Schimbare politică și păstrarea direcției occidentale a României - mizele președinției lui Nicușor Dan, potrivit candidatului

Țintele principale ale lui Nicușor Dan. Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă de la Târgu Mureş că dezbaterile din actuala campanie electorală se vor concentra pe convingerea românilor că e nevoie de o schimbare reală, menţinând în acelaşi timp orientarea occidentală.
Țintele principale ale lui Nicușor Dan
Potrivit lui Nicușor Dan, mesajul campaniei este simplu și direct:
"Ce va însemna această campanie electorală? Este foarte simplu. Avem o direcţie aşa-zis suveranistă, dar care este izolaţionistă şi care înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât Rusia.
Avem o direcţie 'hai să lăsăm lucrurile aşa cum au mers, adică au mers 30 de ani' şi avem o largă categorie de români care aşteaptă o schimbare reală, cu păstrarea evidentă a direcţiei occidentale.
Şi asta este miza pentru noi în această campanie, de a convinge românii că e nevoie de o schimbare reală cu păstrarea direcţiei occidentale.
Şi sunt optimist că în urma campaniei care va urma în cele două luni şi mai bine, o să ajungem să transmitem acest mesaj.
Va fi o campanie care va fi diferită de campaniile pe care le-am avut până acum, pentru că există o distanţă faţă de clasa politică, există chiar o revoltă faţă de clasa politică pe care am văzut-o manifestată în noiembrie. Oamenii nu se mai uită cum se uitau la partidele politice"
Implicarea voluntarilor şi susţinătorilor
Având în vedere sprijinul manifestat de formaţiunile Forţa Dreptei şi Partidul Mişcarea Populară, Nicuşor Dan a pus accentul pe importanţa voluntariatului și a implicării active:
"Care va fi proiectul politic care va avea cei mai mulţi oameni, care în mod deliberat îl vor susţine pe stradă, în grupul de prieteni, în reţelele sociale, acela va fi proiectul care va câştiga.
Şi vreau să mulţumesc miilor de oameni care s-au înscris deja, s-au angajat deja să facă voluntariat în campania noastră, inclusiv celor peste 2.500 de oameni care au donat pentru ca noi să putem să desfăşurăm campania asta electorală.
Deci faptul că sunt aşa de mulţi oameni care vin în acest proiect îmi dă speranţe pentru rezultatul alegerii"
Rolul reţelelor sociale şi al presei tradiţionale
Nicuşor Dan accentuează că mediul online joacă un rol esenţial în diseminarea mesajului electoral, însă nu uită importanţa presei tradiţionale:
"Sper să fie foarte mulţi oameni care să fie pe reţele sociale şi deja sunt, dar sper să fie mult mai mulţi care să fie pe reţele sociale, oameni reali, cu opţiunea lor reală pentru România, pentru că partea importantă din campanie se va duce pe reţele sociale"
În acelaşi timp, candidatul subliniază beneficiile colaborării cu presa:
"N-aş neglija nici presa tradiţională. Adică nişte conferinţe de presă care să fie absolut deschise şi la care preşedintele să răspundă la toate întrebările, bineînţeles.
Pentru că oamenii din presă reuşesc să sintetizeze mai bine, în opinia mea, preocupările oamenilor, asta fiind meseria lor şi fiind în contact cu ei"
Problemelor majore din România
În ceea ce priveşte provocările cu care se confruntă România, candidatul identifică trei mari probleme: nefuncţionarea instituţiilor legată de corupţie, lipsa unor direcţii clare pentru ţară și fragmentarea socială.
"Şi faţă de aceste probleme, rolul preşedintelui este să preseze pentru refuncţionalizarea instituţiilor, pentru aducerea de competenţă în instituţiile publice pentru ca ele să servească cetăţeanul, evident pentru reducerea corupţiei.
Foarte important, pentru identificarea acelor zone de competenţă în societatea românească, pe care le găsim în mediul privat, în asociaţii profesionale, în diaspora, inclusiv în mediul public, pentru a reduce această distanţă între competenţă şi decizia politică.
Pentru că vedem o mare distanţă între performanţa privatului din România şi performanţa mediului public. Şi preşedintele are posibilitatea asta, de a aduce cei mai competenţi oameni pentru a influenţa nişte direcţii pentru România"
Dezvoltarea rconomică şi impactul Politic
Candidatul remarcă, de asemenea, eforturile insuficiente ale statului de a stimula dezvoltarea economică, ceea ce a dus la migraţia forţei de muncă și la nevalorificarea potenţialului agricol:
"Oameni care au plecat din România pentru că economic au preferat Europa Occidentală, vedem un potenţial agricol care nu a fost fructificat pentru că nu am fost suficient de inteligenţi să stimulăm apariţia în proximitate a unor centre de procesare, o industrie uşoară care este foarte vulnerabilă pentru că nu am reuşit să stimulăm acele tipuri de afaceri care au valoare adăugată mare şi în felul ăsta să producă nişte venituri care sunt comparabile cu cele din Europa Occidentală.
Dacă vedem fenomenul de migraţie (...) sunt români care, după ce au stat 5-10 ani, doresc să se întoarcă şi nu găsesc sau găsesc aici aceeaşi birocraţie care i-a făcut să plece.
Şi neputându-se adapta la o administraţie publică care îi pune mai mult beţe în roate decât să-l ajute, aleg să se reîntoarcă de unde au venit.
Pe scurt, astea sunt lucrurile pe care avem să le corectăm şi în care rolul preşedintelui este important"