltarea economică, ceea ce a dus la migraţia forţei de muncă și la nevalorificarea potenţialului agricol: "Oameni care au plecat din România pentru că economic au preferat Europa Occidentală, vedem un potenţial agricol care nu a fost fructificat pentru că nu am fost suficient de inteligenţi să stimulăm apariţia în proximitate a unor centre de procesare, o industrie uşoară care este foarte vulnerabilă pentru că nu am reuşit să stimulăm acele tipuri de afaceri care au valoare adăugată mare şi în felul ăsta să producă nişte venituri care sunt comparabile cu cele din Europa Occidentală. Dacă vedem fenomenul de migraţie (...) sunt români care, după ce au stat 5-10 ani, doresc să se întoarcă şi nu găsesc sau găsesc aici aceeaşi birocraţie care i-a făcut să plece. Şi neputându-se adapta la o administraţie publică care îi pune mai mult beţe în roate decât să-l ajute, aleg să se reîntoarcă de unde au venit. Pe scurt, astea sunt lucrurile pe care avem să le corectăm şi în care rolul preşedintelui este important"

Papa Francisc, în stare critică la spital: i se administrează oxigen după ce a dezvoltat pneumonie la ambii plămâni
Internațional

Papa Francisc, în stare critică la spital: i se administrează oxigen după ce a dezvoltat pneumonie la ambii plămâni

Starea sănătății Papei Francisc s-a deteriorat. Vaticanul a anunțat sâmbătă seara că starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne critică, iar prognosticul este în prezent rezervat. Această situație alarmantă survine în contextul unei crize astmatice respiratorii severe. Starea sănătății Papei Francisc s-a deteriorat În cursul dimineții, Papa Francisc a suferit o criză respiratorie astmatică prelungită, care a necesitat administrarea unui flux mare de oxigen. Citește și: ANALIZĂ Eșecuri în serie ale suveraniștilor: miting ratat; moțiunea de cenzură, amânată; Georgescu, demascat că s-a operat în Germania Această intervenție urgentă evidențiază gravitatea stării sale medicale. Complicații hematologice Conform comunicatului Vaticanului, analizele de sânge efectuate recent au relevat prezența unei platelopenii, o tulburare hematologică asociată cu anemie. Din acest motiv, a fost necesară administrarea unei transfuzii. Deși Sfântul Părinte și-a petrecut ziua într-un fotoliu, se remarcă o agravare a simptomelor față de ziua precedentă. Bronșita, dezvoltată în pneumonie Papa Francisc a fost internat vinerea trecută la Spitalul Gemelli din Roma, inițial pentru o bronșită. Ulterior, Sfântul Scaun a anunțat că Suveranul Pontif a dezvoltat pneumonie la ambii plămâni. Infecția poate fi fatală, afectând grav țesutul pulmonar. În ciuda acestor evoluții, analizele de sânge de miercuri indicau o ușoară ameliorare, în special a semnelor de inflamație. Îngrijorări privind sănătatea Papei Această spitalizare a generat îngrijorări suplimentare, având în vedere programul încărcat al Papei și istoricul său medical complex. Anterior, sănătatea Papei a fost deja fragilizată de diverse probleme, inclusiv intervenții chirurgicale la colon și abdomen, precum și dificultăți la mers.

Ce vrea Trump de la Ucraina: să recupereze ajutorul financiar acordat de Washington Kievului în războiul contra Rusiei
Internațional

Ce vrea Trump de la Ucraina: să recupereze ajutorul financiar acordat de Washington Kievului în războiul contra Rusiei

Trump vrea înapoi banii acordați Ucrainei. Președintele american a afirmat sâmbătă că intenționează să "recupereze banii" din ajutorul acordat Ucrainei încă de la începutul invaziei ruse. Această poziție survine pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev privind un acord care să implice resursele minerale ale Ucrainei. Trump vrea înapoi banii acordați Ucrainei În cadrul marii reuniuni a conservatorilor americani (CPAC) din apropierea Washingtonului, Trump a declarat: Citește și: Trump a fost recrutat de KGB în 1987 sub numele de cod "Krasnov", susțin doi foști ofițeri URSS de informații "Cerem pământuri rare și petrol, orice putem obține." Președintele a adăugat că încearcă să recupereze sau să asigure banii investiti, invocând necesitatea de a primi ceva în schimbul sprijinului financiar acordat de-a lungul timpului. Compensații în valoare de 500 de miliarde de dolari De câteva săptămâni, Donald Trump susține că, pentru sprijinul acordat Kievului în fața invaziei ruse, ar trebui să se ofere echivalentul a 500 de miliarde de dolari în resurse minerale. Condiția e considerată inacceptabilă pentru Ucraina în stadiul actual al conflictului. Tensiuni între Washington și Kiev Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu este dispus să semneze un acord cu Statele Unite care să-i asigure acces preferențial la resursele minerale ale țării. Această poziție agravează tensiunile dintre Kiev și Washington, complicând eforturile de a găsi un consens privind sprijinul american. Retorica și orientarea spre Moscova Trump a promis că va pune capăt rapid războiului din Ucraina, conflict declanșat de invazia rusă acum trei ani. Totuși, după o conversație telefonică cu președintele rus Vladimir Putin, el a adoptat o retorică asemănătoare celei a Kremlinului, acuzând autoritățile ucrainene și numindu-l pe Zelenski "dictator". În plus, Trump a subliniat că prezența președintelui ucrainean la discuțiile pentru încheierea conflictului "nu este foarte importantă". Apropierea de Moscova a stârnit temeri în capitalele europene, care se îngrijorează de o posibilă consolidare a puterii Rusiei pe continent.

Ostaticii israelieni din Gaza, obligați să participe la ceremonii publice umilitoare înainte de eliberare, reclamă Israelul
Internațional

Ostaticii israelieni din Gaza, obligați să participe la ceremonii publice umilitoare înainte de eliberare, reclamă Israelul

Ostaticii israelieni (Gaza), umiliți înaintea eliberării. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat duminică că eliberarea deținuților palestinieni, prevăzută în cadrul acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza, va fi amânată. Decizia vine ca răspuns la „ceremoniile umilitoare” organizate de Hamas pentru ostatici, activități ce au fost percepute ca o încălcare repetată a acordului. Ostaticii israelieni (Gaza), umiliți înaintea eliberării Într-un comunicat, premierul Netanyahu a precizat: Citește și: Trump a fost recrutat de KGB în 1987 sub numele de cod "Krasnov", susțin doi foști ofițeri URSS de informații "Din cauza încălcărilor repetate comise de Hamas, inclusiv organizarea ceremoniilor umilitoare care ne dezonorează ostaticii și folosirea cinică a acestora în scopuri propagandistice, am decis amânarea eliberării teroriștilor (deținuți palestinieni) programate inițial pentru sâmbătă, până când următoarea rundă de eliberare va fi realizată fără astfel de ceremonii." Acordul de încetare a focului După intrarea în vigoare a armistițiului la 19 ianuarie, care a marcat sfârșitul a 15 luni de conflict, au avut loc schimburi săptămânale de ostatici și deținuți. Prima eliberare de ostatici a fost singura ocazie în care Hamas nu a organizat evenimente cu caracter ostil, însă de la a doua schimbare încolo, gruparea a recurs constant la scenarii menite să denigreze imaginea ostaticilor. Ceremoniile de predare a ostaticilor În majoritatea schimburilor, Hamas a impus desfășurarea unor ceremonii în care ostaticii erau expuși pe scenă, escortați de bărbați înarmați și forțați să vorbească la microfon, declarând că sunt bine tratați de către răpitorii lor. Comitetul Internațional al Crucii Roșii a făcut apel repetat ca aceste eliberări să se desfășoare „cu demnitate și discreție”, însă cererile au fost respinse de către Hamas. Reacții internaționale și critici Evenimentele controversate au atras critici ample. Joi, Hamas a organizat o ceremonie de predare a cadavrelor ostaticilor în sicrie. Această manifestare a fost catalogată drept „odioasă și crudă” de Volker Türk, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, care a subliniat că astfel de practici încalcă dreptul internațional. Schimbul de ostatici și deținuți În cadrul celui de-al șaptelea schimb al primei faze a armistițiului – care urmează să se încheie la 1 martie – Hamas a eliberat șase ostatici israelieni. În schimb, Israelul urma să elibereze peste 600 de deținuți palestinieni. Cu toate acestea, după această eliberare, surse israeliene au indicat că Netanyahu a decis suspendarea procedurii pentru consultări suplimentare de securitate, iar decizia finală a fost de a amâna eliberarea până la oprirea definitivă a ceremoniilor de predare a ostaticilor.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră