luni 24 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 27 octombrie 2022

Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat: „Romania va insista și va continua discuțiile cu Comisia”. Budăi, acum două zile: „Aproape sigur va fi scos”

Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat Foto: Twitter Ursula von der Leyen
Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat Foto: Twitter Ursula von der Leyen

Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat, după ce premierul Nicolae Ciucă a discutat această chestiune cu Ursula von der Leyen, la Bruxelles. PSD și ministrul Muncii, Marius Budăi, au insistat ca plafonul privind alocarea pentru pensii - inclusiv cele speciale - a maximum 9,4% din PIB să fie eliminat.

Ieri, PSD, prin președintele Marcel Ciolacu, i-a cerut imperativ lui Ciucă să rezolve această problemă: „Suntem convinși că premierul Ciucă se va întoarce de la Bruxelles fără limitarea bugetului de pensii la 9,4% din PIB, limitare introdusă aberant în PNRR-ul României de Guvernarea de dreapta!”.

Renegocierea prevederilor din PNRR privind pensiile a eșuat

După discuțiile dintre Ciucă și von der Leyen, Guvernul a anunțat: „Premierul României a menționat că sunt importante și ajustări ale unor ținte și jaloane pentru a răspunde nevoilor actuale. A arătat că România va insista și va continua discuțiile cu Comisia asupra jaloanelor legate de reforma sistemului de pensii, inclusiv pe înlocuirea plafonului de 9.4% din PIB cu un alt mecanism de referință, pe menținerea în rezervă a producției de energie bazată pe cărbune și pe ajustări ale unor proiecte de infrastructură de transport”.

Ursula von der Leyen a marcat întâlnirea cu Ciucă printr-un mesaj pe Twitter în care nu amintește de vreo discuție despre PNRR.

Acum două zile, ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), era sigur că plafonul va fi eliminat.

„După deplasările pe care le-am avut ca ministru în UE, în urma unor discuții cu domnul comisar pe muncă, în urma discuțiilor lui Marcel Ciolacu le-a avut cu familia social-democrată, aproape sigur acel procent de 9,4%, acea măsura antiromânească din punctul meu de vedere, acel an 2070 ales aleatoriu pe care nici CE nu îl întelege, va fi scos cu siguranță din PNRR. (...) Nu există în niciun PNRR al statelor europene, în nicio legislație. Noi eram singurii care ne condamnam la sărăcie seniorii României”, a declarat luni Marius Budăi.

Citește și: Un miliardar rus și-a recuperat iahtul sechestrat de statul francez. Aleksei Kuzmicev a fost sancționat de UE pentru legături cu Putin

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră