Șansa lui Halep în cazul unei suspendări pentru dopaj și de ce un precedent în materie o ajută. O eventuală suspendare poate fi redusă masiv în instanță

Șansa lui Halep în cazul suspendării. Simona Halep este la Londra în aceste zile, unde va fi audiată la Tribunalul Sports Resolution în cazul de dopaj în care e implicată. Într-un caz similar, ITIA i-a redus la doar un sfert suspendarea de patru ani polonezului Kamil Majchrzak, care a demonstrat că substanța interzisă care i s-a găsit în corp a fost luată accidental.
Șansa lui Halep în cazul suspendării
Românca a ieșit pozitivă la Roxadustat la un test efectuat la US Open 2022 și de atunci este suspendată provizoriu din tenis. Sportiva riscă să primească o suspendare de până la patru ani dacă va fi găsită vinovată.
Într-un caz foarte asemănător, Kamil Majchrzak a primit recent o suspendare de exact patru ani, după ce a fost depistat pozitiv la o substanță interzisă (SARM S-22) la patru teste antidoping, în finalul lui 2022. Polonezul a apelat la instanță iar ITIA a anunțat acum că pedeapsa i-a fost redusă la 12 luni, astfel că acesta va putea reveni pe teren în ianuarie 2024.
Conform puntodebreak.com, citat de Eurosport, Majchrzak a demonstrat că substanța interzisă a ajuns involuntar în corpul său, prin intermediul unei băuturi energizante pe care a început să o consume din septembrie 2022 și pe al cărui prospect nu era trecută substanța respectivă.
În plus, mai multe analize au scos la iveală că nivelul de concentrație al substanței interzise a fost unul redus, neavând cum să-l ajute să-și îmbunătățească performanțele de pe teren. Polonezul care a fost pe locul 75 ATP anul trecut a acceptat sancțiunea pentru "dopaj accidental".