/

VIDEO Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele. Poliţia a intervenit

Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în Belciugatele Foto: News.ro

Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele: scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se în timp ce se ameninţă, se înjură, se jignesc şi scuipă. 

Citește și: Piedone, cu bacalaureatul la 35 de ani, s-a dus la Târgul de Carte, la lansarea cărții lui Sebastian Burduja. „Succes. Amândoi pentru Bucureşti”, i-a urat el candidatului liberal

Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în Belciugatele

În scandal au fost implicaţi, pe de o parte, actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia, care deţine funcţia de viceprimar şi susţinătorii celor doi, de la PSD, de cealaltă parte aflându-se candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL. În urma scandalului a fost necesară intervenţia Poliţiei, scrie news.ro.

Video: Facebook Mihai Palangeanu

„La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 17:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcţionar public. 

În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuţa, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susţinătorii a două partide politice. Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staţionat într-o intersecţie, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată.

Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite, duminică, Poliţia judeţeană Călăraşi.

Video: Facebook Mariana Anghel

În scandalul din satul Măriuţa au fost implicaţi susţinătorii PSD şi PNL, miza fiind primăria acestei comune pentru care candidează din partea PSD Ovidiu Gurlui, fratele primarului şi al viceprimarului în funcţie, iar din partea PNL Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, care pe reţelele de socializare se prezintă drept „persoană publică” şi care este susţinut de o profesoară de la şcoala din comună. 

Video: Facebook George Voicila

Grupul PSD a fost condus de primarul comunei Mihai Gurlui, aflat la finalul celui de-al treilea mandat şi care acum îşi susţine fratele. Edilul şi fratele său, Gabriel Gurlui, sunt printre cei acuzaţi de agresiune. 

Într-o declaraţie dată duminică pentru News.ro, primarul Mihai Gurlui respinge toate acuzaţiile şi acuză echipa PNL de agresiuni şi provocări. 

Primarul PSD respinge acuzațiile unui „individ” și ale unei „individe”

„Echipa PNL condusă de un individ şi de o individă tot încearcă acţiuni de intimidare şi de provocare asupra echipei PSD. Ei şi-au anunţat ieri că desfăşoară acţiuni de campanie electorală în Belciugatele şi noi am înţeles atunci să mergem într-un sat vecin, în Măriuţa. Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace. Filmuleţele postate pe Facebook sunt, consider eu, edificatoare. Vinovat este staff-ul de campanie, candidatul PNL şi capo di tutti este o doamnă, care pretinde că este o doamnă, dar nu este, Mariana Anghel”, a adăugat primarul.

Edilul admite că a fost chemat la Poliţie în dosarul de lovire. 

„Am spus poliţistului care m-a convocat că voi da declaraţie la procuror”, mai spune Mihai Gurlui. 

El spune că nu ştie cu exactitate dacă fratele său, Gabriel Gurlui, a dat declaraţii la Poliţie în dosarul deschis în urma incidentelor de sâmbătă. 

Primarul susţine totodată că persoana care spune că a fost agresată„ ”a jucat un teatru”, subliniind că şi în urmă cu cinci ani acesta l-a acuzat. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:13Toate proiectele umanitare din Ucraina finanțate de SUA, suspendate ca urmare a unei decizii a Departamentului de Stat
21:02Alertă: cantități impresionante de Coca-Cola, retrase din magazine din cauza nivelului mare de clorat. Riscuri majore pentru sănătate
20:53Alimentele procesate nu afectează toți indivizii la fel: în unele cazuri determină inflamații ale tubului digestiv, în altele – nu
20:43Burduja, din ce în ce mai vocal pe teme ideologice: ministrul Energiei critică politica „verde” a UE, „o ideologie urmată orbește”
17:42Anularea alegerilor de către CCR ar trebui reglementată mai clar, cere Comisia de la Veneția
17:26Consumul de substanțe psihoactive la volan este infracțiune doar dacă este afectată capacitate de a conduce autovehiculul, a decis Înalta Curte
17:17Nicușor Dan nu renunță la candidatura la prezidențiale în favoarea Elenei Lasconi. Ghinea îl critică: Nu e fair-play
17:08Ministra Culturii se gândește să interzică scoaterea din țară a „obiectelor inestimabile” după furtul pieselor tezaurului dacic
16:57Salariu mediu uriaș, de 9.000 de euro lunar, la ANRE, atrage atenția APCE. Banii provin din facturile de electricitate
14:58Tezaurul încaieră coaliția: Raluca Turcan, atac dur la premierul Ciolacu și la prietenul său, Lucian Romașcanu
14:47Dizolvările sau radierile de companii au crescut cu 17%, în România, în 2024
12:11Moguli penali, securiști și vechi abonați la banii statului: rețeaua care-l susține fățiș pe Călin Georgescu
11:18Hidroelectrica a plătit 16 milioane de lei pentru sponsorizări, arată Burduja. Pe ce a cheltuit banii compania de stat: „Proiectul Sfântul Paisie”
10:08Cel mai cunoscut expert olandez în furturi de artă explică de ce nu sunt paznici de noapte la muzeele din nordul Europei
09:58Mercenari români, blocați în RD Congo, la Goma, de rebelii care avansează. Românii, duși în Africa de Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu