sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 16 octombrie 2024

Candidata PSD Lipă îl umilește pe Popovici: contabila și secretarul federației de canotaj, prime mai mari decât ale medaliatului de la J.O.

Candidata PSD Lipă îl umilește pe Popovici Foto: News.ro
Candidata PSD Lipă îl umilește pe Popovici Foto: News.ro

Candidata PSD Elisabeta Lipă îl umilește pe înotătorul David Popovici: contabila șefă și secretarul federației de canotaj au beneficiat prime mai mari decât ale medaliatului cu aur de la Jocurile Olimpice de la Paris. Informația a fost postată pe Facebook de Eduard Novak, fost ministru UDMR al Sportului.

Lipă va candida pe listele PSD de la Botoșani. Ea nu conduce federația de canotaj, dar are un „Contract activitate sportiva”, care i-a adus 65.820 de lei în anul fiscal 2023. Pe lângă acesta, ea mai are o pensie special de la Interne, de 178.000 lei/an, o rentă viageră de fost olimpic, de aproape 200.000 lei/an, plus încă 80.000 de lei de la Agenția Națională pentru Sport - unde este președinte - și Comitetul Olimpic Român.

Citește și: EXCLUSIV Nordis achiziționa trimestrial câte o mașină de lux. În trei ani a luat un BMW, un Bentley și opt Mercedes-uri, toate noi. În parcare avea deja un Porsche, un Ferrari și alte șase Mercedes-uri

Gabriela Szabo, o altă apropiată a PSD este membră a comitetului executiv al federației de canotaj.

Candidata PSD Lipă îl umilește pe Popovici

„În timp ce lipa lipa către Botoșani, David Popovici pălește în fața SG-ului și a contabilului șef de la Federatia Romana De Canotaj

La prima vedere, pare o glumă, însă este o realitate tristă. Când vine vorba de performanță, valorile și criteriile actualilor decidenți din sport sunt de noaptea minții.

Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 euro, în timp ce Erhan Cătălin (secretar general al FRC) și Petrescu Roxana (contabilul șef) au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare. Adică, mai mare decât premiul obținut de Daniel Popovici.

De ce au fost premiați cei doi? Simplu! Pentru “participare activă și contribuție substanțială la obținerea rezultatelor”.

Altfel spus, performanța administrativă (nu știu care este!) este mai valoroasă decât performanța sportivă.

Adică, zecile de ore de antrenament săptămânal pe care sportivii de performanță îl fac sunt mai puțin valoroase decât cele 40 de ore de muncă prestate de SG-ul și contabilul șef al Federației de Canotaj.

Deci, starea jalnică a bazelor sportive lăsate în paragină de administratorii lor valorează mai mult decât o medalie de aur.

Să fie oare și vreo conotație politică? Puțin probabil, în condițiile în care de la Agenția Națională pentru Sport lipa lipa către Botoșani spre un mandat de parlamentar…

Sportivii nu mai trebuie luați la mișto de Statul Român!”, a scris Novak.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră