/

ANALIZĂ Recrutările și fuga bărbaților lovesc economia Rusiei și lasă familiile fără susținere. Unele companii își evacuează angajații cu avioane charter

Recrutările și fuga bărbaților lovesc economia Rusiei Foto: Twitter/ Kommersant

Recrutările masive și fuga bărbaților lovesc economia Rusiei și lasă familii întregi fără susținere financiară, arată Bloomberg și Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). În Rusia se semnala și înainte de mobilizare o serioasă problemă cu forța de muncă.

Conducerile companiilor încearcă, prin diferite metode, să-și protejeze angajații de recrutare, scrie FAZ. Publicația rusă Kommersant susține că unele firme își evacuează personalul cu avioane charter.

Recrutările și fuga bărbaților lovesc economia Rusiei

FAZ citează publicația rusă The Bell, care arată că 10% dintre angajații unui dealer de automobile au plecat, iar 10% au devenit, brusc, bolnavi. Tot The Bell scrie că angajații din IT au început să primească ordine de mobilizare, deși se credea că vor fi exceptați.

Însă ministrul Digitalizării, Maksut Shadayev, a precizat că vor fi exceptați doar cei cu studii superioare de specialitate, nu cei care au o altă profesie de bază, dar au fost la specializări. Această publicație estimează că doar 20% din sectorul IT din Rusia are angajați cu studii superioare strict în acest domeniu.

„Decizia lui Vladimir Putin de a chema 300.000 de oameni să lupte în invazia sa din Ucraina lovește două dintre punctele slabe ale economiei ruse.

Ordinul ia 1% din muncitorii activi ai țării de la locul de muncă pentru a-i trimite pe front, atunci când șomajul a coborât la un nivel record. Combinat cu exodul rușilor care fug din țară pentru a evita mobilizarea, înseamnă că există puțini candidați pentru a-i înlocui. Și este probabil să distrugă finanțele deja fragile ale rușilor, lăsând familiile unor recruți fără venituri.

„Mobilizarea va genera un puternic șoc negativ asupra consumatorilor”, a spus un economist de la Renaissance, Capital Sofya Donets. „Vom vedea o strategie de abandonare a cumpărăturilor puțin utile și o scădere profundă a cererii.”

Ea estimează că scăderea cererii va adăuga aproximativ 0,5% la contracția PIB-ului în acest an”, explică Bloomberg.

Companiile își protejează angajații

Agenția arată că companiile rusești oferă sfaturi legale angajaților despre cum să evite mobilizarea și le recomandă să muncească de acasă în zilele în care sunt așteptate ordinele de recrutare.

„Cei mai mulți dintre recruți provin probabil din zonele rurale, ceea ce va lovi sectoarele agricole și construcții.

Întreprinderile de IT, cărora li s-a promis că personalul lor nu va fi chemat pentru serviciul militar, au descoperit că mulți au fost prinși în primul val. Unele companii au închiriat avioane private pentru a evacua personalul afectat, a informat ziarul Kommersant”, mai explică Bloomberg.

Citește și: Cum puteau fi sabotate conductele Nord Stream? Varianta cea mai probabilă: scafandri sau drone subacvatice. Precedent: cablurile submarine ale Norvegiei, tăiate, în ianuarie 2022

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

11:43Averea inexplicabil de mare a polițistului lui Băluță, care l-a respins pe Nicușor Dan. Soția, fără venituri ani întregi, lucrează la S4
10:26Coreea de Nord, foarte agresivă cu Coreea de Sud: a dinamitat o șosea de legătură dintre cele două state și amenință cu acțiuni militare
10:19Selfie-uri letale: 90 de tineri electrocutați în România în ultimii zece ani după ce s-au urcat pe vagoane să se pozeze
10:12Austria și Slovacia vor în continuare gaze rusești, deși au avut aproape trei ani să găsească alte surse de combustibil
10:03UE va expulza mai eficient migranții ilegali, promite șefa CE. Acum, 80% dintre aceștia rămân în Europa, deși nu au dreptul
09:56Israelul nu va lovi instalații nucleare sau petroliere iraniene, ci structuri militare, i-ar fi promis Netanyahu lui Biden
09:49Avalanșă de plângeri de abuz sexual împotriva lui Sean „Diddy” Combs, inclusiv din partea unui minor. Rapperul, suspectat de zeci de fapte
09:38Mbappé respinge acuzația de viol de care un ziar suedez spune că ar fi vizat fotbalistul francez: „FAKE NEWS!!!”
09:24Candidații la prezidențiale veniți la Sfânta Parascheva, de-a șoarecele și pisica: au reușit să se evite unii pe alții la raclă
08:59Cum eviți cozile de la automatele de colectat sticle goale: ambalajele, luate de la ușa ta de curieri. O aplicație face posibil acest lucru
08:45România face primii pași pentru a se conecta la afacerile pentru reconstrucția Ucrainei: ambasadori, miniștri și șefi de companii, forum la Iași
22:04Ciucă intervine de partea lui Nicușor Dan: „În lipsa tuturor avizelor necesare, Primăria Sectorului 4 nu ar fi trebuit să intervină în forță”
21:52UE avertizează Georgia: Guvernul pune în pericol aderarea la Uniunea Europeană
21:44Rușii sunt persecutați în Republica Moldova, se plânge Kremlinul după ce Chișinăul a respins înregistrarea blocului politic al lui Ilan Șor
21:34Elisabeta Lipă, candidată PSD pentru Camera Deputaților, cap de listă la Botoșani