/

Amenințările zilnice, „sofisticate”, cu bombe, sunt un preludiu al războiului, se teme vicepremierul moldovean Oleg Serebrian

Amenințările cu bombe sunt un preludiu al războiului Foto: Twitter

Amenințările zilnice, „sofisticate”, cu bombe, sunt un preludiu al războiului, se teme vicepremierul moldovean Oleg Serebrian, într-un interviu acordat The Times. În interviu, el a descris situația din Moldova, prinsă între Transnistria, Găgăuzia, statutul de neutralitate și oferta ucraineană de a elibera regiunea separatistă controlată de Moscova.

Amenințările cu bombe sunt un preludiu al războiului

Capitala Republicii Moldova se confruntă, zilnic, cu zeci de amenințări cu bombe. Într-o singură zi din iulie s-au înregistrat 50 de astfel de amenințări. Nenumărate alerte false au avut loc și pe Aeroportul Chișinău. Doar în iulie au fost circa 20 de astfel de amenințări, iar activitatea aeroportului a fost serios perturbată.

Amenințările, trimise cu ajutorul instrumentelor dark web, au făcut ca aeroportul din Chișinău să fie închis și evacuat de peste zece ori în ultima lună, explică The Times.

„Vicepremierul Republicii Moldova a avertizat că apelul unui oficial separatist ca Rusia să anexeze regiunea separatistă a Transnistriei, precum și o serie de amenințări sofisticate cu bombă, menite să paralizeze capitala națiunii, ar putea fi un preludiu la o operațiune militară pro-rusă împotriva țării sale”, scrie The Times.

Serebrian a atras atenția că este pentru prima oară când Transnistria cere anexarea de către Rusia.

„„Aceasta este o provocare clară – ideea că ar trebui să aibă independență este veche, dar că ar trebui să se alăture Rusiei a fost neașteptată și a fost prima dată când au spus acest lucru (…) Războiul din Ucraina face ca noi să ne îngrijorăm că aceasta nu este o simplă declarație, ci un fel de preludiu la o operațiune în Republica Moldova. Vom face orice pentru a evita o confruntare militară, dar nu depinde 100% de Chișinău”, a spus demnitarul din Republica Moldova.

Ucraina se oferă să desființeze Transnistria

Oleg Serebrian a spus că este îngrijorat „că există o sinergie între alerte, noua retorică venită din Găgăuzia, noua retorică mai agresivă de la Tiraspol [capitala Transnistriei] – credem că există o legătură”. El a apreciat că situația aceasta se datorează și faptului că UE a acceptat candidatura Republicii Moldova.

Citește și: Amnesty International, propagandă rusă cu intenție? Organizația a solicitat foarte târziu un punct de vedere de la Ministerul Apărării ucrainean

Prezența unei armate ostile la 45 km vest de Odesa a determinat armata ucraineană să ofere Chișinăului ajutor pentru eliberarea republicii separatiste, ceea ce ar putea apoi să elibereze trupele de frontieră pentru bătălia pentru sudul Ucrainei. Însă Serebrian a spus că Moldova este o țară neutră, deci nu poate avea forțe militare străine pe teritoriul ei.

Bătălia pentru coasta Mării Negre ar putea determina soarta Transnistriei, mai explică The Times. „Situația din Ucraina este foarte importantă pentru Moldova. O graniță directă cu un teritoriu controlat de Rusia va schimba comportamentul și climatul dintre Chișinău și Tiraspol”, a declarat vicepremierul.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu