marți 13 ianuarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: Palatul Parlamentului

2 articole
Eveniment

Ofițer de presă al Guvernului, sancționat pentru blocarea accesului jurnaliștilor

Ofițerul de presă din cadrul Direcției Comunicare și Relații cu Presa a Guvernului, implicat în incidentul din 26 noiembrie 2025 de la Palatul Parlamentului, a fost sancționat disciplinar. Potrivit unui comunicat transmis marți de Executiv, acesta va avea salariul de bază redus cu 5% pe o perioadă de o lună. Decizia a fost luată în urma finalizării cercetării disciplinare efectuate la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Concluziile comisiei de cercetare disciplinară Comisia constituită pentru analizarea incidentului a constatat săvârșirea unei abateri disciplinare. Citește și: Ciucu explică dezastrul financiar din București: „Vor urma restructurări, comasări, tăieri”. Apel la Nicușor Dan În consecință, a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, care permite reducerea salariului de bază pe o perioadă determinată. Guvernul a precizat că ancheta viza comportamentul ofițerului de presă care ar fi încercat să blocheze fizic accesul jurnaliștilor pentru a împiedica apropierea acestora de premier. Ancheta, declanșată la ordinul șefului Cancelariei prim-ministrului Cercetarea disciplinară a fost dispusă pe 27 noiembrie 2025, la o zi după incident, prin ordinul șefului Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca. În acest scop, a fost constituită o comisie coordonată de un demnitar cu experiență în legislația muncii. Comisia a inclus specialiști din domeniile juridic, comunicare și relații cu presa, toți din cadrul instituției, pentru a asigura o analiză completă și echilibrată a situației. Poziția Guvernului: „exces de zel” față de jurnaliști La momentul declanșării anchetei, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că ofițerul de presă a manifestat un „exces de zel” în relația cu jurnaliștii acreditați, în contextul prezenței premierului la Parlament. Autoritățile au subliniat atunci importanța respectării libertății presei și a normelor de conduită profesională în relația cu reprezentanții mass-media, mai ales în spațiile publice și instituționale.

Ofițer de presă al Guvernului, sancționat disciplinar (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Guvernul solicită măsuri speciale de securitate (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Guvernul solicită măsuri speciale de securitate

Guvernul solicită măsuri speciale de securitate. Secretarul general al Guvernului a solicitat o delimitare a zonei din Palatul Parlamentului în care se va muta Executivul, pe perioada consolidării Palatului Victoria, din raţiuni de protocol şi de securitate, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Guvernul solicită măsuri speciale de securitate "Această solicitare a venit în contextul în care (...) există deja lucrări sau planuri aprobate şi finanţate pentru ca sediul Guvernului să fie mutat, pentru că Palatul Victoria intră într-o etapă majoră de reabilitare termică şi consolidare", a spus Constantin, după şedinţa de guvern, întrebat pe această temă. Citește și: Salarii uriașe la Apele Române, instituția direct responsabilă de inundații: până și șoferii iau spor de absorbție a fondurilor europene "Dacă sunteţi familiar şi cred că şi eu localizez destul de bine partea din Palatul Parlamentului care va reveni Guvernului în perioada următoare, e nevoie, cum este şi la Palatul Victoria, de altfel, din raţiuni de protocol şi de securitate, să fie definit un perimetru foarte clar, care este la dispoziţia exclusivă a Guvernului", a adăugat acesta. Delimitarea spațiului din Palatul Parlamentului El a adăugat că este vorba ca, în cadrul perimetrului larg al Palatului Parlamentului, să fie delimitată "cu stricteţe şi cu acces" zona destinată Executivului, "cu rigoarea care se aplică deja la sediul Guvernului actual". "De asemenea, dacă nu mă înşel, în acea parte cu Senatul, dinspre Catedrala Mântuirii Neamului, în spate este şi Muzeul de Artă Contemporană, unde accesul este deschis, să spunem, sau se face mai uşor, şi din aceste considerente - protocol şi securitate - Guvernul a cerut o delimitare care se va face oricum, în bună colaborare şi cu Senatul, dar şi cu Secretariatul General, la Palatului Parlamentului", a mai precizat Mihai Constantin. Regimul juridic al terenurilor În 11 septembrie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a discutat un memorandum al secretarului general al Camerei prin care se arăta că SGG a solicitat "trecerea în administrarea RA-APPS a două terenuri (...), cu destinaţia primiri oficiale, gestionare parc auto al RA-APPS şi parcare pentru Aparatul de lucru al Guvernului, în vederea asigurării infrastructurii exterioare necesare desfăşurării temporare a activităţii Secretariatului General al Guvernului şi Cancelariei Prim-Ministrului". În document se arată că unul dintre terenuri se află în administrarea Senatului, iar celălalt în administrarea Camerei Deputaţilor. "Regimul juridic al terenurilor care fac obiectul solicitării Secretariatului General al Guvernului este reglementat prin art. 1 din Legea nr. 137/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 226/2008, potrivit căruia terenul aferent Palatului Parlamentului României este şi rămâne în domeniul public al statului şi în administrarea Camerei Deputaţilor şi a Senatului", se precizează în memorandumul aprobat de Biroul permanent al Camerei. Elemente specifice de pază În solicitarea adresată conducerii Senatului în 2 august de secretarul general al Guvernului se arată că în aceste spaţii "este imperios necesar să fie facilitată implementarea elementelor specifice de siguranţă, securitate şi pază". "Ca urmare a vizitei de lucru din data de 30.07.2024, vă aducem în atenţie un aspect de importantă sporită şi cu impact asupra mutării Aparatului de lucru al Guvernului în Corpul B3, şi anume acela al accesului şi amenajării spaţiului necesar primirilor oficiale (reprezentat în Anexa nr. 1), spaţiu pentru care este imperios necesar să fie facilitată implementarea elementelor specifice de siguranţă, securitate şi pază pe care acest tip de activitate le impun, în conformitate cu legislaţia specifică. În momentul de faţă, acest spaţiu identificat ca pe viitor să fie destinat primirilor oficiale are funcţionalitatea de parcare şi cale de rulare cu sens unic spre ieşirea din curtea Palatului Parlamentului către strada Izvor, nr. 2 - 4. În vederea atribuirii funcţionalităţii de spaţiu pentru primiri oficiale este necesară implementarea unor bariere şi sisteme LPR (License Plate Recognition) conectate cu sistemul de securitate şi control acces deja existent la nivelul Corpului B3", se menţionează în adresa SGG. De asemenea, în document se mai menţionează că "un alt aspect privind amenajarea infrastructurii exterioare se referă la amenajarea spaţiilor necesare acomodării necesarului RA-APPS - DBN pentru desfăşurarea activităţilor contractate pentru Aparatul de lucru al Guvernului, zonă de parcare a autoturismelor, zonă de amplasare a dispeceratului, zonă de aşteptare a personalului angajat să desfăşoare activităţi transport persoane şi de asemenea cu respectarea prevederilor legislative privind accesul, siguranţa şi paza". "În acelaşi sens al amenajării infrastructurii exterioare, aducem în atenţie faptul că se impune amenajarea unei parcări cu barieră şi sistem LPR pentru Aparatul de lucru al Guvernului pe un teren reprezentat grafic în Anexa nr. 2. Drept urmare a celor prezentate mai sus vă solicităm sprijinul şi propunem preluarea în administrare de către RA-APPS a terenurilor ce vor avea destinaţia primiri oficiale, gestionare parc auto al RA-APPS şi parcare pentru Aparatul de lucru al Guvernului în vederea conformării cu prevederile legislative în ceea ce priveşte accesul, paza, protecţia şi securitatea în Corpul B3 din Palatul Parlamentului", se solicita în document

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră