miercuri 12 august
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5056 articole
Politică

Ghinea, primul lider USR care se opune unei candidaturi a lui Nicușor Dan: „Avem candidat, pe Lasconi”. Și PSD refuză să-l susțină

Senatorul Cristian Ghinea este primul lider USR care se opune unei candidaturi a lui Nicușor Dan: „Din punctul de vedere al USR, avem candidat, avem 1,7 milioane de oameni care au votat-o pe Elena Lasconi, nu văd de ce am schimba acest lucru”. Citește și: Călin Georgescu este stăpân peste o armată de zombie, plină de frustrări și ură. Iar vechea clasă politică habar nu are cum să o oprească Ghinea, primul lider USR care se opune lui Nicușor Dan În iunie 2024, Elena Lasconi spunea despre Ghinea: „Nu înseamnă că trebuie să plece acasă, trebuie să lucrăm împreună, doar să facă un pas în spate de la conducere. Să nu-i mai vedem în biroul național”. „Am văzut că a apărut pe surse acest lucru, din punctul de vedere al USR, avem candidat, avem 1,7 milioane de oameni care au votat-o pe Elena Lasconi, nu văd de ce am schimba acest lucru, dar nu depinde de mine. USR este un partid democratic. În acest moment, avem un Congres al USR care a luat o decizie că Elena Lasconi este candidatul la prezidenţie şi nu văd eu personal de ce am schimba acest lucru, dat fiind că a fost o candidatură de succes”, a arătat Ghinea, întrebat despre o posibilă candidatură a lui Nicușor Dan. În mai 2017, acesta îl acuza pe Nicușor Dan de „șantaj” fiindcă amenințase că demisionează de la șefia USR dacă partidul adoptă o poziție în problema referendumului de definire, prin Constituție, a familiei tradiționale. „Foarte greu să cred că aş putea să-l votez pe Nicuşor Dan” Tot azi, Dan Suciu, pesedistul care conduce Camera Deputaților, a arătat că se opune candidaturii lui Nicușor Dan. „Cred că această ţară, în această perioadă, are nişte priorităţi foarte importante, cum ar fi construirea unui guvern asumat, credibil. Aceasta e prioritatea, mai puţin destinul individual al unui primar general. Tot ca o opţiune personală, mie mi-e foarte greu să cred că, fiind social-democrat, aş putea să-l votez pe Nicuşor Dan. Pe mine nu mă interesează gândurile de carieră politică ale lui Nicuşor Dan (...) Eu cred că o discuţie foarte serioasă despre un candidat la prezidenţiale se ia foarte atent şi calculând absolut tot ce s-a întâmplat, inclusiv la alegerile prezidenţiale. Un anunţ intempestiv al unui personaj politic, şi nu are nimic negativ în ceea ce am spus, care nu aparţine niciunui grup, niciunui partid de care am menţionat, mi se pare că este o forţare de mână. Şi să ştiţi că nu noi suntem încurcaţi de această potenţială anunţare a candidaturii, ci i-am văzut mai degrabă îngrijoraţi pe cei de la Uniunea Salvaţi România, pentru că ei, din ce înţeleg, ei au un candidat şi acuma acesta ar fi al doilea pe culoarul lor, dar nu este problema noastră”, a spus Suciu.

Ghinea, primul lider USR care se opune unei candidaturi a lui Nicușor Dan: „Avem candidat, pe Lasconi”. Și PSD refuză să-l susțină
Limbaj țopârlănesc al Ancăi Alexandrescu, sinecurista PSD, fana lui Georgescu: „Lasconi, a cărei fată stă în patru labe și latră, ne explică că este bisexuală”
Politică

Limbaj țopârlănesc al Ancăi Alexandrescu, sinecurista PSD, fana lui Georgescu: „Lasconi, a cărei fată stă în patru labe și latră, ne explică că este bisexuală”

Limbaj țopârlănesc al Ancăi Alexandrescu, sinecurista PSD, iar de câteva luni și fana lui Călin Georgescu: „Cum să îi pui tu acuma să stea la masă cu Lasconi și cu PNL-ul, susținând pe doamna Lasconi, a cărei fată stă în patru labe și latră, ne explică că este bisexuală, doamna Lasconi crește furnici”, a afirmat aceasta într-o emisiune din 25 noiembrie 2024. Citește și: Călin Georgescu este stăpân peste o armată de zombie, plină de frustrări și ură. Iar vechea clasă politică habar nu are cum să o oprească Emisiunea a fost sancționată cu o banală amendă de 50.000 de lei. Limbaj țopârlănesc al Ancăi Alexandrescu, sinecurista PSD DeFapt.ro a arătat că Anca Alexandrescu a fost consiliera mai multor lideri PSD, printre care Victor Ponta, Liviu Dragnea și Adrian Năstase, și, deși ea a absolvit o dubioasă școală de jurnalism, iar la peste 30 de ani a finalizat Dreptul la o universitate privată, a fost plasată în conducerile mai multor companii strategice, precum Romarm sau Romaero. Însă ea spunea, recent, la o emisiune TV: „Ăia care mă înjură, marea lor majoritate sunt ori conectați la ONG-uri care primesc bani de la Soros, ori sunt conectați pe la partide PSD, PNL, USR și sunt disperați că dacă vine valul peste ei nu mai prind și ei nicio sinecură și ei depind de banii noștri, vă dați seama, pentru că pentru asta este bătălia politică, până la urmă…” În emisiune din 25 noiembrie, ea i-a insultat pe studenții care protestau împotriva extremiștilor: „Le dau o veste proastă USR-iștilor și celor care i-au scos în stradă pe studenții, care habar n-au pe ce lume trăiesc. Da, a fost o dovadă foarte clară că manipularea funcționează perfect, că sunt clar trimiși acolo, să spună anumite sloganuri, care nu le aparțin, care… Ei, de fapt, nici nu înțeleg ceea ce transmit acolo, pentru ce s-au dus”. Într-o emisiune din 28 noiembrie, un invitat al Ancăi Alexandrescu, Florin Zamfirescu, spune despre studenții care protestau: „Dar chiar așa să ieșiți în chiloți pe căldură, pe… în zilele cele mai importante ale României, de ziua aia, de ziua aia, ca să contra… ce dracului e cu voi, mă, sunteți nebuni? Sunteți colegii, frații, fiii noștri. Ferească Dumnezeu să avem fii așa. Păi este o deformare. (…) Nu vreau să deschid subiectul ăsta. L-am deschis fără să-mi dau seama, fără să vreau. Sunteți liberi să fiți ce vreți. Nu mai votați însă cu țara, domnule, cu libertatea. Nu votați cu intrarea României în război. Păi voi vreți în război, că v-au arătat diferite poze în chiloți”. La 30 octombrie, Florin Călinescu o insultă brutal pe Elena Lasconi: „… O reporteriță la Pro TV… stătea prin ploaie, se îmbrâncea și (neinteligibil)… are deodată un tampon mic în ea care-i creează un 8% orgasm… continuu… Are un orgasm continuu Elena… Îmi permit, că am fost colegi. Mă, deodată… o fată care… la Deva, am făcut și eu… (neinteligibil)… da ce contează… și cu engleza și și cu (neinteligibil)… Bă, nu se poate așa ceva! Deci ăștia la USR, când te duci la congrese, cred că au niște siringi mici la intrare… o soluție ușoară de euforie, cred. Ei trăiesc, oricum, în altă lume, da?”.

Pe TikTok, Marcel Ciolacu se laudă că el personal a băgat România în Schengen, printr-o „abordare diferită de fostul Guvern”
Politică

Pe TikTok, Marcel Ciolacu se laudă că el personal a băgat România în Schengen, printr-o „abordare diferită de fostul Guvern”

Pe TikTok, Marcel Ciolacu se laudă că el personal a băgat România în Schengen, printr-o „abordare diferită de fostul Guvern”: „Story time: cum am băgat România în Schengen”, își începe el relatarea de 90 de secunde de pe această rețea de socializare. Citește și: Propagandista lui Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, sinecuristă și beneficiară a uneia din cele mai mari țepe PSD-Ponta, Petromidia Ciolacu se laudă că el personal a băgat România în Schengen „Acum 2 ani s-a încercat aderarea României la Spațiul Schengen și Austria și Olanda s-au opus. După acel șoc am avut o abordare diferită de fostul guvern. Am avut în primul rând o întâlnire cu cancelarul Olaf Scholz, pe urmă am avut cu prim-ministrul din acea vreme, cu Mark Rutte al Olandei. Și, nu în ultimul rând, mai multe discuții neoficiale avute cu cancelarul Nehammer. După o întâlnire la Washington cu secretarul de stat Blinken, am hotărât să splităm aderarea României la Spațiul Schengen. Anul trecut am făcut-o maritim și aerian și s-a văzut creșterea economică și dezvoltarea Portului Constanța și cei care circulă cu avioanele cât de ușor este, iar anul acesta am reușit și terestru, pe o înțelegere deja avută de anul trecut, în care toți oamenii politici ne-am ținut de cuvânt și o implicare, trebuie să fiu foarte sincer, a prim-ministrului Viktor Orban pentru că el prezida Consiliul European”, s-a lăudat Ciolacu. Singurul demnitar pe care îl menționează este Cătălin Predoiu, căruia îi atrbuie meritul de afi negociat detaliile tehnice. Însă „abordarea diferită” a aderării României la spațiul Schengen în două etape, mai întâi maritim și aerian, și apoi terestru, era în discuții de cel puțin zece ani. @marcel_ciolacu Storytime despre intrarea în #Schengen ? #marcelciolacu #psd #romania #emotii #storytime ♬ original sound - marcel_ciolacu O utilizatoare TikTok, Roxana, îi transmite: „te pup Ciolacu, zici ca s eu la ascultare la istorie încercând sa bag vrajeli sa mi puna 5 sa trec clasa” (sic!). „În ce limbă ați discutat cu ei?”, îl întreabă Bogdan Ezaru.

Ciolacu se rebranduiește pe TikTok: „Get ready with me, să mergem la Guvern!” Premierul își face o cafea la espressor Illy Francis X1 Anniversary, de 500 de euro
Politică

Ciolacu se rebranduiește pe TikTok: „Get ready with me, să mergem la Guvern!” Premierul își face o cafea la espressor Illy Francis X1 Anniversary, de 500 de euro

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, se rebrănduiește pe TikTok: „Get ready with me, să mergem la Guvern!”, spune el în debutul unui videoclip care a cumulat 3,8 milioane de vizonări. Însă, în timp ce se străduie să arate că e un om normal, el își face o cafea la espressor Illy Francis X1 Anniversary, care costă circa 500 de euro, poartă o bluză pe care scrie „SURVIVOR” și poartă șlapi Crocs. Citește și: Propagandista lui Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, sinecuristă și beneficiară a uneia din cele mai mari țepe PSD-Ponta, Petromidia Ciolacu se rebrănduiește pe TikTok „Get ready with me, să mergem la Guvern”, își începe premierul relatarea „Nu e o plăcere să te trezești așa de dimineață. (…) Sunt cam pe mod diesel, mai ales după campania electorală, am pornirea mai grea dimineața. În afară de șocul pe care l-am avut, ai un sentiment că te-a lovit trenul. De fapt, m-a și lovit trenul”, continuă Ciolacu, care apoi își prezintă garderoba zilnică - cămașă albă, costum, pantofi cu „garanție toată viața”. „Super frumos”, îl laudă Tzancă Uraganu, pentru acest clip. „Cont pe onlyfans când”, îl întreabă Maria Georgiana. „Sunteți singurul politician care își face campanie după alegeri”, îi transmite Crina - care a primit 18.500 de like-uri pentru acest comentariu. @marcel_ciolacu Nu am vrut să vă mai las să așteptați! ⏳ #marcelciolacu #psd #romania #emotii #grwm ♬ original sound - marcel_ciolacu „Asteptam make up tutorial si haul shein”, îl ironizează Nicoleta Cristina Stan - 32.800 de like-uri la acest mesaj.

Propagandista lui Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, sinecuristă și beneficiară a uneia din cele mai mari țepe PSD-Ponta, Petromidia
Politică

Propagandista lui Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, sinecuristă și beneficiară a uneia din cele mai mari țepe PSD-Ponta, Petromidia

Propagandista lui Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, a fost o sinecuristă promovată de Victor Ponta în poziții pentru care nu avea nici o calificare și beneficiară indirectă a uneia din cele mai mari țepe PSD-Ponta, uitata afacere Petromidia. Citește și: Guvernul scoate din rezerva bugetară 80.000 de lei pentru ochelarii angajaților de la Înalta Curte. Plus încă 900 milioane de lei pentru salarii câștigate în instanță În perioada în care se făcea aranjamentul dintre guvernul Ponta și Rompetrol, din mai 2012 la final de 2015, Anca Alexandrescu a lucrat pentru acest guvern, cu rang de secretar de stat, pentru comunicare. Anca Alexandrescu, sinecuristă și beneficiară a uneia din cele mai mari țepe PSD-Ponta Anca Alexandrescu, care de facto a lucrat pentru PSD din 1996 în 2019, a absolvit o așa numită „Școală superioară de jurnalistică”, în 1995, când avea circa 22 de ani, și Dreptul, la Universitatea Ecologică, când avea circa 30 de ani. Cu aceste calificări, PSD a plasat-o în diverse consilii de administrație ale unor structuri de stat. Anca Alexandrescu a făcut parte din: în 2019, a făcut parte din consiliul de administrație al Romaero - compania a minsiterului Economiei, parte a industriei aviației - unde încasa circa 2.500 de lei pe lună din 2016 a fost plasată în Fondul Român de Contragarantare, de unde lua 7.200 de lei/lună în 2015 l-a înlocuit pe Cristian Socol din consiliul de administrație al IOR în 2016 făcea parte din consiliul de administrație al companiei de înzestrare cu armament, Romarm Însă cea mai mare lovitură a fost plasarea ei ca PR al KazMunayGas între iunie 2016 și mai 2017, unde a câștigat 10.000 de euro pe lună, potrivit Newsweek România. „Niciun șef de PR de pe piața din România nu câștigă această sumă netă lunar de la o singură companie, salariul pentru o astfel de poziție fiind în jurul sumei de 5.000 de euro net”, scria atunci această publicație. Afacerea KazMunaiGas a fost una din cele mai scandaloase afaceri ale guvernării Ponta: prin memorandumul încheiat la 22 ianuarie 2014, statul român se retrăgea din procesul cu KazMunaiGaz şi renunţa la o creanţă de aproape 600 milioane dolari în schimbul unei plăţi de 200 de milioane USD, plus înfiinţarea unui utopic fond de investiţii de un miliard. Acest fond de investiții nu pare să fi funcționat vreodată.

După Prahova, încă un județ în care PSD și AUR se aliază: la Suceava, cele două partide și-au împărțit locurile în comisiile și CA-urile controlate de consiliul județean
Politică

După Prahova, încă un județ în care PSD și AUR se aliază: la Suceava, cele două partide și-au împărțit locurile în comisiile și CA-urile controlate de consiliul județean

După Prahova, încă un județ în care PSD și AUR se aliază: la Suceava, cele două partide și-au împărțit locurile în comisiile și CA-urile controlate de consiliul județean. Președintele CJ Suceava este pesedistul Gheorghe Șoldan, recent ales și vicepreședinte al PSD, cu susținerea puternică a lui Marcel Ciolacu. Citește și: Guvernul scoate din rezerva bugetară 80.000 de lei pentru ochelarii angajaților de la Înalta Curte. Plus încă 900 milioane de lei pentru salarii câștigate în instanță „PSD nu va face alianță cu ei niciodată. Ce vreți? Să-mi tai un picior?”, spunea Marcel Ciolacu la 11 noiembrie. Încă un județ în care PSD și AUR se aliază „Consilierii județeni PSD și AUR și-au împărțit consiliile de administrație și adunările generale ale acționarilor din mai multe instituții. În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean, singurii care au avut propuneri pentru aceste funcții au fost cei de la PSD și AUR. Liberalii nu au făcut vreo propunere și nu au votat la proiectele de hotărâre în care au fost nominalizați reprezentanții deliberativului județean în aceste consilii de administrație”, a scris Suceava News. Anterior, PSD și AUR și-au desemnat vicepreședinții Consiliului Județean. Marți a fost oficializată și alianța PSD-AUR în Consiliul Județean Prahova: cele două partide și-au impus vicepreședinții, în timp ce consilierii județeni PNL și USR s-au retras din ședință pentru a nu participa la vot. Noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, ales în 9 iunie 2024, este Virgiliu Nanu (PSD). „La televiziune am făcut un vot în direct al Consiliului Politic Naţional în care am spus foarte clar că nu va exista nicio relaţie politică între PSD şi AUR. Ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior, ca să vă demonstrez? Am avut un vot, am dat în scris", a afirmat Marcel Ciolacu la 11 noiembrie.

Moștenirea Gabrielei Firea lovește peste ani în bucureșteni: Societatea de Transport București ar putea falimenta, urmare a unui contract dubios din 2020
Politică

Moștenirea Gabrielei Firea lovește peste ani în bucureșteni: Societatea de Transport București ar putea falimenta, urmare a unui contract dubios din 2020

Moștenirea Gabrielei Firea lovește peste ani în bucureșteni: Societatea de Transport București (STB) ar putea falimenta, urmare a unui acord dubios din 2020, arată Club Feroviar. În esență, este vorba de angajamentul STB de a cumpăra 40 de tramvaie de la Electroputere VFU asociată cu Reloc SA (ambele din Grupul Grampet al lui Gruia Stoica). Moștenirea Gabrielei Firea lovește peste ani în bucureșteni Printr-o decizie judecătorească adoptată la 5 decembrie, STB este obligată să achiziționeze aceste tramvaie și să plătească daune zilnice de 307.000 de euro. Dar societatea nu are bani în cont nici să cumpere aceste tramvaie, nici să achite daunele uriașe. Citește și: Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023, aprobate „Trebuie menționat faptul că tramvaiele pe care STB este obligată să le cumpere sunt produse în Rusia, lucru recunoscut chiar de conducerea societății din Pașcani (vezi facsimil). Mai mult, prețul unui tramvai care ar urma să fie cumpărat de STB este de până la trei ori mai mare decât cel al tramvaielor livrate în Rusia de aceeași firmă”, explică Club Feroviar. Licitația a fost lansată de STB în septembrie 2019, dar între timp Firea falimentase deja bugetul Capitalei. Câștigătorul ei a fost anunțat în iulie 2020, când director al STB era Hazem Kansou, acum numit de PSD în fruntea companiei de stat Radiocom. În 2022, primarul Nicușor Dan a sesizat DNA cu privire la licitația făcută de STB pentru achiziția celor 40 de tramvaie de la firma Electroputere VFU Pașcani. Tramvaie scumpe, prea scurte, din Rusia Ce semne de întrebare ridica Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook: De ce conducerea STB reprezentată de la acea dată a continuat demersurile pentru finalizarea procedurii de achiziție, deși la momentul aprobării raportului de procedură nu avea alocate fondurile necesare în conformitate cu prevederile legale? De ce STB a decis încă din anul 2019 să achiziționeze tramvaie de 18 metri în contextul în care fluxul de călători ar justifica o nevoie de tramvaie mai lungi? Opțiunea STB a fost pentru VFU Pașcani care aducea componente din Rusia și vindea apoi la prețuri majorate. În aprilie 2024, Nicușor Dan arăta că „nu există normă legală în acest moment pentru a cenzura un operator economic care vine cu produse din Rusia, din păcate…nu e pe lista de sancțiuni”. „La sfârșitul anului 2020, eu am spus că această achiziție nu e ste utilă și prețul pentru unul de 18 metri e mult prea mare, e aproape cât unul de 36 de metri”, a mai spus el.

Daniel Funeriu, primul care anunță deschis că vrea să candideze la președinția României. Numele său, avansat acum câteva zile de Kelemen Hunor
Politică

Daniel Funeriu, primul care anunță deschis că vrea să candideze la președinția României. Numele său, avansat acum câteva zile de Kelemen Hunor

Daniel Funeriu, primul care anunță deschis că vrea să candideze la președinția României: el a făcut acest anunț în emisunea lui Denise Rifai, „În Opoziție”. Citește și: Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023, aprobate Până acum, presa a identificat mai mulți potențiali candidați din partea coaliției PSD-PNL-USR-UDMR, dar nici unul nu a spus clar că ar dori să candideze. Și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și rectorul UBB, Daniel David, au arătat că așteaptă analizele partidelor și cercetări sociologice. Funeriu, primul care anunță că vrea să candideze la președinția României Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, despre variante de prezidenţiabili din partea coaliţiei de guvernare că în opinia sa ar putea fi Daniel David, profesor universitar, rectorul UBB, sau Daniel Funeriu, Theodor Paleologu, Crin Antonescu, personalităţi care au şi capacitatea şi calitatea intelectuală şi calităţile umane, politice. El a precizat că este important ca cei care vor forma guvernul să aibă un singur candidat la alegerile prezidenţiale şi că acestea ar putea fi organizate pe 16 martie, primul tur şi pe 30 martie, al doilea tur de scrutin. „Ordoliberal cu poziții moderat conservatoare” „Mă declar un ordoliberal cu poziții devenite treptat moderat conservatoare. Partea progresistă a spectrului politic mă consideră prea conservator, în special pentru discursul meu favorabil valorilor creștine. Partea extremei naționaliste și ultraconservatoare a spectrului politic mă acuză că sunt prea progresist pentru că am susținut campaniile de vaccinare împotriva cancerului de col uterin. Atlantist și pro-european convins și militant, am denunțat excesele de tip woke și lipsa de fermitate împotriva migrației ilegale, înscriindu-mă în linia trasată de părinții fondatori ai Uniunii Europene și opunându-mă unor măsuri care extind influența unor instituții dincolo de atribuțiile conferite de Tratatul Uniunii Europene. Am militat pentru afirmarea vocii României în contextul Uniunii Europene și pentru o politică externă mai asertivă și îndreptată înspre aliați strategici precum Marea Britanie și Statele Unite. Sunt radical împotriva ideologiei în școli. În ultima perioadă am devenit o voce fermă în chestiuni legate de educație, de reforme ale statului, atrăgând atenția asupra pericolului populismului și fragmentării sociale (de exemplu aici), militând pentru coeziune socială și strângere a națiunii în jurul valorilor tradiționale. Am avertizat în multiple rânduri asupra pericolului creșterii partidelor extremiste, fiind un avocat al moderației și coeziunii sociale”, se definește Funeriu, pe blogul său.

Șeful mercenarilor lui Georgescu, Horațiu Potra, pregătea violențe în București și diversiuni, cu ajutorul Clanului Ciurarilor - referat punere sub control judiciar
Politică

Șeful mercenarilor lui Georgescu, Horațiu Potra, pregătea violențe în București și diversiuni, cu ajutorul Clanului Ciurarilor - referat punere sub control judiciar

Șeful mercenarilor lui Georgescu, Horațiu Potra, pregătea violențe în București și diversiuni, cu ajutorul Clanului Ciurarilor, arată referatul de punere sub control judiciar a lui Potra. Citește și: Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023, aprobate Potra pregătea violențe în București și diversiuni Ce arată judecătorul, în decizia de a-l ține pe Horațiu Potra sub control judiciar: „Potra Horațiu a instigat persoane să se manifeste violent, aspect ce rezultă și din convorbirile purtate între persoana care a sesizat prin 112 faptul că acesta se deplasa înarmat către mun. București în noaptea de 08.12.2024, faptă care ar putea să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de instigare publică” Poliția a descoperit în Mercedesul cu care se deplasa la București arme albe, un pistol cu gaze și sume de bani, printre care peste 30.000 de lei, peste 5.000 de dolari și 560.000 de franci congolezi „La data de 05.12.2024, pe profilul Horatiu Potra postează un material video reprezentând o melodie cu tentă naționalistă, primele versuri afirmând N-am să tac când vor dusmanii astei țări îngenuncheate, chiar dacă legea lor nedreaptă mă va condamna la moarte. Postarea a strans pana la data de 08.12.2024: 820 de aprecieri, 347 comentarii si 283 distribuiri.” „De asemenea, în mediul virtual s-a viralizat o fotografie în care Horațiu Potra apare alături de fostul ambasador al Federației Ruse în România, Kuzmin Valeri” „La data de 04.12.2024, numitul Horațiu Potra, CNP 17..., rezervist al Legiunii Străine Franceze, președintele Asociației Românilor care au activat în Legiunea Franceză (RALF), prin intermediul căreia intermediază contracte pe linia securității pentru personal și obiective, cu preponderență în zone din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, a fost contactat (de la postul telefonic cu nr. +491... de numitul Andrei AVRAM (CNP 17...) liderul grupării infracționale ”Ciurarii” (specializat în comiterea de fapte de trafic de persoane și proxenetism), care i-a comunicat că ”mâna dreaptă” a unui candidat independent la Președinția ar dori să poarte o discuție cu el. Deși a menționat că se află pe teritoriul RD Congo, Horațiu Porta și-a exprimat acordul privind comunicarea numărului său de telefon către Andrei Avram. În referire la Romeo Mihai Anechitei, membru în dispozitivul de protecție al candidatului independent, s-a stabilit că, în cursul zilei de 05.12.2024, a diseminat unor cadre MAI, un mesaj text cu conținut alarmist potrivit căruia exponenți ai clanurilor interlope ar fi primit arme de foc, acestora garantându-li-se exonerarea de răspundere penală, iar în eventualitatea în care ar fi identificați/reținuți de către forțele de ordine, ar fi fost instruiți să afirme că ar fi fost plătiți de echipa candidatului independent la alegerile prezidențiale. Prin prisma faptului că demersul survenea diseminării pe rețelele de socializare a altor mesaje alarmiste, care făceau referire la faptul că autoritățile ar urmări uciderea unor participanți la proteste, pentru a justifica decretarea stării de urgență, apreciem că mesajul lui Romeo Mihai Anechitei inocula faptul că interlopii ar fi fost înarmați de autorități, urmărind astfel decredibilizarea instituțiilor statului român și crearea unui sentiment de teamă în rândul populației. Neolegionarii se antrenau să atace jandarmi În referat se mai arată că: „Eugen Ionuț Sechila, beneficiind de suportul unor foști legionari, s-a implicat în organizarea a zeci de tabere de haiducie, prin intermediul cărora viza recrutarea ideologică a participanților și depinderea de către aceștia a unor abilități combative pe linia utilizării armelor de foc și a armelor albe. În context, susnumitul a utilizat scenarii tactice (realizarea de ambuscade) având ca țintă structurile naționale de aplicare a legii (Jandarmeria Română, Poliția Română). De altfel, acesta își exprimase încă din anul 2020 disponibilitatea de a recurge la acțiuni radicale care să vizeze suprimarea vieții unor reprezentanți ai autorităților statului: ”«...io în anarhismul meu... îi aștept la cotitură, că io știu că gloanțele chiar omoară oamenii, știi...gloanțele trec prin ziduri, trec prin materie dură..., și la urma urmei, mi se fâlfâie frate»”.

Sindicalistul Dumitru Costin își povestește experiența cu administrația publică: „Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”
Politică

Sindicalistul Dumitru Costin își povestește experiența cu administrația publică: „Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”

Sindicalistul Dumitru Costin își povestește experiența cu administrația publică: „Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”, a spus el la lansarea studiului "Salarizarea în sectorul public din România. Reforme pe fondul marilor aşteptări". Citește și: Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023, aprobate Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top „În ultima lună şi jumătate am avut ocazia să interacţionez cu una dintre cele mai bogate administraţii publice din România. Am constatat cu amărăciune că aproape un etaj întreg dintr-o clădire venea la muncă după ora 10:00. Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top, care costă o mulţime de bani şi am văzut un număr impresionant de oameni care veneau la muncă şi probabil că nu făceau aproape nimic. Acolo va trebui să existe o analiză temeinică", a arătat Dumitru Costin. „Am identificat în structura salariilor în plată nişte inadvertenţe în care, pentru corectarea lor, vor trebui luate nişte decizii. În schimb, rămânem deficitari investiţiilor în modernizarea administraţiei publice. Sistemul care administrează pensiile din România este, în continuare, rudimentar, cu un software care nu funcţionează, cu volume uriaşe de muncă de 12-14 ore/zi, cu oameni care nu sunt plătiţi pentru efortul suplimentar", a mai spus liderul Blocului Național Sindical. Potrivit lui Costin, noul proiect al legii salarizării este finalizat, dar ar presupune „creşteri de anvelopă salarială”.

Viitorul Guvern desființează ministerele Familiei și Energiei. Vor fi 16 miniștri, față de 18, dar crește numărul vicepremierilor
Politică

Viitorul Guvern desființează ministerele Familiei și Energiei. Vor fi 16 miniștri, față de 18, dar crește numărul vicepremierilor

Viitorul Guvern desființează ministerele Familiei și Energiei, afirmă surse politice din coaliția guvernamentală. În consecință, vor fi 16 miniștri, față de 18, dar crește numărul vicepremierilor, de la doi la trei. Motivul acestei decizii este ca PNL, USR și UDMR să aibă câte un vicepremier, în condițiile în care PSD va desemna premierul. Probabil că cei trei vicepremieri vor deține, fiecare, și controlul unui minister. Poziția de vicepremier presupune un cabinet separat, cu consilieri de stat și secretari de stat. Citește și: Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023, aprobate Viitorul Guvern desființează ministerele Familiei și Energiei Pentru comparație, în Argentina, președintele Javier Milei, care se definește drept un libertarian, a redus numărul ministerelor de la 18 la opt. Potrivit surselor din coaliția majoritară, PSD va controla șapte din cele 16 ministere, PNL va avea patru ministere, USR - trei, iar UDMR doar două. Ministerul Familiei va fi înghițit de cel al Muncii, iar Energia va reveni în cadrul ministerului Economiei. Nu este clar cum vor fi distribuite portofoliile, dar PSD dorește să păstreze Transporturile, pentru Sorin Grindeanu, și Munca - pentru Simona Bucura Oprescu.

Salariile nete din administrația publică au crescut cu aproape 18% într-un an, mult peste rata inflației și cu aproape 50% peste media salariilor din economie
Politică

Salariile nete din administrația publică au crescut cu aproape 18% într-un an, mult peste rata inflației și cu aproape 50% peste media salariilor din economie

Salariile nete din administrația publică au crescut cu aproape 18% într-un an, mult peste rata inflației și cu aproape 50% peste media salariilor din economie, arată datele Institutului Național de Statistică, publicate azi. În administrația publică, în octombrie 2024, salariul mediu net a ajuns la 7.141 de lei. Salariul mediu net pe economie este de 5.268 de lei, cu circa 35% mai puțin. Citește și: Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023, aprobate Salariile din administrația publică au crescut cu 18% într-un an INS calculează separat salariile din educație - unde media era de 5.948 de lei - și sănătate, unde media era 5.300. În plus, din calculul salariului mediu din administrația publică lipsesc „forțele armate și asimilați”. În octombrie 2023, salariul mediu în administrația publică era de 6.084 de lei, net. Saltul la 7.141 lei înseamnă o majorare, într-un singur an, de aproape 18%. Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net pe întreaga economie a crescut cu 12,3%, arată INS. În educație, salariul mediu net a crescut cu peste 18%, de la 5.031 la 5.948 de lei, iar în sănătate de la 4.531 de lei la 5.300 de lei, ușor sub 17%. „Cheltuielile de personal au însumat 133,72 mld lei, în creștere cu 23,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 7,56% din PIB, cu 0,83 puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, ținând cont de creșterile salariale acordate în anul 2023, respectiv în anul 2024”, arată nota ministerului de Finanțe privind execuția bugetară în primele zece luni din 2024.

Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023 de alte state, aprobate
Politică

Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, care n-a fost aprobată nici azi. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023 de alte state, aprobate

La 15 decembrie se împlinește un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR, cerere care n-a fost aprobată nici azi. Această cerere este în valoare de 2,67 miliarde de euro. Celelalte cereri de plată depuse în decembrie 2023 de alte 12 state au fost aprobate. La 15 octombrie 2024, Comisia Europeană a aprobat „o evaluare preliminară pozitivă” a celor șase ținte și a 62 din cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României. Citește și: Ciolacu a cheltuit, din pixul său, fără nici un fel de control al Parlamentului, aproape 18 miliarde de lei, doar în primele opt luni din 2024 Un an de la ultima cerere de plată depusă de România în cadrul PNRR „Comisia a constatat că, în această etapă, nu au fost atinse șase jaloane. Este vorba despre reforme ale guvernanței întreprinderilor de stat (...), precum și de investiții din domeniul transporturilor (...) și de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor (...). Prin urmare, Comisia propune suspendarea parțială a plății în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau țintele restante, ele primind totodată o plată parțială legată de jaloanele și țintele care au fost atinse în mod satisfăcător”, a comunicat Comisia Europeană. De atunci, nu s-a mai anunțat nimic, oficial, în legătură cu tranșa trei de plată. Nu este clar când va fi depusă cererea IV de plată. 12 state care au trecut pe lângă România Însă, datele publicate pe site-ul UE care monitorizează PNRR arată că în decembrie 2023 au fost mai multe țări care au depus cereri de plată, care au fost aprobate: La 6 decembrie, Cehia a depus o cerere de plată de 702 milioane de euro. Ea a fost aprobată la 2 aprilie 2024. La 15 decembrie, în afară de România, au mai depus cereri de plată Slovacia (799 milioane de euro), Cipru (152 de milioane de euro) și Polonia (6,3 miliarde de euro). Cerera Poloniei a fost aprobată în aprilie 2024, a Slovaciei, la 31 octombrie. Cipru a primit doar 115 milioane de euro, în noiembrie 2024. În decembrie 2023, au mai depus cereri de plată în cadrul PNRR-urilor naționale: Lituania, Estonia, Spania, Malta, Danemarca, Croația, Letonia și Italia. Lituania și-a primit banii în martie 2024, Estonia, la 19 aprilie, dar cu o mică reducere, de 300.000 de euro, Spania - care cerea la plată 10 miliarde de euro - a primit 9,9 milkiarde de euro în iulie 2024, Malta și-a primit banii la 16 mai 2024, Danemarca - aprilie 2024, Croatia - aprilie 2024, Letonia - mai 2024, iar Italia, care ceruse peste zece miliarde de euro și era deja la a cincea cerere de plată, a obținut confirmarea decontului în august 2024. România este deci singura țară cu o cerere de plată depusă în decembrie 2023 și neaprobată nici acum. „UE anulează PNRR-ul Bulgariei pe motiv de întârzieri mari pe partea de reforme. Îi urmăm noi, foarte curând”, a scris, acum zece zile, pe Facebook, profesorul Cristian Păun.

Clotilde Armand, reacție vehementă după ce Înalta Curte a decis, definitiv, că fosta primăriță a fost incompatibilă și, ca efect, nu va mai intra în Parlament
Politică

Clotilde Armand, reacție vehementă după ce Înalta Curte a decis, definitiv, că fosta primăriță a fost incompatibilă și, ca efect, nu va mai intra în Parlament

Clotilde Armand atacă decizia Înaltei Curți. Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), a anunțat miercuri că va contesta la instanțele europene decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care i-a respins cererea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI). Raportul o declarase pe aceasta în stare de incompatibilitate. Clotilde Armand atacă decizia Înaltei Curți Într-o postare pe Facebook, Clotilde Armand a criticat decizia ÎCCJ și a acuzat o influență politică asupra sistemului judiciar: Citește și: Ciolacu a cheltuit, din pixul său, fără nici un fel de control al Parlamentului, aproape 18 miliarde de lei, doar în primele opt luni din 2024 „Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa 'funcţionează Justiţia' lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici folosind instituţiile cheie ale statului român.” Procesul, "lipsit de fundament" Armand a afirmat că procesul împotriva sa este lipsit de fundament: „În cazul meu, nimeni nu poate spune care este prejudiciul cauzat de fapta în speţă. Nici măcar procurorii sau inspectorii ANI. Este un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de patru procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele.” Critici dure la adresa raportului ANI Clotilde Armand a adus în discuție faptul că deciziile pe care le-a semnat ca primar au fost validate de departamentele juridice și economice din Primăria Sectorului 1: „O mascaradă. Sunt sute de primari PSD și PNL care beneficiază de aceleași condiții. Pentru un lucru mult mai grav şi flagrant precum cazul Toni Greblă - care şi-a mărit ilegal salariul cu zeci de mii de euro conform raportului Curţii de Conturi - ANI tace şi nu face nimic.” Raportul ANI: conflict de interese și incompatibilitate În noiembrie 2022, ANI a stabilit că Armand s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate, semnând dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al unui proiect finanțat din fonduri europene. Acest proiect avea ca scop îmbunătățirea capacității administrative privind măsurile anticorupție, generând un beneficiu material de 18.720 de lei. Raportul ANI susține că Armand a încălcat prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003. Drumul spre instanțele europene După pierderea procesului atât la Curtea de Apel București, cât și la ÎCCJ, Armand își propune să continue lupta juridică la nivel european: „Eu voi merge mai departe şi voi ataca decizia de astăzi la instanţele europene.” Clotilde Armand, care a ocupat primul loc pe lista candidaților USR la Senat, își menține poziția de contestatar al unui sistem pe care îl consideră „cleptocratic” și „controlat politic”. Rămâne de văzut dacă apelul său la instanțele europene va genera o schimbare de perspectivă asupra cazului său sau va influența viitoarele alegeri.

Noul Parlament, convocat de Iohannis pe 20 decembrie. După această dată poate fi votat un nou Guvern
Politică

Noul Parlament, convocat de Iohannis pe 20 decembrie. După această dată poate fi votat un nou Guvern

Convocarea noului Parlament, Iohannis semnează decretul. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. Convocarea noului Parlament, Iohannis semnează decretul Conform decretului, noul Legislativ al României se va reuni pentru prima dată miercuri, 20 decembrie, la ora 14:00. Citește și: Ciolacu a cheltuit, din pixul său, fără nici un fel de control al Parlamentului, aproape 18 miliarde de lei, doar în primele opt luni din 2024 Românii și-au exprimat opțiunile la urne pe 1 decembrie, alegându-și reprezentanții pentru noul Parlament al României. Acesta urmează să-și înceapă oficial activitatea în cadrul ședinței convocate de președintele Iohannis. Noul parlament, majoritar masculin Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), viitorul Parlament al României va fi format din 465 de membri, dintre care 364 sunt bărbați și 101 sunt femei. Deși bărbații continuă să domine componența Legislativului, procentul femeilor parlamentare a înregistrat o creștere comparativ cu legislaturile anterioare.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră