luni 25 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Mircea Marian

8334 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Economie

Explozia salariilor bugetarilor este abia la început

Explozia salariilor bugetarilor este abia la început: din mai vor crește salariile din apărare, securitate și poliție, avertizează ministerul de Finanțe într-un memorandum către premierul PSD Marcel Ciolacu. Citește și: Sumele uriașe plătite de contribuabili pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern: cheltuielile au crescut cu aproape 900% în doi ani Guvernul a cheltuit, în primele patru luni, zece miliarde de euro pe salariile bugetarilor, cu aproape 21% mai mult decât în perioada similară din 2023. Prin bugetul de stat pentru 2024, aprobat de Parlament, salariile bugetarilor ar trebui să crească în acest an cu 10%, oricum mult peste inflația anuală, estimată la circa 5%. Explozia salariilor bugetarilor este abia la început „În ceea ce privește plățile la cheltuielile de personal, în perioada următoare acestea vor cunoaște o creștere comparativ cu media lunară a cheltuielilor aprobate în buget, ca urmare a aplicării prevederilor actelor normative care au reglementat acordarea de majorări salariale pentru anumite categorii de personal din sectorul bugetar, respectiv etapa a 2-a majorărilor salariale reglementate pentru personalul din educație și sănătate, precum și intrarea în plată începând cu luna mai a majorărilor salariale acordate pentru personalul din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională”, se arată în memorandum. Documentul mai arată că fondul de sănătate a cheltuit în patru luni sub jumătate din alocarea pe întregul an: „În cazul bugetului fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, execuția este de 42,16% din prevederile anuale”. „La nivelul ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat se remarcă o execuție mai mare raportat la prevederile anuale la următoarele titluri de cheltuieli bugetare: titlul 10 „Cheltuieli de personal” (34,69%), titlul 40 „Subvenții” (40,64%), titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice” (37,52%), titlul 57 „Asistență socială” (41,31%), titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014-2020” (57,85%), titlul 59 „Alte cheltuieli” (49,90%), titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR”(38,41%) și titlul 71 „Active nefinanciare” (40,20%)”, avertizează Finanțele.

Explozia salariilor bugetarilor este abia la început (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Armand i-a dat pe polițiștii locali pe mâna Direcţiei Generale Anticorupţie Foto: Facebook
Eveniment

Armand dat polițiștii locali pe mâna Direcţiei Generale Anticorupţie

Clotilde Armand i-a dat pe polițiștii locali pe mâna Direcţiei Generale Anticorupţie, care a săltat 12 dintre ei. Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au descins, joi dimineaţa, la sediul Poliţiei Locale Sector 1 din Calea Griviţei şi au ridicat doisprezece poliţişti locali cercetaţi pentru fapte de corupţie. Citește și: Sumele uriașe plătite de contribuabili pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern: cheltuielile au crescut cu aproape 900% în doi ani Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, poliţiştii locali ai Sectorului 1 implicaţi în acest caz de corupţie vor fi suspendaţi din funcţii. Armand i-a dat pe polițiștii locali pe mâna Direcţiei Generale Anticorupţie Dosarul a fost deschis în urma unei plângeri penale făcute în urmă cu câteva luni de către edilul Clotilde Armand, care avea suspiciuni că aceştia săvârşeau acte de corupţie. Ancheta este realizată de ofiţerii DGA, sub coordonarea unui procuror. "Mai ştiţi proiectul european prin care am implementat măsuri anticorupţie în primărie şi pentru care am fost trimisă în judecată în urma unei plângeri PSD? Astăzi îşi arată primele rezultate concrete. (...) Sunt percheziţii ale ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie la sediul Poliţiei Locale Sector 1 din Calea Griviţei nr. 208-210. Sunt vizaţi peste 12 poliţişti locali de la Serviciul Ordine Publică şi de la Biroul Circulaţie Rutieră. Dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri penale pe care am făcut-o în urmă cu mai multe luni, aveam suspiciuni de corupţie şi şpagă în cazul unor poliţişti locali care au fost angajaţi în timpul administraţiilor PSD şi PNL. Am dat atunci dispoziţii actualei conduceri a Poliţiei Locale Sector 1 să ofere tot suportul ofiţerilor DGA, documente şi informaţii, pentru a obţine probele necesare şi a eradica rapid această problemă", a declarat primarul Armand, conform comunicatului. Mai știți proiectul european prin care am implementat măsuri anticorupție în primărie și pentru care am fost trimisă în judecată în urma unei plângeri PSD? Astăzi își arată primele rezultate concrete. În acest moment sunt percheziții ale ofițerilor Direcției Generale Anticorupție… pic.twitter.com/n8mEjMpOC3— Clotilde Armand (@clotilde_armand) May 30, 2024 Aceasta a subliniat că plicurile, intervenţiile, nepotismele, comisioanele şi şpăgile sunt "de netolerat în democraţie", iar în acest mod "se reformează cu adevărat" instituţiile statului.

Sumele uriașe pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern Foto: Facebook
Politică

Sumele uriașe pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern

Sumele uriașe plătite de contribuabili pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern: cheltuielile au crescut cu aproape 900% în doi ani, arată datele de pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG). Acesta publică, anual, un așa numit „program al achizițiilor publice”. Masa și cazarea demnitarilor, plus transportul pentru o parte din aceștia, de la Palatul Victoria sunt asigurate de regia protocolului de stat, RAAPPS. SGG contractează serviciile cu RAAPPS fără nici o licitație, direct de la această regie. Citește și: Plățile imense pe care guvernul Ciolacu le face pentru transportul angajaților de la Palatul Victoria. Cheltuielile din 2024, cu 25% mai mari ca în 2023 Sumele uriașe pentru cazarea și masa ștabilor de la Guvern Datele publice arată că așa-numitele cheltuieli cu „servicii de cazare în baza de protocol și agrement a RAAPPS permenent (în case de oaspeți)” au explodat în 2023 și 2024, față de 2022 și 2021. Și așa numitele contracte pentru „servicii de masă în restaurante și mese oficiale, tratații evenimente, tratații în saloanele aeroporturilor, cheltuieli de masă pentru ședințele de guvern” s-au majorat mult peste rata inflației, majorându-se de circa cinci ori din 2021 în 2024. Datele SGG arată că, în 2024, se vor cheltui 115,45 milioane de lei pentru cazarea ștabilor de la Guvern, adică peste 23 de milioane de euro. Contracte SGG 2024 pentru cazare și mese În 2023, contractul cu RAAPPS era de doar 100 de milioane de lei, respectiv circa 20 de milioane de euro. Aceste cheltuieli au crescut, de la an la an, cu 15%, mult peste rata inflației. Contracte SGG cazare și masă în 2022 În 2022 însă, contractul era de numai 13,6 milioane de lei, respectiv 2,5 milioane de euro. Din 2022 în 2024, costurile s-au majorat inexplicabil de aproape nouă ori, respectiv 900%. Contracte SGG cazare și masă 2022 În 2021 - când încă erau în vigoare restricțiile impuse de pandemie - cazarea demnitarilor la vilele RAAPPS a fost de 3,8 milioande lei, puțin peste 750.000 euro. Contractul pentru mesele demnitarilor, inclusiv cele de la ședințele de guvern, va fi, în 2024, de 2,5 milioane de lei, respectiv 500.000 de euro. Un calcul simplu arată că Executivul cheltuie 2.000 de euro pe zi lucrătoare pentru mesele demnitarilor. În 2023 aloca doar două milioane de lei, deci creșterea de la an la an a fost de 25%. În 2022, aceste contracte au fost de 1,6 milioane de lei - majorare tot de 25%, iar în 2021 de 577.000 de lei.

Geoană câștigă președinția la pas Foto: Facebook
Politică

Geoană câștigă președinția la pas

Geoană câștigă președinția la pas, indiferent cine-i va fi adversar în turul II, arată un sondaj INSCOP efectuat la cererea news.ro. Potențialul candidat PNL, Nicolae Ciucă, este pe locul V, dar diferența dintre el și Simion și Șoșoacă este în marja de eroare. Citește și: Angajamentele lui Firea vs cele ale lui Nicușor Dan. Firea: „Spitalul Metropolitan va fi deschis în trei ani”. Dan: „Nu vom avea o nouă Sală Polivalentă în următorii patru ani” Față de sondajul realizat în ianuarie de INSCOP, Geoană are o ușoară scădere, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a crescut cu trei procente, iar liderul liberal cu doar 0,7%. Geoană câștigă președinția la pas Care este situația principalilor competitori la președinția Româniai, potrivit datelor INSCOP: Geoană: Intenție de vot de 23,7% față de 24,8% în ianuarie 2024. Ciolacu: 18,2%, față de 15,2% Simion: 13,5% față de 10,4% Șoșoacă: 12,5% față de 14,8% Ciucă: 11,5% față de 10,8% Drulă: 8,6% față de 4,7% Sondaj INSCOP mai 2024 În turul II: Geoană vs Ciolacu: 48% la 30,4% Geoană vs Ciucă: 51% la 28% Ciolacu vs Ciucă: 40,3% la 27,4% Datele au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%. Satele INSCP din ianuarie 2024

Motivare halucinantă pentru eliberarea fiilor vrăjitoarei Foto: Captură video Știrile Kanal D
Eveniment

Motivare halucinantă pentru eliberarea fiilor vrăjitoarei

Motivare halucinantă pentru eliberarea fiilor vrăjitoarei Sidonia, deși aceștia ar fi ucis un tată a doi copii: crima „nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului social”, au apreciat judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești. Citește și: VIDEO Filmare spectaculoasă cu primele teste în România ale tancului sud-coreean K-2. Testele, în poligonul Smîrdan Cei trei fii ai așa-zisei „vrăjitoare” Sidonia sunt acuzați că ar fi ucis cu macetele, în noaptea de 10 spre 11 februarie, într-un hotel din Padina, judeţul Dâmboviţa, un tată a doi copii, care își apărase soția de insultele lor. Inițial au fost plasați în arest, dar la 13 mai au fost eliberați, fapt cu totul neobișnuit în cazul unei acuzații de crimă, faptă parțial filmată. Familia a dat o petrecere la eliberarea lor. Motivare halucinantă pentru eliberarea fiilor vrăjitoarei „Raportat la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale imputate, dar şi la persoanele inculpaţilor cu siguranţă gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului social pentru ordinea publică”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Ploieşti, citată de news.ro. Instanţa de judecată a apreciat și că „simpla bănuială de participare la săvârşirea altor infracţiuni ori simpla temere de recidivă nu legitimează prin ea însăşi menţinerea stării de detenţie preventivă”, susţinând că argumentele instanţei de fond în acest sens, „nu se justifică”. udecătorii notează totodată că cei trei „au domicilii stabile şi beneficiază de suportul familiei”. „Curtea nu mai constată existenţa unor motive suficiente care să justifice privarea de libertate prin prelungirea măsurii arestului preventiv, simpla menţinere a temeiurilor de fapt ale arestării iniţiale referitoare la suspiciunea comiterii faptelor de care sunt acuzaţi (pe care se întemeiază susţinerile parchetului de prelungire a măsurii arestului preventiv, identice faţă de referatul privind propunerea de luare a măsurii arestării) prin raportare la periculozitatea socială concretă a acestora nefiind aptă să justifice în sine continuarea arestării preventive, cu atât mai mult cu cât există indicatori ai necesităţii prelungirii activităţilor de urmărire penală, nepitându-se stabili că inculpaţii ar putea îngreuna aceatsă activitate”, mai notează completul de la Curtea de Apel Ploieşti care i-a scos din arest preventiv pe cei trei, trimiţându-i în arest la domiciliu.

Filmare spectaculoasă cu primele teste ale tancului sud-coreean K-2 Foto: X/Twitter
Eveniment

Filmare spectaculoasă primele teste ale tancului sud-coreean K-2

Filmare spectaculoasă cu primele teste în România ale tancului sud-coreean K-2, postată pe Twitter de utilizatorul Mason, care scrie despre sistemele de armament sud-coreene. Citește și: Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă, pesedistul pus de Ciolacu în fruntea AEP ca să hăituiască opoziția K-2 Black Panther este unul dintre cele mai scumpe tancuri de pe planetă, costând 8,5 milioane de dolari pe unitate. Suma nu include costurile de dezvoltare timpurie și este strict prețul pe care îl achită guvernul sud-coreean ca să-l achiziționeze de la producător, scria SlashGear în ianuarie 2024. Foto: Twitter Filmare spectaculoasă cu primele teste ale tancului sud-coreean K-2 „Compania coreeană Hyundai Rotem a făcut prima demonstrație live a tancurilor K2 în România. Doamne, îmi place acest design, mai ales structura futuristă avansată a turelei. K2 este excelent în orice teren și mediu”, a scris acesta. „Se pare că România dorește aproximativ 300 de tancuri K2, iar o parte din volumul de K2 românesc poate fi construit în Polonia, odată ce întreaga linie de producție a complexului de tancuri va fi instalată la Poznan. Transferul vast de tehnologie către România va fi, de asemenea, similar cu cel în curs de desfășurare în Polonia. În trecut, Coreea a transferat Turciei multe tehnologii critice K2 și K9 care au fost clasificate ca fiind de grad 'A'”, a arătat Mason pe 16 mai. ???? For the first time, a Korean K2 tank that is being tested in Romania has been released.Reportedly, Romania want about 300 K2 tanks. and some of Romanian K2 volume can be built in Poland once the entire complex tank production line is settled in 'Poznan'.The vast transfer… pic.twitter.com/1CI8lePtgR— ハク Mason (@mason_8718) May 16, 2024 La 15 mai, redacția Pro Patria - emisiunea de televiziune a M.Ap.N. - scria pe Facebook: „Acest tanc folosește atât blindaj compozit modular de tip nedezvăluit, cât și blocuri de blindaj reactiv exploziv (ERA). Se susține că blindajul frontal rezistă la lovituri directe de la proiectile cal. 120 mm, trase de tunurile L55. De asemenea, tancul «Black Panther» este dotat cu un sistem de protecție activă și cu un sistem de contramăsuri, precum și cu un sistem de protecție NBC. "Black Panther" este înarmat cu un tun cu țeavă lisă "Rheinmetall" de 120 mm/L55, fiind echipat cu un încărcător automat, pentru cele 40 de lovituri din magazie. Ca armament secundar, are cele două mitraliere de cal 12.7 mm si 7.62 mm”.

Angajamentele lui Firea vs cele ale lui Nicușor Dan Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Angajamentele lui Firea vs cele ale lui Nicușor Dan

Angajamentele lui Firea vs cele ale lui Nicușor Dan: în timp ce candidata PSD la funcția de primar al Bucureștiului face promisiuni evident nerealiste, actualul edil-șef al Capitalei este extrem de rezerva cu angajamentele pentru anii viitori. Citește și: Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă, pesedistul pus de Ciolacu în fruntea AEP ca să hăituiască opoziția Angajamentele lui Firea vs cele ale lui Nicușor Dan „În cazul în care, după 9 iunie, ajung la Primărie, (...) în trei ani de zile Spitalul Metropolitan va putea fi deschis", a declarat Gabriela Firea, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată de Primăria Sectorului 4. În realitate, în urma lui Firea a rămas un proiect complet nerealist și bani risipiți pe un studiu greșit. În 2020, ea tocase 3,5 milioane de euro pe un proiect care nu respecta prevederi pentru siguranţă la incendiu. „Cine a pregătit proiectul – apropo, va invit să faceţi publice documentele – pare a fi rămas ancorat în conceptele de organizare a unităţilor spitaliceşti din RSR (şi tot lagărul sovietic) din anii ‘70-’80”, arăta, la acel moment, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu. În schimb, Nicușor Dan nu doar că nu promite, dar spune ce nu va face. „Nu vom avea o nouă Sală Polivalentă în următorii 4 ani”, a spus el, citat de Rador. „Acum avem în lucru noul plan urbanistic general al orașului și una din secțiuni privește interesele de obiectiv public pe care Bucureștiul să le construiască în următorii zece ani. Și unul dintre punctele dezbaterii care va avea loc în aceste luni va lămuri care este locația cea mai potrivită pentru sala polivalentă”, spunea Nicușor Dan în august 2023, pentru GSP.

"Ciucă nu mai se joacă de-a Sancho Panza al PSD", spune sociologul Barbu Mateescu (sursa: stiripesurse.ro)
Politică

Ciucă nu mai se joacă de-a Sancho Panza al PSD

Sociologul Barbu Mateescu face, pe pagina sa de Facebook, o analiză a sondajelor INSCOP, arătând că: „Ciucă nu mai se joacă de-a Sancho Panza al PSD, renunțând la a mai susține, aproba și justifica orice face Ciolacu”. Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, cu o cotă de 37%, urmat de Emil Boc, Victor Ponta, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Barbu Mateescu, absolvent al University of Pennsylvania, a comparat datele INSCOP de acum (culegere: 20-25 mai) cu cele ale INSCOP de acum patru luni (culegere: 16-24 ianuarie). Citește și: Dezastrul de după etatizarea de către guvernul PSD condus de Mihai Tudose a șantierului naval Mangalia: angajații în șomaj tehnic, Damen se pregătește să plece Foto: Inquam/Octav Ganea „Ciucă nu mai se joacă de-a Sancho Panza al PSD” La ce oconcluzii a ajuns sociologul: „Geoană: ianuarie 34%, acum 37%. Dacă vorbim de o creștere este mică și în marjă” „Ciolacu: ianuarie 20,5%, acum 24%. Idem, dar cu o probabilitate semnificativă să fie o creștere reală însă micuță de tot” „Ciucă: ianuarie 12%, acum 20%. Creștere indubitabilă. În ultima lună în special campania prezidențială a lui Ciucă a demarat serios. Tema stabilității a dispărut, i s-a făcut reclamă prin toată țara vizavi de cariera militară (cartea în sine e mai puțin relevantă decât titlul), a pus clipuri pe YouTube cu ceva vizualizări (100K+) în care vorbește mai coerent decât s-a văzut până acum, a început umanizarea personajului politic, temele tradițional-conservatoare pe care le enunță îl ajută la a căpăta simpatia unor votanți PSD sau AUR etc. În mod indubitabil din cauza alegerilor locale - în doar foarte puține locuri PSD și PNL având candidaturi comune - brand-ul PNL a fost revigorat de conflictul PSD. Foarte relevant e și faptul că Ciucă nu mai se joacă de-a Sancho Panza al PSD, renunțând la a mai susține, aproba și justifica orice face Ciolacu”. „Simion: ianuarie 15%, acum 20%. Creștere practic indubitabilă. Un mic mister, având în vedere că AUR e în derivă. L-o fi ajutat domnitorii”. „Diana Șoșoacă foarte stabilă: ianuarie 18,6%, acum 18,5%. Singurul politician care nu crește” „Drulă: ianuarie 6%, acum 9,5%. Ai crede că 90% din români n-au încredere în el, dar lucrurile stau altfel. Liderul USR nu este o persoană disprețuită, ci pur și simplu necunoscută”. „Sintetic spus, acum aproape toată lumea aleargă după Ciolacu și încearcă să-l tragă de guler în afara turului doi. Ciolacu aleargă și el (+3,5% încredere în patru luni), dar ceilalți din spatele lui aleargă un pic mai bine (Ciucă +8%, Simion +5%). Ciolacu duce de asemenea o luptă mai discretă pentru a fura procențele de vot de la Geoană. Lupta e necesară, întrucât el poate pierde accesul în turul doi din cauza diasporei care nu e inclusă în niciun sondaj”, este concluzia lui Barbu Mateescu.

Guvernul a cheltuit zece miliarde de euro pe salariile bugetarilor Foto: Inquam/George Calin
Economie

Guvernul a cheltuit zece miliarde de euro pe salariile bugetarilor

Guvernul a cheltuit, în primele patru luni, zece miliarde de euro pe salariile bugetarilor, cu aproape 21% mai mult decât în perioada similară din 2023. Prin bugetul de stat pentru 2024, aprobat de Parlament, salariile bugetarilor ar trebui să crească în acest an cu 10%, oricum mult peste inflația anuală, estimată la circa 5%. Citește și: Dezastrul de după etatizarea de către guvernul PSD condus de Mihai Tudose a șantierului naval Mangalia: angajații în șomaj tehnic, Damen se pregătește să plece Mai mult, recent, Guvernul a majorat cu încă 10% salariile unor bugetari. Guvernul a cheltuit zece miliarde de euro pe salariile bugetarilor Au explodat și cheltuielile cu „bunuri și servicii” cu 27,5%, ajungând astfel la peste 30 de miliarde de lei. Deficitul bugetar a fost de 57 miliarde de lei (3,24% din PIB) în primele patru luni din 2024 după ce cheltuielile au crescut cu aproape 30%, până la 240 miliarde de lei, iar veniturile cu 15%, până la 183 miliarde de lei. Deficitul ar ajunge la 8%, la final de an, estimează Ziarul Financiar. „Conform bugetării de la începutul anului, cheltuielile bugetului ar fi trebui să crească cu 10%, cheltuielile cu salariile cu 9%, iar cele cu bunuri şi servicii cu 5% (...) În acest moment, pentru guvern este o misiune imposibilă să mai atingă propria ţintă, de 5% din PIB, iar de un deficit de 3% nu a mai rămas nici poveste. Mai degrabă, aşa cum arată execuţia bugetară în primele patru luni din an, deficitul ar putea ajunge la 8% din PIB, mult peste toate ţintele.”, arată această publicație. Veniturile fiscale, neschimbate, ca procent din PIB, deși taxele au crescut „5,1% din PIB, atât au fost veniturile fiscale (din impozite) ale statului în primele 4 luni. Adică EXACT cât au fost și anul trecut. Și EXACT cât au fost și în anul 2021. Vă amintesc că doar în acest an guvernul a legiferat 2 PAGINI de creșteri de taxe (...) De fapt, aveau nevoie de bani și nu mai puteau să-i obțină prin inflație. În 2022 au mărit taxele, în 2023 din nou, 2 pagini de taxe. Efectul? Nul, evident”, a scris economistul Bogdan Glăvan, pe Twitter. 1) 5,1% din PIB, atât au fost veniturile fiscale (din impozite) ale statului în primele 4 luni. Adică EXACT cât au fost și anul trecut. Și EXACT cât au fost și în anul 2021 ?Vă amintesc că doar în acest an guvernul a legiferat 2 PAGINI de creșteri de taxe. pic.twitter.com/MDApYMohK4— Bogdan Glăvan (@bogdanglavan) May 29, 2024 „Mai țineți minte când ziceau că «strâng cureaua»? Iar minciuni” „Cheltuielile de personal, +21% față de anul trecut. Mai țineți minte cum ziceau că «îngheață angajările» la stat? Minciuni. Numărul de angajați la stat nu a făcut decât să crească. Salariile la stat sunt cu peste 2.500 lei/lună mai mari decât în privat. Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu încă +27% față de anul trecut. Mai țineți minte când ziceau că «strâng cureaua»? Iar minciuni. Asistența socială, +26%. Și încă nu a venit 1 septembrie data la care cresc pensiile cu 40%. Strategia lor a fost mereu aceeași. Să tot crească cheltuielile, apoi să se plângă că n-au bani și trebuie să se împrumute, iar apoi să crească taxele «ca să nu ne mai împrumutăm atât». Ce ar trebui făcut? Ministere întregi ar trebui desființate. Nu e nevoie de un minister al familiei, așa cum nu e nevoie de sute de institute de așa zisă cercetare care nu cercetează nimic, dar cheltuie miliarde din bani publici pe salarii colosale. Multiple scheme de afaceri pe banii statului prin care politicieni dau bani unor grupuri de interese iar ar trebui desființate. Zeci de miliarde de lei se duc pe aceste scheme, fără niciun rezultat altul decât îmbogățirea câtorva conectați politic. Sute de companii de stat, surse imense de căpușare politică, ar trebui privatizate. Și, în final, evident ar trebui reduse taxele pe muncă”, a scris, pe Twitter, deputatul USR Claudiu Năsui. Cum se face că aceiași politicieni care refuză să scadă taxele pentru că „nu sunt bani”, nu se întreabă niciodată de unde vor fi bani pentru creșterea cheltuielilor?După doar 4 luni, politicienii au crescut din nou cheltuielile cu încă +54 mld. lei față de anul trecut. Concret…— Claudiu Nasui, CFA (@ClaudiuNasui) May 28, 2024

Dezastrul de după etatizarea de către Tudose a șantierului Constanța
Eveniment

Dezastrul etatizarea de către Tudose a șantierului Mangalia

Dezastrul de după etatizarea de către guvernul PSD condus de Mihai Tudose a șantierului naval Mangalia: aproape toți angajații vor intra în șomaj tehnic, iar Damen Holding, acţionar minoritar, se pregătește să plece pe fondul neînțelegerilor cu ministerul Economiei, condus de pesedistul Radu Oprea. În plus, pe portalul Tribunalul Constanţa figurează o cerere privind falimentul Damen Shipyards Mangalia SA. Citește și: EXCLUSIV Elevi minori, folosiți pentru a filma un clip electoral pe terenul de sport pentru candidatul AUR Mihai Enache. Profesorul, candidat AUR la CGMB Șantierul Naval din Mangalia a fost preluat de statul român în 2018, de la compania coreeană Daewoo la inițiativa premierului PSD Mihai Tudose. Dezastrul de după etatizarea de către Tudose a șantierului Constanța „Rămas fără comenzi, cu slabe speranţe de a accesa credite şi cu neînţelegeri între acţionari, şantierul este în mare dificultate. Astfel, reprezentanţii sindicatului au fost notificaţi că, în perioada 3 iunie - 31 decembrie 2024, până la 1.038 de salariaţi, ceea ce reprezintă 78% din personal, vor intra în şomaj tehnic. De asemenea, pe portalul Tribunalul Constanţa, la cererea creditorului, s-a deschis dosarul privind falimentul Damen Shipyards Mangalia SA”, scrie Cuget Liber. Neînțelegeri au apărut din 2023, când Damen, care este acționar minoritar, a amenințat că se retrage din această afacere. 2018, Damen a transfert către statul român, prin ministerul Economiei, 2% din acțiunea pe care le avea la Șantierul Naval Mangalia. În schimb, compania urma să dețină managementul și controlul operațional. Dar, printr-o lege din 2023, acest acord urma să fie rupt, iar Damen pierdea controlul asupra managementului șantierului. În consecință, din august 2023, compania olandeză a refuzat să mai aducă comenzi, arăta Euronews România. Acum o lună, presa scria că Damen se pregătea să dea statul român în judecată, la Curtea de Arbitraj de la Paris. „Ne-am descoperit nişte deprinderi, cum poate statul român să cumpere, să avem şi noi un santier naval. Şi vă spun că îl luăm, vom avea un şantier naval al statului (…) Poate o să facem nişte fregate pentru Armată, să facem şi mentenanţa la ele tot acolo. Poate facem şi noi o bărcuţă, acolo. Nu e posibil ca o ţară cu atâta Dunăre, cu mare, să nu aibă un şantier care să facă o bărcuţă acolo”, se lăuda Mihai Tudose la 10 ianuarie 2018.

Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă Foto: Facebook
Politică

Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă

Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă, pesedistul pus de Ciolacu în fruntea AEP ca să hăituiască opoziția: acesta are o pensie specială de magistrat, fiindcă a fost judecător la CCR, o pensie specială de fost parlamentar și o indemnizație de revoluționar. Citește și: EXCLUSIV Elevi minori, folosiți pentru a filma un clip electoral pe terenul de sport pentru candidatul AUR Mihai Enache. Profesorul, candidat AUR la CGMB În martie 2023, PSD a impus numirea lui Toni Greblă pentru președinția Autorității Electorale Permanente, instituție care organizează alegerile în România. În iulie 2023, Toni Greblă a suspendat subvenția pentru PMP după ce partidul lui Tomac a început negocierile cu USR pentru o alianță de dreapta. Acum, el a amenințat că nu-i va deconta lui Nicușor Dan cheltuielile electorale fiindcă a participat, în calitate de primar, la o reuniune a Consiliului Consultativ al Copiilor, o structură creată la inițiativa UNICEF. Greblă are 70 de ani, iar evenimentele din decembrie 1989 l-au prins în poziția de avocat la Târgu Jiu. Nu este clar ce merite a avut în înfăptuirea revoluției din decembrie 1989. Între 1993 și 1997, Toni Greblă a lucrat la misiunea permanentă a României de pe lângă sediul ONU de la Geneva, deși nu avea nici o legătură cu diplomația. Cele trei pensii de vis pe care le primește Toni Greblă Cât a încasat Greblă din aceste pensii speciale în anul fiscal 2022: 272.000 lei, net, din pensia specială de magistrat 47.150 lei - pensia anuală de ex-senator 13.224 - indemnizația de revoluționar. În 2012, prsa scria că el a primit gratuit și loc de veci, la Târgu Jiu, fiind revoluționar. În anul fiscal 2022, el a fost salarizat de prefectura București - unde a fost prefect - cu puțin peste 100.000 lei, net, și de Consiliul Legislativ, de unde a mai încasat 40.304 lei, net. Familia Greblă deține o avere uriașă, deși soția sa este pensionară. Doar în 2023, a vândut o casă și un teren pentru care a încasat 720.000 de euro. În conturile bancare deține circa 1,2 milioane de lei și are două mașini din care un Mercedes, din 2018. DNA l-a acuzat pe Greblă că, în 2014, „a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii Bîrcină Ion şi Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligaţiilor faţă de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federaţia Rusă prin interpunerea Turciei”. Însă actualul șef al Autorității Electorale Permanente a fost achitat în acest dosar.

Ciolacu, Firea și Piedone, fotografii cu copii Foto: Facebook Gabriela Firea
Politică

GALERIE FOTO Ciolacu, Firea și Piedone au postat nenumărate fotografii cu copii, în campania electorală, dar șeful AEP, pesedistul Toni Greblă, îl amenință doar pe Nicușor Dan

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, precum și candidații la primăria Capitalei Gabriela Firea și Popescu Piedone au postat nenumărate fotografii cu copii, în campania electorală, dar șeful AEP, pesedistul Toni Greblă îl amenință doar pe Nicușor Dan. Azi, Greblă - multiplu pensionar special, care a fost anchetat de DNA pentru încălcarea embargoului cu Rusia - a spus că, la finalul campaniei electorale, atunci când Nicușor Dan va veni cu materialele foto și video pentru a fi decontate de către AEP, va fi amendat pentru folosirea imaginilor cu copii. Citește și: EXCLUSIV Elevi minori, folosiți pentru a filma un clip electoral pe terenul de sport pentru candidatul AUR Mihai Enache. Profesorul, candidat AUR la CGMB Dar Nicușor Dan a participat, la 25 mai, la o întâlnire cu Consiliul Consultativ al Copiilor în calitate de primar, fără caracter electoral, întrucât cei prezenți nu puteau vota. Ciolacu, Firea și Piedone, fotografii cu copii În schimb, Ciolacu, Firea și Piedone s-au fotografiat cu copii la diferite evenimente, unele având caracter electoral explicit, și apoi au postat fotografii cu aceștia. De exemplu, la 25 mai, Ciolacu a fost la sărbătoarea comunei Izbiceni, unde a făcut fotografii cu minori. La 24 mai, președintele PSD a fost la o acțiune electorală în Caraș-Severin, iar la 18 mai în Vrancea. De la ambele a postat poze cu minori. Popescu Piedone a postat, în campanie, fotografii cu nepoții săi. La 28 mai, candidata Gabriela Firea a menționat, pe Facebook, faptul că a participat la un așa-numit „Guvern al Copiilor și Tinerilor”. „Mi-am propus ca, după alegeri, să înființăm la Primăria Capitalei un Consiliu al Copiilor și Tinerilor, unde să putem discuta despre un București prietenos împreună cu copiii și tinerii”, a scris ea, postând și mai multe fotografii cu minori. La 27 mai, după o acțiune electorală în Capitală, alături de premierul Ciolacu, ea a plasat pe Facebook și fotografii cu copii.

Chirurg din Sibiu, acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate Foto: News.ro
Eveniment

Chirurg acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate

Un chirurg din Sibiu este acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a anunţat că s-a autosesizat şi va face verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Cei care au sesizat acest caz sunt chiar colegii acestui chrirurg. Citește și: Plățile imense pe care guvernul Ciolacu le face pentru transportul angajaților de la Palatul Victoria. Cheltuielile din 2024, cu 25% mai mari ca în 2023 Chirurg acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate Jurnaliştii de la Turnul Sfatului au scris că medicul Iulian Făgeţan, şeful Compartimentului Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, a fost reclamat de mai mulţi colegi pentru faptul că ar acorda consultaţii pacienţilor în stare de ebrietate. Medicii care îl acuză chirurgul Iulian Făgeţan susţin că acesta „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice". Conform sursei citate, şapte medici au adresat o sesizare scrisă conducerii spitalului, arătând că această situaţie se repetă, începând cu luna ianuarie. ”Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens", se arată în scrisoarea adresată conducerii spitalului, document din care jurnaliştii locali citează. Managerul SCJU Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a confirmat marţi, pentru Agerpres, că a primit această sesizare "săptămâna trecută".

Plățile imense pentru transportul angajaților de la Palatul Victoria Foto: Inquam/George Calin
Politică

Plățile imense pentru transportul angajaților de la Palatul Victoria

Plățile uriașe pe care guvernul Ciolacu le face pentru transportul angajaților de la Palatul Victoria: în anul fiscal 2024, Secretariatul General al Guvernului și-a propus să plătească 15,57 milioane de lei pentru „servicii de transport auto specializat persoane” către regia protocolului de stat, RAAPPS. Contractul este încheiat offline, direct cu RAAPPS. Citește și: DeFapt.ro a câștigat un proces cu dezvoltatorul imobiliar One United Properties, care cerea prin ordonanță președințială ștergerea a trei articole. Urmează acum procesul pe fond În 2023, aceste servicii de transport asigurate angajaților SGG - unde sunt angajați funcționarii Guvernului - au fost de puțin peste 12 milioane de lei. Aceste servicii sunt asigurate doar persoanelor care nu beneficiază fie de protecția serviciului de pază, fie de transport cu mașinile instituției. Plățile imense pentru transportul angajaților de la Palatul Victoria În martie 2024, RAAPS arăta, într-un răspuns către Hotnews, că pune la dispoziția Cancelariei Guvernului 28 de mașini. Astfel, 19 autoturisme se află în proprietatea R.A.-A.P.P.S. sau sunt închiriate de această regiee, din care opt Renault, cinci Opel, un Mercedes Benz si cinci Dacii. În plus mai sunt nouă autoturisme predate de către Secretariatul General al Guvernului cu contract de comodat și administrate de R.A.-A.P.P.S. „În 2024, R.A.-A.P.P.S. și-a propus completarea parcului auto care deservește Secretariatul General al Guvernului prin demararea unei proceduri de achiziție publică ce are ca obiect furnizarea unui numar de 16 autoturisme noi”, mai arată această regie. „Din acest moment, Guvernul României și premierul vor folosi un singur brand, respectiv Dacia. Brandul Guvernului României trebuie să fie principalul producător de autoturisme”, se angaja Ciolacu în februarie 2024. În 2016, Corpul de control al Guvernului arăta că Executivul trebuie să pună capăt practicii de a achiziționa servicii de transport direct de la RAAPS și să organizeze licitații. „Guvernul și ceilalți beneficiari – autorități publice și companii cu capital de stat – ar trebui să achiziționeze servicii de transport auto cu respectarea reglementărilor legale în vigoare privind achizițiile publice și a normelor de liberă concurență, nu doar direct și exclusiv de la RAAPPS. Exclusivitatea poate să existe doar în condițiile în care activitatea de transport auto ar fi incorporată în entitatea beneficiară, de exemplu Secretariatul General al Guvernului”, a arătat Corpul de Control.

Suma uriașă pe care statul trebuia să o recupereze de la Radu Mazăre Foto: Libertatea
Eveniment

Suma uriașă pe care statul trebuia să recupereze de Radu Mazăre

Suma uriașă pe care statul trebuia să o recupereze de la fostul primar PSD Radu Mazăre, recent eliberat din închisoare: este mai mare decât două spitale ridicate de „Dăruiește Viața”. ONG-ul „Dăruiește Viața” a construit un spital pentru copiii bolnavi de cancer cu circa 50 de milioane de euro, prejuduciul generat de infracțiunile lui Mazăre este estimat la 114 milioane de euro. Citește și: DeFapt.ro a câștigat un proces cu dezvoltatorul imobiliar One United Properties, care cerea prin ordonanță președințială ștergerea a trei articole. Urmează acum procesul pe fond De recuperarea acestei sume trebuia să se ocupe Direcţia Generală de Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul ANAF. Acum câteva zile, Tribunalul București a suspendat executarea prejudiciului pe care trebuie să-l plătească Dan Voiculescu, după condamnarea din dosarul ICA. Dan Voiculescu și complicii săi mai au de achitat circa 50 de milioane de euro din prejudiciul de 60 de milioane de euro. Suma uriașă pe care statul trebuia să o recupereze de la Radu Mazăre În dosarul retrocedărilor ilegale, prejudiciul a fost de 114 milioane de euro. Dosarul Retrocedărilor vizează retrocedarea mai multor zeci de mii de metri pătrați de terenuri în Constanța și Mamaia, în timpul administrației Radu Mazăre, retrocedările în cauză fiind apreciate ca nelegale de către judecători, la finele procesului penal. Însă, în 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins unul din dosarele în care administrația Vergil Chițac a cerut recuperarea prejudiciilor cauzate municipiului Constanța în urma Dosarului Retrocedărilor. „Deși pare greu de crezut, statul român și UAT Constanța nu s-au constituit niciodată în parți civile și nu au solicitat despăgubiri în acest dosar. Abia în 2021, Primăria Constanța a deschis mai multe procese civile, prin care încearcă recuperarea a 20 de milioane de euro de la ”defuncta administrație”. Acțiunile au fost respinse aproape pe linie, pe motiv că cererile au fost depuse mult prea târziu, iar termenul legal de prescripție de trei ani a trecut”, scria Fanatik, în februarie 2023. „Nici reclamanta (UAT Constanța), în calitate de parte vătămată, și nici Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de parte vătămată, nu s-au constituit părți civile (aspect reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție – in Decizia penala nr. 32/A/2019 – f. 359). (…) Astfel, s-a reținut că, în baza adresei nr.29/P/2005 din 19.02.2008, însoțite de documente justificative, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost încunoștințat asupra tuturor situațiilor de fapt care au dus la cauzarea prejudiciului. În mod absolut nejustificat, Ministerul Economiei și Finanțelor nu a răspuns (vol.95, f. 329-331)”, se arată în motivare. Ministru era, la acel moment, liberalul Varujan Vosganian. În dosarul Polaris, DNA a acuzat un prejudiciu de 200 milioane lei, iar instanța a confiscat de la Mazăre şi Sorin Strutinsky a câte 3,4 milioane de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră