marți 16 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Autor: Mircea Marian

7499 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Mediu

Premierul abrogă o lege care proteja o specie de delfin

Premierul cambodgian Hun Sen abrogă o lege care proteja o specie de delfin ameninţată cu dispariţia din fluviul Mekong, după ce au fost descoperite noi mamifere fără viaţă, informează AFP. „Vrem să protejăm delfinii care sunt în pericol de dispariţie, dar delfinii continuă să moară", a declarat el în cadrul unei ceremonii în capitala Phnom Penh. „Chiar trebuie să continuăm aşa? Trebuie să anulăm această lege şi să le permitem oamenilor să profite de râu", a continuat liderul în vârstă de 70 de ani. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Premierul abrogă o lege care proteja o specie de delfin Populaţia de delfini Irrawaddy din Mekong a scăzut de la 200 de exemplare la momentul primului recensământ, în 1997, la 89 în 2020, parţial din cauza pescuitului ilegal şi a pierderii habitatului. După decesul a trei delfini în decurs de o săptămână, Hun Sen a promulgat în februarie interzicerea oricărui tip de pescuit în zonele de protecţie specială din zona de 120 de kilometri aflată în amonte de Kratie (est). Infractorii riscau până la un an de închisoare pentru utilizarea de setci şi până la cinci pentru pescuit electric. Dar doi delfini, printre care un pui în vârstă de patru zile săptămâna trecută, au fost găsiţi de atunci fără viaţă, prinşi în setci. "Mii de familii de pescari sunt afectate de interdicţia de a pescui", a declarat Hun Sen. Liderul, care conduce ţara cu o mână de fier de aproape patru decenii, a cerut autorităţilor să revină la reglementările anterioare care interziceau pescuitul doar în anumite zone în care se trăiesc delfini şi să fie dure în privinţa tehnicilor de pescuit electric. Unsprezece delfini au murit în 2022, dintr-un total de 29 în ultimii trei ani, potrivit WWF. Citește și: VIRAL Avocatul favorit al Antenei 3 și AUR, Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul. George Simion cere solidaritate cu profesorul atacat de „hoardele globaliste” Cambodgia, un mic regat sărac din Asia de Sud-Est, se pregăteşte pentru alegeri legislative în luna iulie, în cadrul cărora Hun Sen candidează să fie reales, într-un climat de represiune a opoziţiei denunţat de către grupurile de apărare a drepturilor omului.

Premierul abrogă o lege care proteja o specie de delfin Foto: WWF
Activistă de mediu, condamnată la închisoare Foto: newsrnd.com
Mediu

Activistă de mediu, condamnată la închisoare

O activistă de mediu care s-a lipit de un tablou la un muzeu din Berlin, condamnată la 4 luni de închisoare, fără drept de eliberare condiţionată, relatează dpa. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Tânăra de 24 de ani, care s-a lipit de rama de lemn a tabloului "Odihnă în Fuga spre Egipt" (1504) de Lucas Cranach cel Bătrân, a fost găsită vinovată de distrugere cu intenţie a proprietăţii, potrivit deciziei unui tribunal districtual din Berlin. Activistă de mediu, condamnată la închisoare O purtătoare de cuvânt a instanţei a declarat că este prima dată când un activist asociat grupării "Ultima Generaţie" a primit o pedeapsă cu închisoarea la Berlin care nu include posibilitatea eliberării condiţionate. În verdictul său, judecătoarea Susanne Wortmann a declarat că orice fel de pedeapsă cu suspendare a fost exclusă deoarece inculpata a acţionat nejustificat şi probabil va continua să participe la activităţi similare. Inculpata şi încă un activist din gruparea "Ultima Generaţie" au folosit un adeziv pentru a se lipi de rama tabloului expus la Gemäldegalerie din Berlin în august 2022. Ea a provocat pagube materiale în valoare de 2.385 de euro. Citește și: VIRAL Avocatul favorit al Antenei 3 și AUR, Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul. George Simion cere solidaritate cu profesorul atacat de „hoardele globaliste” Activiştii din gruparea "Ultima Generaţie" au organizat proteste similare în toată Europa pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa crizei climatice. Membrii grupării au blocat frecvent drumuri importante din Germania cerând guvernului să accelereze tranziţia ţării la energia regenerabilă.

Alianţa Oraşelor Verzi, proiect de dezvoltare urbană bazată pe energii verzi Foto: Facebook
Mediu

Alianţa Oraşelor Verzi, proiect de dezvoltare urbană

Alianţa Oraşelor Verzi, proiect de dezvoltare urbană bazată pe energii verzi și din care vor face parte patru orașe din vestul României, se va organiza, azi, la Timişoara. Din alianță vor face parte Timişoara, Reşiţa, Lugoj şi Arad. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Proiectul este inițiat de UrbanizeHub. Alianţa Oraşelor Verzi, proiect de dezvoltare urbană bazată pe energii verzi Graţian Mihăilescu, reprezentant al UrbanizeHub, a declarat pentru AGERPRES că echipa generează proiecte de acest fel de cinci ani în România. "Aşteptăm să vină cât mai multă lume alături de noi pentru a modela împreună viitorul oraşelor. Împreună cu experţii noştri, cu echipa noastră şi cu cetăţenii am modelat această strategie care pe care o înmânăm astăzi primarilor din patru oraşe (Timişoara, Arad, Lugoj şi Reşiţa, n.r.). Este o strategie la care am lucrat cinci ani, am făcut workshopuri cu administraţiile locale, cu societatea civilă şi am venit concret cu propuneri, cu un plan de acţiune. Este câte o strategie pentru fiecare oraş. Vom semna un acord de transformare în următorii 10 ani a oraşului, prin investiţii publice şi private. Este un proiect unic pentru România pentru că nu a mai existat o asociere de oraşe care să-şi asume o viziune verde, până acum, şi sperăm că este doar începutul", a detaliat Graţian Mihăilescu. Citește și: VIRAL Avocatul favorit al Antenei 3 și AUR, Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul. George Simion cere solidaritate cu profesorul atacat de „hoardele globaliste” Una dintre propunerile din pactul care va fi semnat este, potrivit lui Graţian Mihăilescu, faptul că autorităţile publice vor trebui să aloce un buget aparte societăţii civile, cu organizaţiile nonguvernamentale care doresc să dezvolte genul acesta de proiecte verzi, de spaţii verzi, educaţie necesară pentru regenerare, reciclare, mobilitate urbană. "Încercăm să aducem administraţia mai aproape de cetăţean şi încercăm să venim cu soluţii din partea societăţii, pentru că autorităţile au oportunitatea accesării de fonduri europene", a punctat Mihăilescu. Conferinţa face parte din proiectul "Soluţii Inovative pentru Oraşe Verzi", derulat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA).

Barna: Mediul nu este o infrastructură critică
Mediu

Barna: Mediul nu este o infrastructură critică

Mediul nu este o infrastructură critică, dar viaţa noastră depinde de factori care devin elemente critice, a declarat ministrul UDMR al mediului la Critical Infrastructure Protection Forum - CIP Forum, organizat de ICI Bucureşti. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Barna: Mediul nu este o infrastructură critică „Mediul nu este neapărat o infrastructură critică, dar viaţa noastră de zi cu zi depinde de factori care devin elemente critice, într-o perspectivă scurtă sau medie. Niciodată mediul înconjurător nu a fost supus la o presiune atât de mare din cauza activităţii umane. Aerul pe care-l respirăm zilnic în oraşele mari, apa pe care o consumăm zilnic, indiferent de dimensiunea localităţii, modalitatea în care gestionăm deşeurile şi acestea afectează viaţa noastră de zi cu zi, acest pericol nou de poluare cu plasticul reprezintă elemente critice ale vieţii noastre. Chiar dacă Ministerul Mediului nu gestionează o infrastructură critică anume, chiar dacă şi reţelele de apă potabilă, care sunt considerate infrastructura critică, nu sunt în gestiunea noastră directă, cred că modul în care ne raportăm la problemele de protejare a mediului, problemele de protejare a apei, problemele de protecţia aerului, a calităţii aerului sunt elemente critice şi vor fi din ce în ce mai importante în viitorul apropiat", a spus Tanczos Barna. Citește și: VIRAL Avocatul favorit al Antenei 3 și AUR, Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul. George Simion cere solidaritate cu profesorul atacat de „hoardele globaliste” El a adăugat că domenii precum protecţia fondului forestier la nivel european şi la nivel global, care influenţează modul de sechestrare a carbonului, furnizarea apei potabile sau gestionarea apei menajere, calitatea aerului şi a mediului înconjurător "vin din ce în ce mai aproape de noţiunea de elemente critice sau de infrastructură critică".

Teodosie, versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă
Eveniment

Teodosie, versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă

Fostul ministru de Externe Andrei Pleșu scrie, pe Facebook, că „Teodosie de la Constanța” este „o versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Pleșu comentează astfel „comportamentul public al ÎPS Teodosie de la Constanța”. Teodosie, versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă „Sînt uimit, de mai multă vreme, de comportamentul public al ÎPS Teodosie de la Constanța. Vorbește și acționează cu o siguranță de sine, cu o radicalitate care nu au nimic de a face cu smerenia, cu slujirea, cu iubirea aproapelui. Iubirea și slujirea de sine prevalează. Are mereu dreptate, face fișe de cadre „adversarilor” (cu neveste prost alese), evacuează, nemilos, cel puțin jumătate din lumea creștină («Au catolicii Sfînta Lumină? N-au!»). Un adevărat apostol al neamului, un Sfînt Pavel (redevenit Saul din Tars...), un subofițer încruntat, îndrăgostit soldățește de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă. OK, se mai întîmplă! Dar ce mă tulbură e transferul, în lumea Bisericii, al conceptului «parlamentar» de imunitate. Orice ar face și orice ar spune, ÎPS Teodosie nu poate fi amendat instituțional de nimeni și de nimic. E mai liber și mai «legitim» decît toată «breasla», decît Patriarhia, decît întregul Sinod, decît toată comunitatea ierarhilor cuviincioși. E, s-ar zice, o versiune a lui Goliat, dar un Goliat victorios împotriva lui David, altfel decît în narațiunea biblică... Bravo lui! Vai nouă!”, a scris Pleșu. Postarea sa a strâns peste 1.700 de like-uri in peste o oră și fusese redistribuită de peste 500 de ori. Șoșoacă și Teodosie Foto: Focuspress Diana Șoșoacă a fost, în 2020, înainte de alegerea în Parlament, avocata arhiepiscopului Tomisului, Teodosie.

Piperea se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul Foto: Facebook
Eveniment

Piperea vaită Facebook că studenții îi sabotează cursul

Avocatul favorit al Antenei 3 și al AUR, Gheorghe Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul: „Dintr-o serie de 220 de studenți de anul III azi au venit la cursul meu fix 2”, a scris el, pe Facebook. Piperea se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul George Simion afirma, anul trecut, că Piperea ar putea fi candidatul AUR la prezidențiale. În plus, potrivit unor surse politice, el este pentru AUR un ministru al Justiției „din umbră”, oferind expertiza sa acestei formațiuni. „Domnul Piperea este unul dintre oamenii pe care mă bazez pentru viitoarea guvernare”, spunea Simion, la 23 martie. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Acum, avocatul pare să fi provocat reacția dură a studenților săi. El predă la Universitatea București, la Departamentul de drept privat. „O întreagă lume mă detestă și nu știu de ce. O lume care se crede bună și dreaptă și care crede că are nevoie de spații sigure, care nu le deranjează certitudinile și nu le forțează ieșirea de stereotipie. Dintr-o serie de 220 de studenți de anul III azi au venit la cursul meu fix 2. Este, de data asta, un evident boicot. (...) Așa îmi trebuie, nu?”, a scris Piperea. La scurt timp după aceste mesaj, liderul AUR s-a solidarizat cu el. „Profesorul Gheorghe Piperea atacat de hoardele globaliste. Să fim solidari cu el, așa ne sunt atacate valorile, rând pe rând!”, a scris George Simion. Citește și: Unde se duc rușii când se duc să scape de războiul lui Putin? Majoritatea au invadat țările vecine, provocând angoasa unei cuceriri lente. Mii de rusoaice, turism de naștere în Argentina Mesajul lui Piperea a devenit viral pe rețelele sociale, el fiind, cel mai adesea, ironizat. „Vai, toată lumea îl detestă! De ce? De ce?”, scrie un comentator, pe Twitter.

Primarul PSD Lică Mărculescu a bătut și sechestrat comisarii Gărzii de Mediu
Mediu

Primarul PSD bătut sechestrat comisarii Gărzii de Mediu

Primarul PSD din Smârdan, Tulcea, a bătut și sechestrat comisarii Gărzii de Mediu, veniți în control la ferma fiului său, se arată într-o postare pe Facebook a Gărzii de Mediu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În postare nu este identificat partidul primarului și nici numele acestuia, dar presa locală arată că e vorba de Vasile Petrică Mărculescu, care, pe Facebook, se identifică drept „Lică Mărculescu”. Garda de mediu este condusă de Mărioara Gătej, susținută de PNL. Primarul PSD a bătut și sechestrat comisarii Gărzii de Mediu „În data de 12.04.2023, comisarul șef al Comisariatului Județean Tulcea, împreună cu un alt comisar, s-au deplasat la societatea VITAGRO SRL din localitatea Smârdan pentru a verifica o sesizare potrivit căreia, pe amplasamentul acestei societăți, sunt arse deșeuri, poluarea fiind resimțită până în zona Municipiului Brăila. La fața locului, reprezentanții GNM au constatat mai multe nereguli, printre care și urme recente de arderi de deșeuri. În timp ce erau efectuate verificările, pe amplasament a apărut și administratorul de facto al societății VITAGRO SRL, care nu era altul decât primarul localității Smârdan... Acesta i-a agresat verbal pe cei doi comisari și l-a lovit cu pumnul în figură pe comisarul șef, încercând să îi smulgă telefonul cu care acesta a făcut poze în incinta fermei. Ulterior, comisarii GNM au fost sechestrați pe amplasamentul societății, iar primarul localității Smârdan a refuzat să îi elibereze și a continuat să profereze amenințări și injurii la adresa lor, inclusiv în prezența polițiștilor de la Poliția Smârdan, sosiți la fața locului printr-un apel la 112”, a relatat Garda de Mediu. Primarul și-a luat avocat În plus, instituția arată că ferma destinată creșterii animalelor (vaci și oi) funcționa fără autorizație corespunzătoare, „în proximitatea fermei a fost constatată o cantitate semnificativă de deșeuri depozitate ilegal pe terenul care aparține UAT Smârdan” și că „a fost depistat un canal de acumulare a apelor uzate (în lungime de 50 m) plin cu dejecții animaliere și deșeuri municipale”. Potrivit Registrului Comerțului, SC Vitagro SRL are sediul în sat Smârdan, strada Bacului. Asociaţii sunt Viorel-Alexandru Mărculescu, cu 30%, Mărculescu Petrana, cu 40% și Mărculescu Gelu-Daniel, cu 30%. Pentru anul 2020, compania a declarat un profit de 439.178 de lei, iar pentru anul 2021 profitul a fost de 837.546 de lei. Citește și: Salariul scandalos al managerului spitalului municipal din Mangalia. Acesta este spitalul unde, în ianuarie, un tânăr a murit de peritonită, fiindcă medicul a amânat operația Primarul Mărculescu a declarat presei locale că și-a angajat un avocat. „Sunt acuzat că am lovit și am sechestrat acel comisar. Asta nu o stabilește nimeni altcineva decât un judecător și de aceea mi-am angajat un avocat”, a spus edilul-șef.

Pe cine a plasat USR în fruntea spitalelor din Capitală (sursa: Facebook/ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București)
Eveniment

Pe cine a plasat USR în fruntea spitalelor din Capitală

Pe cine a plasat USR în fruntea spitalelor din Capitală: o traseistă PSD-UNPR, cu facultate absolvită la 30 de ani, la celebra „Spiru Haret”, Oana Gabriela Sivache. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Pe cine a plasat USR în fruntea spitalelor din Capitală „În urma deciziei conducerii filialei USR București am numit astăzi în funcția de director general al ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București pe doamna Oana Sivache (...) Îi urez succes doamnei Oana Sivache în vederea implementării reformelor profunde din sistemul de sănătate din București, reforme pe care Alianța USRPLUS le-a promis cetățenilor în campania electorală din 2020”, se lăuda, pe Facebook, viceprimarul Horia Tomescu, acum două zile. ASSMB este structura care administrează cele 19 spitale subordonate Primăriei Capitalei. Oana Sivache a fost consiliera viceprimarului Tomescu și, anterior, a lucrat la ASSMB, dar este greu de înțeles, din CV-ul ei, ce o califică să conducă 19 spitale subordonate ASSMB și 598 cabinete școlare de medicină generală și stomatologie. Potrivit unui CV publicat pe site-ul Societății de Transport București (STB), unde Sivache a fost plasată, în noiembrie 2022, în consiliul de administrație, ea a luat bacalaureatul în 1998, dar a terminat facultatea - Finanțe, la celebra universitate Spiru Haret - în 2010. În 2009, când era încă studentă, la circa 29 de ani, era operatoare „validare date” la o bancă din Târgoviște. După facultate a lucrat la compania de apă din Târgoviște și apoi, din decembrie 2017, la ASSMB, în București. În 2018, a dat un examen la ASSMB, pentru o funcție de șef serviciu, dar a picat cu nota 4. Sivache descoperă USR Din 2021, a fost preluată în funcția de consilier la cabinetul viceprimarului Horia Tomescu, dar presa speculează că ea a fost susținută de Vlad Voiculescu, președintele USR București. De altfel, pe pagina ei de Facebook apar fotografii cu Vlad Voiculescu, în care ea îi urează „La mulți ani” liderului USR. „Vlad Voiculescu a fost ales președinte al USRPLUS București!Contează să fii cel mai bun… ???Viitorul pentru București începe de acum! Felicitări , Vlad Voiculescu!”, scria ea, în septembrie 2021. Oana Sivache și Vlad Voiculescu Foto: Facebook În martie 2022, fusese promovată director adjunct al ASSMB. Citește și: Salariul scandalos al managerului spitalului municipal din Mangalia. Acesta este spitalul unde, în ianuarie, un tânăr a murit de peritonită, fiindcă medicul a amânat operația În 2015, Gazeta Dâmboviței scria că Oana Sivache, fost vicepreședinte al TSD Dâmbovița, unde activase din 2008, s-a înscris în UNPR. Sivache era considerată o apropiată a fostului baron PSD de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, fost ministru al Apărării. Oana Sivache, ca o floare

Primăria Craiova a cumpărat terenuri pentru parcări, dar nu le-a construit Foto: Facebook
Politică

Primăria Craiova terenuri parcări, dar nu construit

Primăria Craiova a cumpărat cu milioane de euro terenuri pentru parcări, dar nu le-a construit, ssuțin consilierii locali din PNL. Aceştia au atras atenţia, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în scurt timp timp traficul în Craiova va fi blocat, inclusiv pe centura de nord a oraşului, odată cu finalizarea drumului expres Craiova - Piteşti. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Primăria Craiova a cumpărat terenuri pentru parcări, dar nu le-a construit "Nu există o strategie de dezvoltare a oraşului şi nici în privinţa traficului rutier. Nu se ia nicio măsură, iar în scurt timp traficul în oraş va fi blocat, dacă nu se intervine", a spus consilierul liberal Teodor Sas. El a dat mai multe exemple, cum ar fi intersecţia străzii Tehnicii cu Calea Bucureşti unde este nevoie de un pasaj suprateran, traficul fiind blocat zilnic pe Calea Bucureşti, la intrarea dinspre Piteşti. "De asemenea, lipsa parcărilor din oraş este unul dintre motivele care duc la îngreunarea traficului. S-au achiziţionat terenuri de milioane de euro pentru parcări. În afară de parcarea de acum 10 ani, nu s-a construit nimic în centrul oraşului. Şi atunci de ce s-au cheltuit milioane de euro pe terenuri?", a argumentat Teodor Sas. El s-a mai referit şi la lucrările de asfaltare care se fac în momentul de faţă în oraş, afirmând că sunt decopertate străzi care sunt foarte bune, iar străzile neasfaltate sau care ar trebui reparate nu sunt cuprinse în programul de reparaţii. "Am să dau un exemplu. Săptămâna aceasta a început să fie decopertată strada Caracal, deşi nu avea nevoie de nicio reparaţie capitală. Este vorba de o stradă pe trei benzi, de circa un kilometru. Se cheltuie banii total aiurea, când sunt străzi neasfaltate sau care trebuie reparate. Strada Henri Coandă, la fel. Am solicitat clarificări executivului şi mi s-a spus că sunt reparaţii locale. Or, aici nu este vorba despre reparaţii locale, când este toată strada decopertată", a afirmat Teodor Sas. Consilierul local al PNL a atras atenţia şi asupra faptului că pensionarii de peste 70 de ani nu mai beneficiază de gratuitate pe transportul în comun, indiferent de cuatumul pensiei. Social-democrata Vasilescu taie subvenția pentru pensionari „Noi am solicitat ca pensionarii cu pensie de până la 2.500 de lei să beneficieze de gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Doamna primar nu a vrut acest lucru, a acceptat ca doar pensionarii cu pensii de până la 1.750 de lei să beneficieze de transport gratuit. Până acum, pensionarii de peste 70 de ani aveau gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Odată cu acea Hotărâre de Consiliu, asumată de doamna primar, pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani nu mai au gratuitate pe mijloacele de transport în comun. Am primit sesizări din partea foarte multor persoane cu privire la faptul că au fost verificaţi de controlorii din mijloacele de transport în comun şi li s-au rupt abonamentele emise anterior, pe motiv că nu mai sunt valabile", a declarat Teodor Sas. Citește și: Primarul PSD Olguța Vasilescu oferă Antenei 3 peste 105.000 lei pentru „servicii educative și de divertisment marca «România la înălțime»” La rândul său, consilierul Marinel Florescu a afirmat că Primăria Craiova poate solicita fonduri guvernamentale pentru a sprijini înlocuirea a 5.000 de autovehicule uzate, însă reprezentanţii municipalităţii doresc să înlocuiască doar 200 de maşini.

Subvenție de la o primărie pesedistă către imperiul media a lui Dan Voiculescu
Politică

Subvenție primărie pesedistă imperiul Dan Voiculescu

Încă o subvenție de la o primărie pesedistă către imperiul media a lui Dan Voiculescu: Sectorul V a cumpărat, prin intermediul Antenei 3, ziarul Jurnalul Național în valoare de peste 100.000 de lei, scrie Banii Noștri. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Subvenție de la o primărie pesedistă către imperiul media a lui Dan Voiculescu Potrivit unui anunț din sistemul electronic de achiziții publice, SEAP, în februarie 2023, primăria Sectorului V a oferit un contract de 86.430 postului Antena 3, pentru livrarea ziarului Jurnalul Național, la prețul de doi lei pe bucată. Constantin-Ion Melnic de la PSD este primarul interimar al Sectorului 5, până la organizarea unor noi alegeri locale. Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, care era membru al partidului fondat de Dan Voiculescu, PUSL, a fost condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv. „Dai un ban și ești informat, nu ca alții neinformați sau prost informațiDe Primaria Sector 5 vorbim, care a achiziționat de la Antena 3 cu 17600 EUR + TVA 200 de bucăți Jurnalul timp de 215 zile”, scrie Banii Noștri. Ieri, tot Banii Noștri a arătat că primarul PSD Olguța Vasilescu oferă Antenei 3 un contract de peste 105.000 lei (peste 21.000 de euro) pentru „servicii educative și de divertisment marca «România la înălțime»”. Citește și: Primarul PSD Olguța Vasilescu oferă Antenei 3 peste 105.000 lei pentru „servicii educative și de divertisment marca «România la înălțime»” Antena 3 pare să fi început deja publicitatea, acum câteva zile anunțând că: „Târgul de Paște din Craiova, locul I pentru cea mai apreciată destinație din Europa. Pentru al 2-lea an consecutiv, Craiova rămâne cea mai apreciată destinație europeană de Paște”.

Doar 2% din bugetul unui spital e alocat materialelor sanitare Foto: Captură Digi 24
Eveniment

Doar 2% bugetul spital e alocat materialelor sanitare

Doar 2% din bugetul unui spital e alocat materialelor sanitare, iar operațiile se opresc după ora 14.00 din lipsa acestor materiale, arată Digi 24. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Acum câteva săptămâni, șefa Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan, arăta că 80% din bugetul unui spital este consumat de salariile angajaților. Managerului spitalului municipal din Mangalia are un salariu de 42.736 de lei pe lună. Citește și: Salariul scandalos al managerului spitalului municipal din Mangalia. Acesta este spitalul unde, în ianuarie, un tânăr a murit de peritonită, fiindcă medicul a amânat operația Doar 2% din bugetul unui spital e alocat materialelor sanitare „Doar 2% din bugetul unui spital e alocat materialelor sanitare, adică e practic inexistent (…) După ora 14:00, în spitale este o liniște totală. Din lipsa de materiale sanitare, medicii spun că pur și simplu stau degeaba și nu pot să ajute toți pacienții care ar avea nevoie de ei”, arată Digi 24. „Practic, cei care au o şansă să fie trataţi la timp sunt bolnavii care îşi permit să meargă la privat. Ceilalţi trec prin chinurile aşteptării. O listă la care zilnic se mai adaugă un bolnav”, mai arată acest post de televiziune. Mai mulți medici intervievați s-au plâns că CNAS decontează doar 2.000 de lei din intervenții care costă, de fapt, o mie de euro. Citește și: FOTO Mesaj dramatic, afișat de medici pe pereții celui mai mare spital din București: „Nu avem nici o șansă”! Spitalul, lipsit de medicamente și materiale sanitare esențiale Președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a arătat însă că că jumătate din bugetul fondului național unic al asigurărilor de sănătate merge către spitale, dar aproape 80% din acești bani se duc pe salarii. Asta înseamnă că pentru materiale sanitare și medicamente rămân foarte puțini bani, în condițiile în care numărul pacienților care ajung în spitalele de urgență e de patru ori mai mare.

Stolojan: România, restantă cu reforme care trebuiau efectuate în secolul trecut Foto: Inquam/ George Calin
Politică

România, restantă reforme efectuate în secolul trecut

Fostul premier Teodor Stolojan se opune propunerii PSD de supraimpozitare a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui: „România este restantă cu reforme care trebuiau efectuate în secolul trecut”, a spus acesta la RFI. Însă Stolojan a criticat și decizia Guvernului de a acoperi „gaura” de încasări la buget, de 20 de miliarde de lei, fără a se atinge de salarii și investiții. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Fostul premier a arătat și ce reforme sunt restante, oferind ca exemplu uriașul număr de unități administrativ-teritoriale. România, restantă cu reforme care trebuiau efectuate în secolul trecut „Categoric că vine şi nota de plată. Gândiţi-vă numai, iată, s-a început o discuţie care e foarte veche în România vizavi de unităţile teritorial-administrative. O Românie care are comune care au mai rămas cu două-trei mii, patru mii de locuitori, dar care menţine un aparat în primării care trebuie finanţat tot timpul cu bani din bugetul de stat, deci din veniturile generale ale ţării, deci unităţi teritorial-administrative care din veniturile proprii nu-şi acoperă nici măcar salariile respective. Încă o dată, noi, în România, suntem restanţi cu reforme care trebuiau efectuate în secolul trecut”, a spus Stolojan. În ceea ce privește propunerea PSD de supraimpozitare a veniturilor salariale care depășesc salariul președintelui, el a arătat: „Nu mi se pare bună deloc, pentru că dacă consider că bugetarii au salarii prea mari, trebuie să revizuiesc toată schema de salarizare a bugetarilor din România, nu mă apuc să creez un sistem special de impozitare numai pentru anumiți bugetari care depășesc o anumită sumă. Ori am un sistem de impozitare care privește absolut toți oamenii care realizează venituri în România ori dacă am o problemă cu salariile mari de la anumiți bugetari, revăd schema de salarizare aplicată în toate instituțiile publice finanțate din bugetele publice ale României”. Stolojan a explicat și de ce nu se vor putea face economii de 20 de miliarde de lei la buget fără a fi afectate salariile și investițiile. Citește și: Oficial: acesta este Guvernul cu peste 200 de secretari și subsecretari de stat. Studiu de caz: inutilul Departament de Dezvoltare Durabilă, condus de penalul Borbely, pensionar special „Dacă vrei să elimini excesul de grăsime, ai grijă să nu tai nervii sau mușchii” „Dacă iei toate cheltuielile bugetului consolidat, deci toate bugetele publice la un loc și scazi din ele salariile, investițiile, cheltuielile pentru dobânzi la datoria publică, cheltuielile finanțate din fondurile europene, îți mai rămân vreo 112 miliarde. Or 20 de miliarde din 112 miliarde, ca să scazi, nu poți să realizezi o asemenea scădere, care înseamnă aproape 18%. Or orice instituție publică care se apucă doar și taie de la bunuri și servicii poate produce o risipă mult mai mare decât ceea ce vrem să realizăm. În 1936, un mare economist român, Virgil Madgearu, spunea următorul lucru: dacă vrei să elimini excesul de grăsime, ai grijă să nu tai nervii sau mușchii, că sistemul nu mai e funcțional. Ca să vă dau un exemplu: cheltuială curentă înseamnă reactivii într-un laborator chimic de cercetare sau mai știu eu ce laborator. Am tăiat reactivii, înseamnă o risipă de salariu, pentru că doctorul sau cercetătorul stă, că nu poate lucra, că n-are reactivi, dar îi plătești salariul, înseamnă o risipă, că am cumpărat echipamente și nu le pot utiliza, că n-am reactivi, pentru că i-am tăiat, că fac parte din bunuri și servicii”, a spus Stolojan, la RFI.

Guvernul cu peste 200 de secretari și subsecretari de stat Foto: Guvernul României
Eveniment

Guvernul peste 200 de secretari și subsecretari de stat

Oficial: acesta este Guvernul cu peste 200 de secretari și subsecretari de stat, arată o informare oficială a Departamentului pentru Relația cu Parlamentul. „Înțeleg că avem vreo 200 de secretari de stat. Incredibil”, comenta, la 10 aprilie, fostul premier Teodor Stolojan. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Europa Liberă aprecia, la 23 martie, că România are 200 de secretari de stat, de patru ori mai mulți decât acum 13 ani. Guvernul cu peste 200 de secretari și subsecretari de stat Potrivit datelor oficiale ale guvernului Ciucă, în subordinea Executivului sunt: 119 secretari de stat 42 de persoane numite în funcții publice cu rang de secretar de stat 25 de subsecretari de stat 31 de persoane numite în funcții publice cu rang de subsecretar de stat În total, ar fi vorba de 213 de astfel de funcții de demnitate, fiecare dintre ocupanți având dreptul la propriul cabinet de consilieri. Guvernul are 21 de membri, plus premierul. Europa Liberă arăta, acum o lună că, în 2010, guvernul Boc avea 50 de secretari de stat, iar în 2016 erau 70. În 2018, numărul ajunsese deja la 135, cu tot cu instituțiile subordonate, mai arată site-ul acestui post. Studiu de caz: departament pentru penalul udemerist Borbely Un studiu de caz pentru sinecurile oferite de guvern clienților politici este inutilul Departament de Dezvoltare Durabilă, condus de un fost lider UDMR, Laszlo Borbely. Acesta are rang de secretar de stat. De două ori a încercat DNA să-i ridice imunitatea lui Borbely, de fiecare dată Parlamentul a refuzat. Toți complicii săi, în acel dosar de corupție, au ajuns la închisoare, în timp ce UDMR l-a promovat pe Borbely în funcția de secretar de stat. Laszlo Borbely este și beneficar al unei pensii speciale de parlamentar. Laszlo Borbely Foto: Departamentul de Dezvoltare Durabila Laszlo Borbely a fost angajat la conducerea acestui departament în 2017, în guvernarea Grindeanu (PSD). Oficial, această structură urmărește „punerea în operă a prevederilor europene și a celor din documentele ONU în materie de dezvoltare sustenabilă”. Concret, departamentul este o sursă de simpozioane, postări festive pe Facebook și de mesaje generoase. În decembrie, Laszlo Borbely a fost la Expo Dubai, unde a declarat: „Trebuie să ne regândim de a fi, de a trăi, de a interacționa cu mediul natural”. În 2017, când a fost creată această structură, ea avea șase angajați. În guvernarea Cîțu, ajunsese la 20. În 2022, guvernul Ciucă a dat pe mâna acestui departament un milion de euro pentru promovarea intereselor românești peste hotare. Citește și: Cîțu a dublat subordonații penalului Borbely, care face simpozioane și strategii Departamentul lui Borbely va avea dreptul, printre altele, să plătească sondaje de opinie, să cumpere servicii de promovare în presă și să achiziționeze servicii de consultanță. În rest majoritatea banilor ar urma să fie cheltuiți pe simpozioane, precum și pixuri, stilouri, stegulețe și insigne.

Stenograme strecurate către presă din ședința coaliției majoritare Foto: Guvernul României
Eveniment

Stenograme strecurate către presă

Stenograme strecurate către presă din ședința coaliției majoritare arată cum Ciolacu joacă rolul reformistului care propune soluții, în timp ce liderii PNL sunt blocați și nu fac decât să se opună propunerilor PSD. Apariția acestor stenograme este neobișnuită, iar ele au fost distribuite inițial de Antena 3. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Discuțiile au fost publicate, ulterior, și de G4Media. Iată fragmentele din dezbaterile din coaliție, care au avut loc luni seara, publicate de acest site: Stenograme strecurate către presă „Marcel Ciolacu (PSD): Văd că am ajuns şi noi să găsim explicaţii cum nu se pot face reforme, aşa cum ne spun şi cei care sunt vizaţi de reforme. Cine îşi asumă deficitul excesiv în care ne-a aruncat Cîţu? Cine îşi asumă că au fost atât de proşti încât au băgat împrumuturile din PNRR şi cofinanţările în deficit? Iar la anul trebuie să ajungem la 3 la suta? Sorin Grindeanu (PSD): A7 este pe împrumut, de exemplu. Marcel Ciolacu: Deci cum facem? De unde luăm banii dacă nu vreţi să facem nimic? Sunteţi în guvern, spuneţi voi de unde luăm banii? Cum faci deficitul la anul? Vă aduc aminte că am avut o iarna uşoară, dar dacă va veni una grea? Kelemen Hunor (UDMR): Eu nu ştiu. Eu doar am spus că ar putea fi probleme. Iulian Dumitrescu (PNL): Noi am crescut salariile şi am făcut angajari. Nu am avea cum decât să dam oameni afară. Marcel Ciolacu: Credeţi că eu îi voi spune lui Câciu să omoare bugetarii? Nu se taie niciun salariu. Lumea trebuie să fie liniştită. În schimb, nu mai vreau dezmăţ la stat cu mii de angajări şi tot felul de pile. Câciu (PSD): Vă propun blocarea posturilor în sistemul public, cu excepţia celor care au susţinut deja proba scrisă a examenului. Paul Stănescu (PSD): E normal, oameni buni, să nu poţi cumula pensia cu salariul la stat. Kelemen Hunor: Vă spun că lumea va da în judecată şi va câştiga. Şi vom plăti ani de zile cum s-a mai întâmplat. Marcel Ciolacu: Să facem măcar pentru zona de speciali, în prima fază. Nu este normal aşa ceva. Nicolae Ciucă (PNL): Eu vă spun că nu trebuie prin ordonanţă, ci prin lege în Parlament. Altfel e neconstituţional. Marcel Ciolacu: Dorneanu are 120.000 de lei pe lună. Fostul procuror general (Augustin Lazăr – n.r.) are 130.000 de lei. Marcel Ciolacu: Nu aduce nimic bun să o tot pasăm de la unii la alţii. Nu ne ajută la nimic. Văd că atunci când e bine, e bine pentru toţi, când e rău, e rau doar pentru unii. Rares Bogdan (PNL): Sunt perfect de acord. Marcel Ciolacu: Să rămână impozitul de 16% pe profit, dar doar dacă este mai puţin de 1% din cifra de afaceri. Să punem impozit pe tot ce depăşeşte salariul preşedintelui. Lucian Bode: Asta înseamna impozit progresiv inclusiv la privat. Altfel ar fi neconstituţional, iar PNL nu este de acord cu impozitul progresiv. Nicolae Ciucă: Ministrul Finanţelor să facă o analiză până săptămâna viitoare şi să ne-o prezinte”. Stenogramele apar în contextul în care PSD crește presiunea pentru majorarea fiscalității, iar PNL se opune unor măsuri prin care s-ar deființa cota unică de impozitare.

Olguța Vasilescu oferă Antenei 3 peste 105.000 lei Foto: Antena 3 CNN
Politică

Olguța Vasilescu oferă Antenei 3 peste 105.000 lei

Primarul PSD Olguța Vasilescu oferă Antenei 3 un contract de peste 105.000 lei (peste 21.000 de euro) pentru „servicii educative și de divertisment marca «România la înălțime»”, scrie Banii Noștri, care publică și notificarea din SEAP. Citește și: EXCLUSIV Revoltă a primarilor de municipii, în frunte cu Emil Boc și Ciprian Ciucu, împotriva proiectului ordonanței guvernamentale care va tăia cheltuielile în administrație Antena 3 pare să fi început deja publicitatea, acum câteva zile anunțând că: „Târgul de Paște din Craiova, locul I pentru cea mai apreciată destinație din Europa. Pentru al 2-lea an consecutiv, Craiova rămâne cea mai apreciată destinație europeană de Paște”. Olguța Vasilescu oferă Antenei 3 peste 105.000 lei Aceste cheltuieli se fac în timp ce Guvernul se chinuie să găsească o soluție pentru un deficit de 4,7 miliarde de lei la veniturile bugetare, doar în primul trimestru. Contractul Primăriei Craiova a fost atribuit fără publicarea în prealabil a unei invitații la procedură concurențială. Antena 3 - post controlat de Dan Voiculescu, fost turnător al Securității, condamnat penal la zece ani de închisoare pentru corupție - își va oferi serviciile în cadrul Zilelor Municipiului Craiova. Acest festival va fi organizat între 1 și 4 iunie și va costa, potrivit presei locale, 158.000 de euro. „Lia Olguta Vasilescu + Antena 3 = LOVE105 mii lei + TVA pentru 3 zileContract fără publicarea prealabila, atribuit la 24 Mai 2022, transmis in SEAP 11 Ian 2023«România la înălțime» pentru Ziua Municipiului Craiova 2022 din Banii noștri!”, a scris, pe Facebook, Banii noștri. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Primăria Craiova nu este singura care subvenționează postul controlat de Dan Voiculescu. În 2022, Buletin de București scria că: „Primăria Sectorului 3 a semnat zece contracte în valoare totală de peste 1.6 milioane de lei prin care a cumpărat publicitate în presă. Televiziuni precum Digi 24, Antena 3, Realitatea, România TV sau B1TV au primit sute de mii de lei de la Robert Negoiță pentru a difuza spoturi video despre activitatea edilului. Prezența lui Negoiță nu lipsește nici din online, acolo unde mai multe publicații distribuie bannere sau advertoriale despre sectorul 3”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră