Șefimea PSD, inițiatoarea „taxei de solidaritate”, Mercedesuri peste Mercedesuri, pitite la neveste sau neamuri
Șefimea PSD, inițiatoarea „taxei de solidaritate”, Mercedesuri peste Mercedesuri, pitite la neveste sau neamuri: un jurnalist, Cristian Andrei, a relatat pe Facebook că Mihai Tudose și Adrian Câciu au venit la ședința conducerii partidului cu mașini de lux care costă între 75.000 de dolari (preț de bază) și 130.000 de dolari.
Citește și: Cum i-a păcălit Israelul pe iranieni: Netanyahu anunțase presa că pleacă în vacanță, iar șeful Mossad că va efectua o vizită la Washington
Șefimea PSD, inițiatoarea „taxei de solidaritate”, Mercedesuri peste Mercedesuri
În august 2024, Tudose, fost premier în regimul Dragnea și recent ales președinte al Consiliului Național al PSD, a fost fotografiat la volanul unui alt Mercedes, care costă cel puțin 123.000 de euro.
Potrivit lui Cristian Andrei, Mihai Tudose a condus un GLE 63, motor V8biturbo. Acesta costă peste 130.000 de dolari, în SUA. Mașina ar aparține însă unei rude, arată jurnalistul. Fostul premier PSD deține și un Mercedes clasa G, tot o mașină de teren, care costă mult peste 100.000 de euro.
Adrian Câciu a sosit la reuniunea partidului cu un Mercedes GLE 450. Ulterior, site-ul Snoop a arătat că mașina aparține firmei fostei soții a lui Câciu, iar acesta ar închiria automobilul contra a circa 1.000 de euro pe lună. Câciu are o indemnizație de parlamentar de circa 3.000 de euro pe lună.
Fosta sa soție a fost angajată la ASF în perioada în care el era ministru de Finanțe. Ea deține însă și firma „de consultanță” care are Mercedesul folosit de Câciu. În 2020, acesta a fost plătit prin intermediul McCann pentru a face propagandă pentru Huawei și a critica SUA. În calitate de ministru de Finanțe, Câciu a făcut parte din CSAT.