duminică 04 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5273 articole
Politică

Un deputat AUR o acuză pe șefa Comisiei Europene că este „adeptă a reducerii populaţiei continentului”. Von der Leyen are șapte copii

Un deputat AUR, Mihail Albișteanu, o acuză pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că este „adeptă a reducerii populaţiei continentului”, fără să explice însă de ce ea ar promova o astfel de politică. În plus, politicianul creștin-democrat este căsătorit și are șapte copii. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Deputat AUR o acuză pe șefa Comisiei Europene că este adeptă a reducerii populaţiei „Adeptă a reducerii populaţiei continentului (însă nu prin exemplu personal, căci domnia sa are 7 copii), doamna von der Leyen este, însă, o mare iubitoare de imigranţi, pe care îi doreşte aduşi în Europa, din Asia şi Africa, prin modificarea politicii de azil a Uniunii Europene”, se afirmă într-o declarație de presă a deputatului Albișteanu. „De asemenea, domnia sa cere reducerea cu două treimi, până în 2030, a consumului de carne la nivel european, în favoarea, probabil, a consumului de insecte şi de carne artificială”, mai susține parlamentarul. „Le atrag atenţia atât preşedintei Comisiei Europene, cât şi ministrului de externe al României, că România este un stat independent şi suveran, care aparţine naţiunii române, iar nu o feudă a Uniunii Europene, unde doamna Leyen poate să îşi impună politicile sale experimentale aberante”, este concluzia deputatului AUR. Citește și: Uniunea Europeană trece, oficial, la „economia de război”: începe achiziția centralizată de proiectile pentru Ucraina. Dezbateri despre valoarea achizițiilor și țara care le va livra Albișteanu a absolvit facultatea de istorie, dar nu precizează la ce universitate, și este profesor titular la Școala gimnazială Chicerea, unde, potrivit presei locale, era navetist. El este unul dintre cei doi parlamentari AUR din Iași.

Un deputat AUR o acuză pe șefa Comisiei Europene că este „adeptă a reducerii populaţiei continentului”. Von der Leyen are șapte copii
Bakhmut, cimitirul mercenarilor Wagner: N. Y. Times scrie că Prigojin nu mai are resurse umane, Moscow Times anunță că face recrutări din spitale de psihiatrie
Politică

Bakhmut, cimitirul mercenarilor Wagner: N. Y. Times scrie că Prigojin nu mai are resurse umane, Moscow Times anunță că face recrutări din spitale de psihiatrie

Bakhmut a devenit cimitirul mercenarilor Wagner: New York Times scrie că Evgheni Prigojin nu mai are resurse umane, iar Moscow Times anunță că așa-numitul „bucătar al lui Putin” face recrutări din spitale de psihiatrie. BBC aprecia, în această dimineață, citând surse vestice, că Rusia a pierdut între 20 și 30.000 de oameni la Bakhmut, uciși sau răniți. Pe de altă parte, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, aprecia că Ucraina a pierdut 11.000 de oameni, la Bakhmut, doar în februarie. Citește și: Rusia pierde 500 de oameni pe zi la Bahmut, dar nu renunță la a ataca orașul devenit o obsesie pentru Putin Bakhmut, cimitirul mercenarilor Wagner „Grupul de mercenari Wagner al Rusiei a fost nevoit să folosească mai mulți dintre recruții săi profesioniști în Bakhmut pentru a înlocui rezervele sale epuizate de prizonieri înrolați, care pier cu miile în cea mai lungă bătălie din război, a declarat marți un oficial ucrainean. Afirmația a sugerat că Ucraina vede o oportunitate, în ciuda pierderilor grele pe care le-a suferit în orașul din est, de a epuiza atacurile aproape sinucigașe ale prizonierilor lui Wagner, pe care comandanții ucraineni le consideră una dintre cele mai eficiente tactici ale Rusiei”, arată New York Times, azi. Unii analiști spun că, dacă Ucraina poate elimina soldații prizonieri ai Rusiei în Bakhmut, nu va trebui să se confrunte cu valurile de atac ale acestora în alte părți. Numărul de "recruți condamnați ruși apți pentru luptă nu este nelimitat", a apreciat Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank din Washington, într-un comunicat din această săptămână. Spitalele de psihiatrie, teren de recrutare „Aflat în conflict cu Ministerul Apărării și lipsit de posibilitatea de a recruta prizonieri, șeful PMC "Wagner" Evgheni Prigojin a trecut la spitalele de psihiatrie. Un anunț potrivit căruia acum nu mai are nevoie de un certificat de la un psihiatru și un narcolog, precum și de o fluorogramă pentru a se alătura "Wagner", a fost postat într-unul din grupurile de mercenari de pe rețelele de socializare. Informația despre dorința acestora de a angaja persoane care au fost tratate în spitalul de neuropsihiatrie a fost confirmată de recrutorii mercenarilor”, scrie Moscow Times. Jurnaliștii de la publicația The Moscow Times, care s-au prezentat drept voluntari, au contactat linia fierbinte a "Wagner" și au susținut că au fost tratați într-un spital neuropsihiatric pentru o cădere nervoasă. Drept răspuns, aceștia au trimis o instrucțiune oficială cu cerințele pentru recruți și s-au oferit să se autoevalueze în conformitate cu aceasta. "Citiți instrucțiunile, dacă totul este în regulă, vă așteptăm", a spus recrutorul mercenarilor. PMC "Wagner" began to recruit patients of psychiatric hospitalsEngaged in conflict with the Defense Ministry and cut off from the possibility of recruiting prisoners, the head of the PMC "Wagner" Evgeny Prigozhin has switched to the psychiatric hospitals.An announcement that… https://t.co/gx5CoQvVH0 pic.twitter.com/2hCMnSNaOQ— NEXTA (@nexta_tv) March 7, 2023 Potrivit instrucțiunilor, mercenarii Wagner nu acceptă persoane „care suferă de boli grave, care împiedică îndeplinirea sarcinilor, care suferă de dependență de droguri, precum și cele cu hepatită B și C". Cu toate acestea, nu se cer certificate, după cum rezultă din aceleași instrucțiuni, nu se efectuează un examen medical serios la sosirea la fața locului: se face doar un test rapid de sânge și un test de urină pentru droguri, mai arată Moscow Times.

După ce Boloș a spus că pensiile speciale blochează PNRR, PSD iese la contracatac: ministerele Energiei și Justiției, conduse de PNL, sunt de vină
Politică

După ce Boloș a spus că pensiile speciale blochează PNRR, PSD iese la contracatac: ministerele Energiei și Justiției, conduse de PNL, sunt de vină

După ce ministrul PNL al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a spus că pensiile speciale blochează PNRR, PSD iese la contracatac: ministerele Energiei și Justiției, conduse de PNL, sunt de vină, susține un demnitar social-democrat. PSD iese la contracatac Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în ministerul Muncii, a scris, pe Facebook, că răspunderea pentru amânarea plăților din PNRR o au ministerele liberale care nu au îndeplinit jaloanele legate de decarbonizare și avertizorul de integritate. „Că m-am săturat de propagandă: în momentul de față România nu are aprobată cererea de plată numărul 2 din PNRR, fiindcă nu au fost îndeplinite jaloanele privind decarbonizarea (Ministerul Energiei) și avertizorul de integritate (Ministerul Justiției)! Pensiile sunt în cererile de plată numerele 3 și 4, ceea ce înseamnă că acestea nu vor fi analizate până când România nu va îndeplini criteriile din cererea de plată numarul 2! Ce discutăm noi aici?! Doar propagandă! Nu din cauza pensiilor e blocat PNRR, ci din cauza altor jaloane!”, a scris Vasilcoiu pe Facebook. Boloş, despre pensiile speciale: Ne poate costa usturător MInistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Marcel Boloş a afirmat că jalonul 215 din PNRR spune două lucruri esenţiale pentru pensiile speciale, prima condiţie fiind sustenabilitatea, iar a doua condiţie fiind legată de contributivitate. „În situaţia în care noi nu ajungem la o soluţie cu Comisia Europeană, există mecanismul plăţilor parţiale şi aici sigur ne poate costa usturător, sume de ordinul sutelor de milioane de euro dacă nu ajungem la validarea acestui jalon în relaţia cu Comisia Europeană”, a adăugat el, citat de news.ro. Citește și: Boloș explică de ce banii din PNRR depind de reforma pensiilor speciale: „Putem să plătim scump faptul că nu ajungem la un compromis” Ministrul PNL a adăugat că cei din Comisia Europeană sunt intransigenţi, fiind trei piloni fundamentaţi pentru PNRR la care nu vede ca cei din Comisie să se clintească şi să fie maleabili. Ce trei piloni sunt reforma pensiilor, este guvernanţa corporaţiilor de stat şi este decarbonizarea, a precizat Boloş.

Nicușor Dan, atac neobișnuit de dur la PSD: „E apărătorul mafiei imobiliare, al celor care vor să facă bani pe plămânii oamenilor și pe sănătatea orașului”
Politică

Nicușor Dan, atac neobișnuit de dur la PSD: „E apărătorul mafiei imobiliare, al celor care vor să facă bani pe plămânii oamenilor și pe sănătatea orașului”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a lansat un atac neobișnuit de dur la PSD: „E apărătorul mafiei imobiliare, al celor care vor să facă bani pe plămânii oamenilor și pe sănătatea orașului”. Ieri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat: „Mergem să vedem ce a făcut Nicuşor Dan din Bucureşti? E vreun om, vreun dezvoltator în oraşul ăsta care nu îşi face cruce să scape o dată de el? E cineva care să îl laude? A făcut ceva Nicuşor ăsta în Bucureşti? Nu ai apă caldă, nu ai apă rece, nu ştiu cu ce mafie se bate”. Citește și: Firea cere ca PNL, USR și PMP să-i retragă sprijinul lui Nicușor Dan: „Faptele constatate de Agenţia Naţională de Integritatea au fost sesizate de către PSD Bucureşti” Nicușor Dan, atac dur la PSD Primarul Bucureștiului i-a răspuns acum că „mafia de care liderul PSD pretinde că n-a auzit face de doi ani încercări disperate să construiască blocuri între case și să distrugă spațiile verzi”. „Șeful PSD, Marcel Ciolacu, a dezvăluit aseară, într-un interviu tv, adevărata miză a partidului său la Primăria Capitalei: PUZ-uri pentru speculatori imobiliari, inclusiv desființarea regimului de protecție al zonei istorice și menținerea PUZ-urilor și autorizațiilor ilegale emise de administrația trecută. Ca să fie clar pentru bucureșteni: PSD e apărătorul mafiei imobiliare, al celor care vor să facă bani pe plămânii oamenilor și pe sănătatea orașului, încălcând legea, sufocând Capitala și distrugându-i patrimoniul. Mafia de care liderul PSD pretinde că n-a auzit face de doi ani încercări disperate să construiască blocuri între case și să distrugă spațiile verzi. Probabil că pixul Gabrielei Firea – cu care a semnat zeci de PUZ-uri și de autorizații de construire ilegale – ar fi acum de mare folos PSD-ului la Primăria Capitalei, pentru a mai distruge niște hectare de spațiu verde și a mai pune la pământ niște clădiri de patrimoniu. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple în București și, cât timp voi fi eu primar, nici nu se va întâmpla”, a arătat Nicușor Dan, pe Facebook.

Boloș explică de ce banii din PNRR depind de reforma pensiilor speciale: „Putem să plătim scump faptul că nu ajungem la un compromis”
Politică

Boloș explică de ce banii din PNRR depind de reforma pensiilor speciale: „Putem să plătim scump faptul că nu ajungem la un compromis”

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, explică, la TVR Info, de ce banii din PNRR depind de reforma pensiilor speciale. Ministrul spune însă că sunt 79 de jaloane care nu au fost îndeplinite. Banii din PNRR depind de reforma pensiilor speciale „În PNRR sunt două condiții foarte limpezi, care sunt menționate. Prima, referitoare la sustenabilitate, trebuie să avem un volum de pensii speciale sustenabil pe o perioadă lungă. Simulările se fac pe perioadă de timp de ordinul chiar al zecilor de ani. Comisia vrea să se asigure că avem fondurile pentru plata pensiilor. A doua condiție este cea rerferitoare la contributivitate. Urgența noastră este legea pensiilor speciale“,” a declarat la TVR, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „România are probleme cu viitoarele plăţi din PNRR. Şi a treia tranşă este în pericol de a fi blocată, pentru că România nu a îndeplinit deocamdată condiţii cerute de Bruxelles. Mai precis, 79 de jaloane, așa cum a declarat, aseară, la TVR Info, Marcel Boloş. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a spus că cele mai multe jaloane se referă la reducerea chetuielilor publice, iar cele mai mari probleme sunt legate de reforma pensiilor speciale”, mai arată site-ul TVR, prezentând interviul cu Boloș. „În raportul Băncii Mondiale, a experților banii mondiale, sunt propuneri interesante cum sunt cele legate de impozitarea progresivă a contribuției de la buget în complearea pensiei speciale și care, cred eu, este o soluție de luat în seamna ca să ajungem la validarea jalonului, altfel putem să plătim scump faptul că nu ajungem la un compromis”, a arătat Marcel Boloș. România ar primi și plăti parțiale, după noile reguli europene, dar în cel mult șase luni trebuie oricum să indeplinească toate condiţiile cerute. Citește și: VIDEO Prizonier de război ucrainean, împușcat după ce a strigat „Slava Ukraini!”. Președintele Zelenski declară că criminali vor fi găsiți Guvernanța corporațiilor de stat, o altă problemă „Mai nou, Comisia a adoptat o regulă nouă care privesc plățile parțiale. Atunci când nu ne-am dus la bun sfârșit un jalon, atunci se poate calcula o sumă care se reține pentru 6 luni. Dacă în șase luni de zile nu ai făcut jalonul, banii se pierd definitiv”, a spus ministrul. Poți urmări aici un fragment din interviul „Marcel Bolos, despre pensiile speciale, la TVR Info” Cele mai importante condiţii pe care România trebuie să le indeplinească pentru a primi fondurile din PNRR se referă la decarbonificare, guvernanta corporațiilor de stat și echilibrarea bugetului pensiilor, inclusiv prin cele speciale.

Turcan, atac la Budăi în timpul dezbaterii moțiunii împotriva ministrului PSD: „A trimis în Parlament un proiect de lege privind pensiile speciale fără impact bugetar calculat”
Politică

Turcan, atac la Budăi în timpul dezbaterii moțiunii împotriva ministrului PSD: „A trimis în Parlament un proiect de lege privind pensiile speciale fără impact bugetar calculat”

Deputatul PNL Raluca Turcan, atac la Budăi în timpul dezbaterii moțiunii împotriva ministrului PSD: „Recunosc că şi pe mine m-a intrigat faptul că, după ce Ministerul Muncii a plătit anul trecut o consultanţă costisitoare, a fost transmis în Parlament un proiect fără impact bugetar calculat şi într-o variantă mult mai slabă decât cea pe care am lăsat-o la minister, elaborată de funcţionarii publici din minister, fără consultanţă externă”. Citește și: Turcan, atac la PSD: A alocat pensiilor doar 8% din PIB. Electoratul lor, „amăgit cu promisiuni cinice” Turcan, atac la Budăi Turcan a spus că nu va vota moțiunea împotriva lui Budăi, inițiată de USR și Forța Dreptei, dar a criticat, voalat, înârzierile în atingerea obiectivelor stabilite de PNRR. „Despre asta trebuie să fie, pe fond, dezbaterea de astăzi, dar şi despre miliardele de euro din PNRR în care toţi primarii din ţară şi-au pus speranţa; depre modernizarea comunităţilor locale şi a infrastructurii primare; despre proiectele care au nevoie ca finanţarea prin PNRR să vină la timp, nu cu întârziere. Oare cine îşi asumă riscul ca următoarea tranşă de fonduri să întârzie, firmele să-şi suspende lucrările şi numărul mare de angajaţi care lucrează astăzi în economie să fie pus în pericol? Oare cine îşi asumă riscul ca stabilitatea economică atât de greu câştigată să fie pusă în pericol? Soluţii pentru impasul în care au intrat unele reforme există! (...) Să nu se joace nimeni de-a reforma căci riscăm să pierdem bani din PNRR. Stimate domnule ministru, dse asemenea, ar trebui să vă preocupaţi ca toate jaloanele care ţin de competenţa ministerului dumneavoastră să fie îndeplinite cât mai curând, căci pe finanţările din următoarele tranşe din PNRR a fost construită întreaga arhitectură bugetară şi cea mai mare parte a calendarului investiţional pentru anul 2023. Cred că astăzi este un moment foarte bun în care ministrul muncii să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas şi, mai important, cum intenţionează să răspundă aşteptărilor oamenilor şi să elimine îngrijorările cu privire la următoarele plăţi din PNRR”, a spus Turcan, citată de news.ro.

Familiile din București fug de învățământul de stat: în anul şcolar 2022 – 2023, numărul elevilor înscrişi în clasa zero în şcolile private reprezintă aproape 10% - date Ziarul Financiar
Politică

Familiile din București fug de învățământul de stat: în anul şcolar 2022 – 2023, numărul elevilor înscrişi în clasa zero în şcolile private reprezintă aproape 10% - date Ziarul Financiar

Familiile din București fug de învățământul de stat: în anul şcolar 2022 – 2023, numărul elevilor înscrişi în clasa zero în şcolile private reprezintă aproape 10% din totalul copiilor înscrişi la acest nivel, arată Ziarul Financiar (ZF). Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Familiile din București fug de învățământul de stat Potrivit ZF, numărul elevilor înscrişi în clasa pregătitoare în şcolile private din Bucureşti a ajuns la 1.583 în acest an şcolar, în creştere de la 649 în anul şcolar 2013 – 2014. În ultimul deceniu, numărul elevilor înscrişi în clasa pregătitoare în şcolile private din Bucureşti a crescut cu aproape 144%. Grafic: Ziarul Financiar, mai 2022 Date de la Asociaţia Şcolilor Particulare din România arată că numărul instituţiilor de învăţământ private a ajuns la 1.560, dintre care 32,8% sunt în zona Bucureşti - Ilfov. Circa 46% dintre instituţiile de învăţământ private sunt pentru nivelul de educaţie preşcolar, 14% sunt pentru învăţământul primar, 6% sunt pentru învăţământul gimnazial, 11% pentru cel liceal şi 23% pentru cel postliceal. Acum circa o lună, președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a propus ca școlile particulare și confesionale să poată genera profit din școlarizarea elevilor. Citește și: EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia

PSD preia tema lui George Simion și vrea reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile la supermarket
Politică

PSD preia tema lui George Simion și vrea reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile la supermarket

PSD preia tema lui George Simion și vrea reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile la supermarket, anunță Antena 3. UPADTE 16.00: PSD ia în calcul să să taxeze casele de marcat de tip Selfpay, fără casieri, din supermarketuri, care ar putea plăti taxe aferente unui salariu minim, o discuţie urmând să aibă loc în şedinţa coaliţiei de marţi, au declarat surse social-democrate pentru News.ro. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile „Partidul Social Democrat pregătește o propunere legislativă, o lege care să vină în sprijinul celor care lucrează în magazine dar şi al clienţilor, dacă măsura va fi extinsă şi noi vom fi cei care ne vom scana singuri produsele la casele de tip self-pay. Sunt propuneri discutate în acest moment, potrivit surselor Antena 3 CNN, însă o variantă finală, cel mai probabil, va fi discutată de către Ministerul de Finanțe, dar și în cadrul coaliției de guvernare”, anunță postul controlat de Dan Voiculescu. „Există mai multe variante în acest moment, conform unui posibil proiect pe care social-democrații l-ar putea aduce în dezbatere, și anume la un anumit număr de case să existe un asistent uman care să ajute (...) Dar dacă ne scanăm singuri produsele, să primim poate o reducere la factura finală, în funcție de decizia comună cu acel supermarket”, arată site-ul Antenei 3. Poți citi și: George Simion și Marian Godină, doi dintre clienții revoltați că Auchan a renunțat la casieri. Ambii critică dorința companiei de a obține „profit” Liderul AUR, George Simion, și polițistul Marian Godină sunt doi dintre clienții revoltați că Auchan a renunțat la casieri. Atât Godină, cât și Simion, critică dorința companiei de a obține profit – dorință care pare a fi inacceptabilă într-o societate capitalistă. „Auchan, ca și ceilalți retaileri veniți în România, realizează profituri uriașe și în mare parte, externalizează acești bani către țările lor. Când le-am criticat practicile, ni s-a replicat că punem în pericol locurile de muncă pe care le-au creat. Acum, după ce au luat banii românilor, iată că tocmai CORPORAȚIILE vor să elimine și locurile de muncă, prin digitalizarea excesivă și înlocuirea angajaților prin proprii clienți”, a scris Simion, pe Facebook.

Bătaie pe banii PNRR: unde nu e cap, vai de inimile pacienților. Cum a evaluat Ministerul Sănătății un proiect esențial
Politică

Bătaie pe banii PNRR: unde nu e cap, vai de inimile pacienților. Cum a evaluat Ministerul Sănătății un proiect esențial

Institutul Inimii, fără finanțare prin PNRR. Ministerul Sănătăţii a evaluat îndoielnic proiectul privind construirea Institutului Inimii la Iaşi. Institutul Inimii, fără finanțare prin PNRR În cazul a două criterii, Consiliul Judeţean (CJ) a fost depunctat într-o manieră care ridică mari semne de întrebare. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Este vorba despre fişa în baza căreia Iaşul a pierdut finanţarea din PNRR pentru Institutul Inimii. În primul rând, Institutul a fost considerat de „interes judeţean”. Citește și: EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia Celălalt criteriu, unde CJ a pierdut cele mai multe puncte, a vizat dotarea paturilor cu echipamente IT. Continuarea, în Ziarul de Iași.

EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia
Politică

EXCLUSIV Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe: măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, indicau debite normale pe Chilia

Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre, prin canalul Bâstroe, arată măsurătorile făcute de Apele Române, la 22 februarie, care indicau debite normale pe Chilia. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Potrivit unui document consultat de DeFapt.ro, din măsurătorile făcute la 22 februarie de Apele Române reieșea că „repartiția debitelor pe brațul Chilia (aval de Periprava) și brațele secundare Oceakov și Bâstroe poate fi încadrată ca o situație normală”. Ucraina nu ne-a furat apa din Dunăre Măsurătorile au fost făcute după ce scandalul Bâstroe izbucnise. „Pe Bâstroe sunt informat că au început lucrări, tocmai de aceea am provocat această întâlnire, tocmai de aceea am încercat să venim cu date, deşi nu e responsabilitatea Ministerului Transporturilor”, a declarat şeful de la Transporturi într-o conferință de presă din 15 februarie. Apele Române, prin Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (IHGA) au efectuat măsurători batimetrice între stația hidrologică Chilia Veche și brațul Stambul Vechi, între 21 și 22 februarie. Obiectivul a fost măsurarea debitelor pe brațele Dunării. Măsurătorile s-au efectuat cu o navă a stației hidrologice Tulcea folosind echipament Acoustic Doppler Current Profile. „Nu au fost identificate modificări majore între măsurătorile din 2017 și cele din 2023, mai ales în zona talvegului, la adâncimi maxime”, este concluzia măsurătorilor. În plus, IHGA a făcut o comparație cu datele colectate în anii anteriori și a apreciat că „debitele pe brațul Chilia, între sh Chilia Veche și sh Periprava, se mențin la valori aproximativ egale, cu toate că, o serie de brațe secundare modifică, pe anumite subsectoare, volumele de apă ale Dunării”. După ce a lansat scandalul, Grindeanu fuge de măsurători De altfel, vineri, ministerul Transporturilor, care inițial susținea că dorește să înceapă imediat măsurătorile pe Bâstroe, a tergiversat acest proces și a cerut ca ele să demareze abia pe 15 martie. De fapt, la 23 februarie, când Grindeanu scria pe Facebook „Noi suntem pregătiți”, Apele Române făcuseră deja o analiză a debitelor și constataseră că nu sunt modificări majore. Citește și: Un secretar de stat de la Mediu demontează propaganda lui Grindeanu: Administrația Dunării de Jos a propus începerea măsurătorilor pe Bâstroe abia pe 15 martie Un secretar de stat de la Mediu, Sorin Baciu, a explicat, la Antena 3, că Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), subordonată ministerului Transporturilor, a propus începerea măsurătorilor pe Bâstroe abia pe 15 martie. Baciu a refuzat să comenteze faptul că Grindeanu s-a lăudat acum zece zile că navele sunt deja pregătite.

Un secretar de stat de la Mediu demontează propaganda lui Grindeanu: Administrația Dunării de Jos a propus începerea măsurătorilor pe Bâstroe abia pe 15 martie
Politică

Un secretar de stat de la Mediu demontează propaganda lui Grindeanu: Administrația Dunării de Jos a propus începerea măsurătorilor pe Bâstroe abia pe 15 martie

Un secretar de stat de la Mediu demontează propaganda lui Grindeanu: Sorin Baciu a explicat, la Antena 3, că Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), subordonată ministerului Transporturilor, a propus începerea măsurătorilor pe Bâstroe abia pe 15 martie. Baciu a refuzat să comenteze faptul că Grindeanu s-a lăudat acum zece zile că navele sunt deja pregătite. Citește și: Propaganda cu bărcuțele lui Grindeanu s-a scufundat: măsurătorile pe Bâstroe încep abia pe 15 martie. Acum 10 zile, Grindeanu a postat trei bărci și a susținut că e gata să verifice canalul Un secretar de stat demontează propaganda lui Grindeanu Iată cum a decurs dialogul Antena 3: „Întrebare Antena 3: De ce 15 martie si nu mai devreme? Răspuns Sorin Baciu: Asta a fost propunerea colegilor de la AFDJ, nu as vrea sa speculez acum. Noi am spus ca incepand cu data de 15 martie putem începe aceste actiuni de masurare. Termenul nu are legatura decat cu pregatirea acestor măsurători. Sunta măsurători complexe si nu pot fi începute de pe o zi pe alta. Întrebare: Ministrul Transporturilor ne–a anunțat de vreo 10 zile ca navele sunt pregatite sa mearga sa măsoare. Răspuns: Dati-mi voie sa nu comentez ce a spus Ministrul Transporturilor”. „Noi suntem pregătiți! Trei nave ale AFDJ Galați- dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile- așteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bâstroe”, susținea Grindeanu, la23 februarie. Potrivit lui Baciu, partea ucraineană a „menționat faptul că sunt lucrări de întreținere, dragaje de întreținere, de mentenanță practic, că nu s-au făcut adânciri și că sunt lucruri care se fac recurent pentru a asigura navigabilitatea pe canalul Bâstroe”. „Lucrările au încetat de doua saptamani din ceea ce ne-au confirmat vecinii nostri, au fost lucrări punctuale”, a mai spus secretarul de stat de la Mediu.

Propaganda cu bărcuțele lui Grindeanu s-a scufundat: măsurătorile pe Bâstroe încep abia pe 15 martie. Acum zece zile, spunea că e gata să verifice canalul: a postat poze cu trei bărci
Politică

Propaganda cu bărcuțele lui Grindeanu s-a scufundat: măsurătorile pe Bâstroe încep abia pe 15 martie. Acum zece zile, spunea că e gata să verifice canalul: a postat poze cu trei bărci

Propaganda lui Grindeanu s-a dezumflat: măsurătorile pe Bâstroe încep abia pe 15 martie, deși ministrul PSD al Transporturilor scria pe Facebook, la 23 februarie, că este pregătit să înceapă verificările. „Noi suntem pregătiți! Trei nave ale AFDJ Galați- dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile- așteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bâstroe”, susținea Grindeanu - acesta fiind, de altfel, demnitarul care a declanșat scandalul Bâstroe. Propaganda lui Grindeanu s-a scufundat „Astăzi, 3 martie 2023, a avut loc o întâlnire tehnică, în format videoconferinţă, la nivel de experţi între partea română şi cea ucraineană. Întâlnirea a fost coordonată la nivel de secretari de stat ai ambelor părţi. Participanţii au convenit ca partea română să înceapă măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din data de 15 martie 2023”, a transmis, vineri, Ministerul Transporturilor, citat de news.ro. Potrivit unor surse PSD, data de 15 martie a fost cerută chiar de partea română. Romeo Soare, de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos, a recunoscut, la discuțiile de azi cu partea ucraineană, că aceasta a fost de la bun început data propusă de autoritățile române. Declarația lui Soare contravine flagrant postării de pe Facebook a ministrului Grindeanu. Experții se vor întâlni luni, 6 martie 2023 pentru a stabili detaliile planului de efectuare a măsurătorilor pe Braţul Chilia şi pe Canalul Bâstroe, acestea fiind estimate să dureze 10 zile. „Cele două părţi au convenit că este cea mai bună soluţie care să clarifice informaţiile contradictorii pe tema dragării Canalului Bâstroe şi a Braţului Chilia”, a mai transmis, azi, ministerul Transporturilor. Potrivit documentului, partea română şi-a arătat disponibilitatea ca la aceste măsurători să fie prezenţi şi specialişti din Ucraina, dar şi ai unor instituţii terţe. Citește și: Iohannis despre Bâstroe: „Ministerul Transporturilor știe despre lucrări din octombrie”. Plus: „Ucrainenii nu au nevoie să fie certați, au nevoie de sprijin” De asemenea, ministerul anunţă că Ucraina va asigura securitatea navelor şi personalului românesc, pe toată perioada activităţilor de măsurare.

Primăria Ciugud, scrisoare virală către robotul ION, asistentul premierului Ciucă: zece sfaturi și o acuzație de furt intelectual
Politică

Primăria Ciugud, scrisoare virală către robotul ION, asistentul premierului Ciucă: zece sfaturi și o acuzație de furt intelectual

Primăria Ciugud, condusă de primarul independent Gheorghe Damian, a trimis o scrisoare care a devenit virală către robotul ION, asistentul premierului Ciucă. În scrisoare, primăria oferă zece sfaturi pentru o Românie digitală, dar îl acuză pe robotul ION că, de la început, a furat o imagine a administrației din Ciugud, fără să ceară aprobarea. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Primăria Ciugud, scrisoare virală către robotul ION „Dragă Ion, te învățăm și o primă lecție: să nu îți însușești munca altora (se poate citi și „să nu furi”). Aruncând o privire peste filmul tău de prezentare, am descoperit că una dintre imaginile folosite ne aparține. Fetița din imaginea de la minutul 0:27 (a se vedea fotografia) a fost eleva noastră, iar imaginea este preluată, fără să ne ceri aprobarea, dintr-un film mai vechi al școlii noastre. Așa că, dragă Ion, înainte de toate, îți recomandăm să înveți bine legislația românească și Regulamentul GDPR, astfel încât să nu fii acuzat că îți însușești pe nedrept munca altora”, se arată în mesajul celor din Ciugud. Proiect de informatizare a României Ce îi cer cei din această comună - un model de dezvoltare și informatizare - robotului ION: „Vrem o Românie smart!”. „PNRR ne-a oferi foarte multe fonduri, însă nu prea înțelegem cum se poate face această transformare digitală, dar mai ales cu ce provocări și costuri vine. Piața este inundată de oferte „smart”, iar acest lucru va duce cu siguranță la o digitalizare pestriță în primării și în instituțiile publice. Multe soluții digitale nu vor funcționa cum trebuie, altele vor fi inutile pentru nevoile reale ale unor instituții, iar în multe cazuri vor genera costuri de mentenanță greu de suportat, mai ales de o instituție mică”, scrie aceasta administrație. „Vrem servicii publice smart, interconectate și prietenoase!” „Vrem o Românie fără hârtie!”. „Acest lucru se poate face doar prin interconectarea bazelor de date ale instituțiilor publice. Iată de ce, dragă Ion, transformarea digitală prin care trece acum zona publică din România trebuia construită pe fundamentul unei strategii coerente și cu standarde de calitate și interconectare pentru soluțiile smart implementate. În lipsa acestora, vom fi cu toții smart, dar nu vom reuși să eliminăm plimbarea cetățeanului între ghișee interconectând bazele de date”, arată primăria. „Vrem legislație smart, care să ne ajute, nu să ne încurce!”: „În zona publică, există un adevărat haos legislativ cu norme interpretabile sau necorelate la realitățile evoluției digitale. Spre exemplu, România nu are încă o lege a arhivelor digitale”. Avertisment că vom ajunge campioni la analfabetismul digital „Vrem funcționari smart!”. „Funcționarul trebuie să înțeleagă că digitalizarea înseamnă să reacționeze cu celeritate la solicitările cetățeanului și să fie mereu în contact cu el. Cererea electronică nu mai poate fi îngropată într-un teanc de hârtii și uitată acolo. Schimbările comportamentale ale funcționarului din zona publică trebuie să se producă în același timp cu transformarea digitală”, arată administrația din Alba. „Vrem cetățeni smart!” „Vrem o educație smart!”: „Specialiștii educaționali vorbesc despre analfabetismul digital (te naști cu aptitudini digitale, dar nu reușești, prin pregătirea educațională, să le transformi în competențe). Și nu ne dorim să ajungem campionii Europei și la acest tip de analfabetism...” „Vrem o transparență smart!”: „Cetățeanul trebuie să aibă acces la informații publice deschise privind modul în care s-au luat deciziile care îl privesc sau privind modul în care sunt cheltuiți banii publici. Transparența decizională trebuie să fie reală și să se manifeste ca un fapt normal, nu doar în urma solicitării cetățenilor și societății civile” Foto: Facebook Primăria Ciugud „Vrem un viitor pentru satul românesc” „Vrem politici publice smart!”: „Ne-am săturat de politici publice întocmite pe genunchi fără o consultare reală a cetățenilor. Evoluția digitalizări ne permite să facem mai ușor aceste consultări și ne oferă o cantitate mult mai mare de date digitalizate care să ne ajute la realizarea studiilor/ analizelor. Astfel, avem nevoie de o platforma națională a tuturor datelor colectate din zona publică și care pot sta la baza fundamentării unor politici publice locale, regionale sau naționale”. „Vrem un viitor smart pentru satul românesc!”: „Conceptul „smart village”, pe care îl promovăm de circa 5 ani, presupune transformarea digitală a administrației publice din zona rurală, astfel încât să fie mai eficientă și mai aproape de cetățean, reducerea costurilor administrative și creșterea calității vieții cetățenilor prin implementarea unor noi tehnologii, educație digitală, folosirea unor soluțiilor inovative în agricultură, etc. Statul nu prea are multe pârghii pentru a atrage tinerii la sat, însă poate să înceapă prin a le oferi niște servicii publice moderne și un nivel de trai european”. În finalul scrisorii, primăria îl roagă pe ION să includă o vizită a premierului Ciucă la Ciugud: „Suntem siguri că nu îl vei lăsa să uite de această invitație, așa cum au uitat mulți alți demnitari, care ne-au promis că ne vor vizita. Noi avem temele pregătite! Tu ești pregătit?”.

Discuții România-Ucraina pe tema Bâstroe. Întâlnirea, în format videoconferință între experți din ministerele Transporturilor - surse Ambasada Ucrainei
Politică

Discuții România-Ucraina pe tema Bâstroe. Întâlnirea, în format videoconferință între experți din ministerele Transporturilor - surse Ambasada Ucrainei

Discuții România-Ucraina pe tema Bâstroe: ambasadorul Ucrainei, Ihor Prokopchuk, a anunțat că, în data de 3 martie 2023, va avea loc o ședință de „consultări tehnice”. Anunțul ambasadorului a venit după ce, la 1 martie, Guvernul României a aprobat decizia de a se înființa o comisie mixtă cu Ucraina, care să verifice situația mediului în regiunea frontierei comune, inclusiv situația din Delta Dunării. Discuții România-Ucraina pe tema Bâstroe „Au fost făcuți mai mulți pași din partea ambelor părți în ceea ce privește lucrurările în desfășurate de Ucraina pentru a menține navigabillitatea canalului. Între timp, este necesar să avem consultări tehnice pentru lucrările desfășurate. Astfel de consultări urmează să aibă loc mâine. Aceasta va fi o ocazie bună pentru oamenii responsabili cu această problemă să înțeleagă și să facă schimb de informații factuale cu privire la lucrările desfășurate și, de asemenea, să vadă ce pași trebuie urmați în continuare", a spus ambasadorul ucrainean Prokopchuk. Potrivit unor surse din Ambasada Ucrainei, întâlnirea va avea loc în format videoconferință cu experți din ministerele de Transporturilor din cele două tari. Inițial, ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu - cel care a lansat acest scandal, al canalului Bâstroe - nu a vrut să discute cu partea ucraineană până la finalizarea măsurătorilor pe canal. Însă aceste măsurători durează 10-15 zile, iar interpretarea lor, încă 30 de zile, deci ar fi fost o amânare de 45 de zile. Citește și: Surse: PSD a ajuns la 28% și cade pe măsură ce se apropie momentul preluării Guvernului. AUR – 20%. Ascensiunea AUR, explicația atacurilor PSD împotriva Ucrainei, pe tema Bâstroe Însă Ucraina a insistat pentru o întâlnire, care se pare că va avea loc vineri, 3 martie.

EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen abia gângăvește în engleză, are studii de topografie, se laudă cu o participare la ziua prevenirii tuberculozei și cu "experiența de reprezentant de vânzări"
Politică

EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen abia gângăvește în engleză, are studii de topografie, se laudă cu o participare la ziua prevenirii tuberculozei și cu "experiența de reprezentant de vânzări"

Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză. Pe 15 decembrie, la o săptămână după votul de la Bruxelles prin care Austria a blocat intrarea României în Spațiul Schengen, premierul Nicolae Ciucă a numit un nou secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Responsabilul cu Schengen gângăvește în engleză Acest nou secretar de stat este însărcinat cu afacerile internaționale. Printre care afaceri, și integrarea în Schengen. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Demnitarul se numește Alexandru Marcoci. Așa cum Defapt.ro a scris, în exclusivitate, Marcoci este doar un tânăr politruc al PNL fără nici o calificare pentru funcția pe care a primit-o. Defapt.ro a enumerat slujbele avute de Marcoci în ultimii 15 ani, de când a început să muncească, și nici una nu are vreo legătură cât de mică cu relațiile internaționale sau Spațiul Schengen. Citește și: EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare în domeniu. CV-ul arată că a fost șomer, agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie, consilier județean Iar CV-ul noului secretar de stat, postat pe site-ul MAI, nu ajută prea mult. Dimpotrivă. Astfel, se poate vedea că Marcoci are studii postliceale de "tehnician cadastru topograf" și studii superioare de "planificare teritorială" (adică tot chestiuni care țin de cadastru). În ce privește limba engleză, Marcoci a menționat, pentru conversație, nivelu B1. Adică prima etapă a nivelului mediu. Cu alte cuvinte, ar putea eventual să ceară un suc și un hamburger în limba lui Shakespeare, dar nu să vorbească despre Schengen. Altfel, punctele solide ale lui Marcoci sunt la capitolul "competențe personale", unde s-a referit la cele dobândite ca "reprezentant de vânzări" de medicamente.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră