/

Protestatarii ar putea fi interceptați și arestați preventiv ca efect al schimbării legislative propuse de Ciucă și Bode

Protestezi, poți fi interceptat și arestat
Protestezi, poți fi interceptat și arestat (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Protestezi, poți fi interceptat și arestat. Premierul Ciucă și ministrul de Interne Bode propun modificarea articolului 371 din Codul Penal, astfel încât tulburarea liniștii publice să fie pedepsită direct cu închisoare cuprinsă între 1 și 5 ani. Dar este și mai grav decât atât, potrivit expertei anticorupție Laura Ștefan.

Protestezi, poți fi interceptat și arestat

Creșterea pedepsei până la 5 ani de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice face ca investigatorii să poată folosi interceptările (Codul de procedură penală Art. 139, al. 2) împotriva celor care comit infracțiunea cu pricina. Adică a acelora care tulbură liniștea publică prin „atingerea gravă a demnităţii”.

În situația agravantă, pentru care pedeapsa poate urca la 7 ani de închisoare, autoritățile pot folosi „agenți sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor” (Art. 148 al. a CPP).

Citește și: Bode și Ciucă au plagiat de la Carmen Dan, vor să schimbe legislația: doar închisoare pentru proteste de stradă, amenda este eliminată

Mai mult, persoanele care tulbură liniștea publică în condițiile deja menționate pot fi arestate preventiv. (Art. 223 al 2).

Deci, efectul imediat al creșterii pedepselor este că în investigarea infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice vor putea fi folosite mijloace speciale de investigație mai intruzive, cum ar fi interceptările, agenții sub acoperire și, de asemenea, la fel de grav, există posibilitatea de a lua măsura arestării, explică Laura Ștefan, potrivit Europa Liberă.

Experta anticorupție spune că toate aceste prevederi permit statului riposte mai dure, ceea ce nu este benefic pentru democrație.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii