luni 10 august
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8712 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Ciolacu își umilește aliații: „Nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la PNL, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură”. Plus o amenințare: sunt miniştri care trebuie să dea lămuriri

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, pare că își umilește aliații, din nou: „Eu nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la Partidul Național Liberal, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură. Văd o tendință”, a spus el, la Antena 3. În aceeași emisiune, liderul social-democrat a părut că-i amenință pe unii miniștri și a cerut ca Virgil Popescu (PNL) să nu mai fie ministru al Energiei. Ciolacu își umilește aliații Moderatorul emisiunii l-a întrebat pe președintele PSD dacă a primit de la PNL „priorități din posibilul program de guvernare”, iar acesta i-a răspuns că a primit doar critici. „Nu vreau să intru cu critici într-un dialog cu colegii noștri de coaliție. Să știți că neputința se transformă în furie și ură”, a afirmat Ciolacu. Ulterior, la insistența moderatorului, el a reluat atacul la adresa colegilor săi de coaliție. „Eu nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la Partidul Național Liberal, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură. Văd o tendință. N-am cum (să n-o văd): dacă timp de opt ore faci o ședință și șase ore înjuri PSD-ul, deja este un fenomen. Cred că ar trebui să ne facem, fiecare, o evaluare și să vedem ce nu funcționează și unde nu funcționează, decât să ne atacam în spațiul public și să facem o distincție foarte clară între un program de guvernare al României și un program de guvernare al unei coaliții", a spus Marcel Ciolacu. În aceeași emisune, el a afirmat că sunt demnitari care „trebuie să dea anumite lămuriri”. „Îmi doresc să nu intru şi în noul guvern cu aceste lămuriri nedecontate. (..) Nu începem un drum nou cu suspiciuni sau cu lucruri pe care trebuie să le explic eu”, a precizat Ciolacu. Popescu „să dea explicații” Potrivit Știri pe surse, întrebat dacă Virgil Popescu ar trebui să se regăsească în viitorul guvern, Ciolacu a precizat: „Cred că domnului Virgil Popescu îi recomand, nu pot să spun cu prietenie, dar ca și coleg în Parlament, să închidă anumită lucruri, să dea explicații.” Ciolacu i-ar fi reproșat lui Virgil Popescu modul în care a negociat chestiunea taxei de solidaritate cu Comisia Europeană. Pe de altă parte, liderul social-democrat a preciat că „nu este exclus ca PSD să ceară Ministerul Energiei” cu ocazia rotativei. „Sunt ferm convins că și domnul Nicolae Ciucă își dorește să avem o guvernare eficientă”, a mai declarat președintele PSD. Citește și: Surpriză: patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scrie presa din această țară. Ambasada Moscovei la Berna susține că aceste acuzații sunt „rusofobe”

Ciolacu își umilește aliații: „Nu-mi doresc ca, la colegii noștri de la PNL, din cauza unei neputințe (...) să se transforme în ură”. Plus o amenințare: sunt miniştri care trebuie să dea lămuriri
Surpriză: patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scrie presa din această țară. Ambasada Moscovei la Berna susține că aceste acuzații sunt „rusofobe”
Eveniment

Surpriză: patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scrie presa din această țară. Ambasada Moscovei la Berna susține că aceste acuzații sunt „rusofobe”

Patriarhul lui Putin, Kiril, a fost un spion KGB în Elveția, scriu publicațiile Sonntags Zeitung și Le Matin Dimache. După ce a revenit la Moscova, el ar fi vizitat de încă 40 de ori Țara Cantoanelor. Ambasada Rusiei la Berna a respins cu indignare acuzațiile, spunând că ele sunt o probă a rusofobiei care se răspândește tot mai mult în Elveția, arată Tagesanzeiger. Patriarhul Kiril este celebru pentru susținerea necondiționată a invaziei din Ucraina. Patriarhul lui Putin a fost un spion KGB în Elveția Ziarele Le Matin Dimanche și Sonntags Zeitung au citat arhive declasificate ca dovadă că patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a lucrat pentru KGB, principala agenție de securitate și informații a Uniunii Sovietice. Sonntags Zeitung a reușit să vadă fișa creată de poliția federală la acea vreme. Acesta arată în mod clar că Gundyaev, alias Kiril, a lucrat pentru serviciul secret rusesc KGB în calitate de tânăr preot. Kiril ar fi desfășurat activități de spionaj în timp ce locuia la Geneva în calitate de reprezentant oficial al Patriarhiei Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC). Misiunea lui Kiril, al cărui nume de cod era "Mikhailov", a fost de a influența acest consiliu, care fusese infiltrat de KGB în anii 1970 și 1980. După întoarcerea sa la Moscova și ascensiunea sa în ierarhia bisericească rusă, Kiril a vizitat Elveția de peste 40 de ori până în prezent. Potrivit Sonntags Zeitung, el a venit la schi, ca să participe la reuniunile Consiliului Mondial al Bisericilor și pentru afaceri: în anii '90, Biserica Ortodoxă a reușit să exporte petrol rusesc prin intermediul unei companii înregistrate la Geneva. La Geneva locuiește și un cetățean elvețian din fosta Iugoslavie, cu care Kiril a făcut o afacere imobiliară. Citește și: Patriarhul rus Kirill le cere preoților să facă mai mult pentru război, material și spiritual. Ce ar trebui preoților să le spună soldaților ruși care merg la moarte Biserica Ortodoxă Rusă a refuzat să comenteze presupusele activități de spionaj ale lui Kiril la Geneva, în timp ce WCC afirmă că nu deține "nicio informație" pe această temă.

Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă: vrea să dea „liber” la blocuri între case, în zona istorică. Motivația halucinantă a lui Greblă: „Există suspiciuni existente în diverse medii”
Eveniment

Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă: vrea să dea „liber” la blocuri între case, în zona istorică. Motivația halucinantă a lui Greblă: „Există suspiciuni existente în diverse medii”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a lansat un atac dur la prefectul PSD al Bucureștiului, Toni Greblă: acesta ar vrea să dea „liber” la blocuri între case, în zona istorică, a susținut edilul-șef. Greblă ar urma să atingă acest obiectiv atacând în instanţă „PUZ Zone protejate”, ceea ar permite suspendarea documentului, cu consecinţa intrării în legalitate a unor construcţii ridicate ilegal. Greblă a fost acuzat de DNA, în 2015, că a încercat să exporte mărfuri alimentare în Rusia, prin Turcia, încălcând astfel embargoul impus acestui stat după invadarea Ucrainei. El are două pensii speciale, o indemnizație oferită printr-o „lege specială” și Mercedes GLC. Citește și: Pensionarii speciali care ne conduc: Greblă, prefect de București, două pensii speciale, o indemnizație „lege specială” și Mercedes GLC Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă Nicușor Dan a prezentat public și motivul invocat de prefect: „pentru că există suspiciuni existente în diverse medii, aceasta este motivația”. „Prefectul municipiului Bucureşti intenţionează ca mâine, 6 februarie, să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a municipiului Bucureşti. Asta înseamnă, pe scurt, liber la blocuri între case în întreaga zonă istorică a municipiului Bucureşti. (...) Conform legii, dacă prefectul atacă orice act administrativ, el este suspendat pe durata pe care litigiul se desfăşoară. Asta înseamnă că, timp de un an sau doi din momentul în care această acţiune este iniţiată, nu vom mai avea reglementare de urbanism pe zona istorică a municipiului Bucureşti”; a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicuşor Dan, citat de news.ro. Edilul-șef a prezentat două efecte ale acestei acțiuni în instanță a prefectului PSD Toni Greblă: Dispare regimul de protecţie al zonelor istorice. Adică, de exemplu, investitorul care a construit blocuri în curtea vilei Filipescu din bulevardul Aviatorilor va putea să vină la Primăria municipiului Bucureşti să ceară intrarea în legalitate a acelor blocuri. Vor trebui reluate proiectele de autorizare care sunt în curs, de la nivelul certificatului de urbanism, pentru toate proiectele importante, pentru că autorizaţia nu se va mai raporta la PUZ Zone protejate, ci va trebui să se raporteze la Planul Urbanistic General (PUG). „Pentru prima oară această administraţie a respins câteva sute de cererii de autorizaţii, blocuri între case, blocuri pe spaţii verzi, pentru că nu respectau regulamentul zonei construite protejate. Pentru prima oară această administraţie a făcut sesizări la DNA pentru încălcări flagrante ale acestui regulament. „Speculatorii imobiliari au început să pună presiune” Şi atunci toţi oamenii aşa-zişi investitori, de fapt speculatori imobiliari, împreună cu toţi oamenii din administraţie care i-au ajutat de-a lungul timpului au început să pună presiune că atace exact sursa, acel document pe care toţi l-au încălcat, Regulamentul zonei istorice a Bucureştiului”, a explicat Nicușor Dan motivul pentru care Greblă vrea să atace PUZ Zone Istorice. „Şi care e motivaţia prefectului, oficială, în baza căreia vrea să atace PUZ zone construite protejate: pentru că există suspiciuni existente în diverse medii . aceasta este motivaţia. Deci pentru că există suspiciuni în diverse medii, noi aruncăm totul în aer, inclusiv convenţii internaţionale la care România este parte. Sper ca în urma acestui avertisment public pe care eu îl lansez instituţiile statului român să reacţioneze şi să împiedice acest act de iresponsabilitate”, a adăugat Nicuşor Dan. Citește și: Încă un personaj suspectat de legături cu Rusia, promovat de PSD: Toni Greblă ar putea fi viitorul prefect al Capitalei (surse)

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp
Economie

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp

Cel puțin 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați fără să li se simtă lipsa, spune managerul Gheorghe Carp, fost senator PNL, într-un interviu pentru Digi 24. El a arătat că a făcut o analiză, cu date precum durata de spitalizare, complexitatea cazurilor și, implicit, fondurile atrase în spital. 10% dintre medicii de la Spitalul Județean din Oradea ar putea fi concediați „Carp a exemplificat cu situația unui chirurg pediatru care, în 5 luni, a produs o asemenea pagubă de 50.000 de lei. «Am văzut zilele trecute o situație financiară și am constatat că un chirurg de copii din Spitalul Judetean ne-a făcut o pagubă de 50.000 de lei, în 5 luni. Între salariul lui și prestația lui medicală diferența era de 50.000 de lei», a declarat managerul Spitalului Județean. «Venea la serviciu, nu avea pacienți, nu lucra nimic, dar salariul îl lua», a mai spus Carp”, citat de Bihoreanul. Întrebat ce poate face, Carp a spus, sec: „Nimic, legea a fost prost făcută, pentru că nu există aceste criterii de performanță și de diferențiere. (...) Am rămas cu paguba. Dacă un doctor nu își face treaba, din punct de vedere legal nu îl poți da afară. (...) Este un asistat social al spitalului și nu ai cum să scapi de el”. Managerul spitalului a mai afirmat că acest medic, nefiind profesionist, nu-i vin pacienți și nici alte cadre nu-i transferă bolnavi. De 20 de medici s-ar despărți „cu drag” „Am mai mulți (n.r. doctori care nu îngrijesc pacienți), din 500 sunt vreo 20 de care cu mare drag m-aș despărți, dar din punct de vedere legal nu am cum”, a declarat Carp. „Ne plângem tot timpul de lipsa de medici, dar cred că 10% din cei pe care îi cunosc și cu care lucrez, dacă nu ar mai fi, nu s-ar simți. Pentru că ei încarcă nota de plată a spitalului, nu aduc niciun fel de contribuție la tratarea pacienților și reprezintă o cheltuială în plus”, a mai spus managerul Spitalului Județean din Oradea. Citește și: Tișe, președintele CJ Cluj: „Cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar”. Plus: „Sunt foarte mulți proști prin ministere” Acum circa trei săptămâni, președintele CJ Cluj, Alin Tișe (PNL), spunea: „Dacă calculăm numărul de ore pe zi, cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește un funcționar, vorbesc de media muncii”.

Cehia şi-a redus dependenţa de gazele ruseşti de la 97% la 3% în opt luni și plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria, care rămâne agățată de Rusia - analiză Ziarul Financiar
Eveniment

Cehia şi-a redus dependenţa de gazele ruseşti de la 97% la 3% în opt luni și plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria, care rămâne agățată de Rusia - analiză Ziarul Financiar

Cehia şi-a redus dependenţa de gazele ruseşti de la 97% la 3% în opt luni și plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria, care rămâne agățată de Rusia, arată o analiză analiză a Ziarului Financiar. Acum trei zile, EFE scria că Republica Cehă şi-a redus cu 95% dependenţa de gazele ruseşti în ultimele opt luni, datorită importurilor din Norvegia şi a celor de gaze naturale lichefiate din Ţările de Jos. Cehia plăteşte de patru ori mai puţin decât Ungaria Cehia şi-a redus cu 19% consumul de gaze, anul trecut, datorită şi climei temperate, ceea ce a diminuat presiunea asupra preţurilor. Acest consum mai mic a făcut şi ca rezervele de gaze să ajungă în prezent la circa 74%, nivelul cel mai ridicat din ultimii ani în această perioadă a anului. În plus, Cehia are rezervată în terminalele de gaze naturale lichefiate olandeze o cantitate de gaze echivalentă cu 40% din consumul anual. „Ungaria a ţinut morţiş ca în perioada de criză energetică, când toţi ceilalţi se îndepărtau de Rusia, să încheie un nou contract pe termen foarte lung de import de gaze ruseşti, rezultatul gra­bei fiind, scrie presa ma­ghiară, că acum plăteşte pen­tru ele de patru ori mai mult decât Cehia, ale cărei achiziţii au la bază un acord vechi”, scrie Ziarul Financiar. Hahaha, how’s Hungary’s price of gas doing, signing separate deals with Russian dictators instead of joining the EU common market?? Not so good it seems.— ThinkMagazine (@ThinkPrague) January 29, 2023 Portfolio.hu a observat că, deşi cantitatea de gaze ruseşti li­vrate prin conducte s-a prăbuşit cu peste 80%, Gazprom încă realizează venituri conside­rabile din exporturile către UE deoarece pre­ţurile sunt de circa trei ori mai mari decât de obicei. HU already pays higher prices for Russian gas than others, Orbán is not blackmailed with threat of increased energy prices, he voluntarily helps Russia's ambitions. He think Putin will win this war and HU can profit of it. My interview on @EURACTIVhttps://t.co/ScKVOvQfiA— Benedek Jávor (@javorbenedek) February 2, 2023 Citește și: În timp ce blochează extinderea NATO, Turcia exportă în Rusia componente electronice esențiale pentru forțele armate – investigație Wall Street Journal

În timp ce blochează extinderea NATO, Turcia exportă în Rusia componente electronice esențiale pentru forțele armate - investigație Wall Street Journal
Eveniment

În timp ce blochează extinderea NATO, Turcia exportă în Rusia componente electronice esențiale pentru forțele armate - investigație Wall Street Journal

În timp ce blochează extinderea NATO, refuzând să ratifice aderarea Suediei, Turcia exportă în Rusia componente electronice esențiale pentru forțele armate ale Kremlinului, arată o investigație Wall Street Journal. După cum arată WSJ, Rusia s-a folosit de Turcia pentru a evita embargoul american. Turcia exportă în Rusia componente electronice esențiale „Potrivit publicației din SUA, în 2022, cel puțin 13 companii turcești au exportat mărfuri în Rusia în valoare de peste 18 milioane de dolari. În cel puțin trei cazuri, vorbim despre aprovizionarea cu bunuri de fabricație americană. Cumpărătorii acestor bunuri, scrie WSJ, au fost zece companii rusești care se află sub sancțiunile SUA pentru implicarea lor în atcul asupra Ucrainei. Printre companiile care au primit mărfuri din Turcia, ziarul menționează o filială a corporației ruse Tactical Missiles, care produce arme pentru flota rusă, precum și Promtekhnologiya, care produce arme de foc. În plus, din martie până în octombrie, firmele turcești au ocolit sancțiunile trimițând în Rusia ascensoare, generatoare electrice și alte produse americane pentru încă 15 milioane de dolari, susține ziarul”, relatează meduza.io. La o zi după apariția acestui articol, SUA au avertizat Turcia asupra exporturilor spre Rusia. Statele Unite au avertizat Turcia în ultimele zile cu privire la exporturile în Rusia de substanțe chimice, microcipuri și alte produse care pot fi folosite în efortul de război al Moscovei. SUA ar putea trece la pedepsirea companiilor sau băncilor turcești care nu respectă sancțiunile, arată Reuters. Citește și: Încă o emisiune anti-Ucraina la Antena 3 „CNN”: fermierii români ar falimenta „din cauza cerealelor fără taxe din Ucraina”. Plus: acuzații că cerealele din Ucraina sunt modificate genetic Brian Nelson, cel mai înalt oficial al Departamentului de Trezorerie al SUA, a discutat cu oficiali ai guvernului turc, precum și cu cei din sectorul privat pentru a cere o mai mare cooperare.

Încă o emisiune anti-Ucraina la Antena 3 „CNN”: fermierii români ar falimenta „din cauza cerealelor fără taxe din Ucraina”. Plus: acuzații că cerealele din Ucraina sunt modificate genetic
Politică

Încă o emisiune anti-Ucraina la Antena 3 „CNN”: fermierii români ar falimenta „din cauza cerealelor fără taxe din Ucraina”. Plus: acuzații că cerealele din Ucraina sunt modificate genetic

Încă o emisiune anti-Ucraina la Antena 3: fermierii români ar falimenta „din cauza cerealelor fără taxe din Ucraina”, a susținut avocatul Gheorghe Piperea. Emisiunea a fost realizată de Oana Zamfir - soția deputatului PSD Daniel Zamfir, un apropiat al familiei Firea-Pandele, și de Adrian Ursu. Fragmente din emisiune au fost prezentate pe site-ul Antenei 3. La mijlocul lunii ianuarie, Antena 3 și Mihai Gâdea au mai avut un episod de propagandă anti-Ucraina: un mitropolit subordonat Bisericii Ortodoxe Ruse, Mihail Jar, a fost chemat să se vaite că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prigonește clericii care răspund în fața lui patriarhului Kiril. Patriarhia de la București s-a distanțat de atacurile lui Jar împotriva Ucrainei. Fermierii români ar falimenta din cauza cerealelor din Ucraina Vineri seara, Antena 3 l-a invitat pe avocatul Gheorghe Piperea, cunoscut deja pentru teoriile sale în care sugerează că Ucraina nu mai trebuie susținută. „Fermierii românii sunt în pragul falimentului. Mai exact, unii au fost «îngropați» de munții de cereale fără taxe, care au venit din Ucraina”, scrie site-ul Antenei 3, după care îl citează pe Piperea: „Pe vremuri, adică în urmă cu un an de zile dacă o țară ca Ucraina, care nu este membru al Uniunii Europene, ar fi invadat piața agricolă europeană cu câte un milion de tone pe fiecare tip de cereală în parte, pe fiecare țară în parte cu aceste prețuri, atunci atât Comisia Europeană, cât și Consiliul Concurenței ar fi considerat că este o practică de dumping, așa se numește și ar fi sancționat inclusiv cu interzicerea acestui tip de import. (...) Este clar însă că Ucraina nu este supusă ca noi, reglementărilor europene în privința cantității de pesticide și chiar erbicide cancerigene, ca la Monsanto, spre exemplu, și mai mult decât atât și mult mai grav decât atât, nu există pentru Ucraina interdicția de a cultiva și a recolta plante modificate genetic”. Citește și: Patriarhia română, reacție după ce Antena 3 CNN a vrut să-i manipuleze pe credincioșii din Ucraina împotriva lui Zelenski: românii au datoria să se adapteze la realitatea tragică a Ucrainei invadate Pe site-ul Antenei 3 se mai arată că: „Avocatul Gheorghe Piperea a comentat situaţia fermierilor care au ajuns în pragul falimentului din cauza cerealelor fără taxe care au venit din Ucraina, dar şi a creditelor pe care le-au făcut pentru a salva de la lichidare şi demolare fabrica de zahar de la Luduș”.

Gruparea Wagner a rămas fără pușcăriași pe care să-i arunce pe front, împotriva Ucrainei, arată datele oficiale ale sistemului penal din Rusia
Eveniment

Gruparea Wagner a rămas fără pușcăriași pe care să-i arunce pe front, împotriva Ucrainei, arată datele oficiale ale sistemului penal din Rusia

Gruparea Wagner a rămas fără pușcăriași pe care să-i arunce pe front, împotriva Ucrainei, arată datele oficiale ale sistemului penal din Rusia, citate de ministerul britanic al Apărării. Statele Unite ale Americii (SUA) au catalogat grupul rus de mercenari Wagner drept organizație criminală internațională, iar Marea Britanie ar putea lua o decizie asemănătoare. Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine - 3 February 2023 Find out more about the UK government's response: https://t.co/lWT8kTolVn?? #StandWithUkraine ?? pic.twitter.com/8WJTfSaE0x— Ministry of Defence ?? (@DefenceHQ) February 3, 2023 Gruparea Wagner a rămas fără pușcăriași, să-i arunce pe front „Amploarea programului de recrutare a condamnaților grupului paramilitar rus Wagner s-a redus probabil semnificativ de la apogeul dintre vara și toamna anului 2022. Cifrele Serviciului Penal Federal Rus (FSIN) publicate la 31 ianuarie 2023 indică o populație penală de 433.000 de persoane, sugerând o scădere cu 6.000 a numărului de deținuți, față de noiembrie 2022. Datele FSIN indicau o scădere cu 23.000 a numărului de deținuți din septembrie în noiembrie 2022. Recrutările Wagner au fost probabil un factor care a contribuit major la această scădere. Separat, dovezi anecdotice de la combatanții ucraineni sugerează, în ultimele zece zile, o dependență redusă a Rusiei de atacurile în valuri umane ale luptătorilor Wagner, condamnați, în sectoare cheie. Tensiuni semnificative între Wagner și ministerul rus al Apărării au loc în public; concurența dintre facțiunile din elita rusă este probabil să fie parțial responsabilă pentru oferta redusă de condamnați”, a explicat ministerul britanic al Apărării. 1/ Wagner fighters released from the war in Ukraine are reportedly to be secretly be put under surveillance. Meanwhile, Wagner head Yevgeny Prigozhin's influence seems to have waned, prompting publicity stunts to boost his profile, like the feud with Igor 'Strelkov' Girkin. ⬇️ pic.twitter.com/7RmmdZgyrP— ChrisO_wiki (@ChrisO_wiki) February 4, 2023 Rusia a pierdut circa 200.000 de oameni în războiul din Ucraina, uciși sau răniți, a relatat, vineri, New York Times, citând surse vestice și americane. Totuși, publicația arată că o estimare corectă este greu de realizat, atât Rusia, cât și Ucraina, secretizând numărul celor uciși sau răniți pe front. Citește și: Rusia a pierdut 200.000 de oameni în războiul din Ucraina, uciși sau răniți – New York Times. Luptele din jurul Bakhmut au majorat substanțial pierderile Kremlinului New York Times arată că explicația numărului uriaș de soldați ruși uciși sau răniți se află în faptul că Moscova aruncă în luptă trupe prost antrenate, inclusiv deținuți înrolați în unitățile Wagner.

Fariseism. După scandalurile cu medici prinși că luau șpagă, Rafila crede că populația trebuie educată să nu mai ofere mită: „Să înţeleagă că nu este nevoie de această recunoştinţă”
Eveniment

Fariseism. După scandalurile cu medici prinși că luau șpagă, Rafila crede că populația trebuie educată să nu mai ofere mită: „Să înţeleagă că nu este nevoie de această recunoştinţă”

După scandalurile cu medici prinși că luau șpagă și condiționau actul medical de recompense financiare, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), crede că populația trebuie educată să nu mai ofere mită: „Să înţeleagă că nu este nevoie de această recunoştinţă”. Rafila crede că populația trebuie educată să nu mai ofere mită „Această recunoştinţă a pacientului cred că trebuie să o discutăm public şi cred că trebuie o campanie de educaţie şi pentru populaţie, să înţeleagă că nu este nevoie de această recunoştinţă - că cea mai mare recunoştinţă pentru medic este faptul că pacientul tău s-a făcut bine şi este mulţumit de serviciile medicale pe care le-a primit – şi o campanie pentru personalul medical. Nu vreau să vin cu niciun fel de comparaţie cu alte domenii de activitate apropo de modul de legiferare a unei astfel de situaţii, dar probabil că se poate ajunge şi la aşa ceva într-un anumit moment”, a declarat Rafila, la Prima TV, citat de news.ro. Ministrul PSD al Sănătății a mai susținut că „ nu există vreo justificare pentru personalul medical, medici, asistente medicale sau personal de îngrijire, care să pretindă un bun material sau bani în schimbul unui serviciu medical”. Acum două săptămâni, șefa Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reţinută, pentru luare de mită, în urma unui flagrant organizat de poliţişti şi procurori. Conform Parchetului Tribunalului Suceava, în perioada aprilie 2022-ianuarie 2023, în mod repetat, ar fi cerut și primit diferite sume de bani (câte 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte bunuri (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora. Citește și: Detalii cumplite în dosarul șefei secției de oncologie din Suceava: a amânat un tratament luni de zile, până când pacientul a dat șpaga. Medicamentul a venit, dar pacientul murise „Banii și produsele alimentare au fost primite pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”, spun procurorii.

Elogiu în presa locală la moartea interlopului Buricea, rivalul lui Crăcănatu: „Odată cu dispariția lui dispare și ceea ce interlopii numesc respect”
Eveniment

Elogiu în presa locală la moartea interlopului Buricea, rivalul lui Crăcănatu: „Odată cu dispariția lui dispare și ceea ce interlopii numesc respect”

Elogiu în presa locală din Brăila la moartea interlopului Dumitru Buricea, pe care alte publicații îl prezintă drept rivalul lui Titel Crăcănatu: „Odată cu dispariția lui Dumitru Buricea dispare și ceea ce interlopii numesc respect. Cu siguranță, politicienii de astăzi, toți, habar nu au ce înseamnă asta”, scrie Info Brăila. Elogiu în presa locală la moartea interlopului Buricea Această publicație prezintă un portret plin de respect pentru cel pe care îl descrie drept „interlop de rang înalt”: „Reamintim cititorilor noștri ca Dumitru Buricea, personaj controversat , este recunoscut și pentru lucrurile bune făcute pentru cei din comunitate, cu precădere pentru brăilenii care locuiesc în cartierul Vidin. Dincolo de faptele inerente poziției de interlop de rang înalt, Buricea a ajutat comunitatea din care face parte, reconstruind biserica din cartier și ajutându-i pe cei nevoiași” „Din nefericire, el a fost folosit de oameni politici de la toate partidele, în special de la PNL și PSD. Oamenii politici, începând cu Cibu (PNL) și Chiriac (PSD), au profitat de apropierea cu Buricea pentru că astăzi foarte puțini își mai amintesc de relația cu el și de mesele încărcate cu bunătăți la care participau”. Odată cu dispariția lui Dumitru Buricea dispare și ceea ce interlopii numesc respect. Cu siguranță, politicienii de astăzi, toți, habar nu au ce înseamnă asta. Revoluționarul Buricea, interlop și binefăcător Articolul poartă eticheta „EXCLUSIV”. Și alte publicații tratează cu atenție aceste eveniment din Brăila, Buricea fiind înmormântat joi, în prezența a sute de oameni. Citește și: VIDEO Teste anti-drog falsificate la Rutieră: un băimărean oprit în trafic a fost depistat ca având șapte droguri în organism, printre care și cocaină. Analizele de sânge și urină: negative „Dumitrel Buricea a stăpânit cu ”băieţii” lui zona Brăilița, impunându-se în lumea interlopă a Brăilei în anii '90 - 2000, când rivaliza cu interlopi din vechea gardă, gen Titel Crăcănatu”, scrie Obiectiv de Brăila. Buricea și Crăcănatu aveau certificat de revoluționar, mai arată această publicație.

Scandalul balonului chinezesc de spionaj: Blinken îşi amână vizita în China, Beijingul „regretă incidentul” și susține că este un banal dirijabil civil care a greșit drumul
Internațional

Scandalul balonului chinezesc de spionaj: Blinken îşi amână vizita în China, Beijingul „regretă incidentul” și susține că este un banal dirijabil civil care a greșit drumul

Scandalul balonului chinezesc de spionaj se umflă de la o oră la alta: secretarul de stat al SUA, Antony Blinken îşi amână vizita în China, iar Beijingul „regretă incidentul” și susține că este un banal dirijabil civil care a scăpat de sub control și a greșit drumul, ajungând exact deasupra bazelor americane de rachete intercontinentale. Acum un an, un incident asemănător a avut loc în Taiwan. Blinken îşi amână vizita în China Blinken nu doreşte ca incidentul cu balonul să domine întâlnirile sale cu oficialii chinezi, a relatat ABC News, citând un oficial american anonim. Decizia de a anula vizita în China comunistă a fost luată cu doar câteva ore înainte de a pleca din Washington DC, „un indiciu dramatic a cât de serios ia administrația Biden incidentul și vrea să evite să pară moale în fața Chinei”, scrie Washington Post. Înalţi lideri militari americani au luat în calcul doborârea balonului spion deasupra statului Montana - stat care găzduiește circa 150 de rachete intercontinentale - dar în cele din urmă au recomandat să nu se facă acest lucru din cauza riscului potenţial de siguranţă pe care l-ar putea reprezenta resturile pentru cei de la sol. HAPPENING NOW: Three US air force planes circling over northern Montana where the Pentagon has found a massive Chinese spy balloon. https://t.co/oGjb6tkpTE pic.twitter.com/57rADafYl9— Upward News (@UpwardNewsHQ) February 2, 2023 Pentagonul ezită să doboare balonul Conform informaţiilor furnizate de AFP, preşedintele Joe Biden ar fi cerut iniţial Pentagonului să îl doboare, dar a fost luată în cele din urmă decizia de a nu se proceda astfel. Comandamentul apărării aerospaţiale ale SUA şi Canadei (NORAD) supraveghează traiectoria balonului, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryader. "Balonul zboară în prezent la o altitudine mult deasupra traficului aerian comercial. El nu prezintă ameninţare militară sau fizică pentru persoanele la sol", a precizat el într-un comunicat. Washingtonul a discutat incidentul cu autorităţile chineze. "Le-am comunicat gravitatea incidentului", a afirmat un responsabil american. "Le-am spus clar că vom face tot ce este necesar pentru a ne proteja populaţia şi teritoriul", a adăugat acesta. Până la urmă, China a declarat vineri că un „dirijabil” care zboară deasupra Statelor Unite este pentru cercetări civile meteorologice şi alte scopuri ştiinţifice, şi şi-a exprimat regretul pentru faptul că acesta a deviat de la traiectorie, pătrunzând în spaţiul aerian american, transmite Reuters. „Dirijabilul este din China şi este de natură civilă, utilizat pentru cercetări meteorologice şi alte cercetări ştiinţifice. Din cauza influenţei curenţilor de aer vestici şi a capabilităţii sale de control limitate, dirijabilul a deviat de la cursul intenţionat”, a transmis ministerul chinez. „China regretă că dirijabilul a deviat spre Statele Unite din greşeală din cauze de forţă majoră. China va continua să menţină comunicarea cu partea americană pentru a gestiona în mod corespunzător acest accident”, afirmă comunicatul de la Beijing. Citește și: Șeful DNA spune că procurorii din subordinea sa n-au salarii mari: vedeţi la deconcentrate, consilii judeţene, primăriile mari, în companiile naţionale, în agenţiile de reglementare La ora redactării acestei știri, balonul se afla încă deasupra teritoriului SUA.

Eternul baron PSD de Vaslui, Buzatu, refuză parcurile industriale: trebuie să fim realişti; poate vor putea fi făcute în cosmos. Bihorul, dezvoltat cu ajutorul acestor parcuri
Economie

Eternul baron PSD de Vaslui, Buzatu, refuză parcurile industriale: trebuie să fim realişti; poate vor putea fi făcute în cosmos. Bihorul, dezvoltat cu ajutorul acestor parcuri

Eternul baron PSD de Vaslui, Buzatu, refuză parcurile industriale: trebuie să fim realişti; poate vor putea fi făcute în cosmos, a spus el, la dezbaterea bugetului Consiliului Județean Vaslui pe 2023. La polul opus, Bihorul este județul cu cele mai multe parcuri industriale, iar Pro TV arăta, recent, că maghiarii trec granița pentru a lucra aici. Eternul baron PSD de Vaslui, Buzatu, refuză parcurile industriale „Judeţul Vaslui nu are nevoie de parcuri industriale? Noi nu avem antreprenori cu iniţiativă care să beneficieze de facilităţi fiscale pentru demararea afacerii, care la rândul lor să aducă venituri consistente bugetelor UAT-urilor din subordinea Consiliului Judeţean? Noi nu avem nevoie de locuri de muncă?", a spus un consilier județean PNL la dezbaterea bugetului CJ Vaslui. „Noi nu ne putem permite să fundamentăm altfel bugetul, decât pe ceea ce am gândit din timp (..) Trebuie să extindem reţeaua de drumuri judeţene, până când prindem avioane şi o să facem parcuri industriale cu ele, până atunci trebuie să extindem reţeaua drumurilor judeţene. Unde, de exemplu poate Consiliul Judeţean şi de ce anume? (să facă un parc industrial - n.r.). Acum ar trebui să cheltuiască o sumă imensă, pentru că nu este nicio finanţare pentru parcuri industriale, niciuna. Cine a solicitat la Consiliul Judeţean sau la vreo unitate administrativ-teritorială înfiinţarea unor asemenea parcuri industriale sau are oferte de la dezvoltatori şi noi să trebuiască să răspundem ca să investim asemenea sume uriaşe care nu sunt la dispoziţia noastră. Să lăsăm la o parte chestiunile acestea, eu ştiu că bugetul e prilej de ceartă din aceasta, politică, dar trebuie să fim realişti şi să ne asumăm rezolvarea sarcinilor prioritare şi să ne atingem obiectivele pe care ni le-am propus în mod realist. Asta este linia de conduită atâta timp cât sunt eu aici. Când nu voi mai fi, poate lumea va face numai parcuri industriale în tot judeţul. N-are niciun metru de teren judeţul Vaslui, dar probabil că le va face în cosmos. Ne îndreptăm spre progresul acesta tehnic, spre situaţia în care parcurile industriale din judeţul Vaslui vor fi făcute în cosmos", a afirmat Dumitru Buzatu. Parcurile industriale din Bihor atrag zeci de milioane de euro „Județele Arad și Bihor, în care s-au dezvoltat în ultimii ani numeroase parcuri industriale, îi determină pe unguri să vină să lucreze aici”, arăta, la 11 ianuarie 2023, Pro TV. În februarie 2022, Agerpres arăta că judeţul Bihor are cele mai multe parcuri industriale din ţară, atât în Oradea, patru, cât şi în judeţ, două, alte patru fiind în procedură de obţinere a titlurilor. Valoarea totală a investiţiilor atrase în parcurile industriale pe anul 2021 este de 29.874.000 euro, urmând a se ajunge la un număr total de 9.400 de locuri de muncă până în anul 2024. Citește și: Șeful DNA spune că procurorii din subordinea sa n-au salarii mari: vedeţi la deconcentrate, consilii judeţene, primăriile mari, în companiile naţionale, în agenţiile de reglementare

Rusia a pierdut 200.000 de oameni în războiul din Ucraina, uciși sau răniți - New York Times. Luptele din jurul Bakhmut au majorat substanțial pierderile Kremlinului
Eveniment

Rusia a pierdut 200.000 de oameni în războiul din Ucraina, uciși sau răniți - New York Times. Luptele din jurul Bakhmut au majorat substanțial pierderile Kremlinului

Rusia a pierdut circa 200.000 de oameni în războiul din Ucraina, uciși sau răniți, scrie, azi, New York Times, citând surse vestice și americane. Totuși, publicația arată că o estimare corectă este greu de realizat, atât Rusia, cât și Ucraina, secretizând numărul celor uciși sau răniți pe front. New York Times arată că explicația numărului uriaș de soldați ruși uciși sau răniți se află în faptul că Moscova aruncă în luptă trupe prost antrenate, inclusiv deținuți înrolați în unitățile Wagner. Rusia a pierdut 200.000 de oameni în războiul din Ucraina „Cu Moscova disperată pentru o victorie majoră pe câmpul de luptă și considerând Bakhmut cheia pentru a ocupa întreaga zonă estică a Donbasului, armata rusă a trimis recruți slab pregătiți și foști condamnați pe linia frontului, direct în calea bombardamentelor și a mitralierelor ucrainene. Rezultatul, spun oficialii americani, a fost sute de militari uciși sau răniți pe zi. Analiștii din Rusia spun că este puțin probabil ca pierderile de vieți omenești să descurajeze obiectivele de război ale lui Putin. El nu are opoziție politică acasă și a comparat acest război cu ceea ce s-a confruntat țara în al Doilea Război Mondial, când au murit peste 8 milioane de soldați sovietici. Oficialii americani au spus că cred că Putin poate accepta sute de mii de victime în Ucraina, deși un număr mai mare ar putea reduce sprijinul său politic”, scrie New York Times. În noiembrie, șeful statului major al armatei SUA, generalul Mark Milley, vorbea despre 100.000 de ruși uciși sau răniți. În ianuarie, a apreciat că numărul victimelor este „mult peste” 100.000. La televiziunea norvegiană, pe 22 ianuarie, generalul Eirik Kristoffersen, șeful apărării Norvegiei, a declarat că Rusia a înregistrat 180.000 de morți și răniți, în timp ce Ucraina a avut 100.000 de morți sau răniți în acțiune, plus 30.000 de civili. „Sunt consumabile” Kusti Salm, ministrul adjunct al Apărării al Estoniei, a spus, într-un briefing la Washington, săptămâna trecută, că Rusia este mai capabilă să suporte pierderi mari de vieți omenești decât Ucraina. „În această zonă, rușii au angajat între 40.000 și 50.000 de deținuți sau prizonieri. Ei se confruntă cu soldați obișnuiți, oameni cu familii, oameni cu pregătire obișnuită, oameni valoroși pentru armata ucraineană. Deci cursul de schimb este nedrept. Nu este unul la unu pentru că, pentru Rusia, deținuții sunt consumabile (expendable). Din perspectivă operațională, aceasta este o situație foarte nedreaptă pentru ucraineni și o mișcare tactică inteligentă din partea rusă”, a spus Kusti Salm. New York Times amintește că, în al doilea război mondial, Stalin a trimis pe front circa un milion de deținuți. Citește și: Linia de atac ideologică a lui Putin în fața tancurilor germane Leopard trimise în Ucraina: „Din nou, succesorii lui Hitler vor să lupte cu Rusia pe pământ ucrainean”

Neue Zürcher Zeitung susține că șeful CIA i-ar fi oferit lui Putin 20% din Ucraina, în schimbul păcii. CIA neagă: „Complet fals”
Internațional

Neue Zürcher Zeitung susține că șeful CIA i-ar fi oferit lui Putin 20% din Ucraina, în schimbul păcii. CIA neagă: „Complet fals”

Neue Zürcher Zeitung (NZZ), una din cele mai influente publicații din Elveția, susține că șeful CIA, William Burns, i-ar fi oferit lui Putin 20% din Ucraina, în schimbul păcii. Publicația elvețiană citează surse din guvernul de la Berlin. Șeful CIA i-ar fi oferit lui Putin 20% din Ucraina „La mijlocul lunii ianuarie, președintele american Joe Biden l-a instruit pe șeful CIA, William Burns, să verifice disponibilitatea Ucrainei și Rusiei pentru negocieri. Reacția ulterioară a Kievului și Moscovei a influențat decizia de a furniza tancuri Ucrainei, scrie ziarul elvețian Neue Zurcher Zeitung. Potrivit două surse de rang înalt din guvernul german, Burns a vizitat Kievul și Moscova în ianuarie, invitând părțile în conflict să rezolve conflictul. Șeful CIA a oferit Kievului „pace în schimbul pământului”, iar Moscovei – „pământ în schimbul păcii”. Dimensiunea teritoriului în cauză era de 20% din suprafața Ucrainei, ceea ce este comparabil cu suprafața Donbasului, spun interlocutorii ziarului. Ambele părți au refuzat propunerile. Ucraina a refuzat să-și împartă teritoriile. Rusia a refuzat pentru că crede că va câștiga războiul pe termen lung”, relatează site-ul Meduza. Eșecul lui Burns l-a determinat pe Biden să trimită tancuri Abrams Ucrainei. Însă surse din CIA au negat vehement, pentru Newsweek, relatarea din NZZ. „Un oficial CIA a declarat pentru Newsweek că afirmațiile din raportul ziarului elvețian-german Neue Zürcher Zeitung (NZZ) conform cărora Burns a făcut o călătorie secretă la Moscova în ianuarie și că a existat o propunere de pace prezentată de director în numele Casei Albe este complet falsă”, a arătat Newsweek. Citește și: Linia de atac ideologică a lui Putin în fața tancurilor germane Leopard trimise în Ucraina: „Din nou, succesorii lui Hitler vor să lupte cu Rusia pe pământ ucrainean” Luna trecută, Burns a călătorit în secret la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Zelenski, a scris The Washington Post.

Tupeu: primarul PSD acuzat că a fugit de la locul accidentului spune că era acasă, la TV, și nu a auzit când poliția îl striga de la poartă
Politică

Tupeu: primarul PSD acuzat că a fugit de la locul accidentului spune că era acasă, la TV, și nu a auzit când poliția îl striga de la poartă

Toader Lavric, primarul PSD din comuna suceveană Satu Mare, acuzat că ar fi fugit de la locul accidentului, spune că era acasă, la televizor, și nu a auzit când poliția îl striga de la poartă. În plus, el susține că nu a fost implicat în nici un accident și totul este o înscenare. Presupusa victimă a ajuns la spital, cu mai multe coaste rupte. Primarul ar fi fost implicat, miercuri, într-un accident grav: el ar fi intrat pe contrasens și ar fi lovit o mașină care circula regulamentar. După accident, el a părăsit locul faptei, relatează Glasul Sucevei. Polițiștii au mers atât acasă la primar, cât și la cea a părinților săi, în speranța că îl vor găsi, însă în zadar. Mașina suspectă că ar fi fost implicat în accident era parcată în curtea acestuia. Deși au strigat la poartă și au pornit sistemul acustic de pe autospecialele de poliție, nu au primit niciun răspuns. Primarul PSD acuzat că a fugit de la locul accidentului spune că se uita la TV Acum, Lavric susține că accidentul s-ar fi petrecut în timp ce el se uita la emisiunea Survivor și bea o bere. „Aseară nu am auzit că era poliția și mă chema afară, pentru că aș fi ieșit, că nu am nimic de ascuns. Mă uitam la emisiunea Survivor. Am consumat o bere după ce am ajuns acasă, iar mașina mea nu a fost implicată în nici un accident, după cum bine se poarte vedea pe ea. Acest așa-zis accident este cel mai probabil o înscenare”, a susținut primarul. Potrivit lui Lavric, victima îl acuză pe nedrept fiindcă i-a făcut plângere la poliție pentru că exploatează ilegal balast din albia râului Suceava, scrie Monitorul de Suceava. Primarul acestei comune sucevene a fost implicat, în ultimele luni, în mai multe scandaluri. În 7 iunie 2021, el a părăsit primăria și, probabil, țara, după ce a băgat în spital un consilier USR. Consilierul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Rădăuţi, pentru că ar fi suferit un traumatism cranian şi contuzie de coloană lombară. Primarul s-a întors pe 23 iunie, când a depus o cerere de concediu retroactivă. Citiți și: Primarul sucevean care a montat uși în loc de obloane la ferestre, implicat într-un accident grav. Edilul a fugit de la locul accidentului În ianuarie 2023, imaginile cu şcoala din satul Țibeni, comuna Satu Mare, au devenit virale pe internet: unitatea de învăţământ, recent reabilitată, avea la ferestre uşi, cu clanţe pe ambele părţi, în loc de obloane.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră