Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de viol
Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept de la Universitatea Cuza din Iaşi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual.
Până la ora redactării acestei știri, Universitatea Cuza din Iași nu a avut nici o reacție.
Tudorel Toader: „Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru!”
Vineri, fostul ministru al Justiției în regimul Dragnea, Tudorel Toader, cel care a dat-o afară pe Codruța Kovesi de la conducerea DNA, se plângea pe Facebook: „Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru! În precedent, de când este cadru didactic la Facultatea de Drept, au fost mai multe episoade de atac la adresa lui. De data aceasta, o avocată cu dosare penale, urmărind să îşi uşureze situaţia juridică, a 'motivat' două studente să dea declaraţii nefavorabile lui, a trimis un jurnalist care să le înregistreze, a rezultat un subiect de presă la nivel naţional, ataşat de numele meu, iar în final, sesizarea din oficiu din prezentul dosar penal”.
Alexandru Toader este acuzat că a hărţuit sexual două studente. Una dintre tinere a povestit jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.
Cele două studente ar fi fost abordate de lectorul Alexandru Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime ale lectorului Toader şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate.
"Dacă tu vrei să continui în cariera asta, sunt nişte sacrificii de urmat. Şi-aşa nu poţi să înveţi nimic, ai emoţii, eşti prea emotivă, mai faci şi terapie pe treaba asta. Dar de ce să dai bani la terapie? Soluţia este să faci sex cu mine", a povestit una dintre studente jurnaliştilor de la Reporter de Iaşi, despre modul cum a fost abordată de către Alexandru Toader.
Tânăra susţine că a renunţat ulterior la Facultatea de Drept, iar acum finalizează o altă specializare universitară.
În 2017, presa locală contesta angajarea lui Alexandru Taoder la Universitatea Cuza. Potrivit publicaţiei ieşene 7Est, Ionuţ Toader a fost unicul participant la concurs şi a beneficiat de modificări la un paragraf important, făcute cu puţin înaintea examenului pentru post.
„Senatul Universității Al. I. Cuza a schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte să fie scos la concurs postul pentru care a concurat de unul singur Ionuț Alexandru Toader. Fiul ministrului Justiției și al rectorului suspendat de la Cuza a putut să se prezinte la concurs, doar pentru că Senatul Universității a modificat exact paragraful care îl împiedica să participe la examen. Toader jr. este doctor în Drept Penal, dar pentru a ocupa funcția trebuia să dețină doctorat în Drept Civil. Angajarea lui Ionuț Alexandru Toader la Facultatea de Drept a fost făcută la momentul potrivit, deoarece tatăl acestuia este suspendat din funcția de rector pe durata exercitării mandatului de ministru. Astfel au fost fentate regulamentele universității care interzic angajarea rudelor celor aflați în funcții de conducere decizionale”, scria publicaţia 7Est.