marți 13 ianuarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 13 ianuarie 2026

Ofițer de presă al Guvernului, sancționat: salariu redus pentru blocarea accesului jurnaliștilor la Palatul Parlamentului

Ofițer de presă al Guvernului, sancționat disciplinar (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Ofițer de presă al Guvernului, sancționat disciplinar (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Ofițerul de presă din cadrul Direcției Comunicare și Relații cu Presa a Guvernului, implicat în incidentul din 26 noiembrie 2025 de la Palatul Parlamentului, a fost sancționat disciplinar.

Potrivit unui comunicat transmis marți de Executiv, acesta va avea salariul de bază redus cu 5% pe o perioadă de o lună.

Decizia a fost luată în urma finalizării cercetării disciplinare efectuate la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului.

Concluziile comisiei de cercetare disciplinară

Comisia constituită pentru analizarea incidentului a constatat săvârșirea unei abateri disciplinare.

Citește și: Ciucu explică dezastrul financiar din București: „Vor urma restructurări, comasări, tăieri”. Apel la Nicușor Dan

În consecință, a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, care permite reducerea salariului de bază pe o perioadă determinată.

Guvernul a precizat că ancheta viza comportamentul ofițerului de presă care ar fi încercat să blocheze fizic accesul jurnaliștilor pentru a împiedica apropierea acestora de premier.

Ancheta, declanșată la ordinul șefului Cancelariei prim-ministrului

Cercetarea disciplinară a fost dispusă pe 27 noiembrie 2025, la o zi după incident, prin ordinul șefului Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca.

În acest scop, a fost constituită o comisie coordonată de un demnitar cu experiență în legislația muncii.

Comisia a inclus specialiști din domeniile juridic, comunicare și relații cu presa, toți din cadrul instituției, pentru a asigura o analiză completă și echilibrată a situației.

Poziția Guvernului: „exces de zel” față de jurnaliști

La momentul declanșării anchetei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că ofițerul de presă a manifestat un „exces de zel” în relația cu jurnaliștii acreditați, în contextul prezenței premierului la Parlament.

Autoritățile au subliniat atunci importanța respectării libertății presei și a normelor de conduită profesională în relația cu reprezentanții mass-media, mai ales în spațiile publice și instituționale.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră