/

Începe nebunia cardurilor pentru ajutorul de căldură. Se împart, dar nimeni nu a fost anunţat dacă va primi sau nu

Vin cardurile pentru ajutorul de căldură
Vin cardurile pentru ajutorul de căldură (sursa: ziaruldeiasi.ro)

Vin cardurile pentru ajutorul de căldură. Românii cu venituri mici, care ştiu că s-ar încadra pentru ajutorul financiar de 1.400 de lei, ajutor cu care să îşi poată plăti facturile la căldură, curent sau chiar să îşi cumpere lemne şi alte materiale de încălzire, trebuie să aştepte să primească de la poştaşi cardul de energie.

Vin cardurile pentru ajutorul de căldură

Lista este alcătuită de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi transmisă Poştei Române, care va trimite beneficiarilor plicul acasă peste câteva zile.

Asta, însă, fără ca oamenii să fi primit între timp o înştiinţare că se află printre cei care vor primi aceşti bani.

Citește și: Rădulescu (BNR): Avem 0,85% din PIB pensii speciale; în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5%, o cheltuială bugetară inacceptabilă, insuportabilă, nesustenabilă

Sprijinul se acordă per loc de consum, iar în gospodăriile cu mai mulţi locuitori venitul pe membru de familie nu trebuie să treacă de 2.000 de lei. 

Continuarea, în Ziarul de Iași.

 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe
21:39Simona Halep, cântec de lebădă la Transylvania Open: învinsă sec, cu 6-1, 6-1, în chiar primul meci
21:30Panică în Franța după manipularea pro-Georgescu: un raport al serviciului împotriva ingerințelor digitale străine arată că rețeta poate fi extinsă
21:28Promovarea afacerii Nordis a costat peste opt milioane de lei, pe toate canalele posibile (Facebook, Google, Federația Română de Fotbal)
21:20Soții Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au cheltuit, din banii clienților Nordis, cinci milioane de euro pe mașini de lux și aproape două milioane de euro pe zboruri private și vacanțe