Fostul primar PDL al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu, PUSL, și va candida împotriva lui Robert Negoiță

Fostul primar PDL al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu, PUSL, și va candida împotriva lui Robert Negoiță, actualul primar de sector. Anunțul a fost făcut de Cristian Popescu Piedone, la o reuniune a PUSL.
Cristian Popescu Piedone a vorbit în cadrul Consiliului PUSL despre inspiraţia pe care a avut-o de la Liviu Negoiţă, primarul Sectorului 3.
Liviu Negoiţă s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu
„Astăzi este membru şi de astăzi este preşedintele filialei PPUSL Sector 3”, a spus Piedone de la tribună.
„Acum, dacă şi Negoiţă, pot să spun părintele administraţiei locale din Bucureşti, cine nu recunoaşte asta este, eu am recunoscut că de aici a plecat dezvoltarea Bucureştiului, ce înseamnă teritoriul, spaţiul verde, de la Liviu Negoiţă. Pot să spun că şi viitorul primar la Sectorul 3, împreună cu noi toţi şi cu Piedone va fi Liviu Negoiţă”, a mai afirmat Cristian Piedone, citat de news.ro.
Liviu Negoiţă a spus la rândul lui despre Cristian Popescu Piedone că este ”un erou”.
Negoiţă a spus că s-a alăturat formaţiunii cu mare bucurie. ”România, Bucureştiul, unde eu am făcut administraţie, are nevoie de oameni sănătoşi la cap, oameni de bună credinţă şi eu cred că aici este grupul acela”, a afirmat el.