sâmbătă 27 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Politică

4121 articole
Politică

Vouchere acordate de Ziua Bărbatului

Gabriela Firea vrea să rămână regina voucherelor: ministrul PSD al Familiei propune acum ca vouchere de 300 de lei să fie acordate de Ziua Bărbatului. Ziua Bărbatului se aniversează pe 19 noiembrie. Cât a fost primar al Capitalei, a instituit un sistem de nu mai puțin de 34 de vouchere. Vouchere acordate de Ziua Bărbatului „Vin cu o veste bună pentru bărbații şi băieţii noştri. Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului - 19 noiembrie. Egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin ce-i drept. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaștem și situațiile în care domnii sunt dezavantajați. Împreună cu echipa mea de a Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în colaborare cu specialiștii ANES, propunem o modificare a Codului fiscal favorabilă și domnilor. Legea 22/2016 stabilește ca date oficiale 8 Martie - Ziua Femeii şi 19 noiembrie - Ziua Bărbatului. Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou doamnelor şi domnişoarelor pe 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeilor. Ne dorim, printr-un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca angajatorii să poată acorda și domnilor un astfel de tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite. Singura condiție este ca acest beneficiu să fie prevăzute în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituţiei. Prin acest proiect, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse și pe care îl lansăm în dezbatere publică, continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel național. Politicile publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătățiri semnificative asupra vieții sociale și, în principal, să corecteze acele atitudini și comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor”, a scris Firea, pe Facebook. Ministerul voucherelor Firea este celebră prin nenumăratele vouchere pe care le-a inventat. Acum trei zile ea a anunțat un pachet legislativ pentru creșterea natalității: vouchere lunare de 1.500 de lei pentru creșe, grădinițe, after-school, card de reduceri pentru tineri și familii numeroase. Cât a fost primar al Capitalei, a acordat, printre altele, vouchere pentru gravide, vouchere pentru ochelari și rechizite sau vouchere pentru achiziţia de biciclete.

Vouchere acordate de Ziua Bărbatului de către ministrul Firea Foto: Inquam/ Octav Ganea
Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR Foto: Guvernul Romaniei
Politică

Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR

După 15 luni la guvernare, ministrul Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR și anunță, la Antena 3, că refuză să respecte angajamentele privind pensionarea. În știrea difuzată de Antena 3 nu apare nici o referire a demnitarului PSD la legea pensiilor speciale, alt jalon care încă nu a fost îndeplinit. România ar putea pierde sute de milioane de euro sau miliarde din neîndeplinirea jaloanelor din PNRR privind pensiile speciale și pensiile. Acum un an, Budăi susținea că procentul din PIB alocat pensiilor va fi renegociat: „Ceea ce este important şi ceea ce eu susţin şi ceea ce domnul comisar va aproba este că acel procent de 9,4 nu este neapărat un procent unde să ne izbim ca de un zid”. Budăi anunță că a descoperit „acum” ce scrie în PNRR „Acum mă uit şi mi se pare halucinant ceea ce găsesc acolo pentru că mi-am pus mie de foarte multe ori întrebarea: «au trimis la Bruxelles nişte lucruri aberante fără să ştie ce trimit sau au trimis cu bună credinţă, urându-i pur şi simplu pe cetăţenii români»? Noi nu trăim nici în Germania, nici în Franţa, nici în Spania. Speranţa de viaţă a noastră, a cetăţenilor români, nu este nici pe aproape de speranţa cetăţenilor din ţările de vest. Eu cred că s-a pus foarte clar caru' înaintea boilor, pentru că nu putem sub nicio formă să acceptăm o asemenea cerere”, a spus Budăi, referindu-se la vârsta de pensionare. Citește și: Trei proiecte cruciale, blocate: pensiile speciale, noua lege a pensiilor și legile Educației. Coaliția majoritară, înțepenită între grupările de interese și revolta publicului Ce prevede jalonul 214 privind pensiile Iată ce ar trebui să conțină noua lege a pensiilor: va reduce în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață, și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035 va introduce stimulente pentru amânarea pensionării va revizui pensiile speciale pentru a le alinia la principiul contributivității Acest jalon are ca termen de finalizare trimestrul I din 2023. „Şi al doilea pilon este cel al pensiilor. Deci, din acest punct de vedere, e foarte multă responsabilitate şi în decizia pe care o va adopta Parlamentul pentru că fiind un jalon de tip red line va fi urmărit şi este urmărit îndeaproape de Comisia Europeană şi nu se va sfii să ne critice Comisia dacă jalonul nu este dus la bun sfârşit. Sunt jaloane pentru care decizia poate fi luată de suspendare a PNRR-ului, dar să sperăm că nu ajungem în această situaţie”, spunea ministrul Marcel Boloş în ianuarie, la Europa FM.

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL (sursa: Facebook/Sebastian Burduja)
Politică

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL

Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL. Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, afirmă că este "sceptic" în ceea ce priveşte susţinerea, de către liberali, a actualului edil al Capitalei, Nicuşor Dan, pentru un nou mandat şi susţine că acesta "nu a livrat pentru Bucureşti", deşi are "bune intenţii". Burduja sugerează: Nicușor Dan în PNL "Eu sunt sceptic, cu tot respectul pentru domnul Nicuşor Dan. Îl ştiu de mulţi ani de zile, cred că are bune intenţii, dar, până acum, nu cred că a livrat pentru Bucureşti, cel puţin la nivelul aşteptărilor bucureştenilor. Vom vedea ce va fi peste patru, cinci luni, vom face o analiză atentă şi cred că şi Partidul Naţional liberal este dator electoratului său să vină cu o viziune proprie. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În măsura în care ea va fi adoptată şi de domnul Nicuşor Dan, eu m-aş bucura să facă acest lucru. Dar şi noi avem datoria să ne testăm proprii candidaţi, să vedem ce strategie avem şi să luăm cea mai bună decizie", a spus, sâmbătă, Burduja, la Digi24. Întrebat dacă există varianta ca PNL să candideze împreună cu PSD la primăria Capitalei, în care social-democraţii să o susţină pe fostul primar Gabriela Firea, iar liberalii să ia trei primării de sector, Burduja a arătat că nu a auzit o asemenea variantă şi a reiterat că, personal susţine varianta ca PNL să aibă candidaţi proprii "peste tot în Bucureşti". Regret pentru susținerea lui Clotilde Armand "N-am auzit o asemenea variantă. Eu aş susţine, cu mare plăcere o variantă în care Partidul Naţional Liberal are candidaţi peste tot în Bucureşti. Şi vă vorbesc din experienţă proprie. Noi, la Sectorul 1, în 2020, am susţinut candidatul unui alt partid, USR, un candidat care, pe mine personal m-a dezamăgit. Şi a dezamăgit foarte mulţi cetăţeni din Sectorul 1. Eu acum trebuie să vin iarăşi în faţa acestor cetăţeni şi să îmi crape obrazul că promisiunile pe care noi le făceam în campania electorală, în parteneriat cu doamna Armand, nu pot fi îndeplinite, pentru că dânsa nu înţelege să facă un parteneriat. (...) Cred că PNL are suficient de mulţi lideri la nivel local care pot să garanteze performanţa în administraţia locală", a declarat Sebastian Burduja. Citește și: Condamnat la 15 ani și opt luni de pușcărie, Mario Iorgulescu sfidează statul român din Italia: „Vă garantez că nu o să fac o zi de pușcărie” Acesta nu a exclus intrarea în cursa electorală, afirmând că nu s-a temut niciodată de provocări. "Nu m-am temut niciodată de provocări. Nu m-am temut niciodată de votul românilor. (...) Nu mă tem de un test direct în faţa electoratului şi cred că orice om politic trebuie să fie dispus să şi-l asume", a afirmat preşedintele PNL Sector 1.

Scandal între doamnele din PSD Cluj Foto: Facebook Anca Ciubancan
Politică

Scandal între doamnele din PSD Cluj

Scandal între doamnele din PSD Cluj: o consilieră locală a fost bătută și a ajuns la UPU cu coaste rupte și capul spart, scrie Foaia Transilvană. Această publicație scrie că o consilieră locală, Anca Ciubăncan, a fost bătută, aruncată pe stradă și lovită cu picioarele fiindcă le-a reproșat colegelor ei de partid că fumează în sediu. Citește și: Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro: conducerea ASF primește 16 salarii pe an. În 2021, șeful ASF, fost contabil de ocol silvic, a câștigat aproape 750.000 lei Scandal între doamnele din PSD Cluj Ciubăncan susține că ar fi fost bătută chiar în sediul PSD Cluj Napoca, organizația municipală, de alte trei femei, între care Angela Sacaliș și Evelina Milea, președintele organizației de tineret al PSD Cluj, relatează Foia Transilvană. Angela Sacaliș, care a trecut și pe la Pro România „Am picat în fața partidului. Nu am intrat în partid. Totul s-a întâmplat în curte. Am ajuns la sediu și le-am cerut să deschidă poarta cu telecomanda. Fumau ca turcoaicele înăuntru. Și le-am spus să nu își bată joc de munca altora. Atunci Sacaliș a început să mă înjure. În acel moment le-am spus că sediul PSD este spațiul public. Sacaliș mi-a să o f** pe mama și pe Aurelia Cristea cu legea ei. Sacaliș a venit și a sărit pe mine și avea niște teniși în picioare și mi-a dat cu picioarele în burtă. Am reușit să ma trag și atunci Sacaliș a revenit și m-a împins și am căzut, și m-am lovit la cap. Îmi e foarte rău și am o senzație de vomă … Au venit și polițiștii și cei de la cei de la SMURD”, a declarat consiliera PSD pentru Foaia Transilvană. Evelian Milea, șefa TSD Cluj Angela Sacaliș ar conduce un departament al PSD Cluj și ar fi o „apropiată” a lui Alexandru Cordoș, șeful organizației. La agresiune ar fi participat și o angajată a partidului, Luiza Milea. Luiza Neagu, angajata PSD Cluj Foto: Facebook Alexandru Cordoș, președintele interimar al celor de la PSD Cluj susține situațșia va fi analizată la nivelul organizației PSD Cluj Napoca. ”A fost convocat de urgență Biroul Organizației municipale PSD Cluj-Napoca care are competență in acest caz. Va analiza acest incident și va lua măsurile corespunzătoare. Am solicitat toleranță zero fata de astfel de fapte și aplicarea corespunzatoare a Statului PSD. De asemenea a fost sesizată Comisia de Etică a organizației județene PSD Cluj”, a spus Cordoș.

Trei proiecte cruciale, blocate de luni întregi (sursa: Inquam Photos/Ilona Andrei)
Politică

Trei proiecte cruciale, blocate

Trei proiecte cruciale sunt blocate de luni întregi, fără perspectiva unei soluții: pensiile speciale, noua lege a pensiilor și legile Educației. Coaliția majoritară pare a fi blocată între grupările de interese care doresc menținerea situației actuale și revolta publicului, care cere schimbări. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Trei proiecte cruciale, blocate În ceea ce privește legea pensiilor speciale, ea trebuia modificată în funcție de recomandările Băncii Mondiale - consultant plătit de statul român pentru a oferi soluții. Deși recomandările au fost transmise acum câteva săptămâni, Guvernul nu a venit cu o soluție de transpunere a lor în proiectul de lege. Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a anunțat că ministrul Muncii, Marius Budăi, va prezenta noul proiect la 15 martie. Acest lucru nu s-a întâmplat. Ministrul Budăi pur și simplu nu mai vorbește despre acest subiect. Surse citate de Europa Liberă susțin că Guvernul preferă să nu se atingă de pensiile speciale, chiar dacă va pierde sute de milioane de euro din fondurile PNRR. Legea pensiilor: termenul stabilit prin PNRR pentru intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul de pensii expiră la sfârșitul lunii martie. Până acum nu există nici măcar un proiect lansat în dezbatere publică. PNRR prevede ca vârsta de pensionare a femeilor să fie egală cu cea a bărbaților, 65 de ani, iar cei care muncesc până la 70 de ani să fie stimulați, printr-un sistem de bonusuri. PSD a anunțat că se opune creșterii vârstei de pensionare. Citește și: Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro: conducerea ASF primește 16 salarii pe an. În 2021, șeful ASF, fost contabil de ocol silvic, a câștigat aproape 750.000 lei Funeriu cere retragerea proiectelor de lege ale Educației Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până la data de 23 martie. Proiectul este blocat de o dezbatere dură despre orele de religie. Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a propus retragerea celor două proiecte: „Dezbaterea publică în jurul legilor educației a luat-o razna rău de tot. Nimeni nu mai vorbește despre esențial: cum să optimizăm transferul de cunoaștere solidă (științe, umanioare, arte) copiilor noștri. În loc se vorbește despre XXX (vă las pe voi să înlocuiți XXX prin orice năzbâtie periferică vă trece prin minte”.

Aleșii nu pot vota funcțiile rudelor (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Aleșii nu pot vota funcțiile rudelor

Aleșii nu pot vota funcțiile rudelor. Unul dintre cei mai vocali consilieri locali ai USR, Răzvan Timofciuc, a pierdut definitiv meciul cu Agenţia Naţională de Integritate. Aleșii nu pot vota funcțiile rudelor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a întors decizia luată acum un an de Curtea ieşeană de Apel, considerând că Timofciuc s-a aflat în conflict de interese în două rânduri. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Este vorba despre momentul când acesta a votat în plenul Consiliului Local numirea soţiei sale în Consiliul de Administraţie al colegiului „Octav Băncilă”. Citește și: Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins, petrecut sub ochii ASF: între 250 de milioane de euro și un miliard. Pentru falimentul City Insurance s-au plătit circa 130 milioane de euro Sentinţa îi complică lui Timofciuc viitorul politic, acesta fiind înscris în cursa internă din USR pentru desemnarea viitorului candidat la funcţia de primar al municipiului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Politică

Moldova face reformă pentru care România nu are curaj

Republica Moldova face o reformă administrativă pentru care România nu are curaj: nici o comună, unitate administrativ-teritorială, nu va mai exista fără să aibă măcar 3.000 de locuitori și care să poată acoperi cheltuieli pentru măcar 12 angajați. Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 15 martie, Strategia de reformă a administrației publice pentru anii 2023 – 2030, scrie Europa Liberă Moldova. Moldova face o reformă pentru care România nu are curaj Pentru existența unei unități administrativ teritoriale mai este nevoie: să existe legături rutiere între toate unitățile administrative vechi; distanța din centrul noii UAT până la cel mai îndepărtat sat să fie nu mai mică de 25-30 km Acest proces urmează să aibă loc voluntar până în anul 2027, iar, ulterior, va fi reglementat în legislație. În funcție de rezultatele obținute în urma amalgamării, raioanele ar putea dispărea și ar putea să fi formate cinci regiuni. Citește și: Asociația Pro Infrastructură: „Mecanicii au condiții de odihnă proaste și conduc trenul sub influența alcoolului”. Plus: „Sistemul german de oprire automată al CFR datează din 1960” După consultările publice a proiectului strategiei, în varianta finală a documentului a fost inclusă o modalitate alternativă de reorganizare a raioanelor - în zece districte. România are 3.228 de primari care administrează tot atâtea „unități administrativ-teritoriale“ (UAT), respectiv comune, orașe sau municipii. Însă 375 de comune au sub 1.500 de locuitori, arată datele din 2020 ale Ministerului Dezvoltării. Urmare a depopulării masive, 23 de orașe au ajuns sub 5.000 de locuitori. Potrivit legii, un oraș nu ar trebui să aibă mai puțin de 10.000 de locuitori, iar comunele n-ar trebui să fie cu mai puțin de 1.500 decetățeni. În prezent, R. Moldova numără 32 de raioane și 896 sate, comune, orașe și municipii. Între 1990 și 2016, numărul comunelor din România a crescut, printr-o serie de legi, de la 2.688 la 2.861. Asta a presupus apariția a aproape 200 de funcții de primar, plus întregul aparat administrativ necesar conducerii unei localități. În același interval de timp, 60 de comune au devenitorașe. Ultimul studiu la nivel național privind starea financiară a acestor comune a fost prezentat de Expert Forum, în 2011, și arată că trei sferturi din comune nu își pot plăti salariile.

O pesedistă din Călărași, Marinela Voivozeanu, care a lucrat la un salon de masaj, propusă la șefia Șantierului Naval 2 Mai
Politică

Pesedistă Călărași, propusă șefia Șantierului Naval

O pesedistă din Călărași, Marinela Voivozeanu, care a lucrat la un salon de masaj, a fost propusă la șefia Șantierului Naval 2 Mai, scrie Replica de Constanța. Ea este angajată a Consiliului Județean Călărași și este șefa femeilor social democrate din Călărași. Din declarația ei de avere reiese că nu deține nici un fel de bunuri - casă, mașină sau conturi de peste 5.000 de euro - în 2021 a câștigat circa 4.500 de lei pe lună de la CJ Călărași și are un copil în întreținere. Șantierul Naval 2 Mai este controlat de ministerul Economiei, în fruntea căreia se află pesedistul Florin Spătaru. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Pesedistă din Călărași, propusă la șefia Șantierului Naval 2 Mai Potrivit informațiilor din Replica de Constanța, Voivozeanu ar fi absolvit „recent” o facultate locală, „Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală, filiala Călărași”. Replica de Constanța o citează pe patroana salonului de masaj la care a lucrat viitoarea șefă a șantierului naval, care spune că a concediat-o pe Voivozeanu fiindcă era suspectată că fură din banii clientelor. „Eu nu prea stăteam la salon… M-au sunat clientele și mi-au spus. Când am aflat, i-am cerut explicații, dar nu a mai venit la salon, invocând anumite motive. Am concediat-o”, a spus fosta patroană a lui Voivozeanu. Marinela Voivozeanu Foto: Facebook Potrivit Replica de Constanța, Voivozeanu este susținută de președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță (PSD). În 2021, Vasile Iliuță a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj. Şantierul Naval 2 Mai Mangalia a anunţat la 12 ianuarie, la Bursă, că Dan Constantin Dobrea şi-a dat demisia din funcţia de membru şi preşedinte al Consiliului de Administratie al societăţii, începând cu data de 9 ianuarie. În aceste condiţii, societatea a început procedurile pentru numirea unui nou membru şi preşedinte CA. Damen Shipyards Group a preluat pachetul majoritar de la coreenii de la Daewoo şi au cesionat 2% statului român, astfel încât Ministerul Economiei, prin şantierul Naval 2 Mai Mangalia SA, a ajuns să controleze un pachet de 51%. Citește și: Rusia și China strâng rândurile: Xi îl va vizita pe Putin la 13 luni de la invadarea Ucrainei, Beijing a numit un ministru al Apărării sancționat de SUA pentru colaborare militară cu Moscova

Institutul cardiovascular ieșean, dureri de inimă (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Institutul cardiovascular ieșean, dureri de inimă

Institutul cardiovascular ieșean, dureri de inimă. Şeful Consiliului Județean Iași a trecut în revistă lipsurile județului, pe care le-a pus pe seama "gâlcevei politice". Institutul cardiovascular ieșean, dureri de inimă "Noi suntem astăzi cu Spitalul Regional de Urgenţe nefinalizat şi nu avem sală polivalentă tot din cauză că amplasamentul a fost schimbat", a spus Costel Alexe. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Cât priveşte Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, "ce vină are Iaşiul să fie depunctat cu 15 puncte pentru că suntem centru medical universitar?", s-a întrebat șeful CJ. Citește și: Rusia și China strâng rândurile: Xi îl va vizita pe Putin la 13 luni de la invadarea Ucrainei, Beijing a numit un ministru al Apărării sancționat de SUA pentru colaborare militară cu Moscova "Nu s-a făcut nicio internare în Spitalul Regional de Urgenţă pentru că, din păcate, până astăzi nu avem excavată prima cupă de pământ de acolo", a adăugat Alexe. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Legea pensiilor, alt jalon care trebuia îndeplinit de Budăi Foto: Facebook
Politică

Legea pensiilor, alt jalon care trebuia îndeplinit de Budăi

Legea pensiilor este alt jalon care trebuia îndeplinit de Budăi până la finalul lunii martie și despre care nu se știe nimic, în acest moment. Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD) ar trebui să decidă în această lună și în legătură cu legea pensiilor speciale, și cu cea a pensiilor - care să înlocuiască vechiul act legislativ, din 2019 - dar demnitarul se află în Austria și Germania. Jalonul 214, referitor la noua lege a pensiilor, are ca termen de finalizare trimestrul I din 2023. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Legea pensiilor, alt jalon care trebuia îndeplinit de Budăi Iată ce ar trebui să conțină noua lege: va reduce în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață, și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035 va introduce stimulente pentru amânarea pensionării va revizui pensiile speciale pentru a le alinia la principiul contributivității va asigura viabilitatea financiară a pilonului II al sistemului de pensii prin sporirea contribuțiilor la acest pilon de pensii va introduce o nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pensiile în curs de plată. Parametrii formulei vor fi aleși cu atenție, în conformitate cu obiectivul urmărit în ceea ce privește nivelul cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB (9,4 % din PIB). În plus, parametrii respectivi nu vor permite creșteri ad-hoc ale nivelurilor pensiilor. Formula detaliată elimină a priori indicele de corecție, se bazează pe numărul de puncte obținute de fiecare beneficiar în conformitate cu principiul contributivității și aplică un mecanism de indexare a pensiilor care nu mai permite majorări ad-hoc. Budăi spune că a reformat Pilonul II, opoziția nu-l crede PNRR prevede și lărgirea posibilităților de a investi banii din Pilonul II - pe care PSD ar fi dorit să-l desființeze. De exemplu, noua legislație „va apăra independența administratorilor de pensii în ceea ce privește definirea propriilor lor strategii de investiții”. Acest jalon trebuia îndeplinit din trimestrul I din 2022. Ministrul Budăi susține, într-o declarație făcută în parlament, că ar fi îndeplinit aceste obiective: „Comisia Europeană a aprobat modificările aduse la Pilonul II și prevăzute în PNRR-ul scris de dumneavoastră, a considerat jalonul îndeplinit iar dumneavoastră ați contestat la CCR legea, astfel că ea nu este publicată în Monitorul Oficial și nu este în vigoare. Uite cum, din nou, periclitați ca România să atragă miliardele de euro din PNRR-ul scris prost și la secret tot de dumneavoastră”.

Ministerul Sănătății nu poate opri medicii de la stat să lucreze și la privat Foto: Facebook
Politică

Ministerul Sănătății nu opri medicii stat lucreze privat

Ministerul Sănătății anunță, într-un răspuns la o interpelare a unui deputat, că nu poate opri medicii de la stat să lucreze și la privat: „Orice angajat are dreptul de a munci la angajați diferiți”. Totuși, pentru a nu fi acuzat că a abandonat această chestiune extrem de controversată, ministerul Sănătății mai afirmă că aceste „aspecte” vor fi „analizate, dezbătute și, cu proxima ocazie, vor fi înaintate propuneri legale”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Ministerul Sănătății nu poate opri medicii de la stat să lucreze și la privat Ministerul mai explică, în răspunsul la interpelare, că „niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care își exercită acest drept”. „Nu am, în momentul de faţă, pârghiile legale să împiedic un medic să-şi exercite profesia în sistemul privat după încheierea programului de lucru în sistemul public (…). Nu poate să existe suprapunere între cele două, adică să am program până la 3,00 şi am consultaţii la privat de la 12,00”, spunea ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în februarie. Rafila le cere să respecte programul. Ceea ce nu se întâmplă „Dar cred că am putea să lucrăm pe mai multe paliere. Una ar fi legată de respectarea programului de lucru, care trebuie să se desfăşoare integral în spitalul public şi evident că ulterior cineva poate să lucreze într-o altă instituţie medicală care poate să fie şi privată. Şi al doilea lucru care cred că este, de asemenea, la fel de important, este legat de traseul pacientului. Adică dacă un pacient este consultat de către un medic într-un spital sau într-un ambulatoriu al unui spital public, el trebuie să rămână în spitalul public. Dacă merge la privat, eventual la acelaşi medic, lucrul ăsta nu este deloc în regulă pentru că acolo este clar vorba despre o direcţionare a pacientului. Ne gândim cum să facem să împiedicăm această direcţionare a pacienţilor. Adică dacă pacientul se prezintă de novo la spitalul privat este opţiunea lui, mai ales că coplata în sistemul privat de multe ori este substanţială, ea este posibilă doar pentru unii dintre pacienţi. Noi trebuie să putem să oferim servicii medicale tuturor, chiar dacă nu au bani pentru coplată şi lucrul ăsta trebuie să se întâmple în spitalul public”, a adăugat Alexandru Rafila. Citește și: Medic de la spitalul Târgu Cărbunești lucra la privat în timpul programului și este bănuit că opera cu aparatura de la stat. Managerul spitalului susține că nu poate face nimic Tot în februarie, presa locală relata cazul unui medic de la spitalul Târgu Cărbunești lucra la privat în timpul programului și este bănuit că opera cu aparatura de la stat. „Acest doctor presta la cabinetul privat de peste stradă, în timp ce el trebuia să se afle la spital, fiind plătit de spital, din bani publici. Dar nimeni nu se sesizează, nimeni nu face nimic”, a spus managerul Sorin Mehedințu.

România are peste 200 de secretari de stat Foto: Guvernul României
Politică

România are peste 200 de secretari de stat

România are 200 de secretari de stat, de patru ori mai mulți ca-n 2010, arată site-ul Europa Liberă, care subliniază și faptul că numirile în aceste posturi sunt politice. România are peste 200 de secretari de stat „În 2010, la ieșirea din criză și a PSD de la Guvernare, Emil Boc făcea prima reformă a secretarilor de stat. Din 100, mai rămâneau 50. De atunci, numărul lor a crescut constant. În 2016, România avea 70 de secretari de stat, la care se mai adăugau 25 de șefi de instituții subordonate cu rang de secretar de stat. Doi ani mai târziu, în 2018, numărul ajunsese deja la 135, cu tot cu instituțiile subordonate”, arată Europa Liberă. Acum, acest site a numărat „peste 200 de secretari de stat, directori sau membri în consiliile de administrație cu rang de secretar de stat, ori persoane din conducerea serviciilor de informații care au și ele rang de secretar de stat”. Citește și: În timp ce Ciolacu anunță, la TV, oprirea angajărilor la stat, ministrul PSD Rafila mai vrea un secretar de stat și creșterea numărului de angajați la Sănătate Potrivit Europa Liberă, ultimul post de secretar de stat înființat de Guvern a fost la Sănătate, unde sunt acum șase. La Mediu s-a ajuns la șapte. În plus, potrivit datelor Newseek România, numărul angajaților Secretariatului General al Guvernului (SGG) a sporit cu circa 1.600 de persoane, din august 2019 în iunie 2021, arată datele publice. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 50% a personalului angajat la SGG. În octombrie 2021, la Secretariatul General al Guvernului (SGG) lucrau 4.789 de persoane. În februarie 2022, erau 5027.

Nicuşor Dan, 15 ani de la lansarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul Foto: Facebook Nicușor Dan
Politică

Nicuşor Dan, lansarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a scris pe Facebook un mesaj, la 15 ani de la lansarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul: „Am considerat că nu pot să nu reacţionez când o cloacă de aşa-zisi dezvoltatori, politicieni, funcţionari şi, mai rău, universitari distrugeau oraşul bucată cu bucată”. Primarul general a scris despre lucrurile pe care le-ar fi pierdut în această perioadă, dar a arătat și de ce nu putea rămâne indiferent la situația Capitalei. Foto: Facebook Nicușor Dan Nicuşor Dan, 15 ani de la lansarea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul „Acum exact 15 ani lansam Asociația Salvați Bucureștiul și raportul “București, un dezastru urbanistic”. Aveam alte planuri cu viața mea. Îmi deschisesem, cu multă muncă, câteva direcții personale în cercetare, și o făceam cu mare plăcere. Da, regret și matematica pe care n-am făcut-o și multe momente de familie la care am renunțat toți anii ăștia. Am considerat însă că nu pot să nu reacționez când o cloacă de așa-zisi dezvoltatori, politicieni, funcționari și, mai rău, universitari care una predau și alta proiectau, distrugeau orașul bucată cu bucată. Pe de altă parte, am avut astfel ocazia să cunosc mulți oameni cu aceleași valori, să înteleg că miza e mai mare decât urbanismul, că avem datoria să facem din țara asta una din care copiii noștri să nu vrea sa plece”, a arătat Nicușor Dan „Lupta continuă” a scris el, la final de mesaj. Citește și: Un primar din Bihor a verificat, pe camerele video, cât stătea la serviciu viceprimarul: sub patru ore pe zi. În acest timp, pauza de țigară era, în medie, 24 de minute

PSD a sărbătorit Ziua Femeii fără nici o femeie. Marius Budăi, acuzat că și-a hărțuit colegele, printre vorbitorii la eveniment
Politică

PSD a sărbătorit Ziua Femeii fără nici o femeie

La Câmpia Turzii, PSD a sărbătorit Ziua Femeii fără nici o femeie pe afișul pe care a fost anunțat evenimentul. În schimb, Marius Budăi, acuzat că și-a hărțuit colegele, printre vorbitorii la eveniment. PSD a sărbătorit Ziua Femeii fără nici o femeie PSD Câmpia Turzii a marcat Ziua Femeii pe 10 august, două zile după consemnarea oficială, la 8 martie. Potrivit unei relatări din Libertatea, la sala de nunți unde s-a organizat festivitatea, unul dintre angajați a glumit pe seama acuzațiilor aduse lui Budăi, care și-ar hărțui colegele, sunându-le la două noaptea: „Și ministrului îi place să sune mai târziu”, a spus acesta. Here's a poster from Romania's PSD party advertising an event to celebrate int'l women's day. These are the speakers. pic.twitter.com/5g3Ob9tc1E— Andy Hockley (@adhockley) March 10, 2023 Ulterior, la conferința desfășurată într-o sală de nunți din Câmpia Turzii, au luat cuvântul și trei doamne din PSD, inclusiv deputata Ana Loredana Predescu. „Ministrul Budăi a fost prezentat ca un star al politicii. A traversat încet sala, oprindu-se ca să-și ducă mâna în dreptul inimii și să facă reverențe. A vorbit puțin și s-a scuzat că trebuie să plece cât mai repede spre casă, la Botoșani, unde-l așteaptă soția. «Sărut mâna doamnelor, domnișoarelor. Domnilor, vă salut cu respect. O să fiu foarte scurt, am avut foarte multe acțiuni astăzi. Eu mi-aș fi dorit să am soția aici în sală, s-o invit. De aia, după ce o să vorbesc, o să și plec spre Botoșani. Vă doresc o seară magnifică. Vă doresc, doamnelor, să fiți fericite alături de toți cei pe care-i doriți dumneavoastră», a spus Budăi”, potrivit Libertatea. Această publicație scria, acum câteva săptămâni, că, la o petrecere PSD, din vara lui 2022, ministrul Muncii ar fi consumat prea mult alcool și ar fi început să hărțuiască o deputată. Demnitarul ar fi sunat-o pe deputată, care era în același hotel cu el, în toiul nopții. Însă deputata era cu soțul, iar acesta l-a confruntat pe demnitar. Citește și: Ciolacu îl apără agresiv pe Budăi, acuzat că a hărțuit mai multe colege de partid, fiind în stare de ebrietate: „Aveți ceva detaliat sau o vendetă personală cu domnul Budăi?” Deși scandalul a fost cunoscut în întregul partid, el a fost îngropat. Însă, în ianuarie 2023, la Sinaia, ministrul a recidivat.

Financial Times scrie despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei Foto: Twitter
Politică

Financial Times scrie Bâstroe, apreciind mâna Rusiei

Financial Times (FT) scrie, azi, despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei, cu scopul de a diminua susținerea României pentru Ucraina. Publicația britanică nu menționează originea scandalului, dar el a fost inflamat în România de ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, și de Antena 3. Citește și: Surse: PSD a ajuns la 28% și cade pe măsură ce se apropie momentul preluării Guvernului. AUR – 20%. Ascensiunea AUR, explicația atacurilor PSD împotriva Ucrainei, pe tema Bâstroe Financial Times scrie despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei „Un mic canal de la gura de vărsare a Dunării a devenit un subiect geopolitic fierbinte între Ucraina și România, stârnind temeri ale unui amestec propagandistic rusesc și că va duce la diminuarea sprijinului din partea Bucureștiului pentru vecinul său devastat de război”, arată FT. „În contextul în care această dispută amenință să afecteze legăturile bilaterale, ambasada Ucrainei a făcut un apel la români să «nu facă jocul propagandei rusești», care urmărește să submineze sprijinul lor pentru Kiev în timp ce războiul se prelungește. Ambasada Ucrainei la București a încercat rapid să clarifice faptul că lucrările erau de o «de natură operațională» pentru a îndepărta aluviunile care au redus adâncimea cursului de apă. Dar subiectul a devenit foarte politizat în România, stat membru al UE și al NATO care a sprijinit puternic Ucraina de la invazia Rusiei, inclusiv prin găzduirea a mii de refugiați (...) Un deputat român de extremă dreapta, George Simion, a postat un video cu o ambarcațiune pe ceea ce el a spus că este canalul Bystre. În videoclip, Simion și-a criticat adversarii politici pentru că nu le pasă de Delta Dunării”, mai arată publicația britanică. Financial Times îl citează pe Adrain Stănică, cercetător la institutul Național de Geologie Marină, din București, care a spus că ar fi costisitor pentru Kiev să dezvolte și să întrețină ruta Bâstroe-Chilia. Stănică a apreciat că lucrările de întreținere regulate au avut efecte neglijabile asupra biosferei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „Având în vedere că sunt în joc legăturile bilaterale, el a adăugat că în România discursul pe această temă a fost «intoxicat» de știri false și, posibil, alimentat de o țară terță, fără a numi însă Rusia”, relatează FT.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră