/

Rusia recrutează în Republica Moldova – investigație Rise Moldova. Salariul începe la 600 USD/ lună

Rusia recrutează în Republica Moldova Foto: realitatea.md

Rusia recrutează militari chiar și în Republica Moldova, arată o investigație Rise Moldova. Angajatorii promit un salariu care porneşte de la 35 de mii de ruble ruseşti (circa 600 de dolari), locuinţă oferită la expirarea a cinci ani de serviciu militar, hrană de trei ori pe zi şi pachete suplimentare cu produse alimentare, un sortiment vast de haine, servicii medicale gratuite, transport până la locul de desfășurare a serviciului, posibilitatea de pensionare după 20 de ani şi avansare în carieră.

Rusia recrutează în Republica Moldova

Racolarea are loc prin intermediul anunțurilor stradale și a mesajelor expediate pe Telegram, constată o investigație realizată de RISE

Foto: Rise.md

Reporterul RISE a telefonat la un număr indicat în anunț, prezentându-se drept șomer originar din Bălți. Discuția a atins și probabilitatea de a fi expediat pe frontul din Ucraina, precum și „beneficiile” serviciului militar în armata rusă.

Totodată, jurnaliștii de la RISE au reuşit să afle ce funcţii le sunt propuse doritorilor de a fi militari prin contract în cadrul grupului de forţe ruse din stânga Nistrului, cu ce promisiuni sunt ademeniţi locuitorii regiunii, dar și cum se deosebesc condiţiile reale ale serviciului militar de cele din anunţuri.

„Recrutând noi militari prin contract în armată, comandamentul GOTR le promite asigurare deplină. În realitate, însă, familia prietenului nostru este nevoită să-i cumpere, din propriile mijloace, lucrurile necesare”, a relatat o persoană din stânga Nistrului.

Presupușii recrutori, potrivit investigației, se numesc Klimov Serghei Dmitrievici – „deținătorul” numărului de telefon indicat pe poster, și Storojuk Alexei Vladimirovici – numărul lui este indicat în textul anunțului distribuit prin intermediul Telegram.

Reporterii au aflat că atât Klimov, cât și Storojuk, au același loc de muncă: U/M 13962, filiala IFS CSU DMV.

IFS CSU DMV – Instituția Federală de Stat „Comandamentul Strategic Unit al Districtului Militar Vest”, fondată de Ministerul Apărării al Federației Ruse. Conform datelor făcute publice de serviciile de securitate ucrainene, militarii ruşi din cadrul Districtului Militar Vest sunt implicați în invazia militară din Ucraina. „Efectiv, recrutorii din regiunea transnistreană sunt camarazii agresorilor militari din cadrul armatei regulate a Rusiei care a atacat Ucraina în februarie 2022”, scrie RISE.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:42Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită
10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe
21:39Simona Halep, cântec de lebădă la Transylvania Open: învinsă sec, cu 6-1, 6-1, în chiar primul meci
21:30Panică în Franța după manipularea pro-Georgescu: un raport al serviciului împotriva ingerințelor digitale străine arată că rețeta poate fi extinsă
21:28Promovarea afacerii Nordis a costat peste opt milioane de lei, pe toate canalele posibile (Facebook, Google, Federația Română de Fotbal)