sâmbătă 03 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5270 articole
Politică

VIDEO Șoșoacă își face public PIN-ul cardului de partid într-un live pe Facebook în timp ce-și ceartă soțul care nu poate plăti pompa la benzinărie

Șoșoacă - PIN-ul cardului, dezvăluit pe Facebook. Diana Șoșoacă a furnizat, într-un live pe Facebook. calea de acces la cardul partidului SOS România, pe care-l conduce. Șoșoacă - PIN-ul cardului, dezvăluit pe Facebook Încercând să comunice un mesaj important pentru țară în timp ce se afla în mașina oprită la o benzinărie, Șoșoacă a fost sabotată de propriul soț. Citește și: EXCLUSIV Rețeaua Truică – Dimofte, devoalată de ex-soțul judecătoarei cu avere nejustificată de 30 de milioane de lei. Dimofte, verificat de CNSAS pentru legături cu Securitatea Acesta, care avea misiunea să alimenteze cu combustibil, avea dificultăți în a folosi cardul. Așa că, în timpul intervenției live, Șoșoacă i-a dictat acestuia, de mai multe ori, codul de identificare fiscală (CIF) al plătitorului: 46178090. Acest CIF este al partidului SOS România. Dar soțul senatoarei a avut probleme și cu PIN-ul cardului, așa că Șoșoacă i l-a dictat și pe acesta: 1002. Ea tocmai scotea oamenii în stradă să dea jos Guvernul și era sabotată de soțul, Silvestru, căruia îi spune Silviu, că e prea complicat pentru el Silvestru. Și dacă voi îmi spuneți că acest Silviu nu este pe mînă cu Ciolacu și voi sunteți mînă în mînă cu el și îl protejați. pic.twitter.com/OQGlRipBES— Radu Buzăianu (@buzzaianu) November 7, 2023

VIDEO Șoșoacă își face public PIN-ul cardului de partid într-un live pe Facebook în timp ce-și ceartă soțul care nu poate plăti pompa la benzinărie
Cât ne va costa campania electorală a PSD: impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica în 2024 la146,2 miliarde lei, cu 30 de miliarde de lei peste anul 2023
Politică

Cât ne va costa campania electorală a PSD: impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica în 2024 la146,2 miliarde lei, cu 30 de miliarde de lei peste anul 2023

Impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica în 2024 la aproape 146,2 miliarde lei, cu 30 de miliarde de lei peste anul 2023, arată calculele Băncii Mondiale, prezentate ministerului Muncii și obținute de Agerpres. Citește și: Șocant: judecătoarea drogată și șpăgară din Suceava s-a folosit de bodigurazii unui interlop ca să ia copiii de la fostul soț Impactul bugetar pentru plata pensiilor în 2024 Astfel, de la 1 ianuarie până la 1 septembrie 2024, impactul va fi mai mare, lunar, cu 1,686 miliarde lei faţă de decembrie 2023, când se estimează că va totaliza 9,66 miliarde lei, şi se va situa la 11,353 miliarde lei/lună. Din septembrie, cheltuielile lunare suplimentare vor fi de 2,489 miliarde lei şi vor însuma 13,842 miliarde lei pe lună. În total, în perioada septembrie-decembrie 2024, după recalcularea în baza noii legi, cheltuiala cu pensiile se va cifra la aproape 55,37 miliarde lei. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, le-a prezentat, luni, deputaţilor din comisiile pentru muncă noul proiect al legii pensiilor, precizând că, potrivit calendarului asumat, acesta ar urma să fie aprobat în Guvern pe data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament. Noua lege, adoptată până la 20 noiembrie „Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români", a declarat ministrul Muncii. Ea a făcut referire şi la impactul bugetar: „Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie", a precizat Bucura-Oprescu. Ministrul a precizat că legea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2024, menţionând că la această dată punctul de pensie va fi de 2.032 de lei. „Pentru acordarea majorării de 13,8%, care respectă şi actualele condiţii ale legii pe formula elveţiană, cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, pentru perioada la care ne raportăm aceasta a fost negativă, ceea ce înseamnă că rămânem cu 13,8% majorarea punctului de pensie. Asta înseamnă că, dacă acum avem un punct de pensie de 1.785, vom avea un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie", a spus Bucura-Oprescu. Demnitarul a explicat şi procedura majorării pensiilor de la 1 septembrie 2024. Citește și: EXCLUSIV Rețeaua Truică – Dimofte, devoalată de ex-soțul judecătoarei cu avere nejustificată de 30 de milioane de lei. Dimofte, verificat de CNSAS pentru legături cu Securitatea Luni întregi pentru digitalizare și recalculare „Cu privire la «de ce aplicăm de la 1 septembrie» - este foarte simplu. Ne aflăm într-o etapă avansată de digitizare a dosarelor de pensii, peste 4 milioane de dosare sunt deja digitizate, după adoptarea legii de către Parlament avem nevoie de o perioadă în care să fie elaborate şi aprobate normele de aplicare a legii. După normele de aplicare avem nevoie de o perioadă atât de achiziţie, de procedură, cât şi de software a sistemului care să permită aplicarea noii legi. După care avem nevoie de o perioadă în care colegii de la casele teritoriale de pensii să aplice efectiv noua lege şi, pe baza datelor din sistem, să recalculeze toate pensiile românilor, să le transmită acestora deciziile, după care de la 1 septembrie fiecare român să îşi primească noul cupon de pensie", a mai afirmat ministrul.

George Simion nu are card şi îşi ia banii cash la Parlament: Nu aş vrea să ştie pe unde am mers eu. Liderul AUR și-ar fi certat soția fiindcă a luat un credit
Politică

George Simion nu are card şi îşi ia banii cash la Parlament: Nu aş vrea să ştie pe unde am mers eu. Liderul AUR și-ar fi certat soția fiindcă a luat un credit

Președintele AUR, George Simion nu are card şi îşi ia banii cash la Parlament: „Nu aş vrea ca cineva care are acces la acele date să ştie pe unde am mers eu, pentru că este o chestiune de principiu, vreau să văd dacă se pot face plăţi în numerar”, a spus el, citat de news.ro. Simion a afirmat că toate plățile sunt făcute în numerar. Citește și: Șocant: judecătoarea drogată și șpăgară din Suceava s-a folosit de bodigurazii unui interlop ca să ia copiii de la fostul soț Liderul AUR a mai afirmat că şi-a certat soţia pentru că a făcut credit pentru casă, pentru că dacă iniţial plătea 800 de lei, a ajuns să plătească 1.500 de lei rata. George Simion nu are card şi îşi ia banii cash George Simion a fost întrebat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, dacă plăteşte vreodată cu card, el arătând că nu plăteşte pentru că nu are card. „Nu aş vrea ca cineva care are acces la acele date să ştie pe unde am mers eu, pentru că este o chestiune de principiu, vreau să văd dacă se pot face plăţi în numerar”, a mai afirmat Simion, adăugând că toate plăţile le face în numerar. George Simion a mai declarat că ”este absolut greţos cum băncile, în primele cele austriece, ele au dat tonul, se pregătea şi una româneacă, privată, se pregăteau săptămâna viitoare să mărească comisioanele, când ei trîiesc foarte bine numai din împrimuturile pe care le dau la stat”, a mai afirmat preşedintele AUR. Citește și: Judecătoarea drogată și șpăgară din Suceava boteza, împreună cu amantul ei Cotoară, copiii interlopilor din Rădăuți. Tovarășii iubitului ei, scăpați de arest de judecătoare Simion a declarat că şi-a certat şi soţia pentru că părinţii ei i-au făcut credit să îi cumpere un apartament. „A renunţat la acel apartament, s-a mutat cu mine, dar a făcut un credit şi sper să şi-l închidă, a vorbit cu părinţii să îl returneze. (..) Plătea 800 de lei la început şi acum plăteşte 1.500 de lei, şi în postura ei sunt sute de mii de oameni care şi-au luat case, pe care nu îi apără nimeni, pentru că în România nu dictează premierul şi preşedintele, ci băncile şi cazinourile”, a arătat liderul AUR.

Cum a evoluat averea viceprimarului (ex-)USR al Sectorului VI, Alexandru Gâdiuță: de la șomer plin de datorii la beneficiar al unui uriaș cadou de nuntă, de peste 85.000 de euro
Politică

Cum a evoluat averea viceprimarului (ex-)USR al Sectorului VI, Alexandru Gâdiuță: de la șomer plin de datorii la beneficiar al unui uriaș cadou de nuntă, de peste 85.000 de euro

Cum a evoluat averea viceprimarului (ex-)USR al Sectorului VI, Alexandru Gâdiuță: de la șomer plin de datorii la beneficiarul unui uriaș cadou de nuntă, de peste 85.000 de euro. Gâdiuță a fost dat afară, azi, din USR, întrucât asupra sa planau suspiciuni de corupție. Citește și: Prima de pensionare a magistraților, echivalentă cu șapte salarii, criticată chiar de un judecător: Legal, trebuie respinse cererile de acordare a acestei prime O biografie oficială a lui Gâdiuță nu poate fi găsită. Acesta spune că, din 2009, a fost „activist civic” și este absolvent de ASE și specializat în „geografia mediului”. Însă declarațiile sale de avere au fost mereu un subiect controversat și, în 2022, o un ONG a depus sesizare la ANI împotriva sa. Gâdiuță a fost exclus, luni seara, din USR, dar a anunțat că va contesta decizia. De la șomer la beneficiar al unui uriaș cadou de nuntă Oficial, Gâdiuță n-a deținut niciodată vreo casă, mașină sau teren. Cum a evoluat situația sa financiară: În anul fiscal 2015, nu a avut nici un salariu, ci doar 208 lei ajutor de șomaj și 140 de lei dobândă la un depozit care nu figurează în declarația de avere. El avea o datorie de 130.000 de lei la familia lui Florin Talpeș, fondatorul BIT Defender. În 2016, brusc, în declarația sa de avere apare un depozit la ING, de 130.000 de lei. Veniturile sale, sub 6.500 de lei pe an, din indemnizația de consilier și ajutor de șomaj. În 2017, este angajat la USR, care-l plătește cu aproape 10.000 de lei pe lună (117.000 lei pe an, scris aproape ilizibil), venit suplimentat cu circa 1.200 de lei - indemnizație de consilier - pe lună. Contul bancar dispare, datoria la Talpeș, dispare. În 2018 și 2019 a câștigat circa 3.000 de lei pe lună, de la USR și din indemnizația de consilier. În anul fiscal 2021, este viceprimar al Sectorului VI, câștigă 12.500 de lei pe lună, și apar primele conturi bancare și investiții, totalizând 50.000. Era căsătorit, dar soția sa nu avea venituri. Gâdiuță dă lovitura la nuntă: în 2023, în declarația de avere apar daruri de nuntă de peste 85.000 de euro. Soția sa a candidat, în 2016 și 2020, pentru USR și, din declarațiile de avere se vede că nu avea nici un fel de venituri. În declarația de avere depusă în 2020, care acoperă anul fiscal 2019, apare ca fiind căsătorită. În schimbul, soțul ei n-a menționat-o în declarația de avere. Coroborând aceste date, familia Gâdiuță a făcut nunta cu dar la trei ani de la căsătoria oficială. Contracte cu dedicație la Administrația Școlilor din Sectorul VI Buletin de București a sugerat că Gâdiuță a fost exclus din USR datorită matrapazlâcurilor la Administrația Școlilor din Sectorul VI. „Amintim și faptul că Administrația Școlilor Sector 6, instituția din cauza căreia s-a iscat noul conflict din interiorul USR București, cheltuie an de an milioane de lei netransparent. Banii se scurg prin contracte directe și note de comandă, făcute offline și fără licitație publică. Buletin de București a arătat că anul trecut 4,1 milioane de lei au ajuns la o singură firmă, fără ca alți competitori să aibă acces la contracte. Acești bani au fost cheltuiți pentru montarea de centrale termice în grădinițele din sector, care iarnă de iarnă sunt afectate de avariile din sistemul centralizat. Deși valoarea cumulată a acestor contracte a depășit patru milioane de lei, Administrația Școlilor Sector 6 a ales să nu facă licitație publică. Contractele au fost făcute individual pe fiecare unitate de învățământ, și acordate unei singure firme, Megarom Instal SRL”, a scris buletin.de.

Prietena lui Firea, Gabriela Szabo, a pierdut procesul cu primăria București, care o dăduse afară - anunță Nicușor Dan. Szabo și-ar fi acordat prime ilegale de aproape 200.000 de lei
Politică

Prietena lui Firea, Gabriela Szabo, a pierdut procesul cu primăria București, care o dăduse afară - anunță Nicușor Dan. Szabo și-ar fi acordat prime ilegale de aproape 200.000 de lei

Prietena lui Firea, Gabriela Szabo, a pierdut definitiv procesul cu primăria București, care o dăduse afară, a anunțat, azi, Nicușor Dan. Szabo și-ar fi acordat prime ilegale de aproape 200.000 de lei, explică edilul-șef al Capitalei. Citește și: Judecătoarea Pivniceru, primă de pensionare de 30.000 de euro. Pensia anuală, aproape 400.000 de lei. Alți judecători cer aceeași primă în instanță În noiembrie 2022, Primăria Municipiului București (PMB) a reclamat-o la DNA. Plângerea a fost urmarea unui raport al Corpului de Control a PMB, care a identificat un posibil conflict de interese generat de un contract încheiat de conducerea CSM în 2018 cu o firmă cu care Gabriela Szabo a încheiat ulterior, în același an, un contract de cesiune de drepturi de autor. Nicușor Dan a scris, azi, pe Facebook, despre situația de la CSM București, că „litigiile din perioada 2018-2022 au generat costuri de 2.928.065 de lei reprezentând cheltuieli cu avocații de 1.205.213 de lei și despăgubiri și cheltuieli de judecată în valoare de 1.722.852 de lei (până la acest moment)”. Citește și: Lăcomie extremă a magistraților pensionari speciali: vor și bonus de pensionare, echivalentul a șapte salarii, au dat instanțele în judecată Gabriela Szabo a pierdut procesul cu primăria București „Gabriela Szabo a pierdut procesul împotriva noastră în care a contestat măsura concedierii din funcția de director al CSM București. Decizia desfacerii contractului de muncă a venit ca urmare a concluziilor Comisiei de Disciplină în care aceasta fost trimisă după ce Corpul de Control a descoperit mai multe nereguli în desfășurarea activității ei ca director al CSM. Printre concluzii, Corpul de Control a reținut că în anul 2018, sub conducerea Gabrielei Szabo CSM a plătit prime în valoare totală de 1.076.330 de lei unor angajați care nu aveau dreptul la acești bani, mai exact personalului administrativ. Primele pentru câștigarea competițiilor se puteau acorda potrivit legislației în vigoare la acel moment numai sportivilor și colectivelor tehnice (antrenori, medici, kinetoterapeuți). Mai mult, o parte consistentă din suma totală achitată personalului administrativ, respectiv 190.965 de lei, a fost încasată în mai multe tranșe de directorul general al CSM, Gabriela Szabo, tot sub formă de primă. În plus, Corpul de Control a constatat și că reorganizările succesive ale instituției, făcute în 2017-2019, au fost deficitare, neducând la o îmbunătățire a activității. Totodată, litigiile din perioada 2018-2022 au generat costuri de 2.928.065 de lei reprezentând cheltuieli cu avocații de 1.205.213 de lei și despăgubiri și cheltuieli de judecată în valoare de 1.722.852 de lei (până la acest moment)”, a explicat primarul Capitalei.

Cine câștigă de pe urma epurării lui Lasconi: senatorul USR Radu Mihail prinde un loc eligibil pe listele pentru Parlamentul European
Politică

Cine câștigă de pe urma epurării lui Lasconi: senatorul USR Radu Mihail prinde un loc eligibil pe listele pentru Parlamentul European

Cine câștigă de pe urma epurării lui Lasconi: senatorul USR Radu Mihail prinde un loc eligibil pe listele pentru Parlamentul European (PE). Acesta era pe locul VI pe listele de candidați USR la PE, dar o alianță cu PMP și Forța Dreptei - care ar fi dorit locuri eligibile pentru Eugen Tomac și, cel mai probabil, pentru Violeta Alexandru - l-ar fi împins mai jos, pe o poziție neeligibilă. Citește și: Judecătoarea Pivniceru, primă de pensionare de 30.000 de euro. Pensia anuală, aproape 400.000 de lei. Alți judecători cer aceeași primă în instanță Salariul de europarlamentar este de peste 7.000 de euro pe lună, dar la acesta se adaugă beneficii uriașe - cazare, diurnă, transport la clasa business și un staff consistent, plus multe alte cheltuieli acoperite de Bruxelles. Cine câștigă de pe urma epurării lui Lasconi Retragerea Elenei Lasconi din fruntea pentru candidați pentru Parlamentul European a fost cerută de liderul USR, Cătălin Drulă, după ce ea a afirmat că a votat „DA” la referendumul pentru familie. În consecință, acum, Radu Mihail - care este un protejat al lui Cătălin Drulă, președintele USR - are șanse să ajungă în legislativul de la Bruxelles. Mihail a apărut pe liste urmare a alegerilor interne din partid, fiind ales pe locul II, după Cristina Prună. Alegerile interne s-au desfăşurat online, pe parcursul unei săptămâni, în perioada 9-16 septembrie. Şi-au exprimat opţiunile un număr de 12.336 de membri USR. În ordine, lista USR era deschisă de următorii candidaţi: Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu, Vlad Botoş, Cristina Prună și Radu Mihail. Acum, prin retragerea lui Lasconi, Barna ocupă locul I. Citește și: Meniu cu 27 de opțiuni, la un spital de stat: pacienții pot alege între friptură de vită cu ciuperci, somon, pui tikka masala sau opțiuni vegetariene. La un spital din Londra Biroul Național al Uniunii Salvați România a luat act, duminică seară, de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaților la alegerile europarlamentare, a anunțat formațiunea într-un comunicat.

Cine este Oana Lasconi, cea care și-a desființat mama, spunând că a făcut un gest „jegos” când și-a declarat susținerea pentru familia tradițională, s-a folosit de ea și a abandonat-o
Politică

Cine este Oana Lasconi, cea care și-a desființat mama, spunând că a făcut un gest „jegos” când și-a declarat susținerea pentru familia tradițională, s-a folosit de ea și a abandonat-o

Cine este Oana Lasconi, cea care și-a desființat mama, spunând că a făcut un gest „jegos” când și-a declarat susținerea pentru familia tradițională, s-a folosit de ea și a abandonat-o: are 31 de ani și, potrivit ultimelor informații publice despre ea, din 2018, prezenta emisiunea „Weekly Ops” pentru fanii jocului World of Tanks, unul dintre cele mai populare jocuri de strategie din lume. Pe Instagram, Oana Lasconi se declară un anticapitalist transilvănean și „LGBTQ+ ally ?️‍? socialist ☭ union friend ✊️ plant mom ? gaming veteran ? wannabe musician ? aspiring writer ✍️”. View this post on Instagram A post shared by Oana (Kandly) (@theonlyoana) Cine este Oana Lasconi, cea care și-a desființat mama Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, relata, în 2019, că a născut-o pe Oana când avea 20 de ani, după doi ani de căsnicie. După alți doi ani, Elena Lasconi a divorțat. Ea s-a recăsătorit la 40 de ani. Citește și: VIDEO Fiica Elenei Lasconi îi distruge complet imaginea mamei ei: M-a forțat toată viața să mă prefac că ne înțelegem, a mințit că m-a crescut singură – de fapt, m-a abandonat „Oana Lasconi aka Kandly a început trei facultăți, însă nu a finalizat niciuna dintre acestea: Facultatea de Știinte Politice, Facultatea de Drept și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, cu specializare în literatura rusă: «Nu mi s-a părut foarte important să închei nici una dintre ele, chiar dacă domeniile în sine încă îmi plac foarte mult. Rusa e o limbă superbă, mi se pare că sună foarte frumos și asta m-a atras la ea, pe lângă faptul că citeam Ilf și Petrov la vremea respectivă și mi-ar fi plăcut să înteleg genul ăsta de umor în original. Ideal, aș citi totul în original, însă nu mă văd străduindu-mă prea tare cu limba greacă, de exemplu. Am învățat alfabetul chirilic, niște construcții simple de una singură și m-am gândit că ar fi bine să am o diplomă, dacă tot plănuiam să fac asta. Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că diploma nu a fost necesară, la fel cum am procedat și cu celelalte facultăți»”, relata Libertatea, în 2018. View this post on Instagram A post shared by Oana (Kandly) (@theonlyoana) „Mă vedea ca pe o zână, iar ea era salvarea mea” Mama ei, Elena Lasconi a povestit, acum circa patru ani, cum și-a crescut copilul, fiind singură și divorțată. „Au trecut anii, multă vreme mi-am ținut copilul la Hațeg, la ai mei, nu știu ce m-aș fi făcut fără mama și tata!, mergeam la ei în weekend-uri, uneori plecam corespondent în diverse locuri din țară, am fost și corespondent de război în Afganistan, iar toate astea au însemnat tot atâtea răni pentru relația mea cu Oana. Sigur că ne iubeam, că eram cât de aproape puteam de ea, că mă vedea ca pe o zână, iar ea era salvarea mea. Dar distanța era de ne-evitat. Cred că nici ea nu mai suporta să stăm departe una de cealaltă. Mi-aduc aminte și acum un moment din gară, când ne-am revăzut, iar ea a început să alerge după mine, s-a împiedicat, a căzut și și-a julit picioarele. Te sfâșie să vezi așa ceva”, povestea Elena Lasconi, în 2019, pentru Life.ro. „În urmă cu 28 de ani, Dumnezeu m-a binecuvântat cu minunea mea de fată, Oana. Și nu știu cum să Îi mai mulțumesc. Mă doare sufletul că nu pot să o strâng în brațe și să îi spun LA MULȚI ANI, IUBIREA MAMEI!!! La fel ca mulți dintre copiii sau prietenii voștri, a plecat departe de țară pentru un trai mai bun și respect. Să se audă din Câmpulung până în Paris: TE IUBESC OANA!!!!!! La mulți ani!”, a scris Elena Lasconi la 6 august 2020.

GALERIE FOTO Imagini virale cu Maia Sandu stând la coadă, ca să voteze la alegerile locale din Republica Moldova
Politică

GALERIE FOTO Imagini virale cu Maia Sandu stând la coadă, ca să voteze la alegerile locale din Republica Moldova

Imagini virale cu Maia Sandu stând la coadă, ca să voteze la alegerile locale din Republica Moldova: șefa statului a stat alături de sora ei pentru a-și exercita dreptul de vot. Potrivit newsmaker.md, ea a fost însoțită și de „colegii” de la administrația prezidențială. Citește și: Judecătoarea Pivniceru, primă de pensionare de 30.000 de euro. Pensia anuală, aproape 400.000 de lei. Alți judecători cer aceeași primă în instanță Foto: newsmaker.md Foto: jurnalul.med Imagini virale cu Maia Sandu stând la coadă „Am votat și voi vota mereu pentru că democrația se ține pe votul nostru. Îndemn pe toți cetățenii Republicii Moldova să meargă la vot, pentru că votul însemnă puterea poporului. Cu toții vrem să trăim într-o țară și loc în care guvernate de puterea poporului. (…) Am votat pentru oameni în care am încredere că vor munci responsabil pentru beneficiul cetățenilor, pentru oameni care ar pune umărul ca noi cu toții să realizăm proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova – care însemnă pace, respect pentru fiecare cetățean al țării noastre și bunăstare”, a declarat Maia Sandu. Foto: Jurnalul.md Întrebată când a venit pentru prima dată în Chișinău și cum s-a schimbat capitala țării de atunci, președinta a precizat că locuiește la Chișinău din 1989 – de când a început facultatea. „De atunci, lucrurile s-au schimbat uneori spre bine, alteori spre mai puțin, dar toate lucrurile care s-au făcut bine datorită cetățeanului, datorită votului lor. Să ținem cont că Chișinăul poate deveni cu adevărat confortabil cu sprijinul UE”, a mai spus ea. Citește și: Lăcomie extremă a magistraților pensionari speciali: vor și bonus de pensionare, echivalentul a șapte salarii, au dat instanțele în judecată „Șansă”, noul partid al lui Ilan Șor, ex-deputatul condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară” și stabilit în Israel, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Republica Moldova. Decizia a fost luată de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE).

VIDEO Fiica Elenei Lasconi îi distruge complet imaginea mamei ei: M-a forțat toată viața să mă prefac că ne înțelegem, a mințit că m-a crescut singură - de fapt, m-a abandonat
Politică

VIDEO Fiica Elenei Lasconi îi distruge complet imaginea mamei ei: M-a forțat toată viața să mă prefac că ne înțelegem, a mințit că m-a crescut singură - de fapt, m-a abandonat

Fiica Elenei Lasconi șochează: M-a abandonat. Oana Lasconi, fiica politicienei USR Elena Lasconi, îi face praf imaginea mamei ei, considerată până ieri a fi o figură politică de mare succes. Fiica Elenei Lasconi șochează: M-a abandonat Într-un al doilea video postat de Oana Lasconi, de data aceasta în engleză, aceasta susține că a fost forțată de mama sa să afișeze "o imagine publică" prin care să o ajute. Citește și: VIDEO Fiica Elenei Lasconi își desființează mama pentru votul „Da” la referendumul pentru familie: Nu m-aș fi așteptat din partea mamei mele la o astfel de discriminare „jegoasă”, nu o mai susțin Acuzația cea mai gravă, dar asupra căreia Oana Lasconi nu dă detalii, este că mama sa ar fi abandonat-o. Citește și: Judecătoarea Pivniceru, primă de pensionare de 30.000 de euro. Pensia anuală, aproape 400.000 de lei. Alți judecători cer aceeași primă în instanță Fiica Elenei Lasconi mai susține că nu este vorba de "campanie electorală", ci de "adevăr" și că a venit momentul ca acest adevăr să fie spus.

Elena Lasconi, retrasă de USR de pe lista de europarlamentare, unde era pe prima poziție. Drulă:  Situația personală devenită publică afectează campania
Politică

Elena Lasconi, retrasă de USR de pe lista de europarlamentare, unde era pe prima poziție. Drulă: Situația personală devenită publică afectează campania

"Homofoba" Lasconi, retrasă de la europarlamentare. Președintele USR i-a cerut Elenei Lasconi, desemnată în fruntea listei partidului pentru alegerile europarlamentare, să se retragă din campanie. "Homofoba" Lasconi, retrasă de la europarlamentare „Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii”, a arătat Cătălin Drulă. Citește și: Lăcomie extremă a magistraților pensionari speciali: vor și bonus de pensionare, echivalentul a șapte salarii, au dat instanțele în judecată „Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii. Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Citește și: Judecătoarea Pivniceru, primă de pensionare de 30.000 de euro. Pensia anuală, aproape 400.000 de lei. Alți judecători cer aceeași primă în instanță Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație”, a scris liderul USR, Cătălin Drulă, duminică, pe Facebook. Fiica: Un homofob în minus Primarul USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, a avut duminică o reacție, tot pe Facebook, în legătură cu acest scandal. Ea se declară dispusă să se retragă de pe lista USR pentru europarlamentare, spunând că aşteaptă votul Biroului Naţional în acest sens. „Nu mă agăț de funcții și liste”, a spus ea. Lasconi precizează că niciodată nu a avut nimic împotriva relaţiilor între persoane de acelaşi sex și spune că va continua totodată să fie „sinceră, asumată şi autentică”. Lasconi a declarat într-un interviu, sâmbătă, că a votat "Da" la "referendumul pentru familie" din 2019 organizat la propunerea lui Liviu Dragnea. Reacția Oanei Lasconi, fiica politicienei, a fost dură: a numit poziția mamei ei "discriminare jegoasă" și a anunțat că nu o mai susține. Citește și: VIDEO Fiica Elenei Lasconi își desființează mama pentru votul „Da” la referendumul pentru familie: Nu m-aș fi așteptat din partea mamei mele la o astfel de discriminare „jegoasă”, nu o mai susțin După anunțul USR de scoatere de pe listă a Elenei Lasconi, fiica acesteia a postat pe Instagram o nouă replică (vezi mai jos). View this post on Instagram A post shared by Oana (Kandly) (@theonlyoana)

Partidul lui Dan Voiculescu amenință PSD că va merge pe cont propriu în alegeri. Surse: PUSL i-ar putea sprijini pe adversarii lui Ciolacu, Firea, la primăria București, și Geoană, la președinție
Politică

Partidul lui Dan Voiculescu amenință PSD că va merge pe cont propriu în alegeri. Surse: PUSL i-ar putea sprijini pe adversarii lui Ciolacu, Firea, la primăria București, și Geoană, la președinție

Partidul lui Dan Voiculescu, așa-numitul Partid Umanist Social-Liberal, amenință că va merge pe cont propriu în alegeri. Anunțul a fost făcut la Arad de președintele partidului Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4, recent eliberat din pușcărie după ce a fost achitat în dosarul Colectiv. Citește și: Lăcomie extremă a magistraților pensionari speciali: vor și bonus de pensionare, echivalentul a șapte salarii, au dat instanțele în judecată Fiul lui Piedone Popescu a fost ales deputat pe listele PSD. Partidul lui Voiculescu amenință că va merge pe cont propriu în alegeri „Biroul Executiv al PUSL a decis să meargă pe cont propriu la alegerile din anul electoral 2024. Anunțul a fost făcut la Arad chiar de președintele partidului Cristian Popescu Piedone care a subliniat că pe PUSL are soluții pentru viitorul copiilor noștri, pentru viața de zi cu zi a tinerilor și a seniorilor noștri” s-a anunțat pe pagina de Facebook a acestei formațiuni. Însă este posibil ca PUSL să facă acest anunț doar pentru a crește presiunea pe PSD, din perspectiva unor negocieri pentru plasarea membrilor acestui partid pe liste comune. Presa a scris că Maria Grapini va candida la parlamentul European pe listele PSD, potrivit unor surse din formațiunea social-democrată. Citește și: Minciună patriotic-șoșocistă a unei primărițe din Ardeal: „Contract datat 1267, scris în limba română”! În realitate, documentul este în latină și, probabil, un fals Potrivit unor surse politice, PUSL ar putea susține mai mulți adversari ai lui Ciolacu pentru a-l convinge pe acesta să ofere mai multe locuri eligibile pe liste comune. Formațiunea lui Dan Voiculescu a anunțat deja că sprijină candidatura Gabrielei Firea la primăria Capitalei și este posibil să ofere sprijin pentru o candidatură a lui Mircea Geoană, la președinție. Potrivit unor sondaje, Geoană, acum secretar general adjunct al NATO, are o intenție de vot mult peste Marcel Ciolacu și ar avea șanse mai mari în turul II.

VIDEO Fiica Elenei Lasconi își desființează mama pentru votul "Da" la referendumul pentru familie: Nu m-aș fi așteptat din partea mamei mele la o astfel de discriminare "jegoasă", nu o mai susțin
Politică

VIDEO Fiica Elenei Lasconi își desființează mama pentru votul "Da" la referendumul pentru familie: Nu m-aș fi așteptat din partea mamei mele la o astfel de discriminare "jegoasă", nu o mai susțin

Elena Lasconi, desființată de fiică: Homofobă. Fiica Elenei Lasconi a postat sâmbătă noapte pe Instagram un video în care se arată "șocată și dezgustată" de declarația mamei ei conform căreia politiciana a votat pentru familia tradițională la referendumul pentru familie. Elena Lasconi, desființată de fiică: Homofobă Oana Lasconi a postat acest video pe Instagram la scurtă vreme după ce Elena Lasconi a declarat într-un interviu că se poziționează de partea "familiei tradiționale". Citește și: Lăcomie extremă a magistraților pensionari speciali: vor și bonus de pensionare, echivalentul a șapte salarii, au dat instanțele în judecată Elena Lasconi a fost întrebată în emisiunea "Insider politic", difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă susţine căsătoriile între persoane de acelaşi sex. ”Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a răspuns Elena Lasconi, care a adăugat că a participat la referendumul pentru familia tradiţională organizat în 2018 şi a votat ”DA”. Elena Lasconi a fost întrebată dacă acest răspuns nu va stârni critici în rândul votanţilor USR. ”Este treaba lor. Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Nu am nicio problemă cu relaţiile lor atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”, a conchis Lasconi. View this post on Instagram A post shared by Oana (Kandly) (@theonlyoana)

„Șansă”, noul partid al lui Ilan Șor, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Republica Moldova. Vot crucial, la 5 noiembrie, pentru stabilirea administrațiilor locale
Politică

„Șansă”, noul partid al lui Ilan Șor, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Republica Moldova. Vot crucial, la 5 noiembrie, pentru stabilirea administrațiilor locale

„Șansă”, noul partid al lui Ilan Șor, ex-deputatul condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară” și stabilit în Israel, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Republica Moldova. La 5 noiembrie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri pentru stabilirea administrațiilor locale. Citește și: Minciună patriotic-șoșocistă a unei primărițe din Ardeal: „Contract datat 1267, scris în limba română”! În realitate, documentul este în latină și, probabil, un fals Comisia Electorală Centrală va solicita birourilor electorale din secţiile de votare să aplice ştampila cu menţiunea "retras" pe buletinele de vot, în dreptul candidaţilor Partidului "Şansă". „Șansă”, noul partid al lui Șor, nu va avea dreptul să participe la alegerile locale din Moldova Partidul politic "Şansă" are înregistraţi la alegerile locale de duminică 652 candidaţi la funcţia de primar în oraşe şi sate şi peste 9.000 de candidaţi la funcţia de consilier la diferite niveluri. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, în cadrul unei mesaj public. Recean a precizat că decizia a fost luată de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE). „Ei vor să ne rupă țara, să o divizeze, să alimenteze separatismul și să o arunce în haos și violență. Avem datoria să intervenim și ignorarea unor asemenea atacuri nu este doar imorală, ci și împotriva legii. Federația Rusă nu poate intra în Moldova cu tancuri, așa cum a intrat în Ucraina, însă intră cu crimă organizată. (…) La ședința CSE am audiat rapoartele instituțiilor de drept, am făcut o inventariere a probelor, am analizat cum au acționat instituțiile statului și am constatat că tentativele de distrugere a ordinii constituționale s-au confirmat și au fost documentate. (…) Decizia CSE este luată din considerente de securitate națională în condițiile unui război hibrid purtat de Rusia în Moldova: se anulează înregistrarea concurenților electorali desemnați de către Partidul „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023”, a anunțat Recean. Citește și: Salariul uriaș al judecătoarei care nu a motivat sau nu a închis sute de cauze, lăsând părțile să aștepte în zadar. CSM încearcă pentru a doua oară să o dea afară din magistratură Anunțul a fost făcut după ce, în cadrul unei conferințe de presă, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Alexandru Musteață a declarat că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federației Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor.

Premierul Ciolacu dă semne că va modifica deciziile privind plățile în bani gheață: „Voi convoca o întâlnire pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”
Politică

Premierul Ciolacu dă semne că va modifica deciziile privind plățile în bani gheață: „Voi convoca o întâlnire pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”

Premierul Marcel Ciolacu dă semne că va modifica deciziile privind plățile cash: „Voi convoca o întâlnire pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash”, a scris el, azi, pe Facebook. Citește și: Salariul uriaș al judecătoarei care nu a motivat sau nu a închis sute de cauze, lăsând părțile să aștepte în zadar. CSM încearcă pentru a doua oară să o dea afară din magistratură Postarea sa vine după ce mai multe publicații au scris că unele bănci au majorat comisioanele la operațiuni cu bani cash. Ciolacu, semne că va modifica deciziile privind plățile cash „Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare! Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash. Nu voi renunța niciodată la lupta împotriva evaziunii. Și nu voi renunța să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preț!”, a scris Ciolacu. Citește și: Vodafone România, în colaps: a concediat un sfert din angajați, are pierderi anuale de sute de milioane de lei și datorii de aproape patru miliarde de lei, cam cât cifra de afaceri În afară de obisnuitele mesaje din partea clientilor PSD, postarea sa a fost primită cu o avalanșă de critici.

Efectele politicilor lui Ciolacu: zeci de mii de mici întreprinzători vor plăti comisioane substanțial majorate către bănci
Politică

Efectele politicilor lui Ciolacu: zeci de mii de mici întreprinzători vor plăti comisioane substanțial majorate către bănci

Efectele politicilor lui Ciolacu: zeci de mii de mici întreprinzători vor plăti comisioane substanțial majorate către bănci. Ieri, Banca Transilvania a anunțat că majorează în special comisioanele pentru operațiunile la ghișeu. Citește și: Minciună patriotic-șoșocistă a unei primărițe din Ardeal: „Contract datat 1267, scris în limba română”! În realitate, documentul este în latină și, probabil, un fals Măsura vine ca urmare a intrării în vigoare a legislației privind plățile cash, plăți strict limitate de guvernul Ciolacu. Mii de întreprinzători vor plăti comisioane majorate „Este cea mai mizerabilă dintre măsurile publicate de către guvern, pentru că va veni la pachet cu o mulțime de situații complicate, pe care legiuitorul, evident, că nu le-a luat în seamă. Toate aceste restricții vor îngreuna tranzacțiile între firme. Este absurd ca antreprenor să-ți condiționezi clientul, să-l pui pe drumuri sau să nu poți să vinzi cu ușurință. În continuare, sunt persoane care nu au card sau care nu au cont la bancă, iar o altă consecință a acestui act normativ este că vor crește costurile operaționale, pentru că vor fi comisioane bancare destul de ridicate la încasarea cu cardul și toate aceste comisioane se vor regăsi în costuri”, a explicat consultantul fiscal Valentina Saygo pentru Gândul. Banca Transilvania majorează comisionul de depunere numerar la ghișeu cu jumătate de la 10 lei la 15 lei, în cazul persoanelor fizice. În cazul firmelor, comisionul crește de la 0,3% (minimum 10 lei) la 0,5% (minimum 20 de lei). Pentru persoanele fizice, comisionul pentru retragerea de numerar de la ghișeu este majorat de la 0,5% sau minimum 5 lei la 0,9% sau minimum 9 lei pentru sumele mai mici de 50.000 de lei. În cazul firmelor, comisionul se majorează de la 0,8% (minimum 10 lei) la 1% (minimum 10 lei). Majorări similare sunt și în cazul retragerilor de valută. Comercianții din mediul rural, afectați „Gândiți-vă că sunt peste 60.000 de mici comercianți, foarte mulți având magazine în zone rurale, unde plățile se fac exclusiv cash. Clienții vin și plătesc cu bani gheață, unii coboară din munte să-și facă aprovizionarea. Seara, proprietarul s-ar duce la cash and carry să-și refacă stocurile, dar acum ne-a coborât plafonul. Păi unde și cum să-mi urc eu bani pe card la ora aia ca să-mi plătesc marfa cu cardul?”, a declarat, pentru Hotnews, Feliciu Paraschiv, fondator al Paco Supermarkets și Vicepreşedinte Asociaţia Naţională a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România – ANCMMR. Citește și: Salariul uriaș al judecătoarei care nu a motivat sau nu a închis sute de cauze, lăsând părțile să aștepte în zadar. CSM încearcă pentru a doua oară să o dea afară din magistratură

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră