vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 09 octombrie 2025

Șeful PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune că Bolojan ar trebui demis: „Este premierul orgoliului”

Șeful PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune că Bolojan ar trebui demis Foto: Facebook
Șeful PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune că Bolojan ar trebui demis Foto: Facebook

Șeful PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune că Bolojan ar trebui demis: „Nu este premierul reformei. Este premierul austerității, al orgoliului și al lipsei totale de empatie”, a scris Trif, pe Facebook.

Citește și: Ciolacu vrea să scoată USR de la guvernare și critică violent măsurile luate de Bolojan

Bogdan Trif a fost ministru al Turismului, cu susținerea lui Liviu Dragnea, între ianuarie 2018 și noiembrie 2019. 

Șeful PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune că Bolojan ar trebui demis

Într-un dialog cu un comentator la postarea sa, comentator care-l numește pe Bolojan „Monosprâncenatul”, șeful PSD Sibiu nu doar că nu-i temperează insulta la adresa premierului, dar îi dă dreptate: „Așa este ar trebui demis.....pb e că în parlament trebuie să ai 50% plus 1. Noi avem doar 22%. Credeți că ar fi mai OK să îi lăsăm singuri la guvernare încă trei ani și...? Ați văzut ce le poate pielea...nu cred că am face un bine României să îi lăsăm să facă fără opreliști chiar ce vor ei”. 

Trif s-a plâns de faptul că Bolojan s-a opus inițiativei PSD de scutire a mamelor și a veteranilor de război de plata asigurării de sănătate.

„PNL și USR pun în pericol legea de eliminare a CASS pentru mame, veterani – văduve de război, invalizi de război și pentru foștii deținuții politici.

Proiectele de lege prin care ne dorim să corectăm nedreptățile făcute de premierul Bolojan sunt puse în pericol în comisiile parlamentare, la ordinele acestuia. (…) Legile propuse de PSD vizează scutirea de la plata CASS pentru: mamele aflate în concediu de creștere a copilului, veteranii și invalizii de război și foștii deținuți politici.

Aceste categorii merită sprijin și respect – moral, uman și legal. Din păcate, PNL și USR au ales să blocheze, motivând prin calcule «politice», o măsură elementară de dreptate socială”, a scris Bogdan Trif. 

El a mai susținut că Nicușor Dan și PNL s-ar putea alia cu AUR: „Președintele desemnează premierul. Dacă noi plecăm, o să atragă de la AUR și nu numai, câți parlamentari au nevoie să-și treacă guvernul, și o să guverneze după bunul plac trei ani. Înainte de a acționa trebuie analizate variantele și anticipat rezultatul”. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră