/

DOCUMENT Romarm, companie a Ministerului Economiei, a cumpărat rachete ruginite din Belarus, printr-o companie din Bulgaria, și le-a trimis în Ucraina. Kievul le-a returnat României

Romarm, rachete ruginite belaruse pentru Ucraina
Romarm, rachete ruginite belaruse pentru Ucraina (sursa: bivol.bg)

Romarm, rachete ruginite belaruse pentru Ucraina. Gabriel Țuțu, directorul general al Romarm, confirmă indirect că a cumpărat arme din Bulgaria pentru a fi livrate în Ucraina. Afacerea cu arme pentru Ucraina, ținută la secret atât de autoritățile române, cât și de cele bulgare, a fost devoalată după ce ucrainienii au constatat că au primit muniției veche, ruginită, care nu putea fi folosită în luptele cu forțele ruse. Muniția refuzată a ajuns înapoi la Romarm, iar de acolo, în Bulgaria.

Statele NATO sprijină cu armament Ucraina, după ce țara vecină României a fost invadată în urmă cu 166 de zile de Rusia. România și Bulgaria sunt printre puținele state care nu au recunoscut oficial că au trimis armament, deși autoritățile de la București au schimbat recent legea pentru a putea dona armament.

Oficial, România a donat până în prezent doar combustibil, veste antiglonț, căști și alte echipamente militare evaluate la trei milioane de euro.

Țările NATO, armament pentru Kiev

Rusia lui Vladimir Putin a invadat Ucraina în urmă cu 166 de zile. De atunci, mai multe state europene și membre NATO au sprijinit Ucraina cu armament și muniții pentru a-și apăra teritoriile de invadatorii ruși. De exemplu, Polonia a furnizat rachete antitanc, rachete antiaeriene, mortiere, muniție și drone, dar și tancuri și trasportoare. Acestea au fost evaluate la aproximativ 1,6 miliarde de dolari. Cehia a furnizat tancuri, muniție și obuze pentr tancuri.

Germania a trimis în Ucraina zeci de mașini de luptă pentru infanterie și blindate pentru recunoaștere. Până și Turcia a furnizat de acum celebrele drone de luptă și recunoaștere Bayratkar (ce e drept, pe bani). Franța, Olanda și Marea Britanie au furnizat mai multe tipuri de rachete și blindate.

Cea mai mare contribuție pentru echiparea armatei din Ucraina au avut-o SUA, care au alocat în acest sens nu mai puțin de 2,5 miliarde de dolari. La polul opus se află România, care a donat oficial combustibil, veste antiglonț, căști și alte echipamente militare evaluate la trei milioane de euro.

Autoritățile de la București, secretoase

România și Bulgaria, două state membre UE și NATO, se află printre țările care nu au livrat oficial armament în Ucraina. Președintele României, Klaus Iohannis, a fost întrebat dacă România a trimis armament Ucrainei. Dar, de la tribuna Palatului Cotroceni, președintele Iohannis a susținut că „războiul se desfășoară lângă noi și e înțelept să nu dai informații vitale adversarului”.

Secretomania autorităților de la București s-a dovedit inutilă după ce jurnaliștii bulgari de la portalul Bivol au publicat o investigație în care arată că Bulgaria a livrat armament Ucrainei prin intermediul companiei Romarm, deținută de Ministerul Economiei.

Rachete de 200 milioane USD

Ce s-a întâmplat? Gabriel Țuțu, directorul general al Romarm, a interpus compania de stat în afacerea cu muniție pentru Ucraina. Practic, Romarm a importat rachete de la compania bulgară Alguns, care, la rândul ei, le cumpărase din Belarus.

Romarm a exportat, apoi, rachetele în Ucraina. Sursele jurnaliștilor bulgari au evaluat muniția la aproape 200 de milioane de dolari. Ei au menționat că este vorba de rachete de 122 mm pentru sistemele Grad, dar și obuze de 122, 130 și 152 mm.

Numai că ucrainienii au returnat muniția achiziționată prin intermediul Romarm, care la rândul ei a trimis-o înapoi în Bulgaria.

Romarm, rachete ruginite belaruse pentru Ucraina

Defapt.ro i-a solicitat lui Gabriel Țuțu, directorul general al Romarm, mai multe informații pe acest subiect. Din răspunsul transmis de Romarm, sub semnătura directorului Gabriel Țuțu, rezultă că acesta nici nu confirmă, nici un infirmă afacerea. Practic, recunoaște indirect că a fost implicat în vânzarea de muniție către Ucraina.

Jurnaliștii bulgari au mai dezvăluit că Romarm a trimis înapoi în Bulgaria rachetele sol-sol, de calibru 122 mm, pentru că erau deformate și ruginite. Întrebat dacă compania Romarm a fost prejudiciată, directorul Gabriel Țuțu a transmis că „informațiile referitoare la parteneri, produse, livrări, prețuri, etc sunt confidențiale iar divulgarea acestor informații aduc atingere principiului concurenței loiale, potrivit legii”.

Răspunsul ROMARM pentru Defapt.ro (sursa: ROMARM)

Chiar dacă se ascunde în spatele concurenței, directorul Țuțu nu a negat că muniția achiziționată nu corespundea din punct de vedere al calității.

Dimitrov, asociatul „Baronului”

Compania bulgară Alguns a primit în anul 2013, la cinci după ce a fost înființată, licența de comerț cu arme. Șeful acestei societăți implicate în comerțul cu arme din Balcani este Alexander Dimitrov, un controversat afacerist din Bulgaria. El este unul dintre asociații unui celebru cap al crimei organizate din Bulgaria, Boyan Petrakiev Borisov, cunoscut sub numele „Baronul”. În 2004, Dimitrov și Petrakiev erau acționarii unei firme de fier vechi numite SIB Metal.

Citește și: Cine se ocupă de înzestrarea armatei, în plin conflict din Ucraina: Țuțu, tablagiul de la Romarm, și Daniela Nicolescu, zisă „pușculița PNL”

În anul 2015, firma lui Alexander Dimitrov a cumpărat din Albania nu mai puțin de 17,5 milioane de gloanțe chinezești, 350 de mortiere și 40.000 de obuze. Nu se știe destinația finală a muniției. Potrivit Balkaninsight, în acel an, firma lui Dimitrov a fost subcontractată de Comandamentul pentru Operații Speciale al Pentagonului, SOCOM, pentru a antrena și dota rebelii sirienii care luptau împotriva Statului Islamic. 

În timpul unei trageri cu lansatoare de grenade din iunie 2015, veteranul american Francis Norwillo (41 de ani) a murit după ce o grenadă a explodat în poligonul de tragere din satul Anevo, din Bulgaria. Alți doi americani și doi bulgari au fost răniți.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

13:47Încă o dronă care a căzut în interiorul României, descoperită de localnici: în ianuarie, șeful Armatei a cerut să i se dea măcar o lege ca să poată doborî drone, politicienii i-au cerut să tacă
13:30Primarul și-a numit subordonați și apropiați în poziții-cheie într-o comisie care se va ocupa de organizarea alegerilor locale și europarlamentare
10:26Cum s-au cunoscut Marian Vanghelie și Piedone: unul făcea bișniță, celălalt era bucătar și vindea carnea la 100 lei/kg. Se întâmpla în anii ’80, când nici unul nu se visa primar
09:54Nicușor Dan, câștigător detașat al alegerilor pentru primăria Capitalei, la casele de pariuri. Și în 2020, pariorii au estimat corect
08:27Puii galbeni din magazine: cum ajung să capete culoarea, ce substanțe se folosesc, cum influențează acestea sănătatea consumatorilor
20:53Mario Iorgulescu ar avea leziuni cerebrale încă din copilărie din cauza cărora nu înțelege ce se întâmplă la proces, susțin avocații săi
20:00EXCLUSIV Întâlnirea de un miliard de euro: lui Raed Arafat i s-a prezentat un sistem de alarmare a populației de către un afacerist pentru care lucrează Sindile și Cucoș, ex-șefi ai Jandarmeriei
17:50Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate
15:55Nu doar Guvernul se împrumută cu sume uriașe, au început și marile municipii să se îndatoreze cu sute de milioane de euro
15:47Doi candidați, șapte dosare penale, un singur scop: păstrarea conducerii unuia din cele mai mari județe din România și a reședinței de județ
14:17Divorț PSD-PNL la Brașov: social-democrații anunță că nu-l susțin pe liberalul Veștea, care vrea să fie președinte al Consiliului Județean, datorită „aroganței” acestuia
12:45ANALIZĂ De la Piedone și Robert Negoiță la Simonis și Horia Constantinescu: profilul noilor baroni din camarila lui Ciolacu, pe care acesta îi susține oficial sau neoficial
11:20Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense. A luat bac-ul la 21 de ani și vrea să fie primarul Constanței
09:52Sfidare la adresa lui Cîrstoiu: el a postat fotografii de la mitingul organizat de Robert Negoiță, iar primarul Sectorului 3 – nu. Nici un lider PSD-PNL alături de candidatul alianței
20:48Fabuloasa carieră a judecătoarei purtătoare de cuvânt a CSM, cea care a obligat statul să-i deconteze ochelarii deși are un salariu enorm. Magistrat de doar zece ani, a judecat vreo șapte